Oamenii Lecturi Urbane

0 Flares 0 Flares ×

34166_407862604957_674474957_4472651_1124614_n
Bucuria oricui nu este doar talentul propriu, cât mai ales oamenii cu care este înconjurat, iar norocos te poți declara doar atunci când oamenii din jurul tău te inspiră încontinuu în a fi mai bun.
Pentru mine, acest noroc – cuplat cu recunoştinţa firească – este constituit de oamenii Lecturi Urbane, oameni care fac un proiect generos să crească atât de bine și mai ales oameni fără de care aş fi mai sărac în amintiri şi în poveşti.

Lecturi Urbane este această poveste crescută de o mână de oameni talentați și dedicați, oameni printre care Ciubotaru se bucură să fie tolerat.

6d65a9fa3363730458da389d53fda1b3

L-am cunoscut pe Marian (Vulupe) anul trecut la prima ciclopromenadă nocturnă, ne-am mai întâlnit la câteva plimbări cu bicicleta, iar în toamnă am regăsit în el unul dintre cei mai frumoși dăruitori de carte de la Lecturi Urbane. Marian a fost la una dintre edițiile de la Cluj și a avut grijă să fie bine și la ediția de la Bacău. Calmul său este binecunoscut şi – mai presus de toate – când o idee propusă îi place lui Marian, ştii că totul va ieşi bine prin implicarea sa, iar la ultima întâlnire cu echipa ne-a adus un pepene imens de care ne-am bucurat cu toţii.

Gabi Macovei – când nu se ţine de tot felul de glume – este acel tip cu mai multă energie decât restul grupului, implicat nu doar în Lecturi Urbane, pe care îl vezi venind cu tot felul de idei, cărând cărţi, ocupându-se de organizare şi rezolvând cu donaţiile de cărţi. Deşi s-a născut în Chitila, este cel mai sexy tip din echipă (din păcate pentru multe fane, cineva are deja grijă de inima lui), scrie poezie bună şi e responsabil cu toate glumele interne care conţin referinţe la la Moineşti.

Partenera de glume a lui Gabi este Ileana – proaspăt licenţiată în Comunicare – care ştie despre Facebook mai multe decât noi toţi împreună. Ea se ocupă de grupul Lecturi Urbane, semnează din când în când articole pe orasulciteste.ro, e urbană, enervant de isteaţă, energică şi vine cu totul felul de idei. Unele bune, altele nebune.

Apropo de idei, dacă îi spui lui Iulian o jumătate de idee, poţi fi sigur că ţi-o va completa, va veni cu încă doi-trei şi deja avem un eveniment sau un festival în toată regula. Întâlnirile echipei Lecturi Urbane se întămplă pe Mătăsari#17 unde Iulian face să fie bine din toamna anului trecut.

Acelaşi Iulian este neobosit ca un argint viu, îl vezi la Paşi către viaţă, la Bike Walk, mergând la întâlniri pe bicicletă, dând telefoane peste telefoane pentru a rezolva tot felul de chestii. Este un om sufletist şi – cunoscându-i bătăliile – te întrebi cum de rezistă atât de frumos.

f53529568e075785896b202614d71d71

Ioana – pe care o vedeai astă toamnă oferind cărți în metrou – este una dintre cele mai creative persoane pe care le-am cunoscut și de multe ori ideile ei sunt puse în slujba unor cauze bune cum se întâmplă la SoupNighs sau la Lecturi Urbane. Alături de Ioana, la capitolul entuziasm și creativitate, este imposibil să nu te gândești la Sandra care de câteva ori ne-a ţinut – ca o prietenă şi ca o profesionistă – minunate sesiuni de training.

Anca şi Oana – membre Civika cu experienţă – sunt două colege acum implicate din plin în Let’s Do It Romania care au pus umerii la tot ce înseamnă astăzi Lecturi Urbane. Anca dădea neobosită mailuri pe la edituri pentru donații de cărți, iar Oana era (și uneori încă este) nelipsită de la întâlnirile cu gașca Lecturi Urbane unde țara este pusă la cale.

Dan este un tip organizat și optimist și este motorul Lecturi Urbane (la propriu și la figurat). Vine la întâlniri ori în converși, ori cu Harley, iar atunci când nu se înțeapă cu fetele (deși diplomația pare să fie o calitate care nu-l părăsește niciodată) suplinește din plin carențele de project manager ale lui Adrian. E plin de contacte, ştie rigorile deadline-urilor şi uneori ne enervează când ne atenţionează c-am uitat ceva.

Când este vorba de organizare și mobilizare, Cristiana ocupă cu siguranță un loc de frunte. Am cunoscut-o de cealaltă parte a mesei într-o întâlnire “de afaceri”, însă treptat formalităţile au căzut şi Cristiana a devenit acea prezenţă tonică de care orice echipă are nevoie. Responsabilă de sibiu.orasulciteste.ro (alături de Cristina), ne face prezentări, se mai joacă (glumesc, e foarte serioasă la acest capitol!) şi cu comunicatele de presă, ne bombardează cu idei la miezul nopţii şi e pusă pe fapte mari.

36369_407863079957_674474957_4472684_8064734_n

Dacă Lecturi Urbane ar fi un tron, pe el ar sta Andreea. Dincolo de prezenţa şi zâmbetul cu care ne-a cucerit pe toţi, Andreea stresează membrii echipei Lecturi Urbane cu mailuri, ne aduce aminte ce dezorganizaţi suntem, e acel control freak (alături de Dan) care-şi face treaba cu seriozitate, se consumă înainte de evenimente. Pune suflet şi (uneori) un picior în prag şi a început să intre din direct pe la radio să vorbească despre Lecturi Urbane.

Andreia Şerbănescu – no social media footprint – este colega care s-a ocupat până recent de coordonarea şi comunicarea cu ediţiilor din ţară, iar când am văzut-o prima dată cum nota (chestiunile care se discutau) pe hârtii de culori diferite, am crezut că până aici ne-a fost cu adolescenţa. Ne-a ajutat şi a coordonat lucrurile câteva luni bune, a creat un algoritm de management, iar Alexandrei Popa (care a preluat apoi stafeta şi pe care am cunoscut-o prin intermediul Fundaţiei “Noi Citim”) i-a fost mult mai uşor să intre în ritmul alert al mesajelor din ţară.

Stelian nu doar că ne ajută cu pozele de la câteva luni încoace, însă este un prieten bun pe care ori de câteva ori l-am stresat cu ceva, ne-a ajutat cu multă răbdare.
Claudia – mănunchi feminin de contradicţii frumoase – s-a ocupat de povestea emoţionantă de la Bacău, este prăpăstioasă, exigentă, entuziastă şi poţi pune bază pe cuvântul ei.

Lista este lungă (Cristina, Mirona, Anne-Marie, Iulian, Horia, Cezar, Elena, Marina, Anna, Andu, Toma) şi nu se opreşte aici. În cadrul aceluiaşi spirit intră toţi cei care fac Lecturi Urbane în ţară, toţi cei care participă la evenimentele Lecturi Urbane şi ne încurajează în orice fel și fac România mai suportabilă.

Am dorit să scriu aceste rânduri pentru că adevăratele poveşti sunt despre oameni, pentru care trebuie să mulțumești că ți-a fost dat să-i întâlnești.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

8 thoughts on “Oamenii Lecturi Urbane

  1. Oana

    🙂 Adi… Stii cat de mult suflet am in proiectul acesta. Toti cred ca stiti. Si imi pare rau ca in ultimele saptamani am fost asa de absenta… Life is fucking with us sometimes… Dar trecem peste si tocmai in aceste proiecte reusim sa ne gasim energia pozitiva de care avem nevoie ca sa mergem mai departe.

    O sa revin. Stronger than before. Si o sa facem lucruri mari si frumoase impreuna. Sa fie bine, desigur. 🙂

    Sorry for the “emo-ness”. 😛 All in all, inca am zambetul urias pe fata si abia astept sa va revad.

    PS: Ileana nu e chiar asa profi ca mine cu FB-ul =)))))

    Reply
  2. Claudia

    Ce bine a zis Marian! E de inramat, pentru ca e ca un tablou 🙂
    Multumim pentru cuvintele frumoase si iti multumim ca prin intermediul tau ne-am cunoscut intre noi si atatia alti oameni minunati. Caci, desi nu te-ai mentionat aici, tu esti cel care ne-a adus impreuna cu un scop asa nobil.

    Reply
  3. Claudia

    Minunat! Sunt in vacanta… si imi doresc sa dau o mana de ajutor, sa cunosc oameni pasionati de carti. Am cateva carti pe care vreau sa le donez. Merg la Carturesti Verona?
    Un vis de-al meu este sa public proprile povesti pentru copii (le am scris) si sa donez un procent din vanzari unei fundatii pentru copii ce se ocupa de educatie. Poate ma sprijiniti cumva… cu o idee macar!

    Multumesc!

    Reply
  4. Mirona

    Aghhh, nemeritat e numele meu acolo! Eu sunt extrem de recunoscatoare pentru energia voastra pozitiva atat de contagioasa si de datatoare de speranta 😀 Adaug la emo-ness :))

    Reply
  5. A

    Frumos proiectul,dar un pic neinspirat zic eu..Oamenii nu mai citesc in ziua de astazi si nu datorita lipsei banilor pt achizitionarea cartilor. Pur si simplu nu mai exista interes sau poate,de ce nu?,nu mai este la moda.
    cu respect
    A

    Reply
  6. Pingback: Lecturi Urbane: motive de optimism | Adrian Ciubotaru

  7. Pingback: un drum de poveste « notele lui Vulupe

Leave a Reply to Oana Cancel reply

Your email address will not be published.