Preludiu la o hermeneutică emoţională

0 Flares 0 Flares ×

Mă interesează la un nivel cât se poate de practic mecanismul de generare al gândurilor, mecanism pe care nu-l stăpânim şi al cărui fundal nu-l cunoaştem. Ipoteza inconştientului/ subconştientului nu mă convinge şi, deşi uneori o folosesc, încerc să găsesc un model explicativ care se poate lipsi de această găselniţă freudiană — intuită anterior de Leibniz.

Îmi imaginez gândurile rulându-se pe baza unui filtru emoţional ce le selectează şi le exportă ca mici trasee de orientare psihică. Filtrul emoţional ar fi o fereastră personală prin care acordăm sens lucrurilor şi evenimentelor din jurul nostru, ar fi modalitatea primară prin care ne reglăm o lume pe potrivă noastră.

De vreme ce trăim ca şi cum suntem într-un centru, de vreme ce ne ducem propria viaţă ca şi cum suntem priviţi, se poate spune că nimic din jurul nostru nu ne este neutru. Ne interpretăm lumea de la înălţimea unor bătăi diferite ale inimii şi acest lucru spune destul de multe despre emoţia inerentă faptului de a fi în viaţă.

Tot la nivelul acestui filtru emoţional, avem sentimentul de început de lume din fiecare dimineaţă. Cum fiecare zi este o re-creaţie a lumii, fiecare răsărit de soare are loc întotdeauna pentru prima oară. În acelaşi context, o ţigară valorează diferit atunci când este însoţită de altele 19 decât atunci când apare singură după ce nu ai fumat în mod dureros câteva ore.
La fel, privim emoţional zâmbetul persoanei iubite de la înălţimea unei mitologii situată deasupra simplelor mişcări ale muşchilor faciali.

Când totul spune ceva despre altceva, lumea devine un fascinant camuflaj ce provoacă în permanenţă vocaţia hermeneutică a omului.

Totul poate spune ceva despre noi, cum ne mişcăm, cum zâmbim, cum iubim sau cum întindem mâna când dăm noroc. De reme ce nu există nimic teoretic, iar totul nu se întâmplă, ci ni se întâmplă, observăm că suntem nişte fiinţe destinate în mod vital actului interpretării.
Trăim sub o permanentă tiranie a sensului, iar sensul e forţa ce curbează universul, este emoţia ce înclină un parc înspre banca pe care ne-am sărutat primă oară.

Dacă raportarea noastră la lume este religioasă (Eliade), nu pot postula decât că emoţiile ultime sunt religioase — au legatură cu categoriile de fiinţă, sens şi adevăr.

Ciudaţii din jurul nostru sunt doar aceia care aplică o altă grilă de interpretare lumii, dezvoltându-şi astfel un mod specific de reacţie. Pe baza unei ierarhii de valori în cadrul acestui filtru, refuzul unei chelneriţe poate fi mai traumatizant decât refuzul unei femei. În continuarea aceleaşi idei, există o diferenţă emoţională între banalul eveniment în care un obiect sferic intră în perimetrul limitat de două bare şi o transversală şi un gol superb.

Am fost educaţi într-o cultură în care există distincţii păguboase între inimă şi raţiune, între subiectiv şi obiectiv, între principii şi spontaneitatea actului trăirii.

Măştile sociale, acele figuri omniprezente, apar atunci când statutul nostru profesional sau social nu este corelat cu cel emoţional.
Dacă mă simt în afara statutul şi imaginii proprii, atunci va apărea criza de legitimitate personală, atunci voi simţi cum joc un rol şi mă voi simţi vinovat fără vină. Decalajul dintre statutul public şi configurarea filtrului emoţional este responsabilă de trauma generală spre care un anumit tip de cultură ne îndreaptă. Această scindare este responsabilă de sentimentul că folosim doar ochiul cel mic al aragazului.
Cine are impresia că şi-a intins aripile la anvergura maximă?

Nefiind contemporan cu propria inimă, emoţiile vor fi în continuare tratate secundar, filtrate incoerent şi semnificate cu toporul. Acest defazaj ne-ar putea spune că universul nu dezvoltă niciodată ritmuri care ar putea depăşi bătăile inimiii, el doar conspiră pentru nişte dorinţe pe care nu prea le ştim pentru că încă purtăm ochelari ce nu ne aparţin.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

3 thoughts on “Preludiu la o hermeneutică emoţională

  1. matteo

    “Ma intereseaza la un nivel practic mecanismul de generare al gandurilor, mecanism ce…”
    atentie:
    Gandirea nu este un proces, gandurile nu sunt generate mecanic, inteligenta nu este calcul, computerele sunt niste masini si atata tot – astea sunt putinele lucruri clare pe care le stiu din stiintele cognitiei /psihologia cognitiva.
    Pentru o introducere in tema:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Chinese_room

    Reply
  2. bluedaysblog

    sa spunem STOp si sa ne oprim rotile gandirii..e greu dar e necesar….trebuie doar sa iti gasesti focarul de focalizare spre lucruri care sa nu te darame si nici sa nu te inalta…spre neutralitate..doar ca sa nu o iei razna si sa vezi ca viata asta nu prea are sens

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.