Din The Tipping Point:
Mintea umană are un fel de supapă reducţionistă care “creează şi conservă percepţia continuităţii, chiar şi în faţa unor schimbări perpetue observate în comportamentul real”.
Dacă ar trebuie să reevaluăm în permanenţă pe cei din jur, cum am mai putea să înţelegem ce se întâmplă în lume?Atunci când observăm o femeie care pare ostilă şi teribil de independentă în anumite intervale, dar care alteori pare supusă, neajutorată şi feminină, supapa noastră reducţionistă ne obligă de regulă să alegem între cele două manifestări. Decidem că unul dintre modele se găseşte în serviciul celuilalt sau că ambele se găsesc în serviciul unui al treilea motiv. Trebuie să fie o femeie de-a dreptul fioroasă, care afişează un aer neajutorat sau poate că este o femeie tandră, submisivă şi neajutorată, care apelează la o defensă agresivă superficială. Dar poate că natura este mai complexă decât conceptele noastre şi este posibil că femeia aceea să fie ostilă, teribil de independetă, submisivă, neajutorată, feminină, agresivă, tandră, fioroasă, toate la un loc.
Ideea e sa “nu lipim etichete”…fiinta umana e mult prea complexa pentru a o putea cataloga in pripa.
Pana la urma conteaza trasatura dominanta a caracterului unui om sau acele devieri sporadice de la “sablon”?
Ne socheaza un “om bun” atunci cand rabufneste in aceeasi masura in care un ticalos face o fapta buna?
De acord cu @Bigdady si cu ultima fraza din articol.
Este absolut clar ca trebuie sa ii oferi unui om context, pentru ca acesta sa ia valori… si el , normal, va avea o singura reactie, unica, pentru un singur context, unic si el. Si atunci de unde aroganta asta ca fiinta umana este descoperita, inteleasa, ba mai mult, previzibila si limitata? Natura a creat diversitate, omul stereotipie numai, ceea ce se observa in orice manual de INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE.
nicolle, dar ce sa-i faci daca gandim dupa pattern-uri? asa e, catalogam si categorisim. n-ai ce-i face…
ca o chestie anecdotica: sunt atat de “barbata” incat mi s-a intamplat sa mi se sugereze de catre unii barbati sa mimez feminitatea (huh?): sa fiu mai putin directa, sa fiu mai fitoasa si mai putin docila, ca sa fac cat de cat vanatoru sa simta si el ca vaneaza, nu ca primeste pe tava, sa ma las “protejata” chiar si atunci cand “nu ploua” (apropo de acea reclama), intr-un cuvant sa nu renunt la acele mici cochetarii si maruntisuri care transmit acea nota de “feminitate”.
femeile batrane cu adevarat sunt femeile obosite si plictisite si blazate.
marylin monroe ar fi zambit, ar fi flirtat si ar fi avut aceleasi gesturi si la 70 de ani (chit totul era doar o masca si un bullshit)…poate de aceea imi da senzatia si mie si altora de “etern feminin”….
dunno..
http://www.youtube.com/watch?v=GgwIzrfpbKo&feature=PlayList&p=CFC25688451F8CCF&playnext=1&playnext_from=PL&index=38
Oare cum ar putea sa functioneze aceasta supapa reductionista fara etichetare? Sau cum am putea sa abstractizam si sa ne manifestam inteligenta fara a generaliza si eticheta oamenii si tendintele? Cred ca ar fi interesant sa renuntam la etichete si sa reinventam roata de fiecare data cand e nevoie, sa facem cunostinta cu vecinii de fiecare data cand ii vedem, si sa lasam hotul sa ne manipuleze pentru ca apoi sa ne fure din casa chiar daca a mai facut-o si ieri doar de dragul “neetichetarii” lui ca hot 🙂
“Submisivă” exista in romana?
factor, “submisiv” exista (defineste un tip de comportament).
@Larisa
Exista cu siguranta in franceza, in engleza. Nu l-am gasit in romana. Avem echivalentul “supus/a” pe de alta parte… Dar e posibil ca limba romana sa evolueze mai repede decat cred eu, daca ai avea o sursa oficiala de impartasit, ti-as fi recunoscator…
Pingback: Hai sa dezvoltăm o gândire care acceptă, nu una care exclude | Adrian Ciubotaru