La fel cum mama mea găteşte mai bine decât mama ta, nu pot fi obiectiv în legătură cu propria ţară.

Acum ceva vreme, stând la coadă pe aeroportul din Viena, căzusem pe gânduri în timp ce priveam în faţa mea un tânăr călugăr budist însoţit de o femeie foarte frumoasă. Momentul de visare a fost spulberat de apropierea fermecatoare unui grup de femei gălăgioase. Erau agitate, impacientate şi simpatice, iar când au început să ceară informaţii la persoanele de la coadă într-o engleză mioritică, am izbucnit in râs.

Îmi plac oamenii pitoreşti şi cum cei mai mulţi i-am întâlnit în România, îmi place aici.

Îmi plac culturile care se supralicitează şi cum cea română îmi este cea mai familiară, îmi place aici.
Orice cultură se instituie ca fiind un centru, ca fiind un pol de interes pentru o comunitate anume. Astfel, orice manifestare mai răsărită este umflată la dimensiuni glorioase şi obiectiv nejustificată. Avem un film bun, îl stoarcem la maxim şi a avut succes peste tot şi există o reînviere a cinematografiei românesti şi etc. Când proiectăm asupra exceptiilor dorinţa ca acestea să devină regulă, atunci recunoşti o cultură care se supralicitează. E doar o etapă (uneori blamabilă), însă împinge lucrurile înainte.

Îmi plac femeile afurisite, sigure pe ele şi frumoase şi cum majoritatea sunt românce, îmi place aici.

Îmi place gălăgia, agitaţia, zarva şi cum toate le întâlneşti aici, îmi place în România.

Îmi place Eliade şi Culianu şi cum aceştia erau români, prin translaţie îmi place România.

Îmi place naţionala de fotbal şi naţionala feminină de handbal.

Îmi place tinereţea noastră.

Îmi place că suntem o naţiune arţăgoasă, că ne mişcăm (bine, prost) şi existăm.

Îmi place că între noi ne bălăcarim în toate felurile, însă să nu care cumva să se trezească unul străin să ne critice.

Îmi place că-i uşor să intri in vorbă cu un român. E atât simplu să găseşti un subiect comun: fotbal (Steaua, Dinamo, Rapid, echipele locale şi echipa naţională), politică (politicieni, corupţie, scandaluri recente), sex (femeile în genere, particularităţile locale – moldovence, ardelence, bucureştence etc.), faptul de-a fi român (e greu, e uşor, să vezi în străinătate cum e, am o fiică în Canada, noi mereu am fost aşa, am cunoscut şi eu pe cineva din oraş cu tine etc.)
Îmi place că nu-i uşor să fii român, este o eternă provocare.

aprilie 2008