Ghicitoare

0 Flares 0 Flares ×

Personaj obsedat de propria carieră, un romancier mediocru, un caracter revendicativ şi egolatru. Călătoreşte în Europa pe banii familiei, este adeptul unui impostor (Nae Ionescu). Face lucruri pe jumătate, se duce în India fără să înveţe bengali, se îndrăgosteşte, se desparte de iubitele sale pe motiv că-l încurcau la studii, iar asta nu-l împiedică să scrie despre ele în române cu cheie, unde reia povestea lor intimă, spre uzul publicului.

Nu publică nimic de valoare certă până la 40 de ani, îşi înşeală nevasta bolnavă de cancer şi este obsedat sexual (notele din Jurnalul portughez stau mărturie). Oscilant şi orgolios, evitând cu abilitate responsabilităţi morale atunci când acestea ar fi putut intră în concurenţă cu propria carieră.

Un intelectual modern care în mod ironic a pierdut legătură tradiţională între competenţă etică şi competenţă intelectuală. Insensibil şi laș faţă de unii prieteni în momente hotărâtoare (evitarea lui Sebastian când s-a întors ultima dată în țară). Un om care şi-a trăit viaţă într-un triplu prizonierat: al istoriei (“miopia politică”), al teoriilor sale (concepte vagi, cerc vicios al hermeneuticii sale) şi al caracterului sau (o căruţă de slăbiciuni şi defecte).

Cine e?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

11 thoughts on “Ghicitoare

  1. v

    (de multi ani ma tot intreb cit te obtuz trebuie sa fii ca sa acumulezi atitea cunostinte fara sa poti deveni un initiat. sau macar sa te apropii)

    Reply
  2. matteo

    hm…dela Nae Ionescu se facu mai clar…irefutabil, chiar…
    VEzi ca dupa 180 de grade nu se mai numeste obtuzitate ci…cerc imperfect…

    Reply
  3. dan

    totusi nu a publicat numai mediocritati, ‘yoga’ se reediteaza constant si azi peste tot in occident…
    nae ionescu n-a fost chiar impostor… esti un pic novice, nu conteaza: citeste si marturiile celor de stanga care l-au avut prof, si deci care nu au fost prinsi in vraja lui ideologica, gen mihai sora… vei vedea: chiar a fost un tip, stii… citeste apoi marta petreu, prima care a vorbit de plagiatele lui, si vei vedea ca lucrurile sunt nuantabile… omul a nascut o generatie, l-a fascinat si pe sebastian, nu trebuie operat cu reductionisme din astea de manual, stii… (sunt foarte de stanga eu insumi.)
    cati ani mai ai, deci, pana cand vei scrie o carte de valoare?… 🙂

    Reply
  4. dan - hors texte

    un personaj ‘revindicativ’? adica cum? 🙂 e jumatate vindicativ si jumatate revendicativ?
    o, tempora…
    mai, nu merge… ca sa-l critici tre sa fii macar jumatate de eliade, zau… nu merge, nu asa, nu chiar asa… esti un baiat bun, mi-e clar, dar tu nu prea… stii multe, golurile si carentele de informatie culturala sau de stil sunt vizibile din luna, intelegi… stiu pentru cine vrei sa pari ceva, pentru ce categorie, am inteles jocul… imparatul din tara orbilor e un joc predilect al vanitatii noastre… dar daca esti lucid, STII cate parale faci… si atunci, la ce bun jocul? iti aduce cu adevarat satisfactie? da-mi voie sa ma indoiesc.

    Reply
  5. A

    de cand e asa de important sa fii o persoana “morala” pt. a crea ceva de calitate?
    mi se pare ok sa il critici pe eliade, nu sunt adepta conceptului “trebuie sa fii pe aceeasi treapta cu X ca sa il critici”. dimpotriva. Sunt scarbosi cei care pun pe piedestal o personalitate si ne povestesc ce oamni buni au fost ei pt ca au scris 2 poezii frumoase sau o carte interesanta.
    totusi, daca il critici pe eliade, nu critica numai omul, sau acorda macar putina admiratie operei. Ce naiba, esti o persoana prea desteapta pt. a pune la stalp pe cineva asa, gratuit!

    Reply
  6. hanuman

    “Pomul se judeca dupa fructe si omul dupa faptele sale”… citat aproximativ, bineinteles.
    Ce conteaza cum era omul? Doar nu trebuia sa ne placa de el si sa-l luam de nevasta… Intr-adevar, si eu m-am intrebat cum de, avand acces la atata informatie, cineva se poate transforma in “soarece de biblioteca” si simplu filozof, dar informatia aceea permite altora sa faca mai mult. Daca pot.

    Reply
  7. v

    “dar informatia aceea permite altora sa faca mai mult. Daca pot.”
    mai mult decit “soarele ce biblioteca” sau “simplu filozof”? ma indoiesc. nici o carte nu te transforma in initiat. contactul direct cu sursa informatiei te poate orienta intr-acolo. or, eliade a avut contactul direct. cititorii cartilor lui, nu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *