Sunt oameni care ne influenţează viaţa într-un mod atât de subtil încât abia după mulţi ani ne putem da seama de aportul unei asemenea bune întâlniri. În cazul meu, au trecut mulţi ani pentru ca o asemenea întâlnire să mi aşeze în suflet dintr-un motiv foarte simplu. Adolescenţa a constituit pentru mine o perioadă în care m-am definit prin opoziţie faţă de orice. Faţă de liceu (pe care îl simţeam faţă ca un mormânt al personalităţii), faţă de profesorii de atunci şi evident faţă de părinţi.

Revolta nu era totuşi generalizată. În mijlocul acestei fronde au existat breşe calde create de oameni care m-au inspirat şi de la care am învăţat. Unul dintre aceşti oameni a fost profesoara mea de limba română din liceu, doamna Burghelea. I-am purtat în aceşti ani o amintire difuză pentru că am ieşit din liceu mâncând pământul, la fel cum cineva iese după mulţi ani dintr-o instituţie de corecție.

Doamna Burghelea era un ghem de femeie pe care, în ciuda înălţimii, nu reușeai să privești decât de jos. Părea că stă pe un piedestal invizibil care se impunea în jurul ei şi îmi este greu și acum să înțeleg cum reușea să stăpânească o clasă de mate-fizică cu prea puțini colegi interesați de literatură.
Impunea respect dincolo de propria statură și  fiecare lecție era un scenariu care te implica cu totul. Zâmbea rar, iar atunci când o făcea, simţeai că ceva frumos cu adevărat se întâmplă.

Era acel gen de profesor care respira propria materie într-un mod care îmbina pasiunea și rigoarea, iar în mijlocul acestei combinații, se odihnea o corectitudine care te amețea. Ori de câte ori, în vreo teză, riscam o interpretare proprie, nu știam la ce să mă aștept. Puteam să primesc un calificativ bun sau riscam să-mi găsesc caietul de teză marcat cu roșu în spatele unei note rușinoase.

Doamna Burghelea a fost unul dintre acei oameni pentru care cărțile constituiau elemente vii și necesare în clădirea oricărei vieți autentice şi ne îndemna în mod constant să citim. “Acum, căci mai târziu nu veți mai avea tot timpul din lume”.
M-am izbit de această vorbă în anii de salariat când cumpăram cărți și nu avea timp să le citesc. În timpul facultății, situația fusese inversă: aveam timp, însă nu aveam bani să-mi cumpăr toate cărțile pe care mi le-aș fi dorit.

Îmi aduc aminte de dezamăgirea pe care i-am provocat-o în ultimul an de liceu. Ajunsesem la Cioran, Noica sau Eliade, îmi cunoaștea pasiunea, însă multe dintre aceste lecţii le-am ratat. Pierdeam nopţile în lecturi şi de multe ori nu mai reuşeam să mă trezesc pentru primele ore. În ziua când a predat Cioran am absentat motivat de aceleaşi preocupări nocturne şi nu mică mi-a fost mirarea când colegii mi-au povestit apoi: “Te-a aşteptat, ar fi dorit să facă lecţia cu tine”.

Am pierdut câteva lecţii, însă am păstrat amintirea unui profesor pentru care propria materie constituia o iniţiere către sensuri ascunse în opere, autori şi destine. Când am aflat de iniţiativa Avon de a spune povestea a 125 de femei remarcabile, m-am gândit imediat la doamna Burghelea. Atât ca profesor de limba română, cât şi ca om.

Campania Avon se desfășoară în perioada 28 Martie – 15 August 2011, perioadă în care fiecare putem propune numele unei femei cu o poveste specială. O mamă, un profesor, o iubită. Femei care au influențat destine și au conturat în jurul lor oaze de demnitate și decență.

Unul dintre aspectele importante ale activitățiii de blogger este interacțiunea cu cititorii. Aceștia sunt cei care reacționează la articolele tale și îți duc mesajul mai departe, sunt cei care te critică, care îți dau share pe Facebook, vin cu idei și povești lărgindu-ți perspectiva asupra unei probleme și îți inspiră articole viitoare.

Toți aceștia merită recompensați pentru fidelitate, atenție și implicare pentru că un blog este rezultatul interacțiunii dintre blogger și comunitatea cititorilor săi.

În cazul de față, oferta mea către cititorii acestui blog vine sub forma unui concurs al cărui premiu este un week-end la munte alături de mine, în complexul de vile Satul Prunilor. Acesta este un resort turistic lângă Sinaia format din șapte vile de lux, fiecare cu trei dormitoare, o bucătărie echipată complet și un living unde se poate sta la povești.

Pe scurt, caut doi cititori cu care voi petrece un week-end de pomină în Satul Prunilor. Condiţia concursului este simplă: spune-mi o poveste – lăsând un comentariu sau scriind un articol – despre cel mai frumos week-end de vacanţă pe care l-ai avut. Povestea unei iubiri sau a unei aventuri la munte, un week-end cu gaşca ta de prieteni sau un week-end când te-ai rătăcit pe munte şi era să te mânănce ursul (mi s-a întâmplat!). Scotoceşte-ţi amintirile frumoase, tu vii cu povestea, eu vin cu premiile.

Concursul este valabil pănâ sămbâtă, 23 aprilie, ora 23:59, iar câştigătorii vor fi anunţaţi marti, 26 aprilie. Voi alege două poveşti care mi-au plăcut şi împreună vom petrece un week-end la munte în Satul Prunilor (vezi şi pagina de Facebook).

Partea interesantă – dincolo de faptul că ne vom cunoaşte şi vom petrece două zile într-un loc de vis – este că nu vom fi singuri. Andra Zaharia, Chinezu, Marie Jeanne și Piticu au furat deja ideea şi vor să vină şi ei cu câştigătorii lor. Prin urmare, va fi un week-end (în luna mai) în gaşcă mare. Succes!

Update: Mulțumesc pentru participare, mi-au plăcut poveștile. Câștigătorii sunt Alexandra (pentru poveștile inventate despre oameni și mirosul cafelei cu lapte) și Măriuca (pentru Ceahlău, corturi și vipere și ideea de a scrie un articol pe blog ). Voi anunța pe mail detaliile week-end-ului la munte.

Am fost acum două săptămâni la Nottara (piesă bună, distribuţie banală, reprezentaţie slabă) şi mi-am promis că nu mă voi duce în veci la teatru fără să caut înainte recomandări şi fără să citesc câteva cronici. Mersul la teatru nu este atât de comun ca mersul la cinema şi experienţa în sine merită cu atât mai mult preţuită şi aleasă în mod inspirat.

Vreau să vă recomand un spectacol la care nu concep să nu merg, despre care am citit numai lucruri bune şi care este o premieră atât pentru scena TNB, cât şi pentru promovarea lui prin intermediul blogurilor.

Raoul este un spectacol care îmbină muzica de cameră cu iluzionismul, dansul, pantomima si teatrul, va avea trei reprezentatii pe scena Teatrului National Bucuresti, pe 29-30.04 si 01.05, începând cu ora 20 şi este creaţia lui , un regizor francez cunoscut drept “copilul minune al spectacolului total”.

Considerat inventatorul teatrului oniric, James Thiérrée – crescut în inima spectacolelor de circ – este actor, regizor, dansator si acrobat. A câştigat patru premii Molières în 2006 şi a avut reprezentaţii pe marile scene ale lumii.

Raoul este cea mai recentă creație a sa, a avut parte de cronici bune şi este adus la Bucureşti de Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti în parteneriat cu Orange România şi Samsung Mobile.

Frumos și tulburător precum confesiunea unui om singur în inima vieții. – Le Monde

Singur pe scenă, James Thierrée ține sala cu sufletul la gură prin vechea magie a spectacolului complet. – Le Figaro

Biletele la spectacol se vând la patru categorii de preț, 33, 55, 88 si 110 RON. Biletele sunt puse în vânzare în magazinele Orange şi în rețeaua Eventim, cât și la casieria TNB.