Photowalking cu Gramo, Ionuca, Ioana, oompa si Raluca. A fost frumos.

Am iesit la opt sa ma plimb si sa fac poze. Dimineata orasul mi s-a parut mai frumos, mai curat si mai aerisit. Lumina mi s-a parut buna, contrastul asemenea, putina lume pe strazi, putin zgomot.

Numai mie putea sa mi se intample asa ceva este o fraza pe care o rulam mental ori de cate ori traim un eveniment care nu a fost legitimat intr-o comunitate anume. Numai mie putea sa mi se intample asa ceva pentru ca sunt atat de diferit de ceilalti din jurul meu incat universul atrage spre mine doar intamplari atipice, intamplari care nu se regasesc in istoria comunitatii mele. Evenimente care mi se intampla si ma fac sa ma simt atat de distinct de ceilalti, incat ma intreb, daca aluatul din care sunt facut nu cumva are o compozitie eronata.

– Tie ti s-a mai intamplat lucrul acesta?
– Nu.

Numai mie pentru ca eu sunt varful de lance a unei destinale gauri negre.

Sunt un impatimit consumator de bloguri intr-atat incat ziua mi se pare mai interesant in urma unor lecturi fericite. Am urmarit cum, parca in cadrul unui traseu initiatic, Catalin si-a strans cartile:1, 2, 3, 4, 5, 6, 7. Cum Costin isi numara prietenii buni pe degetele unei maini. Fascinat de universul descris de Ciprian, ma regasesc intr-un text a la Tyler Durden scris de Zully, nimeresc apoi peste un articol scris in Unica de Alexandra despre Lorena si cartea ei.

Cind am vazut ca pe diploma mea scrie licentiat in filosofie, mi s-a facut rusine sa o scot din casa povesteste Jean-Lorin Sterian, si tot din acelasi registru semnalez inca un fost coleg (urmandu-i lui Sorin) ce si-a facut blog: Stefan.

Diana si-a inceput aventura londoneza, iar o alta Diana povesteste despre Praga, iar Florin Lazarescu a revenit de curand cu peripetiile examenului de conducere. I-am citit ultima carte, mi-a placut la nebunie si sper ca voi avea in curand timp sa impartasesc cateva impresii.

Bucuros recitindu-l pe humanist, observ ca nu si-a pierdut din verva si inchei aceasta mica excursie de lectura cu o plimbare foto anuntata de Gramo, maine in Gradina Botanica.

Imi vedeam de ale mele cand doi colegi rememorau amintirile din timpul eclipsei de soare de acum cativa ani. Eu am iesit pe deal, eu eram in masina in drum catre, ai observat conturul argintiu al umbrelor frunzelor, povesteau de zor si intr-un final s-au uitat la mine intrebator:
– Tu?
– Eu? Nu stiu, n-am prins-o. Cand a fost? A fost ziua?
– Da, mi-a raspuns unul dintre ei cu cea mai spontana naturalete posibila.

Cititi mai departe!

Celalalt: Sunteti filozof, ati citit Yoga, l-ati intalnit pe Gandhi, il iubiti pe Eminescu. Ce e val ca valul trece, dar ca sa nu indragesti nimica, tu ramai la toate rece.

Eliade: Eu cat timp judec in Istorie si nu in Absolut, nu pot gandi fara sa nu tin seama de neamul meu. Totul mi se pare inutil si absurd, daca o lume noua se va face cu disparitia Romaniei ca stat si ca natiune. Nu ma intereseaza nici un paradis terestru, daca se va construi cu sacrificarea neamului meu.

[Voci]

Eliade: Churchill si Roosevelt nu vad cursa lui Stalin, nu vad cum sunt victima celei mai tragice farse din istorie. Asasinii rosii care au fata de ceilalti asasini politici meritul de-a fi operat pe scara mare, de la milioane in sus, asasinii rosii asteptati ca niste eliberatori ai Europei.
Caderea Germaniei va duce la ocuparea Romaniei de catre sovietici cu tot ceea ce urmeaza: elitele vor pieri, vor fi executati cei 100.000 de oameni care, in pofida pacatelor lor, alcatuiesc astazi “fenomenul romanesc”. Se vor distra cu sute de mii, poate milioane de romani. Nimeni nu vede ceva atat de simplu. De ce Doamne ne-am mai nascut?

Celalalt: Nu v-ati inselat, domnule Eliade, nu v-ati inselat! Victimele comunismului au fost aproape doua milioane de oameni ca sa nu mai vorbesc si de membrii de familiilor.

Eliade: Aud mereu acelasi strigat: daca pierim, daca pierim, daca pierdim…

Dialogul reprezinta un fragment din piesa Apocalipsa dupa Eliade adaptata la ideea lui Sorin Alexandrescu dupa celebrul Jurnal portughez. Piesa s-a jucat sambata seara in cadrul Festivalului Enescu si inca nu stiu daca se va mai juca candva in alta parte. Stie cineva mai multe?

Voi pune mai tarziu un post despre povestea serii de ieri, insa deocamdata am gasit la Buddha un fragment din emisiune pentru cei care din motive oripilante n-au apucat sa se numere printre telespectatori. Mi-a placut emisiunea, m-am strambat cam mult, ora dedicata ei a trecut extrem de repede si-am realizat apoi c-ar mai fi fost de precizat o multime de chestiuni legate de bloguri. Nu stiu in ce masura am stiut sa “reprezentam” pe ceilalti, insa sper ca n-am debitat enormitati.

A fost o premiera, un talk show avand ca invitati niste indivizi bloggeri alaturi de un moderator care nu s-a sfiit sa creeze un asemenea precedent insolit. Voua cum vi s-a parut emisiunea si toata ideea?

Later edit: Am facut un mic colaj al opiniilor ce le-am primit pe messenger de la prieteni si necunoscuti. Impresii la cald, pareri subiective, probleme de perceptii etc.

tip: ba ce fata de intelectual rasat aveai ieri
tip: pacat ca nu te lasa voicu sa glasuiesti
tip: nu stiu ma, vorbeste prea mult
tip: ba, da’ ciudatu ala sau ciutacu sau cum il cheama…. sinteti prieteni? ca vreau sa zic de rau

tipa: ceea ce am sa-ti spun….sa nu te superi pe mine…..este ca as vrea sa nu te mai strambi cand vorbesti
tipa: ceea ce vreau sa-ti spun este sa nu te mai exprimi si prin mimica
tipa: nu am vazut decat fragmentul pus pe blog acolo
tipa: dar o sa ma uit la emisiune la ora 11
tipa: ca din bucatica aia… e cam putin sa inteleg ceva
tipa: sa nu te mai batzai pe scaun
tipa: e ok ce ai spus pana acum
tipa: scurt si la obiect
tipa: a fost ok emisiunea
tipa: bravo

tip: faza ca vezi cat de prost erai in trecut si ca iti exersezi scrisu – asta e tare adevarat
tip: da mie nu imi place fata lui Ciutacu asta
tip: ma enerveaza fata lui

tipa: pai am vazut lucruri bune si lucruri rele
tipa: cred ca moderatorul nu si-a facut temele. nu avea un mesaj.
tipa: cred ca totusi voi ati raspuns bine la intrebari si ca s-a inteles ce e aia blog.
tipa: o fi avand intrebari, dar nu aveau un punct comun
tipa: un mesaj
tipa: in ansamblu v-ati descurcat bine
tipa: timpul a trecut repede
tipa: asta e un semn bun, nu ?
tipa: mi-ar fi placut sa povestesti tu mai mult

tipa: ei, oricum, eu stiu lucruri, ma uitam sa va vad pe voi
tipa: habar n-am ce voia telespectatorul
tipa: ciutacu nu-mi place
tipa: vrea sa dea senzatia ca le stie pe toate, cand evident nu le stie
tipa: nu are simtul ridicolului
tipa: face un spectacol de 2 bani cu “abia astepti sa ma injurati”. maturizeaza-te, nene!

tip: iar aseara cand m-am uitat la TV, am ramas masca pe bune
tip: si dai si cauta pe net…si pana la urma te-am gasit
tip: oricum felicitarile mele again………….

tipa: te-au pudrat inainte sa intri in emisie?
tipa: pareai mult mai sigur pe tine decat in realitate
tipa: numai ca acum ai avut autocontrolul ala si s-a simtit si in voce…aveai trac?
tipa: spatiul in Antena cum e?
tipa: cu sunt studiourile?
tipa: cum au vb ceilalti din echipa cu voi?

tipa: te-ai descurcat bine
tipa:sunt mandra de tine
tipa: bravo
tipa: a fost mai natural bobby

tip: si un alt motiv pentru blogging: ii aduce spectatori lu ciutacu, azi m-am uitat prima oara la emisiunea lui cand te-am vazut pe tine si tema emisiunii..mi-ai placut.

tipa: dragutz, felicitationes
tipa: habar n-am cine-i bobby voicu, da` am retinut ca vorbeste… mult
tipa: sa continuati povestea
tipa: la ciutacu, zic

tip: acuma ma gandesc strict din punctul de vedere al telespectatorului
tip: ma intreb cum percepe o emisiune calma, fara dezvaluiri senzationale, un dialog veritabil

In momentele de maxima pierdere, in momentele cand pamantul iti fuge de sub picioare, in momentul cand tot universul pare ca s-a intors impotriva ta, mintea umana totusi reuseste sa creeze iluzia coerentei. Iluzie care de mult ori imi creaza impresia optimista ca nu suntem setati pentru absurdul total al existentei noastre. Inventam sensuri la fel de natural cum cainele latra si privighetoarea canta. Inteligenta nu este istetimea existentialista a vietii lipsite de sens, ci puterea spiritului uman de-a-si inventa propriul sens.

Expresia “greutatile vietii” este una hermeneutica, este o provocare a capacitatii umane de interpretare la fel cum viata (mereu am o jena cand folosesc acest cuvant intr-un cadru enuntiativ-aforistic) imi pare uneori a fi o simpla si fermecatoare provocare emotionala.

Daca o mana intinsa nu primeste strangerea altei maini, ce se intampla?

Randurile banale de mai sus nu fac altceva decat sa introduca incidental stirea istorica a unei aparitii tv: Bobby Voicu si Adrian Ciubotaru invitati de Victor Ciutacu la o discutie ce sper ca va crea un precedent interesant. Daca aveti idei si propuneri sau subiecte ce merita a fi atinse, va rog impartasiti-le.

Si acestea fiind zise, revin cu o mica rememorare a ultimelor evenimente.

A existat traversarea Transfagarasanului (Bobby va pune in curand poze) cu Lacul Balea vazut in ceata, cu frumusetea muntilor si tot ce inseamna un drum construit cu atata efort prin acele locuri.

A existat un Cluj vazut prin ploaie, a existat un Andrei Crivat si Raluca Crivat, a existat nunta lor unde am reintalnit pe Razvan si Alexandra, si pe Darius, unde am cunoscut pe Gropar si frumoasa lui prietena, pe Victor Ciutacu si nu-numai frumoasa sa sotie. O nunta frumoasa la care m-am simtit bine.

A existat un taximetrist clujean care ne-a impartasit ideea introducerii pasapoartelor la Carpati. Transilvania contribuie cu 75% din bugetul national, fondurile se redistribuie inegal, regatenii sunt asa si pe dincolo etc. Si-a cerut de cateva ori scuze crezand ca ne-a jignit.

A existat o noapte de sambata in care, la insistentele unui prieten am iesit in oras, in Hard Rock unde am ramas la palavre pana spre dimineata. N-am reusit sa revad pe Dacian si pe Oedip.

A existat revederea unui Sibiu si mai fascinant ca data trecuta; acelasi sentiment nemtesc, aceeasi forfota de turisti straini, acelasi pitoresc al chipurilor oamenilor.

Am adormit pe Valea Oltului, am terminat Sexul vinde si-am revenit duminica seara in Bucuresti.
Au fost cateva zile care au generat din plin amintiri.

Incerc sa scriu acest articol cu aceeasi serenitate cu care Daniel Dennett ar scrie impresiile pe marginea aparitiei ultimului model de blugi cu talie joasa:

• Diseara va avea loc o dezbatere pe marginea implicatiilor erotice de natura culturala ale cartii Lorenei Lupu.

• Recomandat de Razvan Tupa am gasit articolul Goodbye to All That si in acelasi ton recomand One-Child Foreign Policy.

• Plec cu Bobby la Cluj pentru a ne onora invitatia la nunta lui Andrei Crivat. Casa de piatra!

• De la Tiberiu am aflat de interviul lui Dinu Patriciu pe The Money Channel Blog.

• Voi reveni duminica seara si astfel, prin acest dramatic concurs de imprejurari, voi lipsi de la eventuala intalnire de bloggeri din acest week-end. Va rog stresati-l pe Costin cu detaliile!

• Pana marti cand ne vom regasi sub semnul inspiratiei, inchei acest mic demers specificatoriu lansand ca moda in limbajul familial trei cuvinte: guvid, gibon si stupefiant (adj., adv.). Folositi-le cu incredere si povestiti-mi conjunctura folosirii lor si expresiile rezultate.