Sunt destule diferențe culturale în rândul diplomaților care își reprezintă propriile țări în Organizația Națiunilor Unite cu sediul la New York, dar doar despre una voi aminti în acest articol.
Se bazează pe un studiu care a analizat distribuția amenzilor de parcare în rândul corpurilor  diplomatice și a ajuns la un singură concluzie: diplomații care primesc cele mai multe amenzi de parcare provin în general din țări corupte.
Cu cât este mai mare corupția din țara de origine, cu atât diplomatul din această țară are mai multe șanse să primească o amendă de parcare.

Concluzia este aparent ridiculă și face legătura dintre o situațiile grave în care legile sunt încălcate (corupția generalizată) și niște abateri minore de la regulile de circulație, dar te pune totuși pe gânduri: de ce un diplomat dintr-o țară coruptă încalcă de mai multe ori legea (fie ea și de circulație) într-o altă țară?

Răspunsul cel mai des întâlnit amintește despre condiționarea culturală. Dacă în țara de origine legea este încălcată fără prea mari consecințe, diplomații tindă să se comporte la fel chiar și atunci când activează în străinătate. Nu este niciun program național, nici este un comportament propus de niciun corp diplomatic (în genul “hai să încălcăm toți legea”), dar totuși acest lucru se întâmplă: un diplomat dintr-o țară africană (cu un indice mare al corupției) primește mai multe amenzi decât un diplomat dint-o țară scandinavă.

Dincolo de această condiționare culturală (modul cum te comporți în familia ta influențează modul cum te comporți în familia altora), merită precizată și o nuanță care are de-a face cu criteriile de selecție a corpului diplomatic.

Dacă țara este coruptă sunt mai multe șanse ca diplomații să fi fost aleși pe alte criterii decât cele meritocratice.
Într-o țară coruptă o mare parte din tranzacțiile sociale au la bază nepotismul și altruismul reciproc (I scratch your back, you scratch my back), sisteme care ocolesc meritul și competența drept criterii de selecție*.
Pentru a scăpa de banalitatea frazei de mai sus, încerc o recapitulare:
1. Oamenii tind să favorizeze membrii propriilor familii.
2. Dacă m-ai ajutat când am avut nevoie, te voi ajuta când vei avea nevoie (multe alegeri electorale și multe contracte comerciale functionează după acest criteriu).

Rezultatul acestor două realități, din punctul de vedere al oricărui stat modern, este corupția generalizată. Cu cât observi mai multe situații care pot fi citite urmând criteriile din cele două fraze de mai sus, cu atât țara în care trăiești este mai coruptă.

Corupția începe nu atunci când legile sunt încălcate fără consecințe, ea pornește de la nivelul cum sunt structurate relațiile între indivizi. Acele relații în care meritul și competența sunt aspecte secundare în comparație cu “îi sunt dator, nu pot să nu-l ajut” și “e frate-miu totuși”.

Pare paradoxal că explicația corupției se află în spațiul mic dintre aceste ghilimele, dar dacă duci gândul mai departe, observi că paradoxul nu este atât de mare. În acest spațiu mic meritele nu sunt recompensate și compentețele nu sunt distribuite.
În cadrul fiecărei licitații trucate (pentru a ajuta pe cineva care la rândul lui te-a ajutat anterior), meritele (costurile scăzute, durata de execuție etc.) nu sunt recompensate.
Când îți angajezi o rudă într-un anumit post, meritele (ceilalți oameni competenți pentru acel post) nu sunt recompensate.
De la aceste două exemple, în care competențele nu sunt distribuite în funcție de merit, se ajunge ușor la realitatea în care incompetența este generalizată.

În această lume – în care incompetența este generalizată – se risipește mai mult (furt involuntar), se face mai puțin (eficiență scăzută) și se fură mai mult (risipă voluntară).
În această lume cei care se bazează pe competențe au două soluții: să intre în hora clanuriilor și a favorurilor sau să plece într-o lume unde meritele lor sunt recompensate.

În tabloul înfățișat în acest articol lucrurile mici influențează pe cele mari care la rândul lor ajung să le influențeze pe cele mici (ca în cazul diplomaților cu amenzile de parcare). E un cerc vicios care leagă corupția de incompetență și incompetența de relațiile de rudenie și bursa favorurilor sociale.
E un cerc vicios care nu poate fi oprit decât prin micile decizii pe care le facem în fiecare zi. De la modul cum creștem într-o familie până la criteriile după care ne alegem prietenii. De la felul cum încurajăm pe cei competenți până la modul cum sancționăm pe cei incompetenți.

Cazul diplomaților cu multe amenzi de parcare ar trebui să amintească faptul că elitele reflectă în mod fidel atât viciile, cât și calitățile societății din care provin.

În cazul nostru, problema nu este că avem nenorocul unor elite corupte (în niciun caz nu vorba despre nenoroc aici), problema este că din suma tuturor interacțiunilor sociale, din toți pixelii care sunt așezați lângă alți pixeli, nu au ieșit decât niște diplomați care iau multe amenzi de parcare.
Există suficienți diplomați care ar lua mai puține amenzi de parcare, dar aceștia nu ajung la New York pentru că se împiedică de niște frați, de niște veri, de niște prieteni și de niște concursuri trucate.

În oglinda întrebării “cum este posibilă corupția?” nu ar trebui să se privească elitele politice, cât mai ales societatea însăși, adică (să nu mai vorbim în termeni generali), fiecare dintre noi.

———–
* Cele două criterii – kin selection și reciprocal altruism – sunt împrumutate din cartea lui Fukuyama: The Origins of Political Order.