Pelerinul propriilor rătăciri

0 Flares 0 Flares ×

Sunt acel Adrian încercând în fiecare zi să aflu cine este Adrian. Povestitorul se povesteşte pe sine. Calc apa zilnic într-o luptă continuă în căutarea propriei legende.
Mă consider un tip special, însă ştiu în acelaşi timp că sunt la fel ca toţi ceilalţi, un produs al momentului.

Sunt plin de defecte, iar istoria mea personală este îmbibată de pete negre, gesturi laşe şi fapte ruşinoase. Puţine regrete, multe consecinţe.
Deşi am o părere bună despre mine pentru a-mi prezerva un oarecare echilibru psihic, un diagnostic fugar ar putea cuprinde o mulţime de caracteristici neacceptabile: narcisist, egoist, insensibil, cinic şi crud.

O comisie special constituită pentru prăpastiile mele interioare nu ar fi un lucru exagerat.

Am minţit şi am rănit persoane dragi cu aceeaşi opacitate cu care m-am lăsat înconjurat de personaje suspecte, iar uneori evit să mă privesc în oglindă de teamă că adâncimea întunecată a ochilor mi-ar revela demoni costumaţi în clovni.

Am făcut şi efectuez în continuare gesturi pe care un manual banal de psihanaliză le-ar putea explica. Frustrări, complexe şi nesiguranţe plate. Evenimente lipsite de poveste.

Am înşelat şi am rănit exact acele câteva femei din viaţa mea lângă care găsisem linişte şi înţelegere.
Am furat, am fugit, iar uneori mă simt ca un personaj dostoievskian care ar trebui plângand să-şi ceară scuze şi ultimei flori.

Deşi nu prea mă iau în serios, iar uneori am impresia că autoironia mă fereşte de anumite exagerări, ştiu că neseriozitatea mă costă scump.

Am fost eu însumi în toate gesturile. Bune şi rele. Nu pot să mă lepăd nici de steaua mea, nici de propriul infern personal.
Infernul nu sunt ceilalţi, ci eu însumi.

Cu siguranţă, nu sunt un tip perfect, iar această afirmaţie este motivată şi de imaginea idilică şi falsă pe care am observat că unii şi-o fac despre mine.
Am multe cadavre în debara, însă nimeni nu mă va putea convinge că nu exista un loc în această lume pe care doar eu pot şi sunt menit să-l umplu.

Cu siguranţă, nu sunt un personaj de invidiat.
Cu siguranţă, paşii meu greşiţi mi-au conturat identitatea şi în mod cert îmi este frică.

Cu siguranţă, mă îndoiesc mereu de mine. Cu siguranţă, sunt de multe ori pe marginea prăpastiei, însă în mod sigur nu mă voi lepăda de o viaţă plină de riscuri.

Nu este confortabil să fii Adrian Ciubotaru şi nu-mi doresc să-mi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi o croazieră.
În fiecare clipă, în două ore, mi se poate schimba viaţa în trei direcţii, pe când eu încerc să fiu doar pelerinul sincer şi curajos al propriilor rătăciri.

Related post: Demonii interiori

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

21 thoughts on “Pelerinul propriilor rătăciri

  1. jez

    atata vreme cat esti constient de toate cele e mai mult decat ok.
    🙂 esti suficient de deschis sa nu lasi loc de interpretari. daca unii prefera sa nu vada o fac pe riscul lor.

    esti un norocos, pentru ca esti placut, iubit si/sau urat pentru ceea ce esti. si e minunat! si daca ai fi perfect tot nu ai reusi sa multumesti pe toata lumea, inclusiv pe tine.

    relax, you have plenty of…

    o palma nu poate sterge (din pacate sau din fericire) o imbratisare, un sarut ce (intre)rupe legea gravitatiei, o privire, o inlantuire.

    nu putem trai doar in parte.

    “Nu pot sa ma lepad nici de steaua mea, nici de propriul infern personal.” Bravo! poate ai fi chiar anost… Asa insa esti extraordinar (pr)in totul tau 🙂

    Reply
  2. geni

    Te superi daca-ti dau un citat din “Faust” de Goethe? …”deci, cine esti, in fine? Eu sunt o parte a puterii ce rau-l vrea mereu dar face bine.” (spovedania elibereaza sufletul si te ajuta sa te cunosti mai bine..si scrii atat de frumos!)

    Reply
  3. Didlina

    Stii ce se spune:greseala recunoscuta e pe jumatate iertata…eu zic ca asa e si in cazul tau…atata timp cat o sa inveti din lucrurile nelaudabile pe care le-ai insirat sus si o continui sa le faci pe cele laudabile..oricum ai toata admiratia mea pt postul acesta,nu sunt multi oameni care ar scrie atat de deschis despre propria persoana.

    Reply
  4. gabitzubitzu

    Intrebarile si raspunsurile despre sine sunt pashi…pashii ajutatori privirilor inverse.
    Omul cu adevart bun este cel care ar fi putut fi rau si n-a fost.
    Exercitiul e benefic cu conditia sa fie facut cu toata sinceritatea.
    Si eu cred sincer ca Adi va avea revelatii de sine, fiindca el poate, uneori si vrea…

    Reply
  5. Geo Atreides

    Deci nu numai ca esti o persoana groaznica, mai esti si impacat cu situatia asta; esti atat de impacat incat poti scrie linistit ca “Infernul nu sunt ceilalti, ci eu insumi”. Tz tz tz.
    Jez, bad guys suck. Serios. Gandeste-te ultima data cand plangeai din cauza cuiva si acum inchipuieste-ti ca acel cineva iti mai da si o palma in acel moment. Eventual poate si o “pizda proasta” strecurat printre dinti, ranjind. Asta inseamna bad guy. Grow up.
    Didlina si geni, lasati admiratia. Cei care scriu atat de deschis sunt indeobste exhibitionisti, nu neaparat iluminati zen. Faptul ca Adi ni se spovedeste dostoievskian nu-i iarta caracterul infect, nici macar pe jumatate. Iertarea se obtine, in general, dupa multa suferinta si cainta, si, dupa cum spuneam, Adi nu pare a inclina spre niciuna. Poate n-ai observat, dar nu-si cere iertare celor pe care i-a ranit.
    A, Geni… Adi nu scrie bine, scrie corect.
    G.

    Reply
  6. 1307

    2 citate imi vin acum in minte ca raspuns la sinceritatea ta:
    “Acela care stie despre tine mai multe decat stii tu insuti iti este superior” si “Omul cu adevarat bun e acela care ar fi putut fi rau si n-a fost”.
    primul e de la Marin Preda iar al doilea de la Nicolae Iorga.

    cred ca cel mai bun criteriu dupa care poti judeca un om e modul in care acesta le-a schimbat viata celor pe care i-a ranit.

    sinceritatea e buna!

    Reply
  7. diana

    cred ca toti ajungem la concluziile astea. daca ne analizam realist.
    incearca sa iei partea cea buna… iti traiesti viata. fiecare clipa a ei. si ramai cu ceva foarte important. cu amintiri. placute sau mai putin placute. dar le ai. unii nu sunt in stare sa spuna doua vorbe despre propria viata. nici macar de rau. de altii nu isi aminteste nimeni. nici macar pentru a-i injura.
    concluzia? esti un om norocos!

    Reply
  8. florin

    Daca e parte dintr-o intreprindere livresca, atunci e ok. Suna bine, imi place…
    Nu ma impac insa deloc cu ideea ca ai putut da intr-o femeie. Un adevarat barbat nu poate face asta niciodata! Iar cand ele… devin “cateva”, cred ca e o mare problema.

    Reply
  9. jez

    :-)) Geo, ce figura esti, ca de fiecare data. De unde le scoti?

    Cred ca fiecare avem parte de ce am ales. What u see is what you get! Si daca am ales prost ne ducem crucea.

    Uite, pentru ca tot m-ai dat de exemplu, eu am ales in trecut o relatie calduta, fara prea mare pasiune, fara scandal, armonioasa, relaxata, fara dureri de cap etc. Si mi-am dat seama ca nu e ceea ce vreau. Si atunci am ales nebunia unei iubiri cu valvatai, pasiune, d-aia “I can’t live without u” si bla bla. Numai ca nu le poti avea pe toate: si pasiune, si liniste (sufleteasca). Nu poti sa te afli intr-o relatie pasionala fara sa suferi. Cel putin nu in adevaratul sens al cuvantului. Ca ar insemna ca ala de langa tine ti-e cumva indiferent. Adica, da, il iubesti, tii la el, dar…nu e THE ONE.

    Deci, ai ales dragostea- iti duci crucea. Arunci cu farfurii, bibelouri, si ce mai apuci. Ai vazut The War of the Roses ? oamenii aia se iubeau acolo! desi la prima vedere numa iubire nu era! asta e! vrei liniste? atunci nu cauta dragoste si pasiune…cauta ceva caldut si calm si peaceful. eu asa vad lucrurile. Alegerea ii apartine fiecaruia!

    Oricat de tare te-ai insela, la un moment dat te trezesti si daca alegi acelasi cosmar e pur si simplu alegerea ta. Nu e vina celuilalt. E ca la piata: nu e vinovat vanzatorul care pacaleste, ci natangul care cumpara 😀

    Reply
  10. jez

    din pacate, Geo, suntem plini de orgolii. si asta distruge tot. se ajunge la gesturi infantile si de prost gust. si la psihologii de doi lei (una ar fi” sa o parasesc eu, in loc sa ma paraseasca ea etc). pe de alta parte, sa stii ca nu ma incanta cu nimic ca un partener ma considera proasta sau ca m-ar lovi, dar nu o face si nu o spune. prefer oamenii care au un comportament franc. e mai simplu. iti place- ramai, nu iti place-pleci. mai bine o palma dupa 2 ani de relatie decat dupa 20, cand aparent e prea tarziu, dar…niciodata nu e prea tarziu. ma rog…cred ca fiecare invata singur din experientele de viata, nu e cazul sa dam sfaturi sau sa judecam… niciunul dintre noi nu e diferit fata de un altul in bine sau in rau. circumstantele si resorturile doar ne fac sa reactionam diferit la un anumit moment. poate ca nu ai fost pus la incercare suficient. toti avem un punct in care cedam. important e sa fim sinceri cu noi insine.

    eu m-am trezit la un moment dat ca mi se parea normal sa dau intr-un barbat, dar nu mi se parea normal sa dea el in mine. sa nu uitam ca suntem oameni inainte de a fi barbati sau femei si ar trebui sa ne respectam ca atare.

    Reply
  11. Pingback: Adrian Ciubotaru: filosofie pe blog | FocusBlog

  12. monica hanganu

    sper ca acest articol a fost ceva de genul ” punct si de la capat”…”asta am fost eu , de acum incolo sunt altul” ..
    poti fi tot atat de pretentios in cererile tale de la altii , dar trebuie sa-ti expui dorintele in alt mod . De ce ? Si eu sunt o fire vulcanica , dar cu trecerea anilor am inteles ca adevarata dovada a inteligentei este diplomatia . Cu diplomatie obtii mai mult respect , mai multa dragoste , mai multe trairi care sa te incarce cu energie , nu care sa te faca sa te simti sfarsit ..
    Ai consumat energie , pentru ce ? Ca sa-i faci pe ceilalti sa te respecte mai putin , sa te iubeasca mai putin…
    Daca acest mesaj al meu nu te-a convins si vrei sa ne luam la “palme” , spune-mi si incerc si alt mod de abordare. Important este sa te trezesti !!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.