Periferia erotismului nici prea rece, nici prea fierbinte

0 Flares 0 Flares ×

De cateva milenii omenirea n-a mai inventat nimic nou in registrul procedual al tehnicilor erotice. De vreme ce sexualitatea umana in sine n-a suferit nici o modificare de aranjament, singurele variatii au fost nivelul asumarii culturale si sociale ale faptului de-a fi fiinta sexuala.
La nivel tehnic, nu exista nici o diferenta intre acuplarea unui vanator neolotic si futaiul unui dandy new yorkez, la fel cum nu ar exista nici o limita de preocupare erotica care ar ramane straina unora din ei.

Ce s-a schimbat de-a lungul timpului este complexul cultural prin care semnificatiile erotismului s-au filtrat in practicile noastre sociale, amoroase si artistice. Daca intr-o anumita cultura acuplarea pe un camp era o considerata (in anumite imprejurari pe care comunitatea le decidea) o hierogamie care incuraja ritmurile vegetale sa se manifeste (cei doi erau responsabili de bunul mers al lucrurilor), in alte culturi acest lucru poate insemna un viol, o penurie de locuinte sau lipsa de gust a celor doi parteneri.

Reluand ideea, procedural avem aceleasi practici erotice pe care le aveau si egiptenii antici, si indienii, si precolumbienii si crestinii. Nu cunosc sa existe mentiuni istorice de genul: o data cu expansiunea crestinismului in spatiul administrativ al Imperiului Roman, anumite practici erotice (sexul oral sau, ma rog, penetrarea pe la spate) au cunoscut un regres vizibil. Sau: perioada elenistica prin electismul ei a favorizat patrunderea, prin imprumut din spatiul iranian, a practicilor sado-masochiste.
Ne exprimam iubirea sau atractia fizica repetand aceleasi gesturi cu aceleiasi intensitati ale stramosilor nostri culturali (nu ne putem imagina “Evul Mediu timpuriu s-a caracterizat printr-o acuta scadere a libido-ului in randul anumitor clase sociale”).

Schimbarile de ton pe care erotismul le-a luat de-a lungul vremii sunt coroborate cu momente ale civilizatiei pe care le putem recunoaste cu totii: aparitia agriculturii, descoperirea metalelor, crestinismul, epoca moderna, momente in care s-au rulat seturi de valori diferite ce deschideau lumea in fel specific. Caci,  lumea se deschide fix sub unghiul in care arunci privirea.

Pornografia si excesul de sexualitate de care ultimele generatii (dupa anii ’60) par a fi imbibate prin expresiile publice si printr-o preocupare excesiva, au fost si vor fi folosite ca argument moral al decadentei unei epoci si ca etalon al crizei de valori ale unei culturi.
Acest gen de diagnostic pe langa sofismul idealizarii unor epoci anterioare (cand virtutile erau mai apreciate, excesele parca erau mai putine, in general lumea era mai buna etc), instituie niste criterii inchipuite de moralisti plicticosi ce si-au incununat destinele culturale mixand crestinismul originar cu rigorile unei economii impinsa de o masa umana bine temperata erotic, ajustand puritanismul public cu perversiunile conjugale.

Dincolo de acest gen de privire in oglinda sparta a multor carti si articole-semnale de alarma, se introduce subtil si un dublu standard de apreciere estetica si morala. Statuiele si basoreliefurile explicite de pe orice templu indian sunt intelese “in context”, “la scara”, “ca fenomen cultural”,  insa anumite gravuri, tablouri si carti erotice sunt infierate in cronici, sunt repudiate public,  sunt exemplele negative pe care culturala actuala le poate tine cu naivitate la sanul ei candid.

Pornografia n-a inventat-o Hollywood-ul, n-a initiat-o la scara larga aparitia VCR-ului si n-a generalizat-o internetul. Nu este un produs comercial al anumitor indivizi dubiosi moral, la fel cum nu este expresia unei degringolade etice specifice timpurilor actuale.

Daca zeul danseaza, si danseaza prost dupa standardele miscarilor armonioase asumate de o societate la un moment dat, totusi ce spune dansul lui?

Dincolo de iluzia de abundenta ale materialelor erotismului explicit (carti, casete, ilustratii, filme etc), ce se afla? Spun iluzie pentru ca productia culturala a unei societati este constanta de-a lungul timpului, doar mecanismele de distributie se repozitioneaza periodic. Facem sex la fel ca un indian antic, exprimam public povestea sexualitatii noastre la fel de explicit, moderat si in exces cum o faceau multi inaintea noastra, incat perceptia escaladarii fenomenului nu poate fi decat locala, specifica.
Timpurile actuale s-au conturat in jurul revelatiei lipsei de sens a activitatilor umane in particular si al mersului lucrurilor in general. Daca nici un fapt uman nu mai are valoare religioasa (inainte religioase erau gesturi umane precum alimentatia, acuplarea, nasterea, moartea etc), atunci pare usor de inteles de ce insasi curgerea istoriei pare lipsita de finalitate si de sens.

Cand sensul unui gest uman ne scapa (sau mai bine zis, cand suntem incapabili sa ne semnificam propriile impulsuri si experiente), existenta umana devine un joc mimetic, iar miturile se transforma incet in simple refrene.

In cadrul acestui concert, erotismul prin incercarile repetate de-a-si regasi semnificatia existentiala pe care o avea in mod principial (si sanatos, as adauga cu voia dumneavoastra) ocupa un loc interesant.
Descoperirea culturilor extra-europene, trauma provocata de ororile celui de-al doilea razboi mondial si revelatia absurdului unei existentei fade in cadrul unui establisment cultural occidental la mijlocul secolului XX, toate acestea au facut posibila incercarea de revalorizare a vietii, a naturii, a erotismului, a faptului intrinsec de a fi in viata survenita la mijlocul anilor ’60 (rock and roll, fenomenului hippie, ecologia anilor ’80 etc) si a precipitat, printr-un esec de adaptare bine regizat aparitia pornografiei.

Ce inseamna acest esec de adaptare?
Reflectoarele pe care o societate le pune asupra ritualurilor sexuale ale membrilor ei nu variaza ca numar, ci doar ca grad de intensitate si modificari ale unghiurilor. La nivel mediu (si cel mai la indemana), cel mai usor diagnostic al unei comunitatii il poti obtine analizandu-i practicile erotice si morala asumata in aceste cazuri. Asumptia acestui gen de privire, desi este asumata intotdeauna, nimeni nu si-o recunoaste: erotismul este un spatiu spiritual in care fiinta umana se tradeaza pe sine. Un spatiu spiritual pentru ca nu este optional. Se tradeaza pe sine pentru ca, in afara de tema mortii si a iubirii in sine, erotismul consuma cele mai multe resurse emotionale, sociale, politice pe care omul le poate desfasura.

Astfel, pornografia este un dublu esec. Este esecul revalorizarii erotismului uman si este esecul privirii pe care o aruncam asupra productiilor culturale pe care le denumim “pornografice”. Pornografia este locul cel mai vizibil in care procesul de revrajire al lumii se rateaza.

Desi fenomenul pare scapat de sub control, la nivel macro lucrurile sunt foarte bine dozate. Condamnarea morala si interzicerea sociala a unor practici si expresii erotice a fost, este si va fi intotdeauna coroborata cu practici ale sistemului care tin de profitabilitatea industriei si debuseele subterane de care comunitatile depind.
Partidele, trusturile, corporatiile, religiile au inteles extrem de precis ca energiile sexuale ale unor populatii au fost terenul de lupta pentru obedienta, ordine si continuitate sociala si profit economic. Nu e de mirare de ce regimurile autoritare au promovat un soi de puritanism oficial si nu e de mirare de ce revolutia sexuala a anilor ’60 a fost prizata treptat si in doze mici in mainstream-ul culturii occidentale.

Daca suntem un apendice secularizant al Renasterii si apoi al Reformei, daca epoca moderna a aparut in urma unei cenzuri a imaginarului (lucrurile par sa indice aceasta idee), atunci nu e de mirare incapacitatea noastra de a privi incolo de acest penaj al modalitatilor prin care erotismul se filtreaza public, putinta noastra de a ne oripila in fata unor decoruri si a ne trage de par in fata unor scenarii la care contribuim cu totii.

In cadrul unei societati care nu stie sa-si regleze si sa-si dozeze cultura oficiala in fata curentelor “subversive”, subterane, populare etc (din care aceasta in mod obisnuit se hraneste) suntem cu totii de aceeasi parte a baricadei. Aparitia unui ucigas in serie intr-o comunitate anume ar trebui in mod normal sa constituie (pe langa derularea mecanismelor punitive) prilej de autoreflectie al membrilor acelei comunitati.

Daca anumite produse culturale de origine dubioasa sunt favorizate si mediatizate, acest lucru ar trebui (printre altele) sa ridice si chestiunea productiilor culturale sanatoase pe care le producem atat de rar si atat de firav.

Daca anumite lucruri de proasta calitate sunt cerute pe o piata la care suntem cu totii contributori si faptasi, daca publicul format din familia, rudele si prietenii nostri incurajeaza specificul anumitor opere, daca acelasi mediu in care exista o piata atat de ciudata si un public atat de dubios si mediocru ne-a creat pe noi insine (mereu ne privim pe noi insine ca niste elemente sanatoase ale comunitatii in care traim), unde este spatiul in care ne delimitam moral de ce se intampla in jurul nostru? Unde se pierde distanta dintre Ceilalti atata timp cat noi insine traim la periferia propriei sexualitati oficiale, de vreme ce suntem la periferia unei umanitati nici prea rece, nici prea fierbinte?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

4 thoughts on “Periferia erotismului nici prea rece, nici prea fierbinte

  1. vorbaretu'

    pont: grija cu articolele postate …se spune ca masterpieces-urile se nasc prim “sublimarea” energiilorprimare, libidinale… :)Pentru sanatatea unei natzii, inclusiv pe plan cultural, e binevenita o pozitie de mijloc 🙂

    Reply
  2. vitalie

    „De cateva milenii omenirea n-a mai inventat nimic nou in registrul procedual al tehnicilor erotice. De vreme ce sexualitatea umana in sine n-a suferit nici o modificare de aranjament, singurele variatii au fost nivelul asumarii culturale si sociale ale faptului de-a fi fiinta sexuala.”

    Pai, si la capitolul alimentatie nu stam mai bine…aceeasi succesiune de gesturi cu finalitatea introducerii alimentelor in cavitatea bucala, dar de aici si pana a decreta ca intre faptul de a manca praf, lut, sticla si a consuma carnati de Plescoi este un drum lung… altfel, asumarea culturala (numita in pishanaliza freudiana Sublimare) este nu doar o variatie ci o modificare fundamentala… sublimarea este un act atat de complex si puternic incat poate nu doar sa subordoneze sexualitatea umana, ci s-o dirijeze pana hat, a o nega si a o numi dusmanul nr. 1… aici sta marea diferenta intre australopitec si ascetul crestin refugiat in pesteri… sa-i zic placere? Mi-e frica, or, este ceva mai mult…este finalitatea psihologica ( a nu se confunda cu cea procreativa) a „actului” si justificarea lui in functie de anumite megaconceptii despre om, lume, rostul omului in lume etc…

    „Ne exprimam iubirea sau atractia fizica repetand aceleasi gesturi cu aceleiasi intensitati ale stramosilor nostri culturali (nu ne putem imagina “Evul Mediu timpuriu s-a caracterizat printr-o acuta scadere a libido-ului in randul anumitor clase sociale”).”

    Oare? Vezi de exemplu istoria sarutului…s-apoi, ce fel de egalitate in intensitate la poetul romantic, gata sa-si smulga inima si s-o puna la picioarele iubitei si la burghezul care face casatorie din interes, ori monarhul medieval care se uneste cu femele pentru a obtine casteluri, pamanturi sau chiar tari intregi…

    „Pornografia si excesul de sexualitate de care ultimele generatii (dupa anii ‘60) par a fi imbibate prin expresiile publice si printr-o preocupare excesiva, au fost si vor fi folosite ca argument moral al decadentei unei epoci si ca etalon al crizei de valori ale unei culturi.”

    E ceva mai simplu – o societate a placerii, in care voluptatea, pentru prima oara este legitima… argumentul moral este justificat doar prin apelul la criteriul procreatiei…

    „Dincolo de iluzia de abundenta ale materialelor erotismului explicit (carti, casete, ilustratii, filme etc), ce se afla? Spun iluzie pentru ca productia culturala a unei societati este constanta de-a lungul timpului, doar mecanismele de distributie se repozitioneaza periodic.”

    Ce sa zic, grecii antici isi populau natura cu atatea zeite, nimfe, nereide, si tot felul de fiinte „cu continut sexual explicit” incat e greu sa ne inchipuim ca suntem mai obsedati decat alte epoci…pe care nu le cunoastem destul anume sub registrul sexualitatii..ma gandesc uneori, ca istoriile seductiilor succesive ale lui Zeus (sub forma unei ploi de aur – cazul mamei lui Perseu; sub forma unei lebede – Leda etc) nu sunt doar simple metafore ci expresii ale unor gesturi si ritualuri, situate ina celasi palier ca Kama Sutra (sa-mi fie iertata cacofonia)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.