Miscarea Legionara – continuare

1 Flares 1 Flares ×

Nu mai stiu acel cum de m-am trezit in primavara ultimului an de liceu cu primele brosuri de la acel mosulet de peste drum. I le-a dat tatei, pe mine nu ma gasise acasa, si le-am primit cu avertismentul vezi ca e legionar! Probabil auzise la vecini ca citesc mult, veioza de la fereastra mansardei ramand pana tarziu aprinsa, mi-am explicat atunci tinta “recrutarii” sale. Eram atunci imbibat de lecturi eliadiene si chestiunea Miscarii Legionare imi starnea curiozitatea. La cateva zile dupa acele brosuri, m-a oprit pe strada, am discutat cateva chestii si m-a invitat la o conferinta despre Ion Antonescu ce se tinea la Bacau. Am plecat trei, el, eu si inca un mosulet legionar. Drumul ne-a fost asigurat de o masina oferita de directorul filialei Petrom Moinesti de atunci. Nu stiu ce relatii avea, insa ne-am intalnit, am mers la sediul Petrom, l-am asteptat jos, el a urcat si in cateva minute s-a intors cu un sofer.

La Bacau conferinta s-a tinut chiar in centru, la Casa de Cultura (exista!?) si era onorata de nume sonore: Gheorghe Buzatu (un istoric caruia ii citisem o carte despre spionaj – aparuta prin anii ’90) si Adrian Cioroianu (pe care nu-l citisem, insa il stiam de la televizor). Inca nu stiu cine organizase acea conferinta, insa in holul de la intrare erau tot felul de flyere si carti legionare. Imi aduc aminte de cateva cartulii despre Mircea Eliade scrise de un italian. Era prima oara cand auzisem de Claudio Mutti.
Am aruncat un ochi pe cateva pagini si mi-a ramas in minte paralela facuta intre Noaptea de Sanziene si data de 24 iunie cand fusese infiintata Legiunea Arhanghelului Mihail.

Conferinta in sine nu m-a multumit, figura lui Antonescu era destul de pozitiv prezentata, iar la final m-am ridicat si am intrebat destul de revoltat daca era necesar continuarea razboiului romanesc dincolo de granitele Nistrului pana in stepele rusesti. Am fost destul de lejer lamurit cu ratiuni militare, presiuni germane si existenta unui plan secret (Margareta) de ocupare a Romaniei in cazul vreunei insubordonari fata de Reich.
Cei doi mosuleti cu care venisem erau extrem de incantati de revolta mea,deoarece nici ei la randul lor nu avea o parere prea buna despre maresal. Dimpotriva, il vedeau pe Ion Antonescu ca un tradator de tara si unul din principalii vinovati de esecul istoric si decapitarea Miscarii Legionare.

In lunile ce-au urmat, dupa bacalaureat, vecinul meu a inceput sa-mi aduca tot felul de carti, reviste si articole “legionare”. Eram intr-o criza de plictis si-am inghitit in cateva saptamani marea (ca numar de pagini) istorie legionara scrisa de Horia Sima, adormeam si ma trezeam pe carti despre Mota, Codreanu, reviste si articole despre Noua Dreapta. Astfel am aflat despre muncile patriotice legionare, despre contruirea de cantine pentru saraci, diguri, biserici si adaposturi, despre neindreptatirile aduse ML de catre regimurile vremii, astfel am aflat despre moartea eroica a lui Mota si ceremoniile funerare care au emotionat Bucurestiul vremii, astfel am citit marturii ale legionarilor din puscarii, despre rezistenta din munti, astfel am vazut poza cu Cioran in camasa verde (veridicitatea pozei inca este disputata), astfel am avut ocazia sa citesc randuri intregi ce cuprindeau cuvintele Tara, Capitan, Neam, Moarte, Onoare etc cu litere mari.

Toate acestea mi-au prezentat un tablou, insa nu m-au convins; era greu sa treci peste acea macabra retorica nationalista, antiliberala si violenta.
La cateva discutii lamuritoare cu vecinul meu am observat ca traia intr-un fel de istorie alternativa in care Hitler ar fi trebuit sa castige (n-ar mai fi existat comunismul), in care Carol al II-lea ar fi trebuit sa fie judecat drept criminal si, in sfarsit, in care vina uciderii lui Nicolae Iorga ar fi trebuit s-o poarte altcineva. In mintea lui, asasinatele legionare din perioada lui Codreanu ( I.G. Duca, M. Stelescu etc.) era un raspuns la abuzurile regelui fata de legiune, iar crimele din timpul lui Horia Sima nu erau responsabilitatea Miscarii Legionare, ci a unor elemente marginale liniei principale ale ML, in plus Horia Sima nu a fost un lider in totalitate “binecuvantat” de toti legionarii (se pare ca existau destule cuiburi care nu-l acceptasera). Aceasta impartire istorica in doua perioade legionare (perioada Codreanu si perioada post-Codreanu) este specifica legionarilor, e un fel de impartire didatica prin care se justifica abuzurile si genocidurile ultimei perioade (de aceasta cronologie defectuoasa s-a folosit si Mircea Eliade cu aceeasi ratiune de disculpare). Si totusi, daca un grup prilejuieste cativa indivizi fanatici, pentru gesturile acestora cine este vinovatul moral? Si macar de-ar fi fost astfel si violenta, antisemitismul si asasinatul politic n-ar fi facut parte din modul de-a fi al ML…

Cu vecinul legionar am mai interactionat o singura data cand m-a invitat la un pelerinaj pentru comemorarea mortii Capitanului ce urma sa aiba loc la Tancabesti. Din cu totul alte ratiuni, l-am refuzat.


O scurta meditatie asupra Miscarii Legionare iti creaza un tablou al unui filon periculos in modul romanesc de a fi. Impresia mea este ca, dincolo de imprumuturile inevitabile, ML a fost si este un fenomen romanesc in esenta. Daca celelalte miscari fasciste ale epocii erau anti-religioase (sau cel putin redescoperisera niste motive al unor mitologii pagane), ML se legitima printr-o linie militanta crestina. Daca in Italia si Germania, idealurile erau ofensive (castigarea unui spatiu vital, redobandirea statutului de putere european, extinderea in colonii), in cazul ML ai senzatia ca totul era defensiv. Defensiv fata de ponderea evreilor in cultura si economie, defensiv fata de comunism, defensiv fata de bruma de democratie care ar fi apasat prea greu pe umerii unui popor abia intrat in modernitate.

Una din conditiile acceptarii independentei de jure a Tarilor Romane consfintite la Congresul de Pace de la Berlin (iulie 1878) a fost si recunoasterea unor de drepturi de cetatenie a minoritatii evreiesti (evreii satisfaceau stagiul militar, insa nu erau recunoscuti drept cetateni romani). Constitutia din 1866 refuzase evreilor pamanteni dreptul la cetatenie romana, trasformandu-i in apatrizi. Congresul de Pace de la Berlin (iulie 1878) a impus modificarea articolului “evreiesc”, insa printr-o gaselnita a juristilor romani, problema evreiasca a persistat. Gaselnita a constat in formularea “Naturalizarea nu poate fi acordata decat individual si prin lege”, ceea ce insemna ca parlamentul trebuia sa accepte fiecare cerere de cetatenie in parte (care erau mai tot timpul refuzate). In total, au existat doar 888 de evrei ce au obtinut colectiv (datorita participarii la Razboiul de Independenta) cetatenia romana.

Dupa primul razboi, ca urmare a presiunilor externe, in 1919 a fost adoptat un pachet de legi special pentru recunoasterea cetateniei evreilor, legi ce au fost consfintite prin noua Constitutie din 1923. Astfel primele semne ale Romaniei moderne coincid cu destule reflexe oficiale anti-semite. Antisemitismul popular romanesc din secolul XIX a fost unul destul de bland, n-a produs pogromuri (ca in Rusia, de exemplu), insa a existat suficient de puternic pentru a crea starea de spirit (la nivel de elite, la nivel politic) expulzarii lui Moses Gaster, a lui Saineanu, a lui Tiktin. Cati dintre tinerii de azi mai stiu cine au fost acestia?

Un amanunt semnificativ si putin digerat de istorici este un fapt simplu. Romania Mare a fost tara (moderna din aceasta perspectiva) care a oferit drept de vot unei majoritati a populatiei ei care mental traia inca in Evul Mediu. Aici e punctul moale al democratiei: depinde in mod substantial de o traditie liberala, de un spirit civic si de o solida clasa de mijloc. E un cerc ciudat: ca sa implementezi democratia e nevoie de o traditie liberala, ca sa creezi o traditie liberala, ai nevoie de un sistem democratic. Cate din aceste ingrediente le-a avut Romania interbelica nu e greu de ghicit.

Cu o taranime usor sugestionabila, cu niste intelectuali incapabili a-si dobandi un destin cultural, cu o intreaga pleiada de angoase nationaliste (ponderea minoritatilor, trei din sase vecini aveau revendicari teritoriale etc.), avand in vedere fragilitatea unei semi-democratii si lipsa unei veritabile traditii liberale este usor de imaginat nisa puternica pe care s-a pozitionat Miscarea Legionara. In 1925-1927, Nae Ionescu scria (independent de Codreanu) articole anti-capitaliste si anti-democratice in care postula faptul ca democratia nu este un sistem tocmai potrivit pentru o tara ortodoxa (pentru el, a fi roman insemna a fi ortodox). Era de asteptat ca peste cativa ani, dezamagit de Rege si oarecum regasindu-se in idealurile Miscarii, sa inceapa sa mizeze din ce in ce mai mult pe cartea legionara.


Intr-un mod oarecum sinistru ironic, Eliade (inca student) scria in ciclul Itinerarii spirituale ca generatia precedenta si-a atins scopul istoric si national (Romania Mare), iar generatia tanara (generatie lui) nu mai poate avea decat niste idealuri culturale, supra-istorice. Un fel de Fight Club – We have no Great War. No Great Depression. Our Great War’s a spiritual war… our Great Depression is our lives… Dupa cum s-a vazut, acea generatie (care in mintea multora ramane cea mai solida elita pe care a avut-o Romania) a sucombat din plin in praful istoriei.
De asemenea, tot intr-un mod paradoxal (ne place sa credem ca detinem cele mai mult paradoxuri/pagina de istorie nationala), intelectualii romani nu au legitimat Miscarea Legionara care oricum si-ar fi urmat traseul ascendent de popularitate, ci dimpotriva au facut-o mai blamabila.

Un alt paradox ar fi ca Miscarea Legionara visa la o mare revolutie spirituala care ar transfigura intreaga natiune. Un asemenea ideal este extrem de intalnit la multi tineri independent de informatiile pe care ei le detin despre ML. Am evitat si sper sa ma tin de promisiune de-a oferi vreun link catre epigonii ML care zburda pe culoarele internetului romanesc si-mi exprim dezamagirea (care nu e intotdeauna legitima) despre lipsa unei carti, daca nu complete, cel putin totalizatoare asupra Miscarii Legionare. De ce dezamagirea nu e intotdeauna legitima? Pentru ca dupa Holocaust si in plina furie a corectitudinii politice, nimeni nu mai indrazneste sa fie obiectiv in aceste delicate chestiuni. Dupa Buchenwald si Auschwitz, chiar oamenii cinstiti nu-si mai pot ingadui sa fie “obiectivi”…spunea cineva intr-o scrisoare catre alt cineva.
O carte pe care totusi o recomand este cea a lui Francisco Veiga.
Am abordat tangential problema intelectualilor de seama implicati in problema legionara din acelasi motiv al riscului de a fi/de a incerca sa fii obiectiv. In rest, nu pot decat sa (ma) indemn la atentie.

1 Flares Twitter 0 Facebook 1 1 Flares ×

16 thoughts on “Miscarea Legionara – continuare

  1. netstalker

    Foarte bun articol. Poate mai bun decât anteriorul pe aceeaşi temă. Cât despre Nae Ionescu poate avea dreptate, cu următoarea menţiune: e drept că s-a regăsit întrucâtva parţial în anumite idealuri legionare; asta însă doar limitat, şi anume temporal, pîntr-un anumit moment în care a realizat că poate Căpitanul nu e chiar ce visa/credea/îsi imagina el că e. A avut câteva întălniri decisive cu individul apoi a renunţat complet la ideea de aderare la Mişcarea Legionară, dezamăgit fiind oarecum. Am spus totuşi că poate avea Nae Ionescu dreptate, asta însemnând: mi se pare o idee interesantă cea care spune: poate capitalismul-democraţia nu e foarte potrivită pentru noi sau într-un sens mai larg, întrebarea: care sunt tarele acestui cuplu şi cum le putem corecta/evita? (cam periculos, nu? să te întrebi aşa ceva, având în vedere că de la o critică a capitalismuliui au început şi alţii se creeze utopii. dar asta deja e alt subiect)

    Reply
  2. Strider

    Cred ca un aspect discutabil e insasi notiunea de capitalism. Daca ar fi sa ne referim doar la “Capitalism contra capitalism”-ul lui Michel Albert si tot sunt diverse acceptiuni cu privire la felul in care trebuie sa functioneze capitalismul si care ar trebui sa fie implicare statului in societate. Ceea ce e clar e ca modelele de import impuse cu forta nu functioneaza ca atare si trebuie adaptate specificului local cu foarte multa atentie si rabdare.

    Hai sa nu exemplific decat cu situatia ciobanilor sibieni care ar fi trebuit in viziunea institutiilor noastre sa devina peste noapte conformi normelor europene fara ca cineva sa le fi pomenit pana acum de existenta acestor norme. Culmea ca s-a sesizat cineva ca termenul disponibil pentru armonizare e mult mai lung (3 ani). Desi si anii astia ar putea sa treaca la fel de fara rezultate ca si cei 18 ani de dupa revolutie daca nu se implica cineva serios intr-un program de popularizare a acestor reglementari.

    Cred ca ceea ce ne lipseste noua este initiativa unei reflectii strategice pe termen lung undeva in administratia aia stufoasa si birocratica…

    Reply
  3. Strider

    Ceea ce mi se pare deosebit de periculos in lumea actuala e ca cei care simpatizeaza in momentul de fata cu ML se imbata cu apa rece tratand fara discernamant ideile miscarii cu impresia simplista ca religia si viziunea nationala (vezi xenofoba) poate rezolva toate problemele cu care se confrunta in principal pe plan personal.

    Imi amintesc ca aveam in liceu un coleg de clasa care habar nu am in ce fel devenise simpatizant al miscarii legionare. Ceea ce era de speriat era faptul ca era vorba de elevul cel mai naiv, neadaptat, tocilar in sensul negativ din clasa si evident calul de bataie al tuturor bancurilor proaste ale celor “cool”. Era clar ca simpatia lui avea la baza niste frustrari personale serioase si ca isi dorea supunerea oarba fata de o miscare ce inspira teama pentru ca o parte din aceasta imagine de forta bruta sa se reflecte si asupra lui.

    E trist pentru ca astfel de frustrari acumulate de indivizi, clase sociale sau natiuni au facut posibile Holocaustul, razboaiele etnice si religioase din fosta Iugoslavie sau de ce nu mineriadele noastre mioritice.

    Reply
  4. mihai

    acuma, miza acestui articol n-ar trebui sa fie atat istorica ci mai mult hermeneutica. adica sa nu ne intereseaza neaparat cum au stat faptele, ci mai mult cum putem modifica viziunea asupra faptelor.

    Reply
  5. adrian ciubotaru Post author

    stalker: da, e cam periculos sa te gandesti la lipsurile cuplului democratie-capitalism. Utopia va ramane mereu o ispita, nu cred ca va muri niciodata
    strider: “Cred ca ceea ce ne lipseste noua este initiativa unei reflectii strategice pe termen lung.” E bine spus, lipsa aceasta spune multe despre increderea ce-o avem in noi insine.
    mihai: ai vazut bine, la rigoare, uneori istoria nu e decat un joc de interpretare, iar alterori poate fi un pistol la tampla.

    Reply
  6. Bunicu

    @ Mihai si @ Adrian si @ Strider si @ netstalker :
    Mi-ați făcut ziua, nepoților…
    De-acu’ incolo – când o-i fi depresat (gropi, țigani, spagă, etc, etc…)
    o să mă gândesc la voi…si o să-mi treacă…
    Da – voi sânteți viitorul (asa sper – si cred) si nu aurolacii, politicienii
    neo…sau astea…
    Dar! Pentru incheiere…să nu uităm că: Invingătorii scriu istoria…
    Nu inseamnă că-i degeaba să vorbim despre trecut!
    Doar că ar trebui să ținem minte si acest mic detaliu… 🙂
    Nu – nu-s legionar, ori comunist, ori alt fel de etichetă…sânt doar
    ce-am fost cind eram de vârsta voastră…român…
    @Adrian in special:
    Asa, vezi că se poate? (mai multe posturi/mai des).

    Reply
  7. adrian ciubotaru Post author

    Bunicule, nu se poate intotdeauna. A fost o intamplare, am avut o criza de plictis, mi-am luat niste carti, am dat iar peste Elade si am aruncat afara cateva din gandurile (si, de ce nu, amintirile) despre ML.
    Daca nu in noi este tatuat viitorul, apoi in cine?

    Reply
  8. Bunicu

    @ Adrian:
    Să ne constituim intr-un partid cu scopul de a impune (forțat!)
    ca subiect obligatoru de bac – “Pe Strada Mântuleasa”…
    🙂

    Reply
  9. Florin Dobrescu

    Adrian Ciubotaru,
    Daca nu este inoportun, spune-mi te rog cine era batranelul din Moinesti? Se numea cumva Grigoras? ma intereseaza, caci s-ar putea sa fie o cunostinta comuna.
    Multumesc.

    Reply
  10. Pingback: Sa asasinezi un prim-ministru liberal at Adrian Ciubotaru

  11. remus

    Traiaca Legiunea si Capitanul…eu acum si aici afirm ca holocaustul nu a existat vreodata, si este bine cunoscut ca Iorga a fost ucis de comunisti

    Reply
  12. vestitor

    zbor pe deasupra “problemei”, cu cliseul deja clasic al indemnului la atentie/moderatie, in buna traditie post moderna. 😉
    Parca e cumva mai folositor un indemn la a face ceva, decit un indemn la ce sa nu facem. Evident trecind cu vederea proiecte “interesante” si pline de roade, ca gaypride.
    Nu au fost de-ajuns atitea decenii de comunism si indicatii si propaganda? Poate face cineva un film, cine stie si iesim din impas.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *