M-au fascinat întotdeauna răspunsurile variate ale oamenilor la evenimentele neprevăzute din jurul lor. Nu mă refer la neprevăzutul creat o petrecere supriză sau un cadou neașteptat de la cineva, cât mă gândesc la evenimentele imprevizibile care, conținând un anumit grad de adversitate, ne obligă să ne mobilizăm și în același timp să ne trădăm propria personalitate.

Acest gen de neprevăzut este cea mai rapidă modalitate de a cunoaște pe cineva.

Am în minte două exemple situate la cele două extreme. Un fost coleg de muncă care întâmpina orice problemă cu expresia “Auleu!”. O comandă greșită, un client nemulțumit sau o întârziere de plată, toate primeau pe loc un răspuns emoțional prăpăstios care genera un context un soluţiile ieşeau mai greu la suprafaţă.

De cealaltă parte, un prieten… în control. În fața oricărei probleme sau încurcături, începea imediat să caute soluții fără niciun scenariu dramatic ataşat situaţiei. Răspunsul emoțional era minim și parcă mintea lui devenea un computer care analizează posibilități și distilează deja soluții.

Sunt oameni care în mijlocul adversităţilor îşi poartă propriul trecut ca pe o ghiulea de ocnă. E modul lor de a spune: “Acestea îmi sunt nesiguranţele şi în modul acesta pot fi deraiat.” Alţii, mai uşuraţi de dramele anterioare, ne arată propriul lor viitor: “Astfel rezolv eu lucrurile şi în mijlocul acestor provocări mă simt eu bine”.

Dacă privim puţin în jur, observăm că oamenii pe care îi admirăm ne arată, prin ceea ce fac, mai mult din viitorul decât din trecutul lor. Sunt mai mult o promisiune – cu riscurile de rigoare – decât un caz închis de nişte probleme ale trecutului.