camera80.ro

Raluca mi-a dat aceasta leapsa nenorocita pe care o voi onora din amabilitate. Politetea este unul din atuurile mele sociale chiar si in blogosfera, draga Raluca (iar asta imi aduce aminte de un banc…)

Principala mea trasatura: umorul stupefiant
Calitatea pe care doresc sa o intalnesc la un barbat: ascetismul
Calitatea pe care o prefer la o femeie: naturaletea
Ce pretuiesc cel mai mult la prietenii mei: ironia
Principalul meu defect: impulsivitatea
Indeletnicirea mea preferata: hermeneutica
Fericirea pe care mi-o visez: sa calatoresc, sa traiesc din scris, sa sondez natura umana alaturi de o femeie.
Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: sa orbesc
Locul unde as vrea sa traiesc: Chicago
Culoarea mea preferata: albastru
Floarea care-mi place: ciubotica cucului
Pasarea mea preferata: –
Prozatorii mei preferati: Palahniuk, Saramago, Llosa, Dostoiesvki.
Poetii mei preferati: –
Eroii mei preferati din literatura: Stefan Viziru si Tyler Durden.
Eroinele mele preferate din literatura: Ileana din Noaptea de Sanziene
Compozitorii mei preferati: Mozart
Pictorii mei preferati: Dali, Van Gogh
Eroii mei preferati din viata reala: Chuck Palahniuk, Bono, Dalai Lama
Ce urasc cel mai mult: lipsa entuziasmului
Calitatea pe care as vrea sa o am din nastere: –
Cum as vrea sa mor: ocupat
Greselile care-mi inspira cea mai mare indulgenta: cele din exces de zel
Deviza mea: Accelereaza!

In organizarea administrativa a Patriarhiei Romane se afla (ca o expresie induiosatoare a unei institutii) si un departament ce contine Compartimentul Catedrala Mantuirii Neamului care ar sugera dorinta BOR de a materializa acest minunat proiect.

Ideea construirii unei catedrale inchinate eroilor care s-au jertfit pentru credinta, unitatea neamului si independenta de stat a Romaniei a incoltit undeva dupa razboiul de la 1877-78. Proiectul a tot taraganat an de an, insa ideea a fost din nou propusa de primul nostru patriarh, Miron Cristea in deceniul al treilea al secolului trecut (acesta dorea catedrala in Parcul Carol). In mod evident, amplasarea a starnit aprige dezbateri si polemici in presa vremii, memorii de la arhitecti, ingineri, profesori si tot tacamul.

Intr-un final nu s-a facut nimic concret, iar ideea a fost reluata si dupa 1989. S-a infiintat o comisie, Teoctist a inceput sa faca lobby bisericesc (un fel de joc in care se sare mult intr-un picior intr-un perimetru delimitat cu creta) si in 1999-2002 au fost chiar doua incercari destul de nereusite (uimitor!) dublate de concursuri de proiecte pentru catedrala ce urma sa fie amplasata undeva in Piata Unirii si axul Bulevardului Unirii. In 2003 printr-o hotarare de guvern se ofera BOR 5 ha pe platoul central din Parcul Carol.

Pentru punerea in aplicare a prevederilor acestei hotarari de guvern, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a convocat la Patriarhie, in ziua de 6 mai 2003, Consiliul National Bisericesc si Comisia consultativa pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, care au luat act cu satisfactie de trecerea in administrarea Bisericii a platoului central din Parcul Carol – asfel s-a reflectat evenimentul prin filtrul oficial al BOR.
Intr-un mod stupefiant lucrurile au trenat, iar o stire recenta spune despre un teren de 110.000 mp atribuit Patriarhiei inclus in curtea Casei Poporului. Si tot asa…

De ce m-ar interesa aceasta chestiune palpitanta cu iz de telenovela prin care Biserica Ortodoxa Romana incearca sa-si branduiasca o mascota? Pentru ca dintotdeauna m-a fascinat procesul simbolic de distorsionare a unei semnificatii. Exista in mascota un mecanism tragic de pierdere a sensului care induioseaza. Faima unei mascote este invers proportionala cu calitatea jocului unei echipe. Cand o iubire devine opaca, partenerii o castreaza simbolic intr-o mascota ce strange chircita ramasitile iubirii lor pierdute. Mascotele sunt exportate intr-o comunitate atunci cand liantul ei a ruginit si este nevoie de un simulacru de coeziune intre membrii sai. Astfel, revenind, mascota Catedralei Mantuirii Neamului vorbeste deschis despre fragilitatea religioasa si culturala a unei natiuni. E mesajul unui antrenor catre o echipa demoralizata care a jucat prost chiar si atunci cand era motivata.

Daca-mi imaginez aceasta mascota ca un urs imens de plus imbracat in trei randuri de piei voi descoperi trei nivele de semnificatie ale acestui fenomen:

i. proiectul CMN este expresia practica a unei clase politice in goana dupa capital electoral. De vreme ce majoritatea sufocanta a populatiei este ortodoxa este de bun simt concluzia ca acest proiect va fi primit “cu bucurie crestineasca de intreaga suflare ortodoxa romaneasca”. A manipula politic energiile religioase ale unui popor nu este o chestie inovatoare, ci se practica de milenii intregi.

ii. nazbatia CMN exprima criza de legitimitate a unei Biserici Ortodoxe Romane in deriva ei la periferia unei scenei spirituale unde a fost aproape dintotdeauna. Biserica Ortodoxa nu a creat nici o revolutie culturala, nu a schimbat nici o paradigma, ba dimpotriva. Avem de-a face cu o biserica sfasiata intre orgolii de Constantinopol, Moscova, Bucuresti, Atena etc., in permanenta haituita de provincialismul ei si fantomele unei perioade comuniste suportata admirabil. In cadrul si mai mic al BOR gasim aceleasi mici frustrari si ranchiune a unei institutii marginalizate de la marea batalie culturala a mileniului III. Mesajul CMN in aceasta caz ar fi: noi jucam prost, spectatori avem din ce in ce mai putin, poate o mascota a echipei ne va salva de la retrogradarea istorica in care oricum ne aflam.

iii. in fine, grozavia CMN semnifica o fragilitate istorica pe care cu totii o simtim, insa nu gasim decat mijloace ridicole de a surmonta situatia. Imputinarea simbolurilor nationale, scaderea popularitatii sarbatorilor nationale si vibrarea din ce in ce mai fada la evenimentele natiunii (competitii sportive, chestiuni politice etc) tradeaza starea unei comunitati simbolice (aceasta este natiunea) fata in fata cu propria identitate sparta in oglinda inceputului mileniului III. Deriva simbolurilor colective si recurgerea din ce in ce mai ridicol-insistenta la un trecut glorios in mod prabusit sunt semnele unei fragilitati culturale pe care nu o avem de azi de ieri: am simtit-o in secolul XIX, am simtit-o in perioda interbelica, am simtit-o in epoca comunista si o simtim si acum. Nu e vorba doar de decalajul istoric fata de o lume ce si-a amplasat scena principala in alta parte, ci de gestionarea acestui decalaj ce ar fi trebuit sa ne faca sa mancam pamantul (expresie sportiva).
Dostoievski spunea ca saracia merita compasiune, insa a te complace in mizerie este de netolerat. Pe acelasi plan, o natiune ce-si simte minoratul (semn bun) si-si exporta mascote (semn rau), isi merita pe deplin soarta (insasi expresia “a-si merita soarta” are un gust amar si romanesc).

Articolul de mai sus l-am scris acum doi ani si observ ca nu si-a pierdut din actualitate. Beatrice mi-a atras atentia asupra chestiunii ce-a fost readusa in actualitate printr-un gest interesant din partea unui guvern al unui stat laic: s-au alocat de la bugetul de stat suma de 30 milioan RON pentru a finanta proiectul Catedralei Mantuirii Neamului.

Mai este nevoie de adaugat ca insasi numele acestei catedrale tradeaza un nationalism patetic de zile mari? Mai e nevoie de precizarea ca mantuirea colectiva a neamului o propuneau si legionarii, Doamne iarta-ma?
Daca nu mai este nevoie de adaugiri, va invit sa semnati petitia de aici, va invit sa faceti galagie, pentru numele lui Dumnezeu!

Pe scurt: o iesire amicala la o bere/suc, discutii libere, barfe etc. Intrarea e libera. Pentru detalii totusi, va rog stresati-ma pe mine sau pe nihasa. Va multumim:)

Confirmare fie aici fie pe invita.ro

Cu acest cuvant initiez acest articol debutand astfel cu prima fraza care marcheaza inceputul unui univers de discutie. Revin pe teritoriul cuvintelor cu aceeasi sete cu care bunica mea mergea bocanind desculta pe podele din casa. A trecut o saptamana “de cosmar” (pe filiera angoaselor existentiale) in care a trebuit sa-mi caut urgent un apartament. Am stat o saptamana la Alex, iar apoi universul a rezolvat problema asezandu-ma intr-un apartament superb pozitionat intr-un cartier pitoresc al Bucurestiului. Aveam o saptamana la dispozitie sa-mi caut ceva decent si la un pret acceptabil intr-o perioada in care piata imobiliara propune preturi studentesti.

Sunt restant la mai multe povesti derulate in ultima saptamana.
A fost lansarea lui Zully unde m-am simtit bine.
A fost a VI-a editia a schimbului de carti de unde a trebuit sa plec in graba. O editie reusita, lume buna, carti multe si povesti frumoase.
A fost un articol interesant scris de andreanum.
A fost o initiativa interesanta dupa ideea lui Horea de-a lua oul cald de sub gaina, a-l supune la zeci de teste ce dureaza doua saptamani, totul pentru a afla daca oul e vechi sau nu, si…? Si-atat!

Din seria glume bune in maniera ciubotariana citez:
– De ultimul sex oral in familia mea s-a bucurat un strabunic ce tocmai se intorcea de pe frontul de la Marasesti.

Inchei aceasta intruziune neinspirata in spatiul propriului blog cu incantarea matinala de-a remarca:
– Esti mai tanara decat multi ce s-au nascut dupa tine!