Era seară și ne întorceam din Komandamentul de iarnă din Austria. Mă nimerisem la volan și goneam pe autostrăzile din Ungaria. În dreapta era Alex concentrat asupra telefonului, iar, în spate, Groparu își învârtea de zor tableta cinstind nu știu ce joc. Stația mașinii din față amuțise de câteva minute bune, mai aveam o oră sau două până la destinație – Hotelul Continental din Oradea – și Costin probabil începuse să numere minutele până la celebra piscină cu apă termală.

În acea tăcere în care două mașini tăiau singure întunericul unei autostrăzi dintr-o țară străină, m-a apucat un dor de o altă țară străină. Odată cu Austria, lăsasem în urmă cea mai bună bere nefiltrată pe care a băut-o neam din neamul meu: Edelweiss. Dacă mergeți în Austria, nimeriți într-un supermarket Spar și vedeți o doză albastră de bere cu pretul de 1,10 euro, gândiți-vă la dorul meu.
Îmi spun oful în liniștea mașinii – la drum lung mai faci și conversație în dragul lelii – și, dincolo de foșniturile Groparului în spate, aud cel mai neașteptat sunet cu putință: țâsâitul unei doze de bere care abia aștepta să fie deschisă.
“Nu-mi spune că-i Edelweiss!”
“Ba chiar e!”
Atunci am înțeles că Groparul este om. Dacă i se face poftă de o bere, nu stă mult pe gânduri și-și urmează ispita.

foto: fotounion.ro

Autostrada nu se mai termina, minutele se scurgeau fără nicio emoție și din când în când Costin mai anunța ceva în stație, mândru de Navigonul lui care îl avertiza regulat când prindem radare fixe sau limitări de viteză.

Edelweiss, o autostradă. Edelweiss, încă o autostradă. Când am ieșit din Debrecen, m-am mai dezmorțit și, după lungi eforturi cu mine însumi, uitasem de cea mai bună bere din lume.

Într-un final, am ajuns cu toții obosiți în vamă. Încă puțin și ne-am ascuns în traficul din Oradea. Încă puțin și intram în parcarea hotelului căutând un loc. Când am oprit motorul… deja e roman, nu mai sunt sigur dacă totul s-a întâmplat înainte sau după oprirea motorului.

Revenind. Când am oprit motorul, Groparul m-a bătut pe umăr și mi-am întins din spate o doză albastră de Edelweiss.
“Herr Schuhmeister, hai noroc!” sau ceva de genul acesta.
Atunci am înțeles că Groparul este un mare om. Dacă aproapelui i se face poftă de bere, nu stă mult pe gânduri și îi oferă una.

Acum Groparul – Radu Băzăvan – are nevoie de ajutor pentru filmul Usturoi. Un film pe care l-a produs, l-a scris și pe care se luptă să-l vadă odată terminat. Dacă îl vede el terminat, apoi putem să îl vedem și noi.

Cum putem ajuta: donând, ajutând pe alții să doneze și intrând aici.