Principiul handicapului – enunţat de biologul Amotz Zahav – spune că masculii care îşi dovedesc un handicap real şi supravieţuiesc în ciuda lui, au gene mai bune şi, prin urmare, sunt mai eligibili de către femelele din aceeaşi specie.
Exemplul ales este cel al masculului păun unde mărimea şi diversitatea cromatică a cozii sale este un handicap din punct de vedere al selecţiei naturale. Un mascul păun cu o asemenea coadă – care îi sporeşte vizibilitatea – este o pradă uşoară pentru eventualii prădători, iar pentru prăzile sale este ca o pisică cu clopoţeii-n coadă, dificultatea în mişcări este destul de accentuată de prezenţa unei asemenea podoabe (în unele cazuri extreme, unele specii de păuni, în timp ce fug de prădător, îşi aruncă coada).
Un asemenea handicap pentru masculul păun este un semnal costisitor pentru femelele din specia lui şi transmite următorul mesaj:
“Uită-te la mine, în ciuda handicapului meu, reuşesc totuşi să supravieţuiesc şi chiar mă descurc foarte bine de vreme ce pot vâna şi mă pot feri de prădători.”
În mod aparent paradoxal, masculii care dovedesc că se descurcă în ciuda handicapului sunt aleşi de femelă şi într-un final au cel mai mare număr de descendenţi.
Dacă selecţia naturală este făcută de mediu, selecţia sexuală este făcută de femele. Ele aleg masculii cu genele cele mai bine, iar masculii cu genele cele mai bune sunt cei care, în ciuda handicapurilor, se descurcă bine şi supravieţuiesc.
Dacă nu am un handicap, iar unul din descendenţii mei va avea un handicap, cu siguranţă şansele lui de-a se descurca sunt mai mici decât în cazul în care părintele deja i-ar fi transmis experienţa supravieţuirii cu handicap.
Pornind de la această teorie (care este şi combătută, este şi acceptată în comunitate ştiinţifică) câţiva autori au aplicat-o la dinamica relaţiilor umane în două direcţii:
1) altruismul este handicapul celui care transmite semnalul că este atât de plin de resurse încât îşi permite să le cheltuiască pe seama celuilalt.
Sunt generos pentru că doresc să transmit un semnal al puterii mele: îmi permit să risipesc resursele mele pentru că sunt atât de bun încât am încredere că mă descurc să nu rămân fără resurse.
Cuiva care a citit Nietzsche i-aş zice că altruismul este strâns legat de voinţa de putere, însă aici este deja un teren mişcător. Cert este faptul că generozitatea mea transmite imaginea puterii mele.
2) faptul că eu îmi permit să distribui propriile resurse arată că sunt deja câştigător în lupta pentru supravieţuire. Sunt atât de sigur pe mine încât îmi permit generozitatea şi îmi permit curajul să încalc “legea junglei”.
Dacă mă descurc bine în procesul de selecţie naturală înseamnă că am gene bune şi pot avea descendenţi cu gene bune, prin urmare mă calific să fiu ales pentru împerechere.
Aici sunt două consecinţe ale generozităţii:
a) în plan social: vânătorul care îşi împarte prada cu colegii săi vânători are o şansă mai mare ca la o viitoare împărţeală să fie favorizaţi. În grupurile umane, de regulă cine este cel mai generos câştigă respectul celorlalţi şi se bucură de anumite privilegii.
b) în plan erotic: bărbaţii generoşi, cei relaxaţi în ce priveşte propria supravieţuire, cei care riscă mai mult sunt consideraţi mai atrăgători, au genele cele mai bune şi prin urmare they are scoring more pussy.
Dacă totul este o goană după resurse, iar eu ofer o parte din resursele proprii, acest lucru este un handicap și transformă într-un risc. De vreme ce-mi permit acest lux şi acest risc, înseamnă că sunt al naibii de bun. Choose me!
* reading Omul generos.
Mie mi se pare ca n-ai ales bine titlul…sorry.
Transmiti ceva prin postit care n-are legatura cu a fi handicapat…sau gresesc, cine stie ?
“Dacă totul este o goană după resurse, iar dacă eu ofer o parte din resursele proprii acest lucru este un handicap, este un risc, iar de vreme ce-mi permit acest lux şi acest risc, înseamnă că sunt al naibii de bun.”
e o mare tampenie, parerea mea 😛
cam cum ai aruncat un somoiog de sute de mii si milioane si ai platit o bauta de bloggeri, asa multi ca nu mai incapeau in restaurant? si eu care credeam ca ti-era drag de noi:)
Sunt deacord, mai ales ca in natura (inclusiv cea umana) nimic nu se pierde si totul se transforma: omenia in respect, respectul in relatii, relatiile in resurse, resursele din belsug vor creste generozitatea care la randul ei va aduce un feedback pozitiv care ne va face sa fim mai omenosi, mai intelegatori, mai oameni intre oameni.
Chiar astazi ma gandeam ca noi romanii avem termenul de “dumneavoastra” ca formula de respect, termen care luat mot-a-mot inseamna ca cel apelat sunt de fapt mai multi, sau respectat de mai multa lume, sau cu feedback pozitiv de la mai multe persoane. Sper sa nu-l inlocuim prea curand cu vre-un “you” mai scurt.. dupa moda care e acum de fast-food, fast-talk, fast-sex, fast-love.. fast-life.
PS: Nu stiu cine a inventat termenul de “legea junglei” la oameni pentru ca din cate stiu eu legea junglei se aplica la specii diferite: leul mananca gazele si nu lei. Ce se intampla acum in goana dupa consum i-as spune mai degraba “canibalism”.
suna mai bine ‘sunt atat de buna incat imi permit sa fiu rea’, nu? 🙂 asa e Gabi ‘handicapat’ suna foarte ciudat, te face sa te gandesti la ceva rau, nu la ceva voit.
si, stiu eu pe cineva care spunea ca ‘sunt bun cand sunt bun, dar cand sunt rau sunt si mai bun’ 😀
Gabi, transmit prin titlul exact ce afli apoi din text. Nu am nimic de comentat că tu, citind titlul, te-ai gândit la altceva.
O mare tâmpenie, de acord. Unde sunt argumentele?
earthwalker, mi-e drag de voi pentru că experienţa speciei mele mi-a transmis că puterea este intim legată de actul iubirii.
Dacă în spatele gestului tu vezi interesul individului, iar eu văd specia, e altă mâncare de peşte:)
I. Leru, legea junglei este un concept inventat, total păgubos (am argumentat în multe locuri ideea).
diana, “handicapat” este o persoana care are o handicap. E participiu, nu e substantivul în titlu. E vina mea că nu mergeţi la rădăcina limbajului?
Şi acel cineva zicea că-i rău cu ceilalţi? Sau era rău cu el pentru a deveni mai bun cu ceilalţi? Cum era ideea? M-ai confuzat de tot sau te-ai confuzat singura:)
interesanta problema pe care ti-ai pus-o. mi se pare ca in general te feresti de generalizari, si parca ar fi mai bine sa pastrezi o rezerva la cele cateva concluzii pe care le-ai prezentat (oi argumenta si eu candva)
oricum, mi se pare ca ar fi fost un subiect bun de abordat cu Dragos…cred ca ne-am fi distrat. si voi doi de altfel 🙂
intrebare: ai gustat vreodata carnea de paun? e buna? pentru ca daca nu e, poate sa aiba bine mersi si diamante pe ea… 🙂 si atunci inca o data natura/selectia naturala/evolutia/adaptabilitatea si-a facut bine treaba…
din ce am vazut eu prin documentare indivizii cu handicapuri dobandite, dar mai ales innascute sunt primii eliminati din joc…uneori chiar de proprii parinti…may the best win…
din pacate mai este valabil si la oameni…
exista similaritati intre om si animale (de fapt si omul este un animal, daca ar fi sa tinem cont de biologie), dar nu te sfatuiesc sa faci prea multe paralele. mai bine tratezi separat problema.
tatal meu a avut un handicap destul de grav de la varsta de un an, chestie ce l-a afectat/frustrat estetic, afectiv si locomotor. si cred ca stiu si ce a determinat-o pe mama sa il aleaga pe el si nu pe un altul. nu a fost (doar) faptul ca a fost un “supravietuitor” (depasindu-si “conditia”)…
vrem sau nu vrem, suntem fiinte FOARTE complexe. in rau sau in bine, dar intortocheate sunt caile noastre (nu ale Domnului)….
omul in tot ansamblul sau este unul din cele mai complexe sisteme din univers, asa ca…subiectul trebuie aprofundat serios. s-ar putea sa iasa niste concluzii cu adevarat extraordinare…
handicap poate fi considerata si uratenia…si ma duce cu gandul la postul tau legat de fetele frumoase care aleg baieti…inestetici… 🙂
e doar o exceptie care confirma regula (parerea mea) 😉
problema e ca Dzeu ia dat barbatului un creer si un penis,dar nu ia dat suficient sange pentru a le folosi pe amandoua…concomitent…
Nu este asta o regula….. ca un handicapat sa fie eligibil pentru inmultire,pentru delectare sexuala…… poate???. Cred ca asta depinde de cine alege si de ce handicap poarta individul.In general omul este atat de complex, incat ceea ce apare la suprafata nu inseamna intotdeauna ca se va transmite si descendentilor. Chestiunea este asa de incurcata incat nu poate fi epuizata intr-o viata.
Dupa tot ceea ce vad ca se intampla in jurul meu social, as tinde sa cred ca succesul este asigurat de handicap si nu de valoarea in sine. O societate careia i-au fost virusate radacinile, baza de functionare, isi creste automat varfurile fixate pe handicapul creat. Iar in sistemul dezvoltat, generozitatea varfurilor este intr-un fel naturala si obligatorie pt. atragerea de handicapati asemanatori si nu de valori, care i-ar putea anula definitiv, schimbandu-le total mediul.
In plan erotic, barbatul (se) ofera in baza resurselor sale proprii firesc si relaxat, pt. ca stie ca natura lui nu-i va trada supravietuirea. Fie ca e handicapat veritabil in contextul social amintit, fie ca valoarea resurselor proprii ii permite sa accepte daca vrea sistemul sau sa-l dejoace la o adica, preluand succesul nou valoric (cade in picioare, oricum ar lua-o)…
geni
eu cred ca amesteci lucrurile rau de tot. un individ cu unul sau mai multe handicapuri are si el valoare. vorbim de valori si nonvalori, de virusi sau de “ceva lipsa”
eu cred ca toti suntem nebuni si toti suntem handicapati.
pentru ca toti avem cate-o dambla, mai mica sau mai mare, care se manifesta mai pregnant sau mai subtil, care se manifesta sau nu se manifesta defel, care este constientizata sau nu…aia la care este mai evidenta treaba si care prin problema lor ii deranjeaza pe cei din jur sunt considerati nebuni si li se da tratament. dar in mare parte toti putem fi psihanalizati si toti avem “probleme”….
in egala masura, a avea un handicap presupune a avea ceva lipsa de la o presupusa normalitate. dar ce e normalitatea asta pana la urma…un ideal…idealul perfectiunii?
daca da, atunci nimeni nu e perfect…
cu totii avem cate-o “deficienta”…
so… din ultimul paragraf cu planul erotic, oricat m-am straduit, nu am inteles nimic…
oi fi eu mai grea de cap… (un posibil handicap de moment sau din nastere? cine stie? 🙂 )
perfect de acord, cam asa gandesc si eu 😀
eu n-am vazut nici un interes (ai aruncat somoigul cand credeai ca nu te vede nimeni). glumeam numai. daca vrei sa il numesti interesul speciei, nu ai decat. atunci cand ochesti si numesti ceva, se mai dizolva putin
adica, vreau sa zic, ce bine ca nu faceai filozofie de-asta atunci, ai fi avut o bucurie mai putin (nu iti incapeai in piele de bucurie ca toti se simteau asa bine)
jez, se poate sa fi incurcat borcanele ( ca ce-i in capul meu, nici d-zeu nu stie), dar eu nu m-am referit la handicapul stabilit medical, care nu-i impiedica bineinteles pe oamenii respectivi sa fie poate mai valorosi decat ceilalti, sa zicem complecsi dpdv medical. M-am exprimat metaforic in legatura cu societatea romaneasca – mediu handicapat, producator de indivizi de gen ai succesului. Planul erotic este, ca ne place sau nu, strans legat de succesul social…
Ma rog, nici la metafore nu ma pricep prea bine… 🙂
Adi, ma mai bag si eu in seama cateodata 😛
Teoria biologului e valabila in lumea pe care dansul o studiaza si nu e usor de contestat.
Argumentul meu este simplu: generozitatea si altruismul nu reprezinta handicapuri (chiar daca eu cheltuiesc resurse in loc sa acumulez) fiindca ma raportez la spiritual si-mi dau seama ca de fapt sunt mult mai bogat decat un egoist sau un zgarcit 😛 Atunci cand sunt generos ma simt de 1000 de ori mai iubit decat in cazul in care nu mi-as permite asta. Iubirea…tocmai vorbeai intr-un alt postit despre ea…
Ca… daca ti-ai propune sa fii campion in multiplicarea propriilor gene…ar fi alta discutie (sau aceeasi ?:)
“Sunt generos pentru că doresc să transmit un semnal al puterii mele: îmi permit să risipesc resursele mele pentru că sunt atât de bun încât am încredere că mă descurc să nu rămân fără resurse.” – e super okay afirmatia dar eu cred ca adevarul ei este mai profund: : “sunt generos fiindca am incredere in mine si in tine, chiar daca tu ai de gand sa ma dezamagesti vreodata, nu ma poti distruge -am o putere izvorata din cunoastere (posibil ca urmare a handicapului si a nevoii mai mari de adaptibilitate) si ma descurc si cu tine si fara tine” – eu asa percep.
In mod sigur, percepem lucrurile diferit. Ma scuzati de deranj 🙂
Completare, daca mi se permite 🙂
“Sunt atat de bun incat imi permit sa fiu handicapat ” versus “Daca sunt usor handicapat, s-ar putea sa ma descurc mai bine”
…in ideea nevoii mai mari de cunoastere, intelegere si adaptare.
Hehe! Citim aceleași cărți! 🙂
penajul paunului este un handicap doar atunci cind este asociat curgerii fizice,temporale,trofice.Intr-un segment existential suspendat,in shimb,oricine isi poate materializa destinul:risc-frumusete-atractie-instinct de supravietuire impacat cu instinct de perpetuare-frica-savirsire-viata-moarte.Cu cit clipa care le cuprinde pe toate acestea este mai strimta cu atit sansa dominarii lumii de catre un singur individ creste.Probabil ca din nerabdarea de a anunta carnivorul proxim,Darwin va ramine mereu un needucat.PS. suma clipelor in care individul impaunat domina lumea se face doar din ratiuni ce tin de didactica existentei.
Sunt perfect imperfect!
[..]
Toti, dar absolut toti zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfaramat!
Sunt perfect de acord. Esti atat de bun incat iti permiti sa ii aduci si pe altii mai sus, si tu sa ramai totusi mai sus ca ei.
Handicap aici = clar superioritate…
Cred ca de fapt tu iti declari un handicap, sau ai vrea sa crezi ca esti sexy cu indiferent ce handicap ai avea, atat timp cat te tii tantos. Banuiesc ca la pauni functioneaza asta f bine, dar nu sunt convinsa ca e valabil si la masculii umani. Oricum, succes!
Pingback: Suntem mai mult decât frustrările noastre | Adrian Ciubotaru
Pingback: Nu cred că există oameni dincolo de verbul “a dărui” | Adrian Ciubotaru