Un jurnalist nu are voie (moral şi profesional) să îndemne publicul să nu se prezinte la vot. Este prostească acest gen de atitudine care instigă la ireponsabilitate o populaţie ce încă se străduieşte să devină electorat. Sau cetăţeni.

Citisem articolul şi am trecut cu vederea atitudinea editorialistului şi probabil nu mi-aş fi amintit de miza reală a alegerilor, dacă nu aş fi citit la Sorin Tudor articolele Dezinformatorii de opinie şi, de mare angajament, Despre imbecili şi imbecilitate.

Există un anumit tip de dezamăgire nesănătoasă faţă de politicieni. Dezamăgirea apare când aşteptările sunt prea mari, sunt prost direcţionate sau sunt înşelate, iar dincolo de toate acestea, un vot dezamăgit sau scărbit este unul periculos.

Într-adevăr, nu poţi face educatie civică cu o lună înainte de alegeri şi nu poţi încuraja orbeşte prezenţa la vot, însă trebuie să te străduieşti să discerni nişte oferte electorale, nişte programe politice şi, la urma urmei, nişte simpatii sau încrederi.

Unul din imperfectiunile sistemului democratic este că, o dată instalat într-o funcţie printr-un vot general, alesul nu poate fi taxat în derapajele sale de-a lungul mandatului de acelaşi simplu cetăţean care l-a ales. Decât după patru ani. Decât prin vot.

Timp de patru ani nu poţi controla un primar sau un consilier local pentru că deja ţi-ai delegat încrederea alegându-l. Modul cum acesta îşi gestionează funcţia depinde de sprijinul politic (iar nu cetăţenesc) de care se bucură şi de bunul lui simţ.

Mijloacele de coerciţie asupra unui ales, o dată acesta votat, sunt minime pentru că în mijloacele legitime de presiune publicul nu se implică. Acest lucru este cu atât mai valabil în teritoriu unde în majoritatea cazurilor presa locală este cumparată sau lipseşte cu desăvârşire, unde interesul cetăţeanului este şi mai scăzut.

O populaţie scârbită, cu aşteptări joase cu privire la politicieni, este mai impresionabilă decât o societate civilă atentă şi implicată in procesul electoral.
Dacă tot eşti dezamăgit, astfaltarea propriei străzi în prag de alegeri ţi se va părea un lucru mai bun decât nimic.
Dacă tot nu te interesează, îi vei lasa pe ceilalţi să decidă pentru tine şi, după ştim cu toţii, ceilalţi nu-ţi vor binele în aceeaşi măsură în care ţi-l doreşti tu însuţi.

Să spui că toţi fură şi toţi mint este lipsit de fundament de vreme ce te aduce într-un blocaj de alegere. Dacă toti politicienii sunt ticăloşi, atunci nu votez pe nimeni. Cineva totuşi va vota, cineva totuşi va câştiga alegerile, iar tu îţi vei continua inerţial viaţa în cadrul aceleaşi comunităţi care a ales pentru tine cum s-a priceput.

Nu-mi place amarul pe care tinerii din jurul meu, unii dintre ei foarte inteligenţi, îl afişează cu privire la un mecanism democratic – votul şi cu privire la o componentă necesară a sistemului – politicienii.
Ştiu că global există o curbă descendentă referitoare la prezenţa la vot, însă cred că suntem o democraţie prea tânără pentru a ne permite luxul scârbirii şi al indiferenţei.

Atâta vreme cât numărul românilor care au votat la Dansez pentru tine este comparabil cu numărul celor care se vor prezenta la vot, atâta vreme cât un brad artificial scoate mai multă lume în stradă într-o zi decât orice marş sau iniţiativă de bun simţ, sunt curios câţi români asteaptă mai degrabă Campionatul European de Fotbal decât alegerile locale în luna iunie.

Merită a fi citite ultimele articole ale lui Adrian Cristea.