Forty-five years goes by pretty fast

0 Flares 0 Flares ×

Dupa ce-am terminat jurnalismul, povestea Chuck Palahniuk intr-un interviu, m-am angajat la un atelier de mecanica cu gandul sa raman cateva luni. A stat acolo 13 ani de zile. Abia cand a primit cecul in urma ecranizarii Fight Club si-a permis sa-si dea demisia. De atunci scrie full time. Nu e nevoie sa aibe un job oarecare din care sa se intretina si sa scrie printre picaturi.

A scrie, a castiga bani din scris e un vis frumos al multor tineri talentati. Stiu totusi ca presiunea sociala a costului vietii face pe multi sa renunte. Stiu ca viata salbatica de adult prilejuieste usor gandul ca visele si idealurile de tinerete sunt doar niste vorbe in vant. Daca s-ar face un sondaj in randul tinerilor de 25-30 de ani si ar fi intrebati daca ce fac acum e visul lor implinit sau lucreaza pentru implinirea visului lor, nu stiu cati ar recunoaste devierea de la traseul lor glorios imaginat.

Nici eu insumi nu fac ce visam sa fac in adolescenta. Uneori ma plang, dau vina pe ceilalti, alteori dau vina pe conjunctura, alteori imi dau seama ca n-ar trebui sa existe vreo “vina”. La sfarsit, nu-mi voi da decat mie socoteala. Nu pot spune ca sunt multumit de gestionarea propriului traseu, insa stiu ca n-am renuntat si nu voi renunta sa-mi cultiv visul. Malgré tout.

Avem sanse nemasurate de-a porni un nou drum. Daca 45 de ani trec repede, atunci cativa ani pierduti si rataciti (ani care au trecut ca niste secunde) nu ar trebui sa descurajeze. Nu ar trebui sa creeze senzatia acelui “prea tarziu” care napadeste pe multi. Cato cel Batran s-a apucat sa invete greaca la 80 de ani, ce inseamna prea tarziu?

Costul vietii pare uneori sa monopolizeze toata energia si timpul de care dispunem. Astfel se creaza o aparenta si o scuza. Avem nevoie sa dispunem de foarte putin pentru a ne justifica slabele rezultate, pentru a ne cosmetiza abdicarea.

Dincolo de acest cost intervin si ceilalti din jurul tau. Ceilalti care au mult timp liber sa puna bete in roate, care sunt foarte motivati sa pastreze echilibrul mediocritatii din jur. Acum cativa ani un amic imi povestea ca in cadrul unui stagiu intr-o institutie de stat, isi petrecea programul de munca… muncind. Pana in punctul cand ceilalti i-au atras atentia ca zbaterea lui creaza imaginea contrastanta a nezbaterii lor si-ar trebui s-o lase mai moale. Fluturasul va veni in continuare.
Fluturasul meu interior isi schimba culoarea aripilor dupa zbaterea mea. Si, daca candva voi renunta sa mai cred in mine insumi, stiu ca va muri si voi muri si eu o data cu el.

Capacitatea de a visa e un mod inspirat de stapanire a timpului.

Nu prea ne plac povestile de succes. Gustul publicului cultivat pentru povestile de succes trebuie privit cu prudenta. Ratingul adevarat, tirajele mari le produc caderile si decaderile. De cand se taraie prin clinici si tribunale, Britney Spears parca a devenit un personaj mai interesant, nu-i asa? Interesant, intr-un sens cioranian.
Iluzia ar fi ca umanul din noi se tradeaza in momentele vulnerabile ale caderii, insa adevaratul gust fermecator al vulnerabilitatii umane se masoara in capacitatea de-a te ridica si-a merge mai departe. Sunt alpinisti, sunt exploratori care indura conditii sub cele ale unui om sarac din lumea a treia, unde e diferenta pragului de toleranta? Absenta unui vis?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

33 thoughts on “Forty-five years goes by pretty fast

  1. artistu

    Cu siguranta! Si mai e ceva:
    Cei care REUSESC INTR-ADEVAR au niste doze imense, chiar nebunesti (as putea spune) de RABDARE si mai ales de AMBITIE!
    😉

    Reply
  2. dragos c

    Pai sa le luam pe rand:
    – Spui ca tinerii nu ar recunoaste devierea de la traseul lor glorios imaginat. Dar pana la urma nu e important traseul, ci tinta, sau mai bine zis cu ce te-alegi din parcurgerea acelui traseu.
    Niciodata nu e prea tarziu, exemplul cu Cato e excelent, o spune si Florentino Ariza, apropo de Marquez.
    – Spui ca nu prea ne plac povestile de succes, dar asta pentru ca nu vedem ce se ascunde in spatele acestor povesti. In epoca noastra postmoderna, sunt afisate aparentele, nu si profunzimea.
    – Sunt si eu de acord si spui foarte frumos ca adevaratul gust fermecator al vulnerabilitatii umane se masoara in capacitatea de-a te ridica si-a merge mai departe, dar parca as inlocui vulnerabilitate cu putere, in sens nietzschean, desigur. (Hai c-am comis-o…)

    Reply
  3. jez

    Da, niciodata nu e prea tarziu, asta nu inseamna ca ne permitem luxul de a amana. Este bine/te felicit ca esti de partea celor care pot accelera.

    Am primit si eu sfatul unora care a sunat (socant de) la fel ca cel descris de tine… si asta pentru ca pentru multi acel “las, ca merge si asa” nu functioneaza nici in cazul in care spala o podea, nici in cazul in care fac strategii de dezvoltare, si, asa sunt ei mai fraieri, si pun pasiune in orice nimic pe care il intreprind. Si, in fond, sa visezi prea mult poate dauna grav sanatatii, nu?

    Una peste alta.. Never let your studies interfere with your education..io as zice sa nu permitem nimanui si nimic sa intervina in a noastra/al nostru misiune, vis, scop, cale, traseu, tinta … 🙂

    Si eu urmaresc (empatic sau mai putin empatic) traseul lui Britney (cioranian or ba, si nu neaparat de data recenta)… Nu stiu daca e de bine sau de rau. Cred ca nici nu conteaza, atata vreme cat invat o lectie de viata in mod indirect, intrucatva „safe”, la rece, mediocru, „ca din carti”.

    Capacitatea de a visa este CEL MAI inspirat mod de „stapanire” a ORICE. De fapt de a transforma, crea/distruge.

    Ce bine ca (inca) pentru cativa culoarea aripilor fluturasului se schimba dupa zbaterea lor 🙂

    Reply
  4. Miss M

    Din pacate, in viata, dorinta si ambitia nu sunt suficiente daca vin singure. Ce ne facem cu circumstantele pe care nu le putem controla? Limitarile impuse de altii, de sit financiara s.a.m.d?
    Sunt evenimente, oameni, decizii pe care pur si simplu nu le putem influenta. Totusi…. daca nu renuntam o sansa exista. Si asta e mesajul.

    Comentariul tau mi-a adus aminte (si ce bine imi prinde!) de cum eram si cum gandeam pe la 20 de ani.

    Reply
  5. Anda

    Nu cred ca visele mor de la sine, asa cum nu cred ca exista vise care nu se implinesc. Cred insa ca, ajunsi intr-un anumit punct pe traiectoria noastra spre implinirea visului, renuntam. Poate sub imperiul factorilor externi (presiunile altora sau…ale vietii) sau interni (pur si simplu nu ne mai dorim cu adevarat acel lucru sau inlocuim visul cu un altul). Nu stiu daca, intr-adevar, capacitatea de a visa e un mod de stapanire a timpului…dar stiu ca a avea sansa si ambitia de a-ti urma visul, de a nu renunta, e un semn al celor alesi…nu neaparat mai fericiti…sau poate da, poate asta e calea sigura spre fericire: a-ti aduce visele in viata. Sau macar a incerca. Mereu.

    Reply
  6. Geo Atreides

    “Costul vietii pare uneori etc etc etc”
    Gresit.
    Depinde ce viata alegi: vacante la viena, gadgeturi, Ikea sau doar strictul necesar. Depinde ce slujba alegi: ceva platit bine, dar intelectually demanding sau ceva platit nu asa de bine, insa care-ti lasa mintea libera (like, i don’t know, mecanic auto sau dishwahsher).
    Gandeste-te: un spalator de vase castiga vreo 10 milioane pe luna (give or take). Din doua luni muncite faci destui bani sa stai degeaba vreun an. Sigur, un an in care mananci orez cu paine si atat, dar nici nu observi, ’cause you’re too high on being free.
    G.

    Reply
  7. gabitzubitzu

    Frumos post (toate sunt frumoase, numai n’apuc eu sa le citesc)
    Experientza dl-ui Chuck Palahniuk sugereaza ca succesul vine abia dupa niste ani de compromisuri fata de visele proprii. Pe langa forta de a razbate in orice conditii, mai e nevoie de inspiratie si talent. Cred ca cele din urma sunt motoarele cele mai turate in dorinta implinirii visului.
    Dupa parerea mea, diferenta pragului de toleranta deriva din antrenament, din munca. Fiecare performer are un antrenament cu totul si cu totul special.

    Reply
  8. fcb

    succesul mai vine si cu noroc. am vazut destule personaje care “s-au realizat” pentru ca la un moment dat in viata au avut norocl sa intalneasca pe cineva, sa se inscrie undeva, sa-si intalneasca destinul.

    Reply
  9. Pingback: Un strop despre viaţă : subiectiv | pur si simplu

  10. Alex

    cred ca daca ti-ai atinge visul, automat ar aparea altu si ai incepe iar de la 0. un om bogat e acela care poate sa fie multumit cu ce are, nu acela care are de toate.

    Reply
  11. dyutzza

    “Cei curajosi nu traiesc o vesnicie.
    Cei precauti nu traiesc deloc.”

    cam sub motto`ul acesta ar trebui sa mergem. oricum, daca dorim cu indarjire visul nostru cel mai iubit si rasfatat, il vom atinge. Eu una asa sper. imi pare rau ca am prieteni care vor sa dea la Arte, dar nu isi castiga existenta din asta, sunt constienti intr`un fel. dar vorba ta, niciodata nu e prea tarziu. intrebata fiind ce`o sa faca la facultate, Alex, o prietena, a zis ca ar vrea la Arte, ca are talent destul, dar trebuie sa dea la Drept, sa incerce ceva mai banos; dupa aceea, daca poate ,sa incerce Artele, pasiunea ei. E bine ca nu crede ca e prea tarziu sa`ti urmezi visul, care semnifica de fapt rostul tau in viata. Ce cumplit de urat ar fi ca, la 70 de ani, daca ii prinzi, sa spui ca “uite, mor acush si am pierdut si aer si timp si Alegerea…am fost doar o viata ordinara in plus la existenta omului..” Nu mai bine lasam ceva frumos si unic in lume?

    Reply
  12. m

    Gandeste-te: un spalator de vase castiga vreo 10 milioane pe luna (give or take). Din doua luni muncite faci destui bani sa stai degeaba vreun an.
    what? ori traiesti intr-o lume paralela, ori e vb de lei noi ori esti incredibil de bogat si n-ai nici o notiune a banilor.
    pacat ca m-am blocat la faza asta, si acum n-o sa mai am rabdare nici sa citesc restul de comentarii nici sa-mi dau cu parerea despre vise si indepliniri si etc (o sa simt oricum nevoia sa spun ca ar fi aproape frumos dc variantele de rapsuns ar fi astea 2 , ce fac acum e visul lor implinit sau lucreaza pentru implinirea visului lor, pt ca maijoritatea nici macar nu ‘lucreaza’ ot implinirea – se vroia un joc de cuvinte? )
    oricum, ce formula de calcul ai folosit cand ai decis ca traiesti un an din 20 de milioane?
    ce fac eu se rezuma tot prin spalat vase si tot 10 milioane castig si ii cheltuiesc in 3 zile fara sa exagerez.
    of, la naiba, se vorbea pe aici de vise si de palahniuk si eu vorbesc de chirii si intrtineri si lumina…
    dar serios, ce mi-a scapat? cum traiesti un an din 20 de milioane, ???

    Reply
  13. Geo Atreides

    In primul rand, zici tu ca se rezuma la spalat de vase, dar daca nu e munca fizica, ci de birou, e total alta mancare de peste. Munca intelectuala/de birou distruge mintea and enslaves the spirit.

    In al doilea, cand se vorbeste de Palahniuk se vorbeste de intretinere si de lumina si inghesuit un an in 20 de mil. Oricine il citeste si pe urma nu se apuca de facut calcule, nu l-a inteles si mai bine nu se obosea sa-l citeasca.

    Buuun. Chiar un an-an n-o fi, dar aproximativ un an ii. Cea mai mare cheltuiala este cu intretinerea (in medie 1-1,5 mil. pe luna per persoana la doua camere). Din fericire, eu traiesc cu bunica-mea, cainele ei si pisica lui taica-miu, asa ca am scapat de cea mai mare cheltuiala. Din pacate, mancarea tot din banii mei o cumpar. Bineinteles, intretinerea e mai mica la garsoniera.
    In rest, mancarea e ieftina (desi se scumpeste 🙁 ): kilu’ de orez e 3 lei, mananci din el vreo 3,4 zile. Asta inseamna ~30 lei pe luna, la care se adauga alte consumabile, gen vegeta, ulei, cofeina (sub forma de antinevralgice, nu cafea), si ajungi la vreo 50-60 lei mancarea, o suma minima, dar care poate varia. La astea se adauga diverse accidente: impozite, taxe, se mai destrama o haina, s.a.
    E un regim de viata brutal, care cere o disciplina stricta… la inceput, ca pe urma te obisnuiesti, iti intra in sange.

    Spuneam mai sus de a fi “high on being free”. Nu e metafora. A fi liber, la un moment dat, poate deveni euforic. Si sa vezi atunci cum faci pe dracu’ in patru sa te descurci un an cu 20 de mil.

    G.

    Reply
  14. roxi

    Nu sunteti realisti, cred ca habar n-aveti de cheltuieli anuale! Ascultati ce va spune un om care cheltuie in medie 1200 euro, adica putin peste 40 mil/ luna. nu stiu daca pe voi va “sponsorizeza” cineva, dar pentru mine situatia este simpla: fiind propriul meu contabil, trebuie sa-mi gestionez cu atentie fiecare banut pentru a nu intra in penalizari.

    Din ce se compune lista de cheltuieli lunare:
    -facturi(tel, intretinere,lumina, cablul,internet)~5 mil.
    -credite la banci ~ 19 mil.
    -impozite(casa, masina, parcare) taxe(doar la inceput de an)~ 2,5 mil
    -mancare chestii de uz castic(deterg,cosmetice etc.)~ 7mil
    -haine, coafor,cadouri(pot fi uneori inevitabile)~4 mil
    -iesiri in oras,petreceri “obligatorii”(cununii)~4 mil
    -benzina ~1,5 mil
    -tigari, cafea,o vizita ~ 1,5mil.

    Nu sunt deloc exagerate, chiar nu vad la ce as putea renunta, in conditiile in care nu as mai lucra…
    De aceea unii tintesc mai sus,se orienteaza sa castige cat mai bine, au aspiratii, idealuri mai inalte, in timp ce altii se multumesc cu putin sau se plang toata ziua ca nu au un venit mai mare.

    Reply
  15. Andrei Rosca

    Pai hai ca iti explic eu, roxi.

    1. Creditele alea la banci sunt o greseala cu care va trebui sa traiesti. Nu au venit din cer iar atunci cand ai un salariu de 1200 euro/luna trebuie sa fii foarte foarte perseverent ca sa reusesti sa iti faci atatea datorii incat sa trebuiasca sa platesti 19 milioane pe luna la banca.

    2. Exista un curs pe care trebuie sa il fac astfel incat sa ajung si eu sa am cununii de 4 milioane / luna?

    3. Nici tigarile nu sunt chiar obligatorii. La modul ca, daca chiar vrei sa mori mai repede, exista si metode mai simple de a grabi procesul.

    In ceea ce priveste idealurile, sa ma scuzi, dar daca ale tale sunt sa fumezi mai multe tigari, sa iti faci mai multe credite si sa mergi la mai multe cununii tind sa cred ca problema ta principala nu e faptul ca cheltui atatia bani in fiecare luna.

    Si apropo, concediaza contabilul ca habar n-are pe ce lume e.

    Reply
  16. m

    in mod normal fac comenarii stupide numai pe blogul lui subiectiv, ca stiu ca mi le sterge dc exagerez, dar uite ca nu pot sa ma abtin
    TREBUIE SA FII CRETIN, DA’ CRETIN DE-A DREPTUL, ca sa ai o replica de genul… dc n-ai inteles dintr-un autor ce .. am inteles eu, /… mai bine nu te oboseai sa-l citesti

    Reply
  17. Geo Atreides

    1200 euro?!?!
    Doamne, as trai ani intregi in lux cu banii astia. Nu m-as mai teme ca moare bunica-mea si trebuie sa platesc intretinerea.

    But enough about me. Hai sa vedem unde ai gresit, roxi.
    Presupun, in analiza mea, ca ai casa ta, sau aveai o casa mostenita/data de parinti/sot.

    Prima si cea mai mare greseala au fost creditele la banci. In afara de casa (daca n-aveai), orice ai fi cumparat cu banii aia e inutil.
    N-ai nevoie de masina. Nu. Poate un tico ca sa nu te pipaie prin autobuze (asta daca esti foarte frumoasa), folosit strict pentru dus si venit de la serviciu. Eventual cu instalatie GPL.
    N-ai nevoie de coafor si haine noi. Cadouri poti sa faci cu mana ta sau daca nu te descurci, cu o floare. Prietenii (vezi mai jos) vor intelege, mai ales daca le explici ca te-ai hotarat sa traiesti simplu.
    Tigari, cafea, o vizita, iesiri in oras, petreceri — total inutile (din punct de vedere financiar). La fel ca creditele la banci (cu care banuiesc ca ti-ai luat electronice si masina) sunt ardere de bani. Daca prietenii tai se uita urat ca nu dai bani la cununii, gasesteti alti prieteni.
    Nu vorbi la telefon sau vorbeste pe banii firmei. Daca intretinerea/impozitul e prea mare, vinde casa si ia una mai mica. Internet cablu TV e mai putin de 60 lei pe luna. Renunta la tv. Internet se gaseste si la 25 de lei.

    Dar roxi, noi aici vorbeam de un stil de viata special, care nu se potriveste majoritatii (burgheze/middle-class). Tu personal nu poti sa-ti reduci cheltuielile fiindca asta ar insemna sa te schimbi total, sa devii alta persoana. Sa adopti sfaturile mele de mai sus ar echivala cu o sinucidere. N-ai mai fi tu…
    Cum sa-ti zic eu… Ai putea privi discutia dintre mine si m. ca o discutie intre doi specialisti, care nu se adreseaza persoanelor obisnuite. Si desi suna elitist, nu e. Pur si simplu e vorba de alt mod de a gandi.

    Un salariu mai mare nu inseamna ideal inalt. Nici a aspira la o casa mobilata de ikea, cu zece mii de gadgeturi si un SUV la poarta.
    Si nu ma multumesc cu putin, sa fim intelesi: eu vreau, si am, o libertate aproape absoluta. Material vorbind, o platesc scump, dar nimic nu se compara cu a fi liber.
    Nimic.
    G.

    Reply
  18. Geo Atreides

    Hei, de acord, nu mi’s foarte inteligent.
    Nu vad ce te-ai suparat asa de tare. E parerea mea (care e nesustinuta de vreun argument in acest moment) ca Palahniuk are, in principal, un discurs anti-consumerist (deci existentialist :P) si ca daca n-ai observat-o, e nasol. In fragmentul de mai sus nu se intelege, dar ma refeream in special la cei ce defileaza cu P. like it’s their prophet.
    In fine, cand folosesc pers. a doua singular, cateodata ma exprim in general, nu interlocutorului.
    G.

    Reply
  19. Anda

    @Geo Atreides
    Libertate absoluta, platita scump (material). Perfect de acord cu tine. Daca as face si eu o lista, mi-ar da cu minus. Si poate si la 1200 pe luna as face cumva sa-mi dea tot cu minus si atunci parca mi-ar parea rau. Din (ne)fericire, nu e cazul. Bunica cu casa nu posed, asa ca tre sa platesc rata, masina mi se pare inutila, desi ideea ta cu Tico nu e de lepadat. Nimic nu se compara cu a fi liber.

    Reply
  20. vorbaretu'

    adi, cred ca postul asta trebuia sa-l numesti altfel (am luat in vedere comentariile after): cum sa imbunatatim cosul zilnic, ABC-ul in menegiurea finantelor proprii…or something 🙂 dar intr-un mod filosofic 😉
    o postare mai putin obisnuita la tine, dar care nu se indeparteaza de om si problemele sale.

    Reply
  21. 1307

    salariul meu e de 800 roni/luna proveniti dintr-un job care-mi permite sa fiu liber. sunt singurul salariat intr-o familie cu 3 membri, intr-un apartament cu 2 camere. abia peste 3 luni mama si sora-mea or sa primeasca pensie de pe urma lu’ tata. si cand o sa se intample asta nu cred ca o sa depasim 1.200 roni (nu euro) venit/familie. sora-mea vrea sa plece la Bucuresti, la facultate, mama plange toata ziua dupa tata, facturile trebuiesc platite, impozitele la fel, mancarea trebuie cumparata iar masina lu’ tata s-a rupt in parcarea din fata blocului.

    cu toate astea, nu disper. de ce? pt ca visez. pe langa visele mele obisnuite, visez ca intr-o zi o sa castig suficienti bani incat sa putem fi linistiti din punct de vedere financiar. asadar, nu disper pt ca visez si pt ca si pt ca realitatea imi permite sa fac asta.

    sora-mea e o fata desteapta. la Bucuresti o sa-si gaseasca un job din care o sa castige si bani de buzunar; joburi sunt cata frunza si cata iarba, numai cine nu vrea nu munceste. mama o sa-si revina odata s-odata si o sa inceapa sa produca ceva bani ca sa marim veniturile. are 50 de ani, e tanara si posibilitati de joburi pt ea sunt destule. si in plus d’asta, tata ne-a lasat niste bani din care as putea incepe o mica afacere prin care sa-i inmultesc.

    e bine sa visezi, sa te gandesti ca odata, candva, iti va fi mai bine. mie, asta imi da energia si optimismul de care am nevoie ca sa reusesc.

    Reply
  22. jez

    suntem 5 copii acasa, mama si tata sunt in Spania sau in spital, cum credeti dvs mai bine. daca nu va trebuie si aveti posibilitatea dati si mie ceva de-un tuborg….

    Reply
  23. man

    intotdeauna m-a speriat nonsalanta cu care unii spun : “5-10 ani si dup’ aia mai vedem noi”. din categoria asta a oamenilor care arunca pisica in carca viitorului, negandu-si orice incercare de la bun inceput : am cunoscut un tip care avea urmatorul plan cinci(zeci)nal – sa termine facultatea, sa se angajeze undeva unde sa munceasca sa rupa, sa isi ia si el o masina, o casa in Bucuresti si una in Maramures, o nevasta (probabil ordinea e una de natura axiologica) si, pe la 50 de ani, cand “ma voi fi realizat”, sa se retraga la casa din Maramu in liniste si… ce crezi? … sa … scri-e! Inca ma mai intreb despre ce mama dracului mai poti sa scrii cu sinceritate dupa un asemenea traseu.

    Reply
  24. vorbaretu'

    insight tardiv: n-am avut niciodata planuri “de viitor”!

    pe scurt: imi mor ambii parinti in accident vascular cand inca eram un copil, prea legata si singura la parinti, am crezut ca life’s over; dar m-am inselat; am mers mai departe, chiar si cu pretul unui episod depresiv…
    e bine ca expectatiile sa nu fie foarte mari si fiecare zi sa fie traita ca si cum ar fi ultima…

    Reply
  25. oq

    eu vreau daca-mi iau diploma sa plec toata vara pe malul marii / oceanului (eventual sa inchiriez placi de surf) si apoi pe timp de iarna undeva la munte..in elvetia..de exemplu:D sa inchiriez placi de snow. deci dup 6 ani de fac si munci monotone tre vacantza la creier- parerea mea:D. se da un refresh si dup aia mai vedem noi:P. oricum ,pe moment e singurul gand care ma entuziasmeaza pe moment.

    Reply
  26. oq

    ma scuzati – m-am repetat. oricum, pointul ar fi ca trebuie sa ai ceva spre care sa privesti ca sa mergi mai departe – nu in sila, cu cu entuziasm

    Reply
  27. roxi

    N-am pomenit, dar evident castigul meu este cu mult mai mare de 1200 euro si constant,din moment ce imi permit sa-i cheltui fara grija.
    Vorbeam de niste lucruri la modul general, pe care se duc banii lunar,pt ca nu ar avea rost sa exemplific chiar totul.
    Am spus “tigari”, ca sa nu scriu o.b.-uri; sau “cununii”, in loc de o petrecere privata, ziua unei bune prietene, un cocktail, o intalnire cu fostii colegi…Am aproximat cheltuielile, banii oricum se duc pe mult mai multe lucruri (masaje, fitness, tratamente cosmetice, intretinere corporala).
    Contabilul n-are nicio vina, atata timp cat nu intru in datorii de la o luna la alta si imi permit sa-mi satisfac micile capricii, cum ar fi o excursie exotica, concedii in afara.
    Nici creditele nu sunt o greseala in cazul meu, din moment ce au fost facute cu scopul unei investitii pe termen lung (o casa, o masina, teren, ridicarea unei vile).
    Daca nu cheltui pentru existenta ta sau a familiei, pentru a-ti face mici bucurii macar o data pe luna (un parfum, o bijuterie, o pereche de pantofi etc.)nu iti vei practica meseria cu pasiune si nu vei gasi nicio satisfactie in munca ta.
    Idealurile mele sunt din fericire mult mai inalte, dar probabil ca facem parte din lumi paralele sau diamentral opuse.

    Reply
  28. 1307

    roxi, daca tu nu veneai cu gura mare, cu nasu’ pe sus si nu ne luai la palme incercand sa ne trezesti la “realitate”, nimeni nu te judeca (zic eu). bravo tie ca faci o caruta de bani pe luna.
    niciun ideal despre fericire nu e mai inalt decat un altul al unei persoane diferite de tine. spre exemplu, idealul meu de fericire il bate la fund pe al tau. de ce? pt ca e al MEU!

    Reply
  29. Geo Atreides

    1307, mie personal nu mi se pare ca roxi a venit “cu gura mare, cu nasu’ pe sus” etc. Ii s-au parut foarte ciudate lucrurile discutate mai sus, si a cerut o clarificare, detaliind in proces situatia sa financiara.
    G.

    Reply
  30. Z

    Te intereseaza un post de ajutor de electrician la Londra? 9-10£/ora, ramai cu 6-700 pe luna dupa cheltuieli, ti-ar deschide alte orizonturi?:)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.