Sau mai plat si riguros insemnarea ar trebui sa se intituleze “Despre idei & blocaje – note de lectura (III)”.
Celelalte doua etape pot fi citite aici:
Despre idei & blocaje – note de lectura (I)
Despre idei & blocaje – note de lectura (II)

Citatele si fragmentele culese din carte au liniuta la inceputul randului. Celelalte fraze reprezinta opiniile proprii.

– osatura de structura a culturii romane nu este piata schimburilor, ci “arta spectacolului”. Arta care se continua azi prin talk-show-uri, prestidigitatiile mediatice, oteviste in principiu.

– ruptura intre valoarea operei si capacitatea mediului cultural de a o prelua este un specific romanesc.

– exista un defect de realitate interna de unde rezulta sentimentul ca realitatea este aranjata de altii, ca ne este ostila, ca ne pica intotdeauna lozul cel prost. De vreme ce nu optam pentru existenta unei realitati obiective, credem ca ea poate fi manipulata dupa plac (de cei puternici).
Nimeni nu se recunoaste in discursul Celuilalt, pentru ca Celalalt traieste intr-o lume culturala paralela.

– profesiunile specializate s-au desprins din reflectia filozofica generala si din modul in care continua sa se alimenteze cu intrebari si probleme filozofia insasi.

Karl Popper:
“Din punct de vedere istoric, intreaga stiinta occidentala este o urmasa a speculatiei filozofice a grecilor despre cosmos si ordinea lumii.”

– in Grecia antica, toata stiinta era filozofie. Din fertilitatea intrebarilor filozofiei, prin specializare, s-au desprins stiintele particulare.

-pentru ca operele originale ale grecilor erau prea dificile, romanii cultivati au inventat compendiile, culegeril, digest-urile.

– paginile roz din Larousse – modelul francez de popularizare – a stii cate ceva – autori despre care toti ar trebui sa stim ceva dupa ce ii uitam pe toti ceilalti.

Exemple culese din acele pagini roz:
Vae soli! – Nefericiti sunt cei singuri (Ecleziastul)
Tempus edax rerum – Timpul distruge totul – toate lucrurile (Ovidiu)
Homo sum: humani nil a me alienum puto – Sunt om si nimic din ce este omenesc nu-mi este strain. (Terentiu)
Aurea mediocritas – mediocritatea este de aur (Horatiu)

– modelul Marii Enciclopedii iluministe a impus conceptul de totalitate-a-cunoasterii-utile-imediat-mobilizabile-la purtator.

– exista in interiorul oricarei specialitati doua clase de probleme: cele cunoscute numai de specialist si cele care raman comune atat specialistului, cat si nespecialistului.

– oricare din disciplinele noastre de azi are la origine o intrebare fondatoare.
– filozofia constituie mediul nutritiv pentru intrebarile ce pot individualiza disciplinele de specialitate. Ea este o disciplina-matrice.
– filozofia dovedeste unitatea epistemologica a tuturor stiintelor si unitatea culturala a oricaror forme de cunoastere.
-cunoasterea infinit precisa este lipsita de consecinta (este infertila practic)

-universitatea moderna reprezinta numai un proces de tehnicizare a intrebarilor pe care le-a formulat Aristotel.
Desi pare o simpla butada aruncata intr-un context oarecare nu trebui uitat efortul de sistematizare efectuat de Aristotel, inclinatiile lui practice (accentul pe observatie si experienta) care-l vor inspira pe Roger Bacon, preluarea clasificarilor sale de catre elenisti, romani, arabi si apoi de catre primii europeni.

– ne trebuie un loc geometric comun intre culturile de specialitate, trebuie sa cream realitatea unei culturi comune (binele comun).

– notorietatea publica si cartile bine scrise sunt un semn de neseriozitate, iar semnul exterior al “bunului specialist” a devenit dispretul pentrul cultura generala si mefienta fata de ideile generale.
De unde si suspiciunea oamenilor “tehnici” fata de divagari, supozitii si idei vagi aruncate in vant.

Cultura inseamna sa intelegi tragicul (iar nu naivitatea) frazei lui Dostoievski: frumusetea va salva lumea. Sa te intrebi daca Dostoievski isi imagina ca o categorie estetica poate readuce o dimensiune plina de sens si sa discuti despre problema asta. Sa empatizezi cu Miskin, sa-l urmaresti pe Raskolnikov, sa-ti fie frica ca uneori ii dai dreptate lui Ivan Karamazov.
Cultura inseamna sa te fascineze destinul unui “monden” ca Ovidiu (Ars Amandi) care a sfarsit prin a fi ostracizat la capatul friguros al Imperiului de unde a plans peste vremi Tristele si Ponticele.
Cultura inseamna sa citesti de cincizeci de ori fragmentele in care Herodot povesteste despre geti. Inseamna sa citesti Stephen Hawking cu creionul in mana, sa te sperie religiozitatea lui Einstein sau a lui Bohr.
Sa te framente mira morala a butadei Dumnezeu nu joaca zaruri.
– cultura e facuta din astfel de aluzii si jocuri care tradeaza intelegerea imediata intre oamenii care traiesc impreuna.
– cultura inseamna sa recunosti precedenta si limitele: nu e o modalitate de cunoastere, insa este cel mai nobil si practic mod de a-ti amenaja viata.

– cultura nu e obligatorie. Este limbajul comun al umanitatii, fara a fi natura ei. Cultura nu este totul dar face ca totul sa fie cu putinta. De vreme ce nu e totul, nu ne indreptateste sa dispretuim oamenii inculti. De vreme ce face totul sa fie cu putinta, asupra inculturii se arunca o lumina proasta.
– oamenii inculti sunt umanitati ratate. Sunt sperante irosite. Sunt bogatii de care nu va afla nimeni nimic niciodata.

– Numarul oamenilor inteligenti care au interese cognitive si dincolo de specificl profesiuniilor este la noi inca remarcabil de mare. Numarul medicilor, avocatilor, economistilor, inginerilor, constructorilor, matematicienilor etc. cu adevarat culti este la noi, inca, sensibil mai mare decat in culturile occidentale de azi, unde prestigiul idealului de om cultivat este aproape nul.

Nucleul culturii generale in jurul caruia s-a format culturala romana (dincolo de avantajele inerente acestei situatii locale) e vinovat de impresia de diletantism pe care ti-o lasa discutiile culturale la nivel public, senzatia de semidoctism lasata de jurnalisti si politicieni care isi depasesc aria de legitimitate profesionala enuntand cu larghete opinii despre orice, oricand si oricum.

Modelul popularizant care sta la baza culturii romane este vinovat de logoreea de poezie si literatura (cantarita la kilogram, poti pune calificativul de proasta calitate) ce abunda pe piata autohtona de carte. Logoreea ce impune in mod dezechilibrat predilectia disputelor culturale in zona de critica literara, recenzii si cronici. Sunt pline revistele de cultura de cantatiri si masurari ale cartilor de literatura. Este plin internetul de apetenta spre literatura a publicului autohton.
Monopolul literatilor (care se misca cu un dinamism demn de invidiat) asupra spatiului public cultural, desi pe termen scurt creaza perceptia ca se misca ceva, pe termen lung este daunator si creaza conditiile perpetuarii minoratului cultural in care ne zbatem. Acelasi monopol poate fi verificat in ponderea pe care o au absolventii de litere in spatiul cultural romanesc in detrimentul celor care au terminat filozofia, istoria artei, stiintele politice sau sociologia.

Impresia de cititori de literatura cumulata cu autoperceptia de oameni culti ne legitimeaza sa ne dam cu parerea asupra a orice. De la politica externa, fizica cuantica, ocultism si fotbal pana la istoria ideilor, istoria religiilor si filozofia culturii.

Esti vulnerabil in fata oricui a gustat putina eseistica, istorie si literatura. Va sti sa jongleze cu repertoriul public al unui om cultivat, va sti sa emita judecati de valoare cu precizia unui neurochirurg.
Houellebecq te invata asumptiile fizicii cuantice, Rushdie te initiaza in paradoxurile spiritului musulman, la fel cum Marquez te-a invatat despre practicile magico-religioase sud-americane. Istoria Perului ai invatat-o de la Llosa, iar derapajul si anomaliile spiritului american ti-l arata precis Palahniuk.

Cine nu detine minime notiuni de filozofie (de vreme ce e disciplina-matrice, fondul originar si nutritiv in care se regasesc toate celelalte discipline), nu va invata invata sa-si puna siesi intrebari fondatoare (in genul celei puse de Parsifal). Cine nu va citi istorie dincolo de succesele unor branduri ca Djuvara sau Boia, va perpetua aceleasi reflexe care ne vom aminti de pomul plantat de cuplul de trista amintire pe ultima pagina a Povestirilor istorice.

Predilectiala literara si frizarea culturii generale este vinovata si de decalajul polemicilor culturale care sunt starnite in mediu romanesc. Lipsa de comunicare dintre discipline, intre universitate si agora incetinesc fluxul de idei care ar trebui sa circule intre culturile strainea si cea a noastra.

Cum putem afla ultimile framantari din sociologie, ultimele ipoteze din psihologie, cum putem afla cum s-a fumat capitalismul si ce se mai poarta in istoria religiilor? De la un profesor universitar care tine o corespondenta cu un savant american din disciplina sa? De la pontul unui intelectual sau doctorand catre edituri si catre trusturile de traducere? Prin Raftul Denisei, prin Cartea de pe noptiera, prin Biblioteca Polirom? Prin printarea listei de best seller-uri de pe Guardian Books sau New York Review?

Despre viciile culturii romane sau despre cum despre Tanar pururi si infasurat in pixeli s-a discutat in trei articole, iar despre De ce iubim femeile s-a discutat in cateva sute. Despre cum Jurnalul lui Jeni Acterian este la a doua editie (si mai populara ca prima), iar despre Homo Americanus a lui Comarnescu n-a auzit nimeni. Despre cum filozofia este inutila si ininteligibila, iar literatura este de bon ton. Despre cum Oisteanu este citit de cativa asistenti universitari, iar Brumaru face furori. Despre cum Omul recent n-a fost digerata si s-a polemizat doar la nivel scenografic, iar Despre ingeri (care sunt niste note de lectura stilizate cu gratie) o gaseai prin cofetarii.
Despre…