Yoga: Ratarea unui dialog

0 Flares 0 Flares ×

Aseară am fost la Cafeneaua critică, l-am ascultat pe Gabriel Andreescu vorbind despre cartea domniei sale şi le-am ascultat pe câteva dintre victimele represiunii comuniste asupra mişcării yoga din anii ’80.

Am avut o intervenţie din sală pe care încerc să o reiau aici pentru lărgi puţin cadrele discuţiei:
1. mă interesează filierele prin care practica Yoga a ajungă în România. Se practica în perioada interbelică? A ajuns la noi prin câţiva swami rătăciţi?
2. mă îndoiesc că  a existat o mişcare Yoga unitară în România. Au existat în schimb mai multe grupuri în jurul unor lideri, guru.
3. mă interesează legăturile dintre liderii acelor grupuri de practicanţi Yoga şi savanţii români cu pasiuni “indiene” (Sergiu Al-George, Mircea Eliade, Mircea Itu, mai târziu)
Aici mi-a răspuns o domnişoară că Grig a purtat o corespondenţă cu Mircea Eliade, i-a scris savantului român, iar acesta a răspuns, a ţinut să precizeze.
Am replicat că şi Adrian Păunescu a ţinut o scurtă corespondenţă cu Mircea Eliade, iar acest lucru nu l-a mântuit.

Impresia mea este că o ţară ortodoxă constituie un sol propice pentru asemenea mişcări spiritualiste din două motive:
– există un vid social datorat anemiei cu care ortodoxia gestionează acest spaţiu
– există afinităţi de sensibilitate religioasă cu anumite practici orientale.

Astfel, cum a fost şi este posibilă Yoga în România?

Întrebarea de mai sus porneşte dintr-o nemulţumire proprie:
– India, spiritualitatea indiană, a avut parte de cel mai mult PR care şi-l putea dori o cultură străină în România:
– câţiva membri marcanţi ai culturii române au fost fascinaţi de India (Eminescu, Blaga, Eliade, Sergiu Al-George etc.)
– am avut la îndemână studii şi traduceri
– am avut parte de sanscritologi şi indianişti

În ciuda acestor “condiţii” propice, s-a ratat un dialog cultural între elite şi practicanţii de Yoga.
Mai mult decât atât, modul cum s-a prezentat şi cum încă se prezintă “mişcarea Yoga” constituie un deserviciu pentru cei pasionaţi cu adevărat de spiritualitatea indiană.

Un domn prezent la conferinţă a deplâns lipsa unei facultăţi de Yoga, eu am deplâns lipsa unei facultăţi de Istorie a Religiilor.
În câteva momente discuţia a deviat spre subiecte de magie albă/roşie, parapsihologie, lucrul pe care nu l-am considerat inspirat.
Într-un sfârşit, domnul Gabriel Andreescu – care mi-a lăsat o impresie de cercetător serios – ne-a spus că lucrează la o carte despre traseul şi implicit represiunea mişcării M.I.S.A după 1990.

Update:
A se citi şi articolul lui Dragoş.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

35 thoughts on “Yoga: Ratarea unui dialog

  1. Liviu Drugă

    Romanii, debusolati de intunericoasa ortodoxie (spre deosebire de mai relaxatul si luminosul catolicism), nu prea sunt plamaditi-pregatiti pentru viziunile asiatice. Eliade, Blaga si Eminescu au avut antrenamentul gandirii dincolo de limite, d-aia au ajuns in departattul orient. Cum sa vada romanul de rand yoga, cand ridica privirea si dadea peste bezna din biserica ortodoxa a satului? Cum sa gaseasca acum romanul de rand filozofia orientala, cand pacea lui interioara se rezolva printr-o profunda zgaraitura cu cheia a masinii abia cumparata de vecinul de la unu? Nu stiu cum e Yoga privita in alte state est-europene, dar pentru noi nu e decat un motiv in plus de caterinca. 🙂

    Reply
  2. yogi

    Cateva intrebari pentru dumneavoastra domnule Ciubotaru:
    1. Ati citit cartea domnului Andreescu?
    2. Ce legatura au intrebarile dumneavoastra cu subiectul/continutul cartii? Din cate stiu nu exista o disputa legata de cum a fost posibila yoga in Romania in “Reprimarea miscarii Yoga in anii 80”.
    3. Dupa ce ati citit carti despre reprimarea intelectualilor sau a greco-catolicilor in perioada comunista ati scris cumva articole in care va intrebati ceva de genul: “De fapt cum a ajuns greco-catolicismul la noi in tara?” sau “De ce a esuat dialogul cultural dintre intectuali si activistii de partid?”

    Reply
  3. Adrian Ciubotaru Post author

    stimate yogi, mă bucură intervenţia dvs. la care sper să răspund la fel de concis.

    Am dorit lărgirea discuţiei, indiferent dacă am citit sau nu cartea.
    Când studiezi reprimarea unei mişcări, ar trebui să intereseze şi condiţiile, şi contextul apariţiei ei.

    Înţeleg că reprimarea comunistă a legitimat mişcarea Yoga (iat-o comparată cu reprimarea intelectualilor şi a greco-catolicilor), însă asemănarea structurală ascunde o deosebire funciară: atât intelectualii, cât şi greco-catolicii erau elemente active anti-comuniste încă înainte de începerea represiunii, făcând parte activ din… societatea civilă.

    La punctul trei, denaturea comparatiei este evidentă.
    Dialogul între intelectuali şi practicanţii de Yoga nu s-a realizat din pricina caracterului marginal, de periferie socio-culturală pe care liderii Yoga şi l-au asumat.
    Iată, se fac 20 de ani de la căderea comunismului, iar practica Yoga a rămas (pentru publicul larg, cultivat) acelaşi exerciţiu monopolizat de personaje în cel mai bun caz suspecte.

    Există o lipsă de respect de sine, o căutare de victimizare în poziţiile publice care vin din cercurile yoghine româneşti care nu trădează decât tiparele unei mişcări dubioase, cu aer spiritualist de sectă în care se mixează reflexe tantrice, jucăreli creştine şi cochetări teozofice.

    Însăşi intervenţia dvs. iritată nu face decât să întărească cumva punctul de vedere exprimat în articol.

    Reply
  4. Ariana

    @ Liviu Druga – ortodoxia este intunecoasa numai pentru unii, pentru cei ca tine de exemplu care nu au avut intentia, curiozitatea sau placerea de a o cunoaste. M-a deranjat ca faci afirmatii la modul general si ca nu expui o parere in care crezi, personal.
    Te-ai gandit ca “romanul de rand” cum il numesti, nu are nevoie de Yoga pentru a gasi pacea interioara? Asta pentru ca in biserica aia intunecoasa cum o descrii tu el a gasit deja ce cauta, fara sa spere ca va dobandi la a doua reincarnare, sau a treia, sau a patra. Filozofia crestina e mult mai greu de urmat si de inteles decat poezia orientala. Incearca tu sa intorci si obrazul celalalt, sau sa-ti iubesti aproapele indiferent de cat mult rau ti-a facut (nu numai sa nu-l judeci, sa-l iubesti!).
    Iar ce se face la noi in tara n-are nici o legatura cu Yoga asa cum a prezentat-o Eliade. Nu am citit nimic la Eliade legat de urinoterapie sau libertatea sexuala (oricum, cu oricine pentru a atinge iluminarea sau idei precum “iubesc toate femeile si la propriu si la figurat” cum imi spunea un yoghin practicant de 13 ani). Sa ma corecteze cineva daca nu e asa.
    La fel, Eliade, desi pasionat de orintalisme a ales sa ramana crestin. Poate pentru ca nu a fost de acord cu ideea ca “binele si raul sunt una”.

    Reply
  5. yogi

    :)) N-as vorbi de iritare in locul dumneavostra (va citez din memorie fraza de la finalul intrebarilor “..am spus asta pentru ca m-am enervat”).

    N-ati raspuns direct la nici una din intrebari.

    La prima trag concluzia ca n-ati citit cartea si va pronuntati in totala necunostinta de cauza. Macar din respect fata de autor ar trebui sa va pronuntati dupa ce o lecturati.

    La 2 evitati sa dati raspunsul real – nu au nici o legatura. In plus tin sa va contrazic: nu toti cei arestati si torturati erau anticomunisti, ci majoritatea corespundeau unui tipar social si ideologic.

    3. Comparatia era exagerata pentru a va face sa intelegeti ca demersul dumneavoastra este cel putin ciudat. Mai ca as fi tentat sa spun ca faceti parte dintre cei care continua reprimarea pe plan ideologic. Va recomand sa cititi cartea inainte sa mai raspundeti la comentarii. Nu de alta dar riscati sa va faceti de ras.

    Reply
  6. Guru2

    Din discutiile pe care le-am avut cu 2 oameni care au avut de-a face cu misa am inteles ca de fapt yoga in Romania a fost si este o metoda eficace de manipulare colectiva in avantajul catorva persoane din varful piramidei. Profitand de slabiciunea celor debusolati care cautau un rost, organizatiile s-au folosit de cateva adevaruri si practici yoga pentru a dizolva personalitatea individului, promovand diverse comportamente si mentalitati care au facut din majoritatea cursantilor misa un aluat usor manipulabil pentru diversele interese ale Guru-ilor.

    Probabil ca Biserica Ortodoxa nu prea agreeaza concurenta.. de aici poate represiunea grupurilor yoga de dupa 90.

    Reply
  7. Adrian Ciubotaru Post author

    stimate yogi, continuaţi acelaşi joc al denaturării care nu vă face onoare.

    A te enerva este un reflex sănătos atunci când participi la o dezbatere culturală în care magia roşie/albă, Grig, legende urbane (Ceauşescu avea o nepoată pasionată de psihanaliză), sceneta creată de două dintre victimele represiunii ţin loc de argumente.

    Nu neagă nimeni existenţa reprimării practicanţilor Yoga în anii ’80. Aici se opreşte subiectul cărţii şi începe miza articolului meu care poveste despre ratarea unui dialog pe care exponenţii mişcării Yoga nu au ştiut să îl poarte nici cu elitele, nici cu societatea civilă.

    Atât condescendenţa inutilă (“comparaţia era exagerată pentru a vă face să înţelegeţi”), cât şi presupunerile ce vin dintr-un minorat cultural (că aş face parte din reprimarea ideologică), nu fac decât să întărească senzaţia că nu doriţi cu adevărat un dialog.

    Nu aţi răspuns la niciuna dintre nelămuririle bineintentionate ridicate în articolul de faţă şi aş considera o lipsă de respect să vă reţin în continuare în acest spaţiu de dezbatere.

    Reply
  8. Costica Cojocaru

    Draga Adrian,
    Consider ca o discutie intr-o cafenea ce nu a depasit 2 ore nu are cum sa-ti aduca prea multe lamuriri. Cert este, ca tu nu cunosti anumite evenimente reale, care s-au petrecut inainte ca tu sa fii nascut; deci a trage concluzii pripite mi se pare o mare greseala.
    (ma refer la punctul 2 in care te indoiesti de anumite lucruri).
    Ce legatura are corespondenta cu Eliade si mantuirea? Nu prea inteleg conexiunea – scuze….
    Ma intreb cine sunt “elitele”? Cine stabileste cine sunt elitele? Te consideri ca facand parte dintr-o elita?
    Daca vrei sa vezi cum se prezinta miscarea de yoga in Romania te invit sa participi mai intai macar la 5 cursuri de yoga – si poate vei reusi in felul acesta sa observi ca in Romania chiar se practica yoga. Iti spun aceasta pentru ca eu personal am intalnit foarte multi practicanti de yoga din alte tari, inclusiv din India si am reusit sa port un dialog fructuos de fiecare data; acest fapt fiind si un feedback foarte bun pentru mine.
    Deci, daca nu cunosti, de ce afirmi ca “miscarea Yoga” constituie un deserviciu pentru cei pasionati….. Cum judeci sau cu ce judeci acest eveniment?
    In final ca si o concluzie pot afirma ca timpul a fost extrem de scurt pentru o tema atat de complexa.
    Sa ai o zi buna.

    Reply
  9. Costica Cojocaru

    Pentru Guru2
    Esti naiv daca doar purtand o discutie cu 2 oameni ai ajuns la stfel de concluzii. Sper ca intelegi ce vreau sa-ti zic; daca nu, gandeste-te ce ar fi daca dupa o banala discutie purtata cu 2 oameni care te cunosc pe tine am ajunge la concluzia ca esti penibil. Ce parere ai avea? Evident fara sa ne documentam cine esti, ce faci, de ce ,,,, samd.
    Consider de bun simt mai intai sa vezi despre ce este vorba, sa cauti sa cunosti printr-o practica personala si apoi sa tragi concluzii.
    Si in plus macar mai citeste si tu cartea lui Tufoi.

    Reply
  10. Adrian Ciubotaru Post author

    Costică Cojocaru, sunt de acord că nu pot fi aduse multe lămuriri în spaţiul limitat al unei cafenele critice.

    M-am îndoit de coerenţa unor manifestări numite în mod didactic “mişcare”, nu de realitatea represiunii.

    Deserviciile pe care “mişcarea Yoga” se pot vedea cu ochiul liber pe blogul de serviciu al MIŞA, răsfoind câteva din articolele de pe prima pagină:
    – Cum a ajuns România sclava imperiului planetar
    – Nokia vrea să introducă cipuri RFID în telefoanele mobile
    – Masonii au pus mâna pe energia României

    Consider că între practica Yoga şi aceste subiecte este o cale lungă.
    Astăzi, în România, cu greu poţi iniţia o discuţie onestă despre practica Yoga fără a risca asocierile cu MISA, teorii ale conspiraţiei, parapsihologie, discipoli dezechilibraţi, suspiciunile de prozelitism şi prostituţie.

    Apreciez spiritualitatea indiană, apreciez tehnicile psiho-somatice indiene, însă modul cum Yoga a fost gestionată în spaţiul românesc nu mă îndeamnă decât la o imensă rezervă faţă de aceste cercuri.

    dragă yogi, regret imposibilitatea comentariilor dvs. de a mai fi postate aici

    Reply
  11. Adrian Ciubotaru Post author

    Un anonim din public (comentariu şters), da-mi voie să moderez cum cred de cuviinţă. Să şterg intervenţiile pe care le consider inoportune, care nu intră în tematica articolului şi care nu ajută discuţia.

    Revenind!

    Reply
  12. Un anonim din public

    Dragă Adrian,
    în mod destul de semnificativ, ai şters un comentariu care nu-i aparţinea lui yogi, dar pe care eu am îndrăznit să-l citez.
    Sînt un prieten al lui yogi şi nu am făcut decât să-ţi testez în felul acesta reala înzestrare pentru dialog. Modul în care ai procedat mă face să opresc aici ciclul post-delete pe care l-ai iniţiat într-un mod, trebuie să recunoşti, cam lipsit de eleganţă.
    Prin urmare, rămân un anonim, abstracţie făcând de IP. Nu te îngrijora, nu te voi mai deranja câtuşi de puţin, ca să nu te pun în situaţia penibilă de a şterge la nesfârşit. Eu sînt un om cu bun simţ.
    Ca un sfat prietenesc, ai putea şi tu să mai laşi din susceptibilităţile astea copilăreşti. Nu îţi vrea nimeni răul şi, să ştii, sînt mulţi oameni decenţi şi cultivaţi printre noi. Chiar dacă nu ne batem în piept cu cărămida şi ne vedem de treabă. Prejudecăţile şi propaganda demonizatoare din mass-media sînt un aspect, iar adevărul este un alt aspect, chiar dacă tu preferi să priveşti lucrurile numai în secţiuni şi felii de realitate alese pe sprânceană.
    Timpul este cel care va proba ce sîntem, cine sîntem şi cât de autentici sîntem.
    În ce priveşte separarea pe care o faci între spiritualitate şi crâncena realitate a vieţii de zi cu zi, peste nu foarte multă vreme, cu certitudine în cursul vieţii noastre, vei vedea şi vei recunoaşte singur nu doar că există o legătură, ci că sunt inseparabile… Sacrul şi profanul lui Eliade, remember? Nu vei putea practica liniştit nicio formă de spiritualitate dacă ameninţarea pe care o ridiculizezi în postul anterior se concretizează. Da, cipuri RFID şi tot tacâmul… Şi ameninţarea aceasta se va concretiza, oricât am vrea noi să nu băgâm de seamă.
    Încă o dată, mulţumim pentru opiniile oneste. Mai bună sinceritatea, chiar neplăcută, decât făţărnicia. Succes în lumea scrisului!
    Pentru că vei şterge, mai mult decât probabil, acest post, te las cu bine. Adio şi ai grijă de tine!

    Reply
  13. Costica Cojocaru

    Draga Adrian,
    Chiar daca subiectele puse in discutie de tine ti se par a fi incompatibile cu practica yoga, ele devin compatibile daca vom privi din alta perspectiva si anume:traim intr-o societate care din pacate, indiferent de ce optiune ai, ea ( aceasta societate) are un curs al ei care este programt cu mare atentie de zeci, chiar sute de ani. Ca sa intelegi ar fi util sa-ti arunci o privire asupra protocoalelor masonice, sa le studiezi si apoi sa cauti sa faci corelatii intre ceea ce este scris acolo si ce se petrece in realitate.
    In ceea ce priveste telefonia si cipurile este de la sine inteles ca primii care vor “imbraca” o astfel de forma de manifestare sunt chiar corporatiile care de fapt sunt un bun instrument in mana manipulatorilor. Daca vei studia un pic de istorie ai sa vezi cine l-a invins pe Napoleon, cine a declansat primul raboi sau cel de al doilea razboi mndial – si consider ca nu sunt “vedeniile” personale, ci realitati istorice de notorietate. Este istorie pura; deci nu are sens sa fim acuzati ca noi fantazam.
    In alta ordine de idei daca doresti sa abordam temeinic tema prostitutiei o putem realiza fara nici o problema; dar atentie NU are rost sa acuzi oamenii care vin si practica yoga de prostitutie pentru ca este falsa aceasta ipoteza. Daca doresti, oricand esti binevenit sa vezi singur ce inseamna un curs de yoga si apoi poti sa faci ce afirmatii doresti. Atentie – cauta sa nu te lasi influentat de o presa infecta ce deocamdata in Romania nu are cum sa fie independenta. Presa romaneasca din pacate este un instrument de manipulare si pacat ca cei care se considera a fi mari jurnalisti sunt de fapt marionete.
    In concluzie – faptul ca Dl Gregorian Bivolaru a emis o noua perspectiva asupra relatiei de cuplu ( ma refer la continenta sexuala) nu are nimic in comun cu prostitutia. Daca tu ai fi un pic atent, ai sa vezi ca exista o diferenta intre ceea ce ne invata societatea in care noi astazi ne desfasuram activitatea si lectiile de continenta. Societatea iti propune o relatie bazata pe sex ( si acela de 2 minute) pe cand Dl Gregorian Bivolaru sugereaza o relatie bazata pe iubire in care timpul acordat sexualitatii sa fie mai mare; este o abordare cunoscuta de taoisti, explicata succind de Constatin Dumitru Dulcan in cartea Inteligenta Materiei, sau de Gerard Leleu in cartile Tratat de mangaieri sau Cartea dorintelor. Merita sa studiezi un pic problema si apoi reluam discutia daca doresti.
    Deci ca oameni participanti la aceasta societate cred ca avem dreptul de a ne exprima opiniile, chiar daca aparent ele nu au nimic in comun cu yoga. Totusi aceste evenimente ne influenteaza viata si merita abordate.
    cu drag….

    Reply
  14. Guru2

    Cum spune si Adi mai sus, ce legatura au rfid-ul, imperiul planetar si masoneria cu practicile yoga !? Un om educat si trait cat de cat poate citi lesne pritre randuri care este de fapt ideea:
    1. adunarea la un loc a cator mai multi gura-casca sau aerieni sau teoreticieni ai conspiratiei, in general oameni usor de influentat si de condus.
    2. Raportarea la un dusman global si foarte puternic, induce iluzia ca organizatia este la randul ei foarte puternica si ca apartenenta la ea este un privilegiu (pfff)

    @costica nu voiam sa intru in detalii ca sa nu inflamez spiritele de aici, dar o s-o fac ca sa-ti mai tai din avantul cu care te-ai napustit asupra afirmatiilor mele cu referire la organizatia misa (si nu la Yoga)

    Persoanele respective au fost in misa destul de mult incat sa ajunga si la intalnirile “neoficiale” si sa-si dea seama de anumite aspecte: o tipa – 14 de misa, un tip doar 5 ani (nu se cunosc intre ei). Nu toti practicantii au acces la practicile si riturile mai exotice, probabil ca experienta ta nu a inclus si partile mai putin promovate (sex in grup, sodomie, santaj si manipulare emotionala, etc)

    La urma urmei, fiecare isi face propriile alegeri in viata. Si cum majoritatea oamenilor au nevoie sa li se spuna ce sa faca.. e loc pentru tot felul de forme de manipulare si spalaturi pe creier. Si poate unii sunt chiar fericiti asa, cine sunt eu sa le judec alegerile. Dar nici nu pot sa accept tacit promovarea unor asa-zise adevaruri supreme in spatele carora se ascund de fapt alte interese.

    Reply
  15. Costica Cojocaru

    Pentru Guru2
    Nu ai cum sa inflamezi spiritele; chiar sunt curios la ce curs de yoga si unde, s-a facut ceea ce tu afirmi. Cine sunt persoanele, eu imi dau numele real pentru ca nu am nimic de ascuns; si eu pot afirma ceva de genul stii 5 indivizi au zis despre tine ca esti cumva…… Ca sa nu incing spiritele ma abtin de la alte afirmatii.
    Niciodata, nicaieri in cadrul acestui curs de yoga nu s-a facut sex in grup, aceasta este o aberatie a securitatii inca de pe vremea lui Ceausescu. Hai sa vezi cum se realizeaza un curs de yoga; daca ai bunavoina vii la sala si vezi; cercetezi si daca tu filmezi un curs de yoga si ai si dovezi la ceea ce ai afirmat eu personal iti dau premiu. Din pacate tu esti probabil unul dintre cei care stau in umbra si mint cu nerusinare; este simplu sa afirmi da stiu eu 2 indivizi; ok; Cine sunt? De unde sunt? Cand au facut ei ceea ce tu afirmi? Hai cu dovezi nu cu vorbe goale.
    Din pacate marea majoritate a populatiei se lasa angreanta intr-un joc penibil pe baza unor minciuni.

    Reply
  16. Ariana

    @Adrian, te-ai bagat in gura lupului. Trebuie sa acceptam ca sunt oameni care abuzeaza de “compartimentul rezistent la logica”. Cred ca astfel de dicutii sunt o pierdere de timp si de resurse (intelectuale).

    @ Guru2, daca vei merge la un curs de yoga nu vei vedea sex in grup, ala se practica la domiciliu sau pe camp; sau nu e musai sa fie sex in grup, poate fi si cu prietena sotiei, prietena logodnicei, cu amandoua odata sau pe rand. Dar iluminarea cere sacrificii! Si multa, muuuuuuuuulta dragoste!
    Sper sa nu ai asemenea curiozitati! O minte lipede se intretine greu, mai ales in prezenta lor (dl. Costica Cojocaru stiti la ce ma refer si probabil radeti pe sub mustati ; va rog sa nu va deranjati sa-mi raspundeti, va cunosc argumentele,le tot aud de cativa ani).
    Pe de alta parte nu are rost sa-i informezi despre lucruri pe care ei le stiu deja, ca le privesc intr-o alta lumina (sau intuneric mai bine spus) sunt detalii.

    Reply
  17. jez

    da, Yoga e asociata cu MISA, cu Grig sau cu Mario, iar daca rasfoiesti unele reviste ce se adreseaza doamnelor sau care abordeaza un stil de viata sanatos, ai putea crede ca Yoga se rezuma la cateva posturi sau miscari de relaxare, sau ca este ceva gen streching sau pillates. In lipsa unor cunostinte temeinice o poti asocia(mai ales la noi) chiar si cu parapsihologia, magia neagra, secte, cu tehnici tantra de prelungire a placerii sau de marire a sexului, sau poti crede ca este o religie.

    La fel se poate spune si despre religia ortodoxa. O poti asocia cu niste popi despre care nu am deloc cuvinte de lauda, dau cu babe care barfesc prin bisericim, pupa icoane si pun acatiste sa moara capra vecinului.

    In lipsa culturii, poti crede ca homesexualii sunt transexuali.

    In intuneric poti crede fie ca Grig este un semizeu, fie ca Grig este un psihopat, un megaloman sau un paranoia, sau un obsedat sexual.

    In lipsa Adevarului orice poate parea altceva decat ceea ce este.

    Bla bla…

    Este evident de ce elitele nu au avut, nu au si nu vor avea vreodata cea mai mica inclinatie spre un dialog cu practicanti de yoga, de aici sau de oriunde. Este o discutie lunga si interesanta, pacat ca de fapt discutia nu a avut loc, si in comentarii lumea s-a cam invartit in jurul cozii….

    oricum, ORICE discutie aduce lumina, asa ca…”tot inainte!”

    Reply
  18. jez

    sa zicem ca oamenii in deriva pot fi foarte usor spalati pe creier. si nu e o metafora, chiar am vazut oameni spalati pe creier. oameni inteligenti, cu personalitate. oameni cu un oarecare echilibru psihic si spiritual. era ingrozitor sa vezi cat de tare au fost indobitociti. este trist sa vezi ca ochelarii de cal au fost lipiti cu superglue. este trist sa vezi ca dialogul se poarta cam asa: un adept MISA iti spune “ai ochelari de cal”, un eu spune “esti spalat pe creier, ai ochelari de cal de alta culoare”. dialoguri sterile. nu se ajunge nicaieri.

    MISA se prezinta ok pentru primele grade de “evolutie” ale unui “initiat”. totul are sens si este mai mult decat ok. cand se considera ca esti suficient de “high” ca sa nu mai ai putere de discernamant, cand esti dedicat trup si suflet cauzei, atunci ti se “reveleaza” totul intr-o alta lumina (“doar pentru cei mai buni dintre cei mai buni” si deja te simti si mai aproape de absolut).

    Evident, are si parti bune. Trebuie sa te atraga cumva. Cei care doresc sa iti spele creierul trebuie sa gaseasca o mica fisura. E suficienta. O mica slabiciune. Dar deja intram in discutii despre arta manipularii (maselor?).

    Una din chestiile bune care imi vin acum in minte este ca te invata sa fii liber, sa gandesti liber, sa rupi legaturile cu ce te tine pe loc. Pacat ca pana la urma rupi legaturile cu tot, chiar si cu tine insuti..

    Ca sa nu mai divaghez, cred ca trebuie sa existe discutii separate. Pe de o parte despre miscarea MISA, care este atat de controversata incat ar exista mii de comentarii la acest post, si care a degenerat (imi place sa cred) si care nu (mai) are treaba cu yoga (ma intreb daca a avut vreodata), SI pe de alta parte, despre Yoga, si atunci lucrurile s-ar mai decanta putin.

    Reply
  19. el inquilino

    ce dragut discutam despre un fenomen pe care numai unii particpanti il practica si pot spune ca il cunosc cum trebuie.

    de curiozitate – cati sunteti practicanti cu mai bine de 3 ani de practica in spate si, cati sunteti doar pasionati de yoga (fara practica)?
    mana sus :))

    Reply
  20. Costica Cojocaru

    Pentru Adriana , Jez si altii ca ei….
    Extraordinara elita,,,,,; PR extraordinar, jigniri fara sens;
    Adriana cumva ne-am cunoscut si nu stiu eu? Oricum va felicit pentru “superioritatea” de care dati dovada.
    Si in alta ordine de idei macar studiati si voi un pic ce inseamna a fi “spalat” pe creier si cum se ajunge la o astfel de situatie. Pentru cultura voastra generala ( de care vad ca dati dovada- dar nu suficienta) o prima caracteristica de baza pentru a declansa o procedura de spalare a creierului este TORTURA.Metodele se spalare a creierului s-au aplicat in lagare, asupra prizonierilor de razboi, incepand cu anii 50.Merita sa mai cititi. O zi buna tuturor, intradevar intram intr-un dialog al surzilor si cred ca nu are sens. Oricum mi-a facut placere sa cunosc noua generatie de “elite”. Succes………

    Reply
  21. Ariana

    Nu stiu cine-i Adriana. Nu stiu nici de ce ai luat-o ca pe o jignire. Daca pentru voi nu se aplica cele afirmate de mine, cu atat mai mult nu ar fi trebuit sa o luati personal.
    Sunt si persoane care fac un pas in salile in care se “preda” yoga cu speranta ca “face bine la sanatate”. Mai tarziu, daca au noroc, vad cam ce anume ar “face bine la sanatate” in conceptia maestrilor. Unii pleaca acasa cu coada intre picioare, altii raman ca au gustat prea mult din libertate (una falsa si care subjuga spiritul, ce este mai bun, mai pur si mai divin in om). Nu da nimeni dovada de superioritate (catre aceea tindeti voi). Nu poate fi unul inaintea altuia cand merg pe drumuri paralele.

    @el inquilino – nu trebuie sa te arunci cu capul in fantana ca sa stii ca nu e bine. Cine poate, invata din experienta altora, cine nu…spera ca are 9 vieti si cel putin una poate sa o iroseasca.

    @Jez – ma simt onorata ca am fost plasata in ^noua generatie de “elite”^ alaturi de tine.

    Reply
  22. Ariana

    Am vazut ca se regreta lipsa unei facultati de yoga. Aveti rabdare, deocamdata se fac cursuri de yoga la gradinita (nu glumesc), iar in scoli profesorii au grija sa prezinte elevilor la ore “avantajele” meditatiei transcedentale (chiar daca nu apare in programa) – generatia care vine va fi crescuta in spiritul vostru.

    Reply
  23. Liviu Drugă

    @ Ariana Asta este parerea mea (si a altora ca mine !). Vezi tu, pe mine nu m-a deranjat ca ai asumat din start ca nu am avut curiozitatea sau placerea de a o cunoaste pe ortodoxie. 🙂 Asa sunt eu mai tolerant si nesuparacios… Urinoterapie sau megalibertati sexuale, bezna ortodoxa (spectaculoasa altfel ca mit) sau mantzocariile politice ale catolicismului… whatever… Daca nu ma deranjeaza pe mine si pe ai mei, fiecare e liber sa faca exact ce vrea cu trupul si, mai ales, cu spiritul sau. Orice doctrina face buba la cap in final, iar istoria e plina de cazuri. Eliade a ramas crestin pentru ca nu i-a iesit contactul cu filozofia indiana, cand s-a prins si el ca mare adevar e in vorba “om de-al locului”. Saru’ mana! 🙂

    Reply
  24. Ariana

    @ Liviu Druga – multumesc pentru lamuriri.
    Referitor la ce zicea tu (“om de-al locului”), ma gandesc ca daca fiecare ar accepta asta n-am mai evolua nicicand. Noroc ca suntem curiosi si ne adaptam (unii mai greu, altii mai cu viteza)- asta la modul general.
    In cazul filozofiei si religiilor orientale, sunt de acord cu tine.
    “Daca nu ma deranjeaza pe mine si pe ai mei, fiecare e liber sa faca exact ce vrea cu trupul si, mai ales, cu spiritul sau. ” – cred ca sunt destule fapte sau idei care desi nu te-au “atacat” direct, ti-au starnit unele reactii. Asta am dedus eu din ce-am citit pe blogul tau.

    Reply
  25. Liviu Drugă

    @Ariana Acum, ca am inceput sa ne mai acordam frecventele intre noi, sa detaliez: reactia este fireasca la orice om, care, al locului sau nu, vine in contra unei alte opinii sau in cautarea de a o intelege, pe ea, pe opinia altuia. Nu poti sa te opui, ca boul, unei porti noi noute in fatza careia te-ai oprit – intai cauti sa o intelegi. Si cu iertare sa imi fie, dar, daca e sa ma fi cautat ceva mai abitir pe lumea asta, curiozitatea a fost cea dintai si cea mai incapatzanata. Chiar daca m-a “atacat” ceva, cum observai pe blogul meu, nu m-am dus sa il pun pe individ cu degetele in priza si nici sa ii rapesc copiii din fatza casei :)) Orice disputa, daca se vrea descoperitor-intelegatoare (chiar fara repect pentru scarboshenia limitata a celuilalt) trebuie purtata cu un minim respect pentru… tine insuti.
    Cu respect… 🙂

    Reply
  26. el inquilino

    @ariana et comp sunt multe domenii in cunoasterea carora poti primi informatii avansate, complexe, de varf doar prin lectura si prin privit la microscop.

    Practicile spirituale nu se studiaza cu microscopul. Citirea unor carti – 10, 100, 1000 – despre subiect te vor face doar o persoana care stie teoria. Practicile spirituale au nevoie de un alt limbaj si intelegere decat ce inveti tu la scoala. Astfel, probabilitatea de a avea o intelegere corecta a situatiei in absenta practicii este foarte mica.

    Da, poti auzi ce au patit altii, dar de unde stii ce calitate au informatiile lor? Daca tu nu cunosti sistemul dupa care sa judeci ce au experimentat ei, atunci cum stii daca informatiile primite au calitate de adevar sau de fals? Le poti judeca dupa standardele tale de ne-practicant, dar, vei fi lipsita de o intelegere completa si, cel mai probabil corecta.

    Reply
  27. jez

    Dl. Cojocaru,

    ma tem ca nu m-ati inteles. din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare in ce priveste posibilitatea de comunicare intre membrii MISA si restul lumii. si subliniez “membri MISA”, si nu “practicanti de yoga”. Concluzia este ca nu se poate ajunge la intelegere.

    Brainwashing (also known as thought reform or re-education) consists of any effort aimed at instilling certain attitudes and beliefs in a person — beliefs sometimes unwelcome or in conflict with the person’s prior beliefs and knowledge.[1] Motives for brainwashing may include the aim of affecting that individual’s value system and subsequent thought-patterns and behaviors.

    Am citit si eu de Doctor Mengele, dar spalarea creierului se poate face prin multe metode, si nu neaparat prin tortura.

    Oricum, nu incerc sa ma cert cu dumneavoastra, incerc doar sa imi expun punctul de vedere, incercand sa nu ma abat prea mult in comentarii de la textul initial propus de autor.

    Evident, nu vorbesc in necunostinta de cauza. Daca as fi ramas in MISA as fi fost in anul 15 si as fi fost premiant cu coronita.

    Peace!

    p.s. dedicatie pentru Grig http://www.youtube.com/watch?v=2TR8wzjWK3c

    Reply
  28. Ariana

    @ Liviu Druga – ce am spus aici refeitor la yoga/Misa a fost o comparatie intre teorie si practica. Cred ca sunt o persoana destul de pasnica, prin urmare n-am dat nimanui in cap pana acum si nici n-am de gand. Doar ca nu pot sa inteleg sau sa accept ideile nici unei persoane care se contrazice zilnic singur. Pur si simplu da dovada de lipsa de credibilitate. Asta pentru mine; la altii bineinteles ca reactiile pot fi diferite;
    @ el inquilino – ce spui tu presupune sa-ti asumi niste riscuri prea mari pe care unii efectiv nu si le permit. Experienta proprie e mai valoroasa, lasa urme mai adanci si convinge mai repede. Dar ce ne facem daca, in drumul nostru, ajungem sa ratacim ca oile pe nationala?

    Reply

Leave a Reply to vitalie sprinceana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *