Foto: Anna Pope

Am acest post în minte de câteva săptămâni şi iniţial trebuia să fie o continuare a fanteziilor erotice din blogosferă. M-am răzgândit totuşi, acum sunt mai bătrân – mi-a trecut timpul fanteziilor – şi a mă limita la femeile de pe twitter nu este o idee chiar bună.

De două luni – mijlocul lunii iunie – trăiesc un entuziasm social nebunesc în ce priveşte lumea de pe twitter încât am nevoie să mă gândesc mai bine ce se întâmplă. Ieşirile şi prilejurile de socializare cu oamenii de pe twitter au fost atât de dese şi intempestive încât mi-am adus aminte de entuziasmul trăit cu bloggerii acum 2-3 ani (când ieşeam la Motoare aproape zilnic).

Pentru mine, primul prilej de socializare cu oamenii de pe twitter a fost la Ora Pământului în Cişmigiu unde în afară de cei vechi (Andrei Roşca, Gogu Kaizer, Gramo) am cunoscut oameni noi pe care îi ştiam de pe twitter: catalinabanica, cristinica21, raluxa, taraduveanu. Ponderea oamenilor care auziseră de întâlnire de pe twitter a fost mai mare decât a celor care citiseră pe blog despre iniţiativă.

A fost primul semn al caracterul de viralitate oferit de twitter şi prima ocazie în care am simţit ca o nouă comunitate online urmează să se dezvolte.
Little did I know că peste câteva luni, la mijlocul lui iunie, aveam să cunosc şi mai mult “oamenii de pe twitter”.

O dată cu evenimentele de la Street Delivery (Paşi către Viaţă şi, mai ales, Soupnights), o dată cu concursurile făcute pe twitter atunci cu premii în supe şi limonade (pentru a strânge lumea) mi-a fost clar că balanţa socială se mişcă în favoarea twitterului.
Oamenii de pe bloguri care au venit atunci i-am numărat pe degetele de la două maini şi au venit pentru că i-am chemat, i-am sunat, am insistat.
Oamenii de pe twitter au venit atunci pentru că au câştigat la nişte concursuri, pentru că erau curioşi să ne cunoască şi pentru că povestea implicării sociale a prins. Atunci am cunoscut pe Simona Stănescu, Roxana Niculae, Hilkee, Hoinaru, FatadinPort, Carmen Rusu, Victor Dulu, Ioana Florea, Ramona Mandu.

După evenimentele de atunci, trecând prin beertweetmeet, tweetmeet-urile au început să se organizeze cu absolut orice ocazie (la Motoare, la Verde Cafe, pe Smârdan) şi am început să cunosc oameni noi de pe twitter în aproape orice ieşire:  la plimbare cu bicicletele, la mare sau la filmări în parc. Mă simţeam ca într-un scenariu de self-help: cunoaşte în fiecare zi trei persoane noi, stabileşte cel putin trei contacte pe zi.
A existat un #foodtweetmeet – ne-am adunat la cineva acasă şi s-a gătit, recent au apărut şi #mafiatweetmeet – în parc sau la cineva acasă.

În afară de tweetmeet-urile propriu-zise, din ce în ce mai multe evenimente folosesc twitterul pentru a se comunica şi pentru a-şi propaga mesajul în cât mai scurt timp. Liberlaiarba a fost un eveniment unde ne-am strâns câţiva de pe twitter, am început să dăm mesaje şi, până spre seară, se strânseseră mulţime de cunoscuţi.

It’s a twitter baby boom!

Îmi aduc aminte cât de lenţi acum 2-3 ani eram în ce priveşte organizarea de ieşiri. Făceam un afiş luni-marţi, îl puneam câţiva pe bloguri, iar vineri seara ne strângeam 15-20 la o terasă. Acum dai un simplu tweet, câţiva dau un retweet,  iar în 2-3 ore strangi 30 de oameni. Acum mi-ar fi jenă să mai fac postere in Photoshop şi să le pun pe blog, pentru a strânge lumea la socializare.

Desigur, nu-mi fac iluzii! Comunităţile de pe twitter sunt mult mai volatile (se formează şi se sparg mult mai rapid) şi se întreţin mult mai greu (mereu e nevoie de prospeţime), iar zgomotul sau, mai bine spus, bruiajul este mai accentuat.
De asemenea, cei mai “influenţi” oameni de pe twitter (link 1, link 2) sunt toţi cu un background solid în blogosferă (din garda veche), n-au apărut peste noapte.

Majoritatea celor mai noi şi activi oameni de pe twitter au bloguri, însă nu le mai folosesc intensiv, transmitând semnalul că relevanţa socială a blogurilor este în scădere (temporară?). Majoritatea sunt sinceri şi entuziaşti în ce priveşte noua lume şi sunt mai dinamici decât eram noi acum 2-3 ani.
Nu se gândesc în termeni de poziţionare, personal branding sau twitter as a marketing tool, la fel cum nici noi nu ne gândeam astfel despre bloguri. Majoritatea sunt interesaţi de latura socială a twitterului, de prilejul de-a cunoaşte oameni, de-a ieşi cu ei şi de-a face diferite lucruri împreună.

Personal, de câteva luni, am început să folosesc intensiv twitterul pentru că-mi propagă foarte repede ideile şi iniţiativele, pentru că feed-back-ul este instant şi (de multe ori) relevant. În acelaşi timp, încerc să nu uit că twitterul este o efemeridă, hashtag-urile se şterg repede, iar lucrurile se uită şi mai repede decât pe bloguri.

La final, trag linie. Râmăn nişte oameni faini, nişte amintiri comune şi nişte poveşti (pe care le-aş uita, dacă nu le-aş consemna pe blog).
Astfel, mizez foarte mult pe twitter (scriu zeci de mesaje zilnic, fac concursuri, cunosc şi voi mai cunoaşte zeci de oameni interesanţi), însă încerc să nu uit că blogul este unealta mea pe termen lung.
Pe blog imortalizez şi arhivez.

Blogul poate vorbi despre mine peste 4-5 ani, însă ce fac eu acum pe twitter se va pierde în câteva luni, dacă nu duc eu însumi lucrurile mai departe. Dincolo de twitter şi bloguri.