Cei care mă cunosc știu cât de important este pentru mine trezitul de dimineață. Sunt matinal din mai multe motive: am alt tonus pe tot parcursul zilei, îmi termin mare parte din treabă până la prânz, iar apoi sunt “liber” să-mi programez întâlniri, să ies, să mă plimb sau să citesc ceva.
De modul cum îmi gestionez dimineața depinde cum va voi simți pe tot parcul zilei și realizez astfel cât de importante îmi sunt diminețile.
De asemenea, cei care mă cunosc știu cât de problematic sunt când este vorba de mic dejun, masa peste care sunt obişnuit să sar aproape zilnic.
De câteva săptămâni, am acceptat o provocare pe care nu credeam că o voi duce la capăt. Am primit câteva pachete de biscuiţi belVita Start pentru a-i încerca la micul dejun şi pentru a urmări efectele. Stiu că sună ca un experiment, însă nu suntem prea departe.
Fructele sunt bune dimineaţă doar ca parte dintr-un mic dejun mai consistent care îmi lipsea şi pe care l-am încercat cu biscuiţii ăştia noi.
În ultimele trei săptămâni, am stat doar câteva zile în Bucureşti, iar în restul zilelor am fost doar pe drumuri. La mare, la munte, în Deltă. S-a întâmplat să iau mereu cu mine câteva pachete de biscuiţi belVita şi nu am de ce să mă plâng din mai multe motive.
I-am încercat cu lapte în primele zile. Au fost buni, însă în timp ce mâncam, visam la ochii deschişi la cafeaua de după (prima cafea a zilei).
I-am încercat cu cafea şi şi-au făcut treaba din plin. Pe lângă faptul că îmi place să beau cafea în fiecare dimineaţă, experienţa cu biscuiţii mi-a arătat de două lucruri: cafeaua este bună, biscuiţii sunt buni, iar combinaţia este delicioasă.
Sunt nişte biscuiţi – special concepuţi – pentru micul dejun, iar acest lucru l-am observat într-un mod neaşteptat. Sunt consistenţi fără să pară grei. Sunt hrănitori fără să ceară de la tine efortul de a-i mânca în cantităţi mari. În descrierea produsului scria ceva de genul eliberare treptată de cabrohidraţi și cred că de aici vine efectul de lungă durată al sațietății.
Nu încerc să fac reclamă, nu mă pricep și nu cred că lumea va începe să rupă rafturile de biscuiți pentru micul dejun doar pentru că eu m-am lăsat cucerit de belVita. Povestesc o experiență, despre cum mi-am schimbat – în bine, sper – atât obiceiurile matinale, cât și pe cele alimentare. Pentru mine, experiența are o valoare atât personală, cât și profesională. Îmi plac să fiu matinal și o mare parte din muncă o fac dimineața și este de la sine înțeles să caut orice soluție pentru a-mi începe ziua în formă și pus pe treabă.
peste tot dau de biscuitii astia de la BelVita Start…sincer, sunt asa de buni?
hm…fulgii cu ciocolata(preferabili de la Viva si musai cu ciocolata) + lapte nu se compara cu niciun alt mic dejun ! Deliciosi! Trebuie sa incerci !
Sincer, până acum am fost nesinceri?
gabyta, am tot încercat, dar nu tot timpul îmi iese. În plus, fulgii nu merg la cafea:)
Sunt buni, da. Îi iau și eu când nu uit, dar parcă prea dintr-o dată toți sar cu reclama :))
Si mie imi plac foarte mult! Intr-o vreme, mancam si dimineata, si dupa-amiaza, cand mi se facea pofta de “ceva bun”. Dar am renuntat la ei, pentru ca ingrasa…
Chiar sunt buni! … Un pic prea dulci pentru mine. Cu unt sunt …. yuuuuummyyyyyy!! Cu un latte sau capuccino 😉
i-am incercat si eu din curiozitate, nu duc lipsa de reclama. mi se pare ca au un gust ciudat, nu sunt pentru mine. din pacate sunt foarte departe de http://www.grancereale.it/#/grancereale-biscotti-barrette-cereali-e-cracker/BISCOTTO_FRUTTA. (spre exemplu)
Ultimii biscuiti din Romania pe care i-am mancat au fost Bel-Vita. Mi-au placut. In Norvegia am incercat unii patrati care mi-au placut si aia, asa ca o curiozitate, de vreo cateva ori. Dar pe urma m-am cam lasat de biscuiti, deoarece, in cazul meu am ajuns la concluzia ca este o pierdere de vreme sa manaci biscuiti.
Sistemul birocratic din Norvegia ma face sa imi pierd diminetile motaind in sedinte, si treaba adevarata o fac de obicei cam in 2 ore in jurul pranzului, sau, daca chiar mi-e lene, aman pe intre 1 si 3 PM. Eu personal mai mult de 2,5 ore efective de lucru/zi nu depun. Deoarece nu prea ma pricep sa ma prefac ocupat, sunt cam stresat ca o sa se observe ca ma plictisesc si ca o sa isi dea seama cineva ca eu nu aduc nici un beneficiu institutiei in care lucrez, (in afara de obisnuitele fonduri extra de la buget, precalculate pe baza plusvalorii ipotetice adusa de mine, fonduri deja prestabilite in anteriorul plan cincinal, si care sunt in principal realocate la mentinerea salariilor diversilor administratori), si ca atunci cand o sa vina vreo decizie de economisire de buget de la directorat, eu voi fi cel care va fi dat primul afara deoarece nu ma pricep sa imi justific existenta, scopul ei fiind efectiv mentinerea stabilitatii unei intregi structuri sociale, lucru pe care il fac oricum chiar daca nu imi ia mie decat 2,5 ore/zi.
Este foarte complicat sa te obisnuiesti sa lucrezi intr-o birocratie profesionista, care mai e in general si bine intentionata. Am incercat sa iau exemplu de la diversi birocrati cunoscuti din trecut, insa am remarcat ca majoritatea au sfarsit-o in inchisori sau pe esafoade definiti drept colaboratori/complici la crime impotriva umanitatii, si eu, totusi, nu doresc sa ajung asa ceva. Ma simt mereu, din cauza asta, oarecum anxios si nelinistit. Ma simt vinovat mai mult decat ma simt eu in medie, si nu imi place asta. Cred ca intervine si faptul ca ma aflu intre fazele 2 si 3 ale socului cultural, si lucrul asta imi influenteaza si el perspeciva, in sens depresiv (sentimentul disproportionat de vina fiind unul din simptomele depresive).
http://en.wikipedia.org/wiki/Culture_shock
Prin urmare m-am decis sa cer ajutor de suport de la oameni care chiar au lucrat in timpul Razboiului Rece, la mentinerea status quo-ului acelui razboi in mod cat se poate de etic si de profesionist, cu minim de victime sau pagube materiale. Deoarece eu totusi sa ma apuc din nou sa manac si sa compar diversi biscuiti nu prea am chef. Doresc sa imi gasesc alte preocupari, dar nu stiu inca de ce sa ma apuc, ca sa nu fie si asta o prea mare pierdere de vreme. Ma simt obligat sa devin mai eficient, desi nu produc absolut nimic, si nici macar nu ofer mare lucru. Cu cat sunt mai bogat (in expertiza si in altele), cu atat devin mai zgarcit. Asta e contrar eticii mele de baza, care este o etica de risipitor.
Nu stiu ce desen animat sa imi pun ca sa imi treaca neinistea asta in principal etica de azi.
Salut Adrian! Daca imi permiti, as vrea sa spun ca articolul asta m-a ajuta pe mine sa imi revizuiesc programul de dimineata. Sunt o somnoroasa notorie, si pana la ora 9-10am, nu reusesc sa ma trezesc. Evident, programul meu este impins pana tarziu dupa-amiaza si ma culc si tarziu.
Mai mult decat pledoaria pentru BelVita, pe mine m-a tras de maneca motivele tale pentru care e bine sa ne trezim devreme. Chiar ma confrunt cu situatia asta, ca o problema adevarata si nu doar un subiect de discutie. Treaba asta cu trezitul de dimineata ne afecteaza si profesional si personal, deci …e o problema de eliminat.
Doar vroiam sa iti multumesc pentru coerenta expunerii tale. Sper sa nu suna prea inalt 🙂
Pingback: Campaniile saptamanii 22-28 august din blogosfera romaneasca | refresh.ro
citesc acum o cartea scrisa de Tony Schwartz si Jim Loehr si m-a dus gandul la biscuitii din micul tau dejun. In carte gasesti pagini consistente pe care poti sa le folosesti(cu adevarat) pt a-ti forma o opinie(eu zic sanatoasa) despre micul dejun . Cartea merita macar rasfoita iar obiceiurile alimentare pot deveni un obicei cu adevarat placut.
Cind eram inca acasa, in Romania, imi placeau foarte mult biscuitii astia. Sint buni.
Nu inteleg insa de ce te fandosesti cum ca tu nu vrei sa faci reclama. Ei, haide ca nu….
Fructele nu merg de dimineata, pe stomacul gol, dintr-un motiv medical: produc aciditate. Asa ca da-mi voie sa nu cred decit, cel mult, jumatate din acest articol al tau.
Pingback: De ce sunt importante după-amiezele? | hoinaru.ro - Un blog intr-un pahar cu apa
Pingback: Evoluţie | hoinaru.ro