Din Piaţa Presei spre Băneasa, timp de o staţie, drumul este drept, are multe benzi şi este de obicei liber. Plecând din Piaţa Presei pe acest traseu, un autobuz poate alege să meargă mai repede sau mai încet.
Drumul este drept şi liber până la următoarea staţie, dincolo de aceasta, se formează de obicei blocajele, iar aceste blocaje pot fi văzute cu ochiul liber de la o distanţă foarte mare. Aşadar, autobuzul plecat de la Piaţa Presei se poate grăbi cel mult până la prima staţie unde oricum coboară foarte puţini oameni, iar dincolo de această staţie, e nevoit să se aşeze la coada de maşini.
Acum în prezentul naraţiunii însă, acest autobuz nu se grăbea, mergea lin cu o viteză oarecare de croazieră prin amiaza unei zile primăvăratice de februarie. Şoferul era tânăr, relaxat şi conducea rezemat într-o îmbrăţişare pe volanul imens. Dacă s-ar fi grăbit, ar fi ajuns mai repede la blocaj, iar nu la destinaţie.
În acest autobuz, în acea linişte, unei doamne tinere foarte distins îmbrăcată i-au apărut pe buze următoarele cuvinte si neştiind ce să facă, le-a zis:
“Auzi, domnu’ şofer? Dar nu puteţi merge mai repede totuşi? Mai sunt oameni care se grăbesc la serviciu!”
La aceste cuvinte, pedala de acceleraţie – pasionata de buddhism – a ramas imperturbabilă. Ceilalţi călători s-au simţit totuşi politicoşi să răspundă în locul ei:
“Da, chiar aşa! Ne grăbim şi noi, trebuie să ajungem la muncă!”
“Câtă nesimţire!”
“Hai calc-o, frate! Nu tre să-l aştepţi pe cel din urmă, va întâlniţi cu el la capăt”
Prima doamnă aureolată de sprijinul micii comunităţii provizorii din autobuz, a plusat şi mai mult:
“De ce sunteţi nesimţit şi vă bateţi joc de toată lumea?”
Volanul şoferului a rămas la fel de imperturbabil.
Doamnă blondă a cărei haină de blană transmitea destulă informaţie financiară celor din jur şi-a scos telefonul din geantă (care vorbea aceeaşi limbă ca haina de blană) şi-a sunat pe niste decibeli perfect neintegraţi în structurile europene:
“Bună. Uite, scuză-mă, din cauza unui prost, întârzii puţin.”
Cerceii – care probabil ştiau mai multe limbi străine decât haina de blană şi poşeta – au zâmbit cu mândrie. Stăpâna lor se descurcă bine, a ştiut perfect să găsească cea mai contextuală scuză imediat, pe loc. Şi nu oricum, ci în nişte condiţii maxime de stres.
Telefonul mobil al autorului a zâmbit şi el, aducându-şi aminte de o vorbă. Unde se grăbesc românii de vreme ce la întâlnirile unde merge el, ei întârzie?
Fiind oricum blocaj, autorul a coborât la prima staţie. A salutat şoferul relaxat, l-a încurajat prin semne şi-a pornit uşor pe trotuar fără să se grăbească.
Şi-a aprins liniştit o ţigară, gândindu-se ce articol bun va ieşi din toată povestea aceasta şi-a ajuns la prima staţie înaintea autobuzului – care acum era perfect încadrat în coloana de maşini.
Asta-mi aduce aminte de experientele mele din trafic. De cate ori accelerez sa prind verde la stop, de atatea ori se face rosu cand ma apropiu de interesectie.
Graba mea ma franeaza de fiecare data, si tare ma tem ca oricum ritmul nostru e dictat de un ritm universal,imperturbabil si linistit in esenta sa.
Why hurry? You`ve got plenty of time, nu? 😀
Domnu’ nu-i asa ca dra avea pantofi/ciSme cu toc high/inalt?
Pai daca mergea pe jos o statie sigur nu putea tine pasu’ cu matale, no?
Ionut, ideea era alta, legata intr-un fel de responsabilitate
🙂 eu cred ca blana era de second-hand. Daca femeia era avuta si in intarziere, ce cauta intr-un autobuz??
De apreciat e tanarul sofer care a mers constant, ca un adevarat profesionist si nu s-a lasat intimidat de vociferarile din jur.
@ Adrian,
Cineva trebuie sa tina si cu Tom in desenele cu Tom si Jerry.
M-am trezit zambind……e vineri, maine e sambata …si soare.. in sfarsit , soare..incantator. …In fiecare dimineatza, o blonda savuroasa asheaza un mic panou publicitar pe un trepied…la o casa de schimb valutar.. Zambesc, spunandu-mi c-are .. dexteritate. ….Ma ofer s-o ajut, initiativa primita cu-n zambet ..incurajator, timid, surprins si luminos totodata. La un moment dat ii zic: “Ce mishto ca e trepied, macar nu schioapata…”(ce`mi veni??).. “Da” zice ea si continua: ” E facut ca lumea, masa mea din birou insa e veche, intotdeauna trebuie sa-i pun ceva sub unul din picioare, altfel e schioapa”. Sunt buimacit, schitez un zambet si-i zic: “Are 4 picioare, d-aia..”….Urmeaza un sir lung cu “argumente” in care-mi explica teorea mesei cu patru picioare: avantaje si dezavantaje……da` cine o asculta?… Ma tinea de vorba, banalitati…. Saracul Euclide.. geometria nu e facuta pentru blonde.. sau incantatoarea blonda avusese viroza respiratorie si a lipsit de la orele de geometrie!?..cine poate sti?…. Una din dilemele vietii,fara importantza insa… O opresc cu-n: “Sunteti minunata!!”… .ma scuz, spunandu-i ca trebuie sa plec.. .. Ma intorc spre semaforul de la “orizont”si , neatent , dau sa trec …o mashina superba, in dreapta, o dama bruneta intr-o “carcasa” pe masura mashinii.”Sarut`mana” …scuze!! ii zic si continui: ” E pana la roata din spate ” – roata era “jos”, nu glumeam -. Ea isi mijesthte okii si-mi zice cu-n ton de tzatza: “Te bag in p**** ma-ti, vezi pe un` mergi..”. ..Minunat!!, imi zic in sine, domnishoarei blonde ii schioapata masa, asteia caracterul”….Isi da ochii peste cap, si pleaca in tromba , cu caroseria pe`o parte…….mi`ar fi placut sa ma uit dupa ea, da` m-a plictisit si chiar mai mult decat atat. …iata grotescul la romani… … Daca as fi pus in situatia de a alege prostia sau lipsa de bun simt, as…merge pe mana blondei ce`i schioapata masa…e mai previzibila….
Faptul ca personajele-s femei,si`n ponvestea mea si a ta, nu e decat o pura intamplare…..cred ……
….si da, maine e sambata, e frumos afara…..Viatza e frumoasa…..
Si eu am patit o intamplare aproape identica. Si pe acelasi drum doar ca in sens opus. Doamna Schumaher experta in crosetat printre masini era cu siguranta alta. Insa la fel de cu gura mare si cu indicatii pretioase in ale sofatului.
Pe fondul oboselii pronuntate pe care o aveam, lamentarile ei pitigaiate si exagerate m-a iritat asa de tare ca mi-as fi dorit sa introducem si noi o regula de circulat cu autobuzul ca la arabi. Femeile in spate, barbatii in fata. Separat. Se poate si invers, cu femeile in fata, dar in acest caz cabina soferului ar trebui izolata fonic. Pentru protectie.
ati observat ca exista si femei care conduc troleu/autobuz/tramvai?
Da 🙂
Sper ca nu-i o intrebare de genul “…dar ce poti sa faci?”, care are atasat raspunsul “n-ai ce-i face, asta e…”
…Si pana la urma ce poti face? Calm, in ritmul propriu si asa cum consideri de cuviinta?
Sunt destule situatii cu termene limita care nu se pot respecta. Eu prefer lucrurile bine facute, chiar daca au intarzieri. Altii prefera rezolvarile rapide si de calitate indoielnica.
🙂 Cred ca idealul este: suficient de repede si suficient de bine…
Mi-am amintit de autobuzele din Puerto Vallarta care merg, in medie, cu 80 km/h (am cronometrat o cursa). E un fel de roller coaster ride.
Merci! 🙂
ce poti face?realizezi ca e o coada imensa de dobitoci,sa masoare peticele de hirtie igienica la curul primului ministru.
si soferul ? n-a reactionat verbal ? 🙂