În Social Media experimentez în timp ce învăț să merg

12 Flares 12 Flares ×


Acum 5 ani de zile, trebuia să fii doar un blogger bun. Eventual, trebuia să mai ieși din când în când la întâlnirile de la Motoare cu bloggerii. Între timp, au apărut evenimentele specializate, au apărut Twitter și Facebook. Pentru un blogger, pentru o persoană care activează în online, aria preocupărilor a crescut exponențial.

În timp, a devenit relevant și modul a mobiliza offline propria comunitate crescută în jurul numelui tău. Dacă înainte era suficient să fii un blogger bun (să produci conținut de calitate în mod constant), acum această cerință este necesară, dar nu mai este suficientă. Ți se cer din ce în ce mai multe rigori care țin de brandul personal, de capacitatea de a relaționa, de a produce proiecte populare și de a veni cu tot felul de inițiative. Oricât ar fi Social Media o bulă, blogul a devenit o parte dintr-un peisaj mai larg.

De câteva săptămâni, în acest peisaj – unii ar spune aproape plin – a apărut o nouă provocare, o nouă rețea socială. Google Plus încă este un instrument necunoscut pentru mine. Nu știu cum să-l apuc, m-am trezit cu câteva sute de oameni care m-au adăugat în cercurile lor, încă analizez posibilitatea de a oferi alt tip de conținut aici și încă îmi caut un ton propriu.

Social Media este un domeniu unde înveți din mers sau mai degrabă experimentezi în timp ce înveți să mergi.

În ultimii ani, cel puțin la mine, s-au schimbat destule lucruri. Nu mai folosesc Yahoo Messenger, contul de Flickr este aproape inactiv, m-am jucat cu Tumblr, însă nu m-a prins şi deocamdată n-am găsit o utilitate pentru Foursquare. În ultimul an, am observat că Facebook mă fascinează mai mult decât Twitter şi, recent, Google Plus îmi face cu ochiul.

Dincolo de toate acestea, blogul propriul a fost şi rămâne nucleul prezenţei mele online. Realizez că provocarea nu este prezenţa furibundă pe orice reţea socială îmi cade în mână (deşi îi admir pe cei care reuşesc să fie prezenţi peste tot), cât mai ales focusarea (idee furată de la Andrei Roşca) şi modul cum rezist la ispita – foarte mare – de a mă risipi.

sursă foto

12 Flares Twitter 0 Facebook 12 12 Flares ×

7 thoughts on “În Social Media experimentez în timp ce învăț să merg

  1. tigara electronica

    mie mi se pare ca este foarte greu pentru un blogger si ca sa ai un blog activ iti ocupa o gramada de timp! eu sincer va admir pentru rabdarea voastra si maiestria si placerea cu care scrieti aceste articole 🙂

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    Monica, nu va muri Facebook dintr-atât. Dimpotrivă, cred că apariția Google+ va mobiliza și mai mult Facebook și ,prin concurența generată, lucrurile se pot așeza bine într-un final:)

    Reply
  3. Pingback: Razboi total in social media | Zvoner.ro

  4. Monica, Spada

    Da, e posibil să meargă ambele în paralel (facebook crescând în numărul de utilizatori, Google + în mod natural, plus că cei care nu au facebook pot spune că încep în social media direct aici), până când utulizatorii vor (re)alege. Va fi bine! 🙂

    Reply
  5. Pingback: 6 linkuri de recomandat | ComunicarePR

Leave a Reply

Your email address will not be published.