Cea mai neruşinată autopromovare nu-ţi rezolvă problemele care nu au nevoie de cosmetizare. Cel mai frumos ambalaj nu rezolvă sinceritatea cu care reuşeşti să te priveşti pe tine însuţi, iar încrederea în sine nu valorează nimic dacă drumul tău traduce modul cum calci oameni pentru a-ţi ridica oportunităţi.

Cocalarul român nu a avut şi încă nu are nevoie de cărţi de self help pentru a fi încrezător în sine. În schimb, o altă categorie a început să prindă aripile încrederii de sine urmând traseul cocalarului. Dinu Păturică a înţeles că trebuie să investească timp şi energie pentru a fi activ online pentru că, în zgomotul şi iureşul general, un obraz gros se observă mai greu.

Este o diferenţă între cineva care este încrezător în sine urmându-şi visele şi cineva a cărui încredere se contruieşte proporţional cu nesimţirea proprie.

Observ în jurul meu oameni care au învăţat (greşit) regulile de PR şi branding personal imediat după ce le-au uitat pe acelea de bun simţ. Pare că toţi s-au prins cum stă treaba: dincolo de toate, ceea ce contează este să te promovezi în mod constant, pe unde apuci, cum apuci.
Dincolo de toate este nevoie să proiectezi o imagine triumfalistă pentru a arăta celorlalţi că încă mai mişti, încă mai reprezinţi ceva pe piaţă. Pentru că ştii ca eşti fake şi lumea te uită repede.

Relevanţa ta trebuie neapărat să se construiască în detrimentul altuia. O gaşcă de cartier se luptă cu o altă gaşcă de cartier pentru că strada pe care şi-o împart este întreg Universul. Răul este la urma urmei o lipsă de imaginaţie, nu-i asa?

Mulţi blogeri uită că nu trebuie să ai un mogul în spate pentru a fi propriul lacheu.

Mulţi oameni au ajuns ca partidele: indiferent dacă pierd sau câştigă, dacă zâmbesc cu o mână şi cu alta fură, trebuie să transmită semnale pozivite către electoratul lor. Ceilalţi care le bat obrazul nu sunt în target, sunt din alt bazin.

Uneori pare că piaţa socială din jurul meu se maturizează acoperind din ce în ce mai multe nişe pentru nesimţire. Mulţi nu-şi mai administrează pasiuni şi vise, ci doar meschinării, nesimţiri şi priviri aruncate în locul de parcare al vecinului, iar aceşti mulţi trebuie să înţeleagă că nu sunt singuri şi că nu sunt de capul lor.

Nu mai spun despre încurajarea iniţiativelor bune şi a oamenilor faini, însă este clar că suferim la modurile sănătoase prin care putem descuraja lipsa de obraz din jurul nostru.