E o oră târzie, stăm la un joc de cărți și la povești. Undeva, în fundal, un televizor deschis rula – în reluare – jurnalul de seară. O știre, două știri, trei știri și apoi m-a izbit. Totul, iertați limbajul, era prezentat ca pentru proști. Un caz de violență domestică era redat cu atâta claritate încât oricine ar fi înțeles situația.

În urma unor certuri, firul evenimentelor au ajuns la următoarea scenă prezentată cu încetinitorul de vocea reporterului: a luat cuțitul, s-a îndreptat către soție pentru a o înjunghia, un vecin a intervenit parând lovitura soțului. Nu am reținut detaliile (de unde pornise cearta, ce căuta vecinul în casa lor, care era miza acestei știri), dar scena, prezentată într-o mini-cronologie atentă la detalii, mi-a rămas întipărită în memorie.

Bănuiesc că și în cazul știrilor și emisiunilor mondene situația este aceeași. Totul e prezentat atât de bine detaliat încât nu mai există loc de incertitudini, îndoieli și interpretări. Sunt privat de distanța propriilor mele concluzii de vreme ce sunt sufocat în cazuistică vulgară și detalii locale.

Din acest motiv nu urmăresc jurnalele de știri și tot felul de emisiuni, nu pentru că nu doresc să fiu informat, ci pentru că sunt prezentate o mulțime de fapte cu care nu am ce să fac. Prefer o analiză sau un editorial, un story sau o anchetă unde faptele sunt deja filtrate, dar unde, în ciuda interpretării inițiale, am și eu loc de propriile mele concluzii care uneori nu depind doar de faptele brute.