Combustibil interior

0 Flares 0 Flares ×

De multe ori am impresia ca supararea de pe urma unei intarzieri e cauzata de incapacitatea de a semnifica un fragment de timp de catre cel care asteapta. Faptul ca tu intarzii ma arunca pe mine intr-un univers necunoscut (increderea ce mi-am pus-o in tine n-a prevazut intarzierea ta) pe care ti-l reprosez tie (cel care ai intarziat).

Oamenii mari nu se supara cand intarzii. Este o parabola cu Buddha (si cu Iisus) in care acesta asteapta ani intregi. Intre a semnifica o secunda si da sens unor ani nu vad o diferenta “ontologica”. Daca ti-ai semnificat o singura data impulsurile biologice, adica daca ai depasit un paramec ce doar a reactionat la un stimul, esti condamnat sa te straduiesti sa devii om.
In trecere si in aceeasi logica, daca constiinta e un produs si, prin urmare, un instrument de creare a umanului, atunci omul pare a fi o carare catre ceva mai maret ce nu are nevoie de sens pentru a pulsa in fiinta (dar asta deja miroase a mistica…).
Timpul ce nu devine durata semnificata este o carie ce ne roade zilnic (ma gandesc la Biriş), este doar curgere inexorabila catre moarte, este un argument pentru batranete. Un drum cu mijloacele de transport este doar o banala deplasare de la A la B, am transformat “drumurile” in sosele (Kundera). Daca drumul poate deveni un scop, soseaua e doar un mijloc. Daca drumul e initiatic, soseaua e procedurala.

Ar fi fost neonorabil ca viata sa aibe un sens semi-preparat care incalzit la banale experiente umane ar fi inflorit sub forma de combustibil interior. Nu se intampla astfel. Universul n-are in tolba sa un sens, la fel cum timpul lasat sa curga liber prin noi nu ne imbogateste spiritual by default.
Daca atunci cand iubesti, universul ti se imbiba de sens, se poate privi iubirea ca activitatea hermeneutica prin excelenta?

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

7 thoughts on “Combustibil interior

  1. adriana

    …un gol in timp, in spatiu, in sens…e acelasi gol pe care-l are si teava de la robinet :-), dar in momentul in care dai drumul la apa…acel gol are un sens, asta pana cand opresti apa…iar acel gol ramne un gol nesimtit de gol.
    mda…poate e golul, poate e non sensul, poate e timpul, poate e spatiul, poate…care m-au obligat sa scriu aberatiile astea. 🙂

    Reply
  2. Atharva

    Ce bine ar fi daca ne-am dezlipi de teoria asta greoaie….cat de liberi am fi daca nu am sti atat de multe…ce vii ne-am simti daca am sorbi semnele fara “sa calculam” ca semnificatia “are iz de”…

    Reply
  3. CatalinaR

    ar fi mai degraba o problema de devenire decat de timp. divinitatea are rabdare sa ne astepte pentru ca spre deosebire de noi nu se transforma, noi masuram distantele in timp prin devenire si principala problema este ce facem fiecare atunci cand nu ne sincronizam? ce transformari se produc in aceste decalaje? unul astepata, altul de grabeste, altul intarzie….dar intre timp fiecare din ei s-a schimbat si ciclul trebuie sa se reia cu alte decalaje….pana cand?

    Reply
  4. Adrian Ciubotaru Post author

    Andrei, n-am vazut nici o musca pe caciula ta inca:)
    Catalina, m-as ferit sa mentionez divinitatea in aceasta chestiune din mai multe motive. Interesanta totusi problema ridicata: decalajul temporal este si unul cultural sau invers?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.