"Da' Adi nu mai vine?"

0 Flares 0 Flares ×

La tataia si la mamaia, cand eram mic, imi placea sa imping caruta prin toata curtea. Eram o palma de om si si riscam sa fiu calcat de caruta caci o parte a curtii era in panta. Tataia statea in prag, isi fuma Bucegi-ul si zambea:
– Astampara-te, onanie!
Asta era vorba lui. Nu stiu la ce se referea, insa simteam un repros cald in apelativul acesta.

Spre deosebire de bunicul catolic, tataia era mai pamantean. Fuma mult, bea si avea cal si caruta. Deliciul meu. Dupa ce-a intrat la pensie (n-am stiut niciodata ce-a lucrat, insa stiu ca avea deplasari lungi), se apucase la un moment dat sa vanda var. Umplea caruta cu var si facea trasee prin satele vecine

Nu pot uita acea dimineata rosie de vara cand m-a trezit mamaia sa ma pregatesc. M-am uitat in curte si calul era deja inhamat, iar tataia facea ultimele pregatiri. Mergeam de dimineata pana seara, ascultandu-i povestile, vanzand amandoi var, avand noroc in unele sate si ghinion in altele.

Eram primul lor nepot si mare parte din copilarie mi-am petrecut-o la tara la ei. “Cand te-au adus de la maternitate, erai cat o stecla”, imi povestea mamaia mai tarziu. Cand am mai crescut, m-am orientat catre bunicii catolici unde erau mai multi veri cu care ma puteam juca etc.

Prin ’95, mama mi-a spus intr-o seara ca tataia e bolnav. Cancer la gat. Bautura, tigari, nu stiu. Prin intervenitia unui unchi ce lucra in armata, l-au operat la Spitalul Militar si s-a intors acasa. cu o carca din plastic din jurul gatului. Avea o gaura inauntru, iar cand vorbea parca se auzeau doua voci dintr-un microfon ragusit.

Medicii ii spusesera ca daca nu mai bea si nu mai fumeaza mai poate trai 3-4-5 ani, insa stiind adevarul, tataia nu si-a schimbat stilul de viata. In octombrie 1997, cand am venit la tara, mamaia m-a luat de mana si m-a dus in camera la el, “Hai sa-l saruti, erai nepotul cel mai mare”. Am intrat in camera, iar cand l-am vazut in sicriu mi s-au taiat picioarele. Dintr-un barbat de saizeci si ceva de ani, cu parul inca negru, devenise un mosneag de optzeci, albit la par, slab si cu capul mic. Doar orbitele ochilor si nasul imi mai aminteau de ceea ce fusese candva tataia. Acel om care nu-si arata sensibilitatea prin vorbe sau prin gesturi, ci doar prin fapte.

Cazuse din vara la pat, iar de agonia lui s-a ocupat mamaia. In acea vara nu l-am vizitat, fusesem ocupat cu o mare iubire adolescentina si cu consecintele pierderii ei si abia la inmormantare mamaia mi-a zis ca “Si intreba de multe ori, da’ Adi nu vine?”

La inmormantarea lui, mi-am luat un carnet si un pix si-am petrecut doua zile la tara. In toiul pregatelilor, printre toate neamurile care s-au adunat cu aceasta ocazie, printre toate povestile iscate cu acest prilej. Am notat totul in acel carnetel: replici ale unchilor si matusilor, obiceiurile de inmormantare, superstitiile, manifestarile animalelor din curte care simteau ca stapanul lor s-a dus si, in ultima dimineata, aceeasi lumina rosie care aparea dinspre gradina ca atunci cand am fost la var. Am stat o ora privind rasaritul notand toate nuantele treptelor aparitiei soarelui. Un nou inceput, o noua viata, imi imaginam.

A urmat drumul la biserica, ingroparea, izbucnirile in plans in fata gropii si revenirea acasa la praznic unde am fost cel mai fidel ospatar. Seara cand ne-am intors cu masina in oras, lumea mi s-a parut mai pustie, iar cerul mirosea a moarte.

Acea ultima vara in care nu l-am vizitat din lasitatea de a nu-l vedea stingandu-se este una din chestiile care la intervale regulate ma macina. L-am visat de multe ori pe tataia, si cand parca dorea sa-mi spuna ceva si cand parca doream eu sa-i spun ceva. In acesti zece ani, m-am gandit dureros de mult la el.
In ultimele luni cand cu greu ne mai vizita la oras nu s-a plans niciodata de nimic. Dimpotriva, venea mereu cu mana plina (branza, mereu, gem de prune etc.) si nu l-am simtit inrait pe soarta lui. Mamaia ne-a spus mai apoi ca uneori se apuca de plans, insa noi n-am stiut lucrul acesta decat dupa aceea.

Acel carnetel in care am consemnat inmormantarea, incercand iluzoriu sa ma compensez fata de el printr-o eventuala poveste, a ramas uitat in niste cutii si de atunci n-am mai avut curajul sa-l mai deschid, insa mi-am facut curaj sa scriu acum, pregatindu-ma.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

37 thoughts on “"Da' Adi nu mai vine?"

  1. gygyk

    e destul de interesant cum se intampla lucrurile in viata…zic asta , deoarece , mesajul tau a venit pe fondul vizionarii, chiar aseara , pe pro cinema , a unui film tulburator – Under Heaven cu Joely Richardson si Aden Young, dar si a unei experiente dureroase, prin pierderea celei mai bune si apropiate prietene….dupa trecerea socului scriam pe blogul personal ca , un mic tablou al lui jean beraud mi-a atras atentia intr-un chip ciudat..e intitulat …e vorba de o intrunire publica unde se vad creieri fumegand odata cu pipele si lampile ce-i inconjoara…scena pare a lua o turnura comica prin aparitia unui omulet, chel, cu un cap mai mare dacat el tot,cu umerii cazuti,care sta la o masa de lucru,infasurat in fular…e atat de adevararat si de profund comicul acestui tablou tocmai prin personajul care lipseste, dar a carui prezenta e omniprezenta…moartea………..ne nastem pentru a muri!! ,un adevar de care fiecare din noi incearca sa uite si sa creada ca niciodata nu-i va fi partas…insa, obsesia de a medita asupra acestui lucru , e tocmai pricina tuturor suferintelor noastre…e ca un rau necesar care, daca nu ar exista , nu ar exista nici fericirea…sa traiesti amuzandu-te cu moartea.!!..pana la urma asta-i menirea noastra pe pamant….

    e bine ca tii tot timpul un carnetel asupra ta…cine stie ce experiente interesante ne mai transmiti!!… 🙂

    Reply
  2. vorbaretu'

    daca gandul ca peste ani, un alt adi va-ntreba o alta bunica : “da’ Adi nu mai vine?” te scapa oarecum de sentimentul de vinovatie datorata “lasitatii de a nu-l vedea stingandu-se”…

    Reply
  3. jez

    gygyk, imi pare rau sa aud despre prietena ta
    disparitia cuiva nu ne ia niciodata pe “pregatite”, si consider ca practic nu ne “revenim” niciodata…
    da, poate ca sfarsitul este un rau necesar, un fel de “daca sfarsitul nu ar fi existat ar fi trebuit inventat”
    ar fi insa bine pentru tine, si ti-o spun cu drag, ca in ciuda a toate cele intamplate, sa nu consideri ca ne nastem pentru a muri, ci ca mai degraba ca murim pe a renaste.

    e atat de dureros sa urmezi indemnul de a vedea jumatatea plina a paharului atunci cand jumatatea goala lasa un vid in suflet. totusi…exista o jumatate plina, de care ar trebui sa ne bucuram. dar mai intai trebuie sa o percepem deplin. cred ca putem “razbuna” moartea cuiva drag traindu-ne la dubla intensitate viata. ce zici? facem o incercare? unii nu au apucat primavara aceasta. hai sa ii savuram cu toata fiinta aerul proaspat, mugurii, florile, soarele, cantul pasarilor… >:D

    Reply
  4. gygyk

    ….jez, iti multumesc ptr incurajari!!…iar tie, adrian, ca ne permiti sa`ti folosim spatiul de lucru…cand treci prin bacau , promit ca te invit la o bere…sau mai bine vin yo la tine, “in pini”..cinstea e tot din/de partea mea… >:D

    Reply
  5. florin

    Am avut o experienta similara cu bunica mea. Cazuse, avea o fractura la femur si, la varsta ei, cu toate bolile anterioare (diabet, cardiace) era atat de putin probabil sa-si mai revina. Cele doua fiice ale ei (una fiind mama mea) faceau cu randul pentru a o ajuta, caci era imobilizata la pat. In ziua in care terminasem facultatea, dupa sustinerea lucrarii de diploma, am sunat-o pe mama sa-i dau vestea cea mare pentru mine. A vrut sa mi-o dea la telefon si pe bunica, dar am refuzat. In mintea mea era un soi de vina. Cum sa-i spun bietei femei ca sunt in culmea fericirii pentru ca am incheiat facultatea, in timp ce, in mod normal, ar fi trebuit sa am in glas macar o farama de compasiune pentru starea ei, farama pe care, de fapt, nu o aveam si nu o simteam pentru ca bucuria mea egoista era atat de puternica incat ma acaparase cu totul?
    A doua zi bunica a murit.
    Am regretat imens si regret si astazi, la diferite rastimpuri cand imi amintesc, ca am ratat ultima ocazie de a vorbi cu ea, de a o auzi. Imi apare si mie azi, uneori, in gand si in vis, dar nu are niciun repros de facut. In dialogurile noastre (imaginare, oare?) pluteste insa pe deasupra o vina…
    Si stiu mereu ziua in care am terminat facultatea pentru ca a doua zi a murit bunica! Bucuria mea egoista de atunci s-a contopit, firesc, impotriva vointei mele, cu disparitia ei.

    Reply
  6. 1307

    daca l-ai fi sunat pe bunicul tau si i-ai fi spus “bunicule, nu pot veni la tara ca m-am indragostit. mi s-au aprins calcaiele dupa o fata si nu mai pot pleca de langa ea”, nu cred ca ti-ar fi raspuns “nu ma intereseaza, tu vi la tara”. tu ai facut ce era mai bine pt tine in acel moment, ti-ai oferit fericire, iar bunicul tau, care te-a iubit, nu cred ca s-ar fi pus in calea fericirii tale. poate ca suna egoist, dar cel mai bun lucru pe care-l poti face pt cineva care nu mai e, e sa ai grija de propria-ti fericire, sa nu-i oferi ocazia sa te vada cum plangi si suferi pe Pamant, sa nu-l faci sa fie trist acolo sus.

    crestineste e sa-ti cinstesti mortii, sa fii om bun, sa nu faci rau. a lua notite intr-un carnetel la o inmormantare nu e deloc paganesc, ci e un gest frumos. orice lucru pozitiv si facut din suflet pt cineva e bun.

    Reply
  7. geni

    Cat de puternic poate fi omul si-n acelasi timp cat de fragil; si ce valoroasa, savoarea lui.. Asta e tot ce ramane-n urma-i. De-aici si stradania lui fireasca, de-a trai in asa fel incat, regretele sa nu-i infesteze amintirile tot mai subtiri..

    Reply
  8. sandy

    …asa e viata!Eu ma gandesc cu teama ca va veni timpul cand bunici mei se vor stinge…si mereu realizez ca sunt 99% sanse sa nu fiu acolo si sa regret mult timp dupa, chiar toata viata.Cu povestea ta…m-ai facut sa ii vizitez mai des…Felicitari pentru harul de a scrie atat de profund si frumos!

    Reply
  9. Pingback: Adrian Ciubotaru: filosofie pe blog | FocusBlog

  10. je_01

    hmmm…. “te felicit pentru sensibilitate”… “te felicit pentru sinceritatea dovedita” … “foarte bine ai facut ca ai postat”…..
    “povestile cu bunici sunt intotdeauna frumoase….”
    ba, te`n plm, daca tot ai fost asa de atasat si ai tinut la el… si suferi acum de nu mai poti “in diminetile rosii” si “serile ce miros a moarte” d c plm nu l-ai vizitata barem odata in cei doi ani, intre `95 si `97…
    ai fost la el in ultimul moment…cand era stins… iar scuza cu marea iubire si “I’m Grieving… it’s a process you know…” e un bull-shit… asta nu te scuza
    ce ai scris tu aici e o falsitate baiete.
    iar voi, ceilalti “praiser-i” ai lui… nu comentez, dar va amagiti aiurea… adevarat a zis m. tu nu ai talent baiete 🙂

    i am always right, according to me.

    ps. incearca multumesc si eu, in viata reala, fata in fata, cu o persoana… c ai facut pe mess, e o adiere de vant intr-o dara de fum ridicandu-de spre cer….

    Reply
  11. geni

    Adrian, parintii lui je_01 nu-i pot gestiona starile sufletesti (inclusiv invidia) iar tu ai lasat impresia pana acum, ca te ridici deasupra comentariilor mai sus amintite (doar n-ai uitat de libera expresie! 🙂 )..

    Reply
  12. je_01

    ce conteaza daca am 20 de ani sau 31? de cacat sunt posturile tale…iar geni, e un lake… geni, incearca si tu ceva ce seamana a literatura…blogurile sunt pt pleava…imi pare rau ca mi-am pierdut 15 minute din viata mea citind aberatiile tale

    i am always right, acoording to me

    Reply
  13. je_01

    uite asa se mai trezeste cate un loser, care n=are c face.. isi face blog, iar fraierii… il preamaresc… el in sinea lui… uite fraierii, d-abia asteapta urmatorul post… ca pe painea calda, sau laptele la coada, ca pe vremea lui ceasca…e bun videoul ala.. cu frustrarea… e REAL, tu esti ala in FLESH AND BONES nu e nici o parodie

    i am always right, according to me

    Reply
  14. Adrian Ciubotaru Post author

    je_01, cine poţi fi tu să declami cine este loser sau nu? cine poţi fi tu să ştii ce cred eu în sinea mea?
    Ah, da! esti un nimeni care şi-a pierdut câteva minute din viaţa lui să lase niste comentarii aiurea.

    Reply
  15. je_01

    aditza, eu sunt CITITORUL, pt mine scrii toate chestiile astea, iar CITITORII? EI sunt instanta suprema, ei decid dak o chestie are valoare sau nu, fara ei, chiar ai fi un nimeni… pt cine ai mai scrie chestiile astea?

    farewell

    i am never wrong, according to me

    Reply
  16. RNGate

    Stii tu Je_01, uneori viatza e o tarfa ieftina care itzi joaka feste si cand lumea te eticheteaza drept “antisocial”, “razvratit”, sau pur si simplu “altfel” in limajul vulgar “a freak”,atunci urmare a tuturor marilor pierderi adolescentine “fusesem ocupat cu o mare iubire adolescentina si cu consecintele pierderii ei…” frustrarea refuleaza pe un blog, in speranta za altzi frustrati ii intzeleg pierderea si il compatimesc… astfel isi obtine putzin din mantuirea pe care nu si-o poate oferi singur…
    Adrian, incearca sa invetzi sa te ierti mai intai pe tine insuti pentru gafele tineretii tale zbuciumate, apoi…potzi “filozofa” pe maretul blog “begging for redemption”…

    Marire voua cititorilor … pentru ca “cine suntetzi voi sa “declamati” calitatea scrierilor maharajahului???”

    What I have given once, out of love…I will take now back…by revenge

    Reply
  17. je_01

    adrian, eu decid ce e de prost gust, si ce nu e, tu… tre sa fii, malc!!! stii vorba, citittorul nostru, stapanul nostru 🙂

    hai ca m-am plictisit de tine,

    papa frustratule

    ps. RNGate, way go my brother!!!

    Reply
  18. RNGate

    Ideea mea este ca am fost “hraniti” suficient cu “filozofie” de proasta calitate de catre imbecili care isi autoproclama “flozofia” online… am uitat de Eliade, de Tutea, de Cioran si cred ca s-ar rasuci in morminte (asemenea sarmanului tataia) citindu-ti superficialitatile…dar inca mai e speranta, speranta ca de-generatia pe care o reprezinti va vedea orizontul schimbarii si va stii sa-si insuseasca ce e cu adevarat “de calitate”.

    What I have given once, out of love…I will take now back…by revenge

    Reply
  19. Adrian Ciubotaru Post author

    Opa, bine aţi venit în şatră la mine pe blog. Aş fi onorat să vă citesc producţiile, dar regret că nu există.
    Probabil istoria generaţiei voastre se va contoriza în numărul de click-uri date pe hi5. Limita orizontului vostru, apogeul carierei voastre.

    RNGate, nu arunca cu nume de care ai auzit la televizor, căci vântul bate în direcţia ta.

    Reply
  20. cristi

    ma distreaza cat de copii sun teti amandoi!!!!
    adrian oricum degeaba are
    ca varsta cat are.. interlocutorul din polemica aceasta are ceva dreptateb dar e prea agreziv cu aditza,,,, va astept pe aici…..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.