Tag Archives: madrid

Spania nu prea crede în engleză

DSCF7676
La Madrid am întâlnit foarte puțină lume care să știe engleză, iar din cei care știau, majoritatea vorbeau monosilabic și cuprins de moda respectivă, te adaptai fără să vrei contextului și ajungeai și tu să silabisești engleza la modul cel mai ridicol.

Între organizatori erau niște voluntari în tricouri albastre care ne direcționau şi ne controlau laptopurile (aveam codul numeric personal lipit pe laptop și era verificată corespondența cu cel de pe ecusonul pe care-l purtam la gât) şi ne răspundeau prin semne când îi întrebam de duşuri, corturi, wireless şi alte chestiuni curente.

În prima zi, imediat după ce ne-am cazat, am căutat aproape o oră să facem duș, izbindu-ne de bariera lingvistică, carenţele administrative şi paznicii care abia cunoşteau complexul. Într-un final, am găsit căteva cabine fără lumină, apoi câteva cabine fără apă, ca într-un final să aflăm că duşurile vor fi disponibile tocmai spre seară.

Ne-am întors dezamăgiţi către corturi și, întâlnind câţiva organizatori, le-am spus:
“No shower, no light, no water, no nada, no draci!”

Pentru a simplifica comunicarea am început şi noi să-i întrebăm monosilabic și prin semne. Am vrut să fac rost de o lingură şi cum plastic spoon este o expresie intraductibilă, gestul de-a mânca şi de-a indica obiectul muncii a fost salvator.

Într-o zi, la masa de prânz, în timp ce înaintam cu tava, domnişoara care servea îmi expune ilustrativ felurile de mâncare dintre care pot alege în modul următor:
“Chicken and meat!”
O întreb perplex:
“What kind of meat?”
Mă priveşte cu un început de zâmbet şi-am crezut că glumeşte când a făcut către mine:
“Muu, muu”
Mi-am cules faţă imaginară pictată pe jos şi i-am răspuns în modul cel mai natural cu putinţă:
“Aaa, mu meat!? şi îi ilustrez încă o dată cu mâinile indicând recipientele cu mâncare, “Chicken meat and mu meat”.
A înţeles, începuse să zâmbească cu aroma liniştii unei ajungeri la mal:
Sí, sí, mu meat!

Mi-am ales felul de mâncare, trec mai departe şi mă uit în urma mea. Domnişoara deja le expunea celorlalţi de la coadă felurile de mâncare cu cea mai încrezătoare și mai zâmbitoare atitudine:
“Chicken and mu meat”

The Horizon Is My Home

După aproape o săptămână de stat prin Madrid, revenind acasă, mă simt ca şi cum încerc să reintru în pielea pe care mi-am lasat-o în Bucureşti înainte de-a pleca.

Am aterizat marţi după-amiază (dintr-un Madrid subtropical într-un Bucureşti ploios şi rece), am dormit destul, dar încă mă simt obosit şi bezmetic. Ultimele zile în Madrid au fost cele mai epuizante.
Am mers pe jos cât n-am mers într-o viaţă, iar nesiguranţa confirmării zborului, mutarea de la Campus (la corturi) la hostel (8 într-o cameră) care – vina procedurilor  – a durat patru ore, lipsa unei conexiuni la internet, banii care mi se tot terminau, toate acestea m-au enervat, obosit şi amuzat (nu neapărat în această ordine).

Am ratat nişte obligaţii înapoi în Bucureşti (două interviuri şi o conferinţă), iar mailurile cu parfum de profesional s-au adunat indiferent de întârzierea mea madrilenă, însă timpul petrecut acolo (alături de prieteni şi oameni faini) a meritat fiecare clipă.

N-am apucat să văd Prado şi Retiro – voi povesti în zilele ce urmează cum şi de ce, dar am bifat Reina Sofia și Atocha.
N-am făcut “turism bun” cum ne urase o compatrioată din Madrid, însă cu siguranță am trăit o aventură facilitată (transport, cazare și masă) de Campus Party Eu.

Dacă la întoarcere – cuprins de nerăbdarea sosirii în țară – Andrei glumea cu Mi-e dor să fiu tratat cu scârbă și scuipat, mie mi-e dor deja să reîntâlnesc naturalețea cu care o chelneriță ne lua comanda cu Dime chicos și familiaritatea caldă a lui Ola cariño!

Revin în curând cu povești și amintiri, iar până atunci vezi toate pozele.

Jurnalul unei zile madrilene

Este luni. M-am trezit în zgomotul cu care organizatorii strângeau corturile eliberate. Ieri au plecat trei autocare cu participanți (catre Olanda, Lituania și Ungaria), iar azi dimineață ne-a trezit că mai suntem 30 de oameni. Noi și englezii am mai rămas. Englezii pleacă cu vaporul, iar noi sperăm să prindem mâine avionul.

Acum încă nu s-au anulat zborurile pentru marți. M-am trezit și primele vești au fost legate de duș pornind de la cuvintele no shower. Ne-am panicat, am luat prosoapele și ne-a dus la organizatori unde am văzut o hartie pe care scria că dușurile sunt în funcțiune de la 8 la 10 dimineață și ne recomandă să mergem în grupuri de câte 10. Am trecut de primul cordon și tip ne-a arătat unde sunt noile dușuri. Cu glume, cu haz de necaz am făcut un duș (erau patru cabine, de ce ne-au spus să venim câte zece?)

Ne-am întors la corturi și ne-am luat ticketele de mic dejun. Corturile sunt amplasate într-o sală de sport, iar in jurul nostru sunt multe corturi libere după cum au plecat fiecare. Deși scria pe unde Tents are gifts, mulți nu și le-au luat cu ei. Am luat ticketele de mic dejun și ne-am dus la un bar din apropiere. Acolo am arătam ticketele barmanului și ne-am făcut micul dejun. Un sandwich de paine prajita și ulei de măsline și o cafea de lapte.

Una dintre tipele de la organizare era și ea acolo și-am încercat să glumesc a disperare:
“We are like refugees now”
M-a aprobat din cap. Da, dar noi mâncăm mai bine decât refugiații, mi-a zis.
Glumisem, însă am nimerit-o în percepția ei.

Acum suntem la Mc Donald’s în Carrefour (e aproape de Caja Magica unde suntem cazați) unde wireless-ul merge foarte prost în general, iar mie în particular nu-mi merge deloc.

Suntem doar câțiva. Eu, Andrei, Alex și Ina și încercăm să ne luptăm cu absurdul situației. Încercăm variante. Să merge la hotel, să mai așteptăm o zi, visăm (după sașe nopți de cort) să ne întindem într-un pat, visăm la București (cum ar fi ca Bucureștiul să fie după deal, iar nu la trei zile de mers cu autobuzul sau patru ore cu avionul care nu mai vine?)

Senzația este aiurea cu organizatorii care uneori se poartă de parcă ne poartă pică că n-am luat ieri autobuzele ca ceilalți. Singurul autocar anulat a fost cel spre București. Din 16 români doar 4 și-au dorit să meargă cu autocarul, însă într-un final au rămas și ei să spere la un zbor cândva săptămâna asta. Inițial ne-an spus cp ne vor băga wireless la corturi, azi ne-am spus să stăm liniștiți că nu va fi net. Abia am prins dușuri și nu știm dacă azi ne vor mai da tickete pentru prânz și cină.

We are like in that TV show Lost, discutam ieri cu un olandez.
Olandezul a plecat ieri cu autocarul şi mi-a spus că face 24 de ore până în Eindhoven. Dorea să se îmbete şi să doarmă până acasă. Avea o bere în mână, a mai scos două doze de bere Amstel şi le-a împărţit cu mine şi cu un român (unul dintre cei de la autocar).
Românul îşi cumpărase un maşinuţă teleghidată şi se juca supărat cu ea printre corturi. Ar fi vrut să plece cu autocarul, iar pentru necompletarea locurilor ne blama pe noi.

Situaţia e frustrantă pentru că ni se cam termină banii, iar cazarea din partea organizatorilor o avem asigurată până miercuri la prânz. Dacă marţi ni se amână din nou zborul, miercuri în mod sigur nu vom prinde locuri libere la Tarom, iar joi-vineri înseamnă alt timp pierdut şi alte cheltuieli.

Fiecare avem o gramadă de treabă în Bucureşti, iar eu cu Alex vineri deja plecăm în Blogtrip. Patru zile sunt o vacanţă, însă 2-3 zile de întârziere sunt o rupere nedorită de ritm. Trăim o aventură totuşi la limita dintre penibil, senzaţia de experiment social şi nevoi primare din ce în ce mai greu de satisfăcut (duş, somn) şi umor.
Am fost cu gândul la Lecturi Urbane Brașov și am avut încredere că lumea a făcut să fie bine.

Santiago Bernabeu: Un stadion de poveste

M-aș fi așteptat – din rațiuni ce țin de fluxul spectatorilor – ca stadionul să fie undeva izolat, la marginea orașului, însă nu a fost așa. Santiago Bernabeu este între blocuri şi l-am găsit imediat cum am ieșit de la stația de metrou cu acelaşi nume.

Intrarea a fost 15 euro, însă a meritat fiecare cent. Nu este doar un stadion celebru al unei echipe mari. Mi-a părut un loc care spune mai multe decât arhitectura propriu-zisă. Un templu modern care te striveşte prin mărime, înălțime și adâncime. Prin istorie, pasiunile stârnite și aproape-certitudinea de-a găzdui povești mari în viitor.

Mi-a plăcut impresia de grandios, de mare. Mesaje, sălile prin care am trecut erau dincolo de orice jumătate de măsură. Cea mai bună echipă a secolului XX, cei mai mulți jucători care au primit Balonul de Aur și Gheata de Aur, săli întregi cu premii și cupe, pereți cu poze cu echipa de-a lungul timpului, filmulețe, faze memorabile, legitimația lui Zidane, senzația că Real Madrid nu este mare doar în Europe, ci în toată lumea. Ideea că Real Madrid nu este doar o echipă de fotbal, ci o poveste, o legendă, un nume.

E primul stadion de o asemenea amploare pe care îl vizitez, am încercat să-mi imaginez cum răsună uralele celor 80.000 de spectatori atunci când toate locurile sunt ocupate și m-am cutremurat. A atinge mingea in timp de 160.000 de ochi de privesc bănuiesc că este un sentiment magic.â

Totul a fost valorificat și prezentat ca parte a poveștii Realului. O imensă masinărie de branding a făcut din orice prilej de amintire, de profit, de-a câștiga noi fani. Totul a fost într-atât de valorificat încât te fotografiai singur în fața unui perete, iar printr-un soft special Cristiano Ronaldo era inserat în poză lângă tine. Când este vorba de un brand, distincția între iluzie și realitate nu mai contează. Lucrul cel mai important este coerența. Este un asemenea exces și trucaj parte dintr-un mare mecanism de fabricare de imagine la scară mare, trădează resursele enorme puse la dispoziție, resurse care vorbeste despre puterea și amploarea universului Real Madrid.

În magazinul cu suveniruri găseai biberoane, cărți de joc, mingi, laptopuri și alte multe minunății. Toate erau ambalate cu însemnele Realului și purtau dorința de-a perpetua gloria și legenda echipei.

În ciuda exceselor împinse de echipa de marketing, mi-a plăcut locul. Deși stadionul era gol, iar spectatorii și echipa lipseau, am avut senzația unui proverb african: leul este respectat și temut chiar și atunci când lipsește.

[toate pozele]

Până acum am făcut să fie bine în Madrid

Am scris destule în avion în drum spre Madrid. Mi-a fost teamă, mi-am depășit o parte din teamă, am cunoscut un domn interesant, am folosit pentru prima dată toaleta în aer, însă în mare zborul a fost lin, aterizarea a fost ca la carte, iar Madrid ne-a întâmpinat un aeroport cu o arhitectură futurist-industrială, o domnișoară din Cernăuți care știa și puțină română și un complex imens unde stăm și unde participăm la Campus Party Europe.

DSCF7671

Am avut puțin timp de scris impresii, abia am apucat să scot pozele din prima zi pe care le împărtășesc aici:

DSCF7647 DSCF7618 DSCF7689

[toate pozele]

Azi avem programate câteva muzee, furnicularul, Santiago Bernabeu, plimbări (let the randomness of Madrid come into our life) şi goana după reduceri.
PS: Mea culpa (de fapt a fost o culpă a unui grup grăbit) pentru încercarea bucătoriei spaniole kebabul de ieri.

Campus Party Europe: Plecăm la Madrid

În perioada 14 Aprilie – 18 Aprilie 2010, în Madrid are loc Campus Party Europe, cel mai mare eveniment tehnologic din lume, organizat de E3 Futura Association şi oferit de Ministerul Ştiinţei şi Inovaţiei din Spania. Scopul evenimentul este acela de a promova tehnologia în diferite forme, conferinţele şi workshopurile ce se vor desfăşura în cadrul ediţiei din acest an vizând inovaţia pe internet, ştiinţă (robotică, astronomie) şi creativitate digitală (bloguri, video, design, animaţie, fotografie).

La eveniment vor participa 800 de invitaţi din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, iar din România au fost invitați (din câte știu) Alexandru Negrea, Ina Taranu-Hofnar, Andrei Roșca, Ionuț Oprea și Bobby Voicu.

Vom fi cazați (we provide the tents) în complexul La Caja Mágica (The Magic Box), e un centru multifuncţional situat în parcul Lineal del Manzanares şi cuprinde trei stadioane şi multe săli de conferinţă şi diferite alte spaţii/ birouri. Pe scurt, e o construcţie gigantică şi futuristă dedicată evenimentelor mari.

Va fi prilej de inspirație, networking și turism, iar în plus voi ține un jurnal detaliat al celor patru zile petrecute în Madrid.
Dacă aveți recomandări de locuri sau oameni de vizitat (conaționali de treabă și nu numai) în Madrid, lasați un comentariu/ mail și facem să fie bine.