Eşti într-un birou mare şi lucios. Stai pe un fotoliu inconfortabil.
E o şedinţă. Tu nu prea zici nimic la şedinţele care par oficiale, pentru că nu are rost.
Ştii că vei zice mai târziu şi atunci alegi să studiezi situaţia, pentru a o judeca mai târziu.
Din când în când, mai desenezi câte o chestie pe foi – nişte flori, un tren simpatic.
Cel care pare relaxat vorbeşte.
La un moment dat, auzi aceste cuvinte “Nimic nu e întâmplător”.
Şi faci ochii mari pentru că aşa crezi şi tu.
Doar că e o mică buclă, pentru că tocmai faptul că ai auzit în biroul lucios “nimic nu e întâmplător” nu e întâmplător.
Pe lângă cuvinte, tonul vocii mai are ceva. Aroganţă. Scârbă. Frică.
Şi dacă analizezi rapid dinamica argumentelor, “nimic nu e întâmplător” e pauza care introduce ceva mai mare. Bătaia în tobă care anunţă visul.
Asculţi cu atenţie – visul e ca orice vis – să ai faimă, succes, bani, să călătoreşti, să-ţi faci prieteni, să fii fericit, muncitor şi voios.
E simpatic. Simpatic spre mediocru spre impersonal. Vag forţat.
Cred că am o problemă când mi se impune un vis pe tavă.
Omul de plastic transpiră. S-a încălzit. Plusează. Se ridică de pe scaun şi gesticulează.
Un om de plastic care transpiră în timp ce zice “nimic nu e întâmplător” şi-ţi printează rapid un vis plasticat, cu poza ta şi numele tău.
În cameră miroase a frică, şi e un singur om care transpiră.
N-am mai fost niciodată de atunci în biroul omului de plastic.
Şi m-am gandit că, destul de liberi şi detaşaţi de noi înşine, preluăm prea des şi prea firesc scopurile care ni se impun. Pe tavă sau nu.
Cred că visele nu ţi le zice altcineva.
Le cauţi singur, sau nu.
Le afli singur, sau nu.
Notă: Aceasta este un guest post şi a fost scris de Ioana.
“Şi m-am gandit că, destul de liberi şi detaşaţi de noi înşine, preluăm prea des şi prea firesc scopurile care ni se impun. Pe tavă sau nu.
Cred că visele nu ţi le zice altcineva.
Le cauţi singur, sau nu.
Le afli singur, sau nu.”
Nimic mai adevarat .
Sunt inconjurata de oameni de plastic timp de 9 ore in fiecare zi, de oameni cu spirit de turma. daca zice unul “bai, ce tare a fost in grecia!” toti vor spune ca trebuie sa mearga si ei acolo si tot asa. visele se pierd, devin comune, superficiale, prea materialiste.
da’ce zici Adriane omul de plastic o fuma pipa?da,de visat ce-o visa el?sigur viseaza ceva usor,digerabil,domestic,noaptea tirziu cind dilemele se scurg una din alta din autosuficienta asomata a creierului mirosind a plastic incins..incins!da,de unde..e doar temperatura constanta a vreunei idei adevarate primita de la vreun ticer pacalit de barba lasata sa creasca peste incompatibilitatea dintre polieter si poliester.Dar sa nu crezi ca barba de plastic poate ascunde chiar toate sosurile si scursurile metropolitane..nuu..si nici nu doarme la nu’s ce demisol boem ca bou pe dilema..nuu..el poate scuipa cu scuipatul lui de plastic potentele legionare ale mimului dinamic care intra cu suprarealism in circiuma,ia taranul imbatat de politicianul de plastic si-l urca direct in taxiul Domnului..Domnul,care sta catarat pe grumazul gonflabil al popii de plastic,membru al soborului care fute nevestele tinere ale robilor nascuti in maternitatile deturnarii..apropo de stapini,pe cel al gestului ca si pe cel al inelelor nu-i poate suferi alex-leo-de-plastic..zic,cum mai musiu,nici macar coloana sonora,nici macar comitatul natal al fiecaruia dintre noi?..zice,NU,fiind de plastic eu nu rezonez cu nimic din afara,decit poate cu vibratia dinauntru a vreunei idei adevarate,zic eu,primita in dar de la vreun ticer pacalit de delicatetea cu care ‘mnealui frunzarea bibliotecile cu un rinjet de pace-maker pe chip.
doru, eu n am zis ca omul de plastic nu e om. aroganta si frica sunt chestii umane. la fel e si agresivitatea/frustrarea vizibila in scris. de asta ma tot gandesc ca poate am exagerat cu judecata dura in articolul de mai sus. eu imi propun sa mi gasesc solutia. tu ce ti propui? (poate n am inteles eu clar ce zici)
Ioana,dar nu poti sa ma intrebi asa brusc ce-mi propun eu.Este,scuza-ma ,un gest de impolitete sa pui unui om o intrebare transanta.Niciodata un om normal nu se poate aduna “in timp util”pentru a raspunde unei solicitari transante.Ce este acela “timp util”? Pai,cred ca este exact durata de timp necesara intaririi plasticului in matrita,moment in care scincetele autentice ale spiritului plasticizat te imping in revelatia coincidentei totale in care “nimic nu este intimplator”…nu este intimplator datorita Ciclicitatii si nicidecum performantei de-a evada din aceasta…PS.ar fi o impolitete din partea mea sa te intreb daca tu stii bine acest lucru?
Unii spun ca “nimic nu e intamplator”, altii spun ca “totul e intamplator”… Reactia se egaleaza. 🙂
Unii traiesc pe principiul “nimic nu e intamplator”, altii traiesc pe principiul “totul e intamplator”.
Si, daca stai sa te uiti, de ce oare cei care au principiul non-hazardului reusesc sa faca, fizic vorbind, mai multe lucruri in viata?
E bine sa visezi ca totul e intamplator, dar in felul asta nu mai enunti axioma paralelelor, nu mai enunti teoria relativitatii, consumi si mori din cauze asa-zis necunoscute (pentru ca nu ai vrut sa accepti acea “intamplare” de care vorbesti).
Despre “totul este relativ” ce parere ai?
In POLITICA “Nimic nu e intamplator”, in rest…
Doru, te scuz, ai dreptate, si mie mi e dor de de politete.
Acum scuza ma tu pe mine, cateodata nu gandesc politicos, pierd timp aiurea.
Despre “timpul util”- cred ca e o chestie de alegere.
Mie performanta mi se pare si ea relevanta. Nu asta ne invata Ciclicitatea?
2D,3D,4D etc.
Draga Mos Craciun, iti scriu aceasta scrisoare ca sa iti spun ca despre “totul este relativ” eu am o parere buna, ha ha ha.
Cred ca treaba cu “non hazardul” te directioneaza un pic mai mult spre semnificatii, responsabilitate,etc – de aici eficienta “fizica”
(sper ca nu era o intrebare retorica, : )
PS – Mersi de cadouri.
“Nimic nu e intamplator” e una din credintele mele personale, pe care mi le-am asumat in timp sub umbrela guvernata de interiorul meu , atat sufletesc cat si moral.
Mi-e cu atat mai clar acest lucru cu cat orice ai face, din fiecare tragedie iese o concluzie, uneori derizorie, alteori fundamentala , dar care ramane acolo ca o cruce pe marginea unui drum unde unul/una a murit in urma unui accident.
Vezi ca a fost, stii de ce e crucea acolo, a doua oara circuli mai prudent pe acolo.
Te desparti de iubita , desi o iubesti, iar cand constientizezi acest fapt, e prea tarziu. “Damn, daca ma treazeam mai repede” e cred eu, cea mai tipica reactie a omului constient. Si atunci isi zice :”nimic nu e intamplator, sufar pentru ca n-am constientizat, pierd pentru ca n-am actionat, patinez social pentru ca sunt instabil” etc.
Cumva, omul constient e opusul omului de plastic care zice “altii decid pentru mine,e pur intamplator ca asa mi se dicteaza”.
eu cred ca e mai mult un cliseu prea usor acceptat de noi, uneori; subtilitatile dialogurilor private ioana-mos craciu, ioana-doru, cred ca au ceva ce noi, “poporenii” nu le cunoastem, deci ne abtinem… 🙂
ioana scrie bine, ceea ce era mai important 🙂
Simt o urma de vanitate in textul tau si o inteleg. Mi se intampla deseori sa privesc oamenii din jur – fixati in sabloanele lor sigure si seci – si sa simt ca numic din ceea ce aud de la ei nu e semnificativ in comparatie cu maretia viselor mele secrete.
Numai ca eu stiu ca acele sabloanele sunt parte din comedia amara a sigurantei de sine si increderii care, jucata bine, constituie cheia implinirii visului primit pe tava de fiecare din noi la un moment dat. Si care pentru unii conteaza.
Oare nu suntem si noi doar niste oameni de plastic atunci cand ii privim pe ceilalti ca pe niste oameni de plastic? Cred ca uitam ca in spatele fiecarei masti e un om, cu sperantele lui, cu visele lui pe care nu le va rosti niciodata, pentru ca si el, la randul lui, ne considera doar niste oameni de plastic.
multumesc, relu 🙂 e fain cum zici tu
multumesc, vorbaretu – nu sunt discutii private, daca erau private, nu apareau aici. am incercat sa raspund la intrebari..
ai dreptate, danih. incerc sa nu uit ce zici. e posibil sa nu fiu structural un om la fel de tolerant ca tine. nu pot ierta tot. e dreptul meu sa nu accept tot ce primesc. sper ca nu e vanitate. 🙂
Unele lucruri nu se pot ierta, si nu e deloc intamplator. Fiecare om are propria doza de “daruire” si “primire”.
Si atunci de ce nu o faci ? Toti avem ceva de zis, nu trebuie sa fie adevarat sau fals .. 🙂
relu, nu inteleg prea bine pentru cine e intrebarea ta. daca e pentru mine, eu sper ca o fac deja – sa mi spun punctul de vedere. 🙂
A disparut postul la care ma refeream,sau eram beat cand am scris aia.
Eu nu am punct de vedere, si nu mi`l sustin, hell, e cea mai simpla metoda de a nu fi tras la raspundere in ziua de azi … :p
🙂