Contrar intuițiilor mele, sunt studii care spun că este mai bine să fii codaș la sat decât fruntaș la oraș. Folosesc expresia populară pentru a traduce ceea ce americanii înțeleg prin big fish in a small pond versus small fish in a big pond.

Intuițiile mele (probabil greșite în acest caz) îmi spun că este preferabil un loc unde sunt mai mulți oameni, unde competia este mai mare și, prin natura acestei dinamici care este motivantă, sunt mai multe șanse de succes.

Pe de altă parte, aici vine argumentul împotriva inituiției de la început, expresia populară de mai sus poate fi înțeleasă într-un alt mod, și anime, unul împrumutat din business. Orice companie știe că nu trebuie să concureze cu toată lumea, își alege un domeniu de activitate și încearcă să fie printre primii jucători în acea nișă.
Dacă această diferențiere restânge numărul competitorilor ajungem la situație satului (unde există competiție, doar că este mai restrânsă).

Dacă ne inventăm propria nișă (un domeniu în care nu activează nimeni deocamdată), șansele de succes sunt și mai mari: ne-am creat propriul sat unde suntem lideri de la început, prin mecanismul first-mover advantage,
Satul se va mări, competiția va crește, dar avem deja un start bun.

În concluzie, din exemplul de mai sus, se poate vedea clar că e mai bine să fii fruntaș la sat decât codaș la oraș. Mai mult, dacă e să ne jucăm cu expresia, există destule sate în fiecare oraș.

Una dintre ideile cărții lui Malcolm Gladwell – David and Goliath – este că, de multe ori, nu știm că citim în mod corect natura avantajelor de care dispunem în diferite situații.
Parabola cu David și Goliat este folosită pentru a ilustra pe cineva care pornește cu șansa a doua și, malgré tout, câștigă. Gladwell răstoarnă situația; ar fi fost de mirare ca David să nu câștige pentru că el avea – de la început – cele mai multe șanse.

Explicația e simplă: David folosește o tehnologie superioară (praștia – sling în engleză) în fața căreia Goliat nu are nicio șansă. David face parte din ce se cheamă artilerie în timp ce Goliat e doar un simplu infanterist (are o sabie).
Cu alte cuvinte, pus în fața unui inamic care poate trage cu proiectile de la distanță (pietre, în acest caz) , Goliat e o țintă ușoară. It’s a sitting duck.
David trebuia să câștige. Avea avantajul tehnologiei sale și a stipulat din plin situația (în ciuda invitației lui Goliat, nu s-a apropiat pentru o luptă corp la corp).

Am încercat să găsesc o altă situație – cunoscută de toți – unde avantajele și dezavantajele sunt prost citite și m-am oprit – oricât de inedit ar fi exemplu – la desenul animat “Tom și Jerry” unde știm cu toții povestea: Jerry câștigă mereu pentru că este isteț și ingenios.

Cu alte cuvinte, Jerry are cea mai bună armă posiblă (inteligența) și, prin urmare, are de la început cele mai multe șanse. Când câștigi având cele mai multe șanse, victoria devine previzibilă.
Știm cu toții cum se termină fiecare episod, dar farmecul constă în modurile ingenioase și neașteptate prin care Jerry câștigă de fiecare dată.

În cadrul acestui desen animat, Tom este pus de la început într-o situație dezavantajoasă și nu e de mirare că există destul de mulți care empatizează cu situația lui nefericită.

Alte exemple folosite în cartea lui Gladwell (cel cu satul și cu Tom și Jerry îmi aparțin) vin pe o filieră neașteptată: desirable difficulties.
Sunt acele situații în care este mai bine să fie mai greu decât ușor, în care e mai bine să ne împiedicăm decât să ni se așeze în față un drum ușor și bătătorit.

Dislexia, de exemplu, este un mare dezavantaj, dar sunt destui oameni care au folosit această frână pentru a găsi soluții inedite. Unii au ajuns buni avocați pornind de la ideea că dacă nu pot citi decât cu mari eforturi, mai bine să învețe să asculte și să transforme acestă abilitate în avantajul suprem.
De asemenea mulți mari antreprenori sunt dislexici, dar acest lucru nu i-a oprit să se diferențieze și, mai mult, să folosească această lipsă ca un puternic factor motivator (Richard Branson e un exemplu, dar se pare că lista celor care nu s-a împiedicat din cauza acestei dizabilități este mult mai lungă)

Un alt context în care dificultățile sunt dezirabile este în cadrul procesului de învățare. Un exemplu, găsit în The Talent Code, explică succesul fotbalului brazilian la nivel profesionist prin fotbalul în sală care este foarte popular în Brazilia.
E mult mai greu să joci în sală, spațiul de manevră e mult mai redus și totul se derulează la o viteză mai mare. E o presiune mare să iei decizii cu mingea la picior într-un metru pătrat în cadrul unei jumătăți de secundă.

Dacă joci futsal câțiva ani la nivel intensiv și apoi te trezești pe un teren mare de fotbal, vei vedea altfel spațiile de manevră și timpul pe care îl ai la dispoziție. Prin urmare, ești mai rapid și ai puține probleme să driblezi un adversar în doi sau trei metri pătrați.
Desigur, dincolo de dificultatea fotbalul de sală un alt avantaj este frecvența cu care jucătorii interacționează cu mingea (media este de șase atingeri pe minut) care contribuie de asemenea la îmbunătățirea abilităților.

Exemplele din aria dificultăților care sunt de dorit sunt nenumărate (când înveți un instrument muzical și e bine să te izbești de lucruri dificile care te fac să repeți de mii de ori aceleași note, când înveți o limbă străină, când inveți să conduci în condiții de trafic aglomerat), dar toate au același mesaj: dificultatea este căutată și prețuită.

Într-un final, concluzia e clasică (și sper că a fost ajutată de exemplele de mai sus) și ne invită să ne uităm mai atenți la dezavantajele pe care credem că le avem. În timp, armele nefolosite (pe care le avem, dar nu le prețuim) încet să ruginească.