La noi în Austria

11 Flares 11 Flares ×

Scriu acest articol pe genunchi pentru că nu mi-am revenit din oboseala drumului de întoarcere şi din nostalgia întregii Tabere Foto pentru Bloggeri.

foto: alissum

Ieri, plecasem din Oradea și la intrare în Cluj, într-o benzinărie OMV, ne-am adunat să ne așteptăm unii pe alții. Când ne-am strâns toţi și am vrut să facem o poză de grup înăuntru în jurul unei mese, un angajat ne-a explicat că nu avem voie să facem poze. Chiar și ideea că ne facem nouă poza, iar nu benzinăriei, nu l-a convins.
“Bine am revenit în România” a spus unul dintre noi.

Povestesc acest incident pe drumul de întoarcere din Tabăra Foto pentru Bloggeri, pentru că a devenit deja o regulă ca, ori de câte ori revii de afară și ajungi în țară, să ți se întâmple ceva care să-ți reaminească de ce România este altfel.

Am plecat sâmbătă dimineață din Niedernsill unde Hotelul Kehlbachwirt ne-a intrat la suflet și, după un drum pe autostrăzile Austriei și ale Ungariei, seara am ajuns în Oradea. Aici, la Hotelul Continental, mă aştepta piscina cu apă termală şi masajul pe care l-am câştigat în Tabăra Foto.

Nu ştiu cine a avut ideea opririi în Oradea, dar îi doresc sănătate. Aici, la Continental, atât la dus, cât şi la întoarcere, piscina ne-a fascinat pe toţi. După cină, după un masaj pe cinste care a provocat invidia colegilor şi despre care voi povesti într-un articol separat, m-a apucat dimineaţa în piscină. Când afară sunt minus nu ştiu câte grade, când din apă ies aburi, când stai la poveşti cu un pahar în mână, îţi dai seama de ce hedonismul a fost un curent de gândire atât de popular.

A fost o experienţă aparte toată această toată această tabără organizată de Cristi Suţu şi Radu Bădoiu care mi-a redat încrederea în pasiunea mea foto şi mi-a creat amintiri frumoase care acum, undeva înăuntru, sper că încep să dea roade.
Ca lucrurile post factum să fie perfecte din punctul de vedere al melancoliei, Cosmin Tudoran ne-a înnebunit pe toţi cu această melodie.

Imaginile mele din #komandament le-am pus şi le voi pune aici.
Vezi și ce au scris cei 16 bloggeri #komandament.

Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri a fost un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Neola, Hotel KehlbachwirtHotel ContinentalDomeniile Vînju Mare, OpelAnagrama.

11 Flares Twitter 0 Facebook 11 11 Flares ×

2 thoughts on “La noi în Austria

  1. Pingback: Ce au scris 16 bloggeri in #komandament, tabara de fotografie din Austria? | refresh.ro

  2. Pingback: TFB3 – raport de activitate în komandament | Foto Union

Leave a Reply

Your email address will not be published.