Suntem mai mult decât frustrările noastre

1 Flares 1 Flares ×

De multe ori, principiile mele încearcă să maschez temeri şi angoase pe care nu doresc să le confrunt. Nu pot mânca o felie de pizza cu fundul pe bordură nu neapărat pentru că am principii care-mi spun că pizza se mânca doar la masă, ci pentru că această postură este dincolo de confortul social pe care mi-l asum în mod obişnuit. Nu accepţi să fii luată în braţe în public nu pentru că ai un principiu asociat acestei stări, ci mai degrabă o teamă.

În virtutea unor principii de management, cineva îmi spunea zilele trecute:
“Eu nu pot să organizez un eveniment în modul cum îl organizaţi voi. Eu trebuie să ştiu câţi oameni chem, câţi îmi confirmă că vor veni şi câţi vin!”
În virtutea nevoii de control, în virtutea fricii de eşec, în mijlocul riscului de a o da în bară în stil mare.

Frica în sine este bună, mă ţine alert şi e plin de energie, însă atunci când este ambalată în principii, începe să lucreze împotriva mea. Frica este bună atunci când îndrăznesc în ciuda ei, iar nu atunci când încerc să o ocolesc cu raţionalizări ulterioare.

Curajul nu este absenţa fricii. Curajul se întâmplă atunci când mergi înainte în ciuda fricii.

Principiile sunt elemente prin care identitatea noastră devine coerentă pe plan social, însă în acelaşi timp pot deveni o cămaşă de forţă pentru dezvoltarea personală.

Nu îmi place să sap în spatele unor gesturi pentru a găsi frustrări sau copilării nefericite şi nu caut dedesubturi pentru că una din sursele optimismului meu spune că suntem mai mult decât frustrările noastre.
Anumite frustrări şi anumite complexe  pot constitui o etapă în explicarea unui fapt, însă ele singure nu epuizează dimensiunile faptului. Anumite bătăi luate în copilărie pot explica ce fac eu acum, însă nu mă justifică şi nu mă scuză. O copilărie nefericită mă poate face şi violator în serie, şi mare artist.

Complexul de inferioritate care te motivează să faci mai multe şi să mergi mai departe este acelaşi complex de inferioritate care te face nesigur, ezitant şi defetist.

Să folosesc o expresie învăţată în şedinţele de brainstorming, frustrările sunt la prima mână. Dacă te uiţi în urma gesturilor afli destule frustrări, însă dacă priveşti înaintea lor găseşti idealuri, vise şi obiective.
Este mult mai practic şi onest să judecăm oamenii nu după frustrările lor, ci mai ales după visele lor. Vom afla astfel că mulţi oameni au făcut lucruri frumoase şi măreţe din copilării nefericite, din frustrări sexuale şi complexe de inferioritate.

1 Flares Twitter 0 Facebook 1 1 Flares ×

14 thoughts on “Suntem mai mult decât frustrările noastre

    1. mihaita1

      @adrianciubotaru deci….”numai inainte …niciodata inapoi” nu stiu cum sa scriu dar aceasta lozinca mi se pare cunoscuta…!!!

      Reply
  1. dyutzza

    Foarte interesanta abordarea frustrarilor :D. Chiar cred ca frustrarile pe care ni le cream, apoi ni le recunoastem, sunt o metoda de a ne cunoaste pe noi insine si de a ne da curaj sa facem tocmai acele lucruri, in ciuda fricii, la un moment dat. Simplul fapt ca ajungem sa le recunoastem, le “fura” din puterea negativa cu care ne`ar influenta actiunile. Posibil sa nu ma exprim prea coerent…

    Reply
  2. Dan Lee

    Totuşi, deşi suntem mai mult decât frustrările şi complexele noastre, ele ne afectează gândirea şi comportamentul şi nu pot fi depăşite printr-un simplu efort de voinţă, care, dimpotrivă, înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile.

    O soluţie este reprogramarea subconştientului, care este un proces lung şi anevoios şi necesită cunoştinte aprofundate de psihologie sau ajutorul unui specialist.

    Reply
  3. gabi

    Mi-a plăcut. E o sinteză onestă şi constructivă a acceptării.

    Măsura în care individul are un sentiment de încredere durabil,susţinut şi dinamic depinde printre altele de resursele disponibile pentru ca el să poată răspunde la solicitările determinate de stimuli. În cazurile fericite aceste solicitări sunt provocator-benefice pentru investiţia afectivă şi angajare.

    Reply
  4. Tiberiu Ivanoschi

    Pe mine frica mă aruncă într-o aroganţă infantilă şi nejustificată. În acest mod, mă dau la o parte din faţa provocărilor şi-mi demontez în cap toate lucrurile superioare mie pe care le percep ca pe niste ameninţări. Deseori ajung să mă mint aruncându-le în derizoriu. Asta nu e doar calea spre stagnare, ci către involuţie, de-a dreptul.

    Îţi mulţumesc pentru acest articol. De mult nu am mai fost aşa sincer cu mine.

    Reply
  5. Pingback: Orasul citeste « Carti de citit pentru tine

  6. Yana

    Da! Frica de ceva o indepărtezi făcând acel ceva.Orice facem pe lumea asta, conștient sau nu, e din iubire sau frică.

    Reply
  7. Alonewithothers

    Şi dacă dragostea nu e medicamentul fricii iar curajul se izbeşte mereu de zidul frustrărilor? Iar dacă nici măcar visele nu-s făcute decât să acopere, iluzoriu şi temporar, plămădeala din care suntem făcuţi, atunci, cum să scapăm de aroganţa încercărilor din care nu învăţăm?
    Eu, cel puţin, sunt destul de sceptic în ceea ce priveşte soteriologiile laice, în aceeaşi măsură ca şi marea majoritate a celor religioase.

    Reply
  8. Cougar

    fair enough. şi, în principiu, sunt de acord.
    dar ce caută al doilea paragraf în text?
    e altă mâncare de peşte din alt borcan de pe alt raft al altui magazin.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.