A fost ca in vremurile trecute de Inviere: la Biserica la tara, asteptam neamurile sa intre in biserica si noi, verii mai tineri, ne ducem cu masinile la bar. Iar daca ar mai fi trait bunicul, intorcandu-ne exact cand se termina liturghia, i-am fi spus zambind: Da, bunicule, a fost buna predica!
Dupa cum remarca Tony, care m-a sunat exact in intervalul asta de timp in care ar fi trebuit sa fiu la Inviere, desi nu urmez traditiile, sar destul de sus in sus cand cineva se leaga de catolicismul meu. Probabil voi fi dispus candva sa scriu despre chestiunea asta si despre ce inseamna sa fiu eu insumi crescut in aceasta traditie despre care sunt totusi mandru.

In rest:
Sunt in urma cu o leapsa. Strider, n-am putut dormi din cauza asta in noaptea dinspre vineri spre sambata:)
Sunt in urma cu impresiile de la ultima intalnire cu bloggerii. Buna ideea Andreei de-a ne scoate pe toti din barloage. Data viitoare cand ne vom mai intalni in cadre din astea mai neoficiale, as vrea sa-i invitam si pe cei doi Gramo.

Am plecat mai devreme de la intalnirea cu bloggerii din motive ce tin de viitorul culturii romane, mi-a parut rau ca n-am stat de vorba mai mult cu Gogu Kaizer (i-as fi soptit la ureche cateva secrete ale universului). Din aceleasi motive ce tin ce viitorul culturii romane, s-a nimerit vineri seara sa vad inca o data 300 si, lipsit de asteptari, mi s-a parut un film bun. Mi s-a parut bun in acelasi mod cum mi se pare acceptabila o buda ecologica in momentul cand ma apuca imperios sa ma scap pe mine intr-un parc.

De mentionat (tot pentru analele viitorului culturii romane) ca sambata dimineata am plecat din Bucuresti si datorita abilitatilor soferistice ale fratelui meu, pe la amiaza intram in Moinesti pe ritmuri de hip hop.

Printre alte lucruri, am o idee in cap pe care as dori s-o dezolt saptamana viitoare cand voi redeveni acelasi blogger genial ce-l stiti cu totii. Suntem aceiasi oameni zi de zi pentru ca suntem recunoscuti ca fiind aceiasi oameni imediat dupa ce ne trezim in fiecare dimineata. Credinta in continuitatea eului nostru se bazeaza pe niste asumptii ciudate.

Pentru Alexandra: Adrian Ciubotaru e un tip pe care doar manualele viitorului il vor cunoaste.

Urez Paste fericit tuturor oriunde ati fi. Acum e soare, e senin, e cald si astept un gratar. Nu stiu inca daca va fi in propria curte, la tara sau la Slanic Moldova. E o zi ce merita a fi traita ca si cum e prima zi dintr-un nou univers.

Aceasta primavara o simt ca zambetul unei femei dupa ce abia te-ai ridicat de pe ea. E un sentiment ce are prea putina legatura cu sarbatoarea Pastelui. Daca n-ar fi existat Pastele, cu siguranta ar fi fost inventat altceva pentru a celebra nou ritm universal.
In ce ma priveste, primavara imi ofera noi impulsuri vitale ce se concretizeaza intr-o pofta de viata innoita dublata de o scadere de randament spiritual. Mereu mi s-a parut ca primavara am avut cele mai slabe idei, am scris cele mai slabe texte si-am citit cele mai putine carti (mai mult de literatura, mai putine de filozofie). In schimb, primavara am cunoscut cele mai multe femei. Probabil exista o predilectie in alinierea planetelor si are de-a face cu analogia simbolica intre primavara, natura si femeie.

Simt in ceafa aceasta minivacanta ce va urma si o adulmec cu o emotie distribuita in fiecare muschi ce-si asteapta o turatie mai relaxata. Probabil candva se va face o harta afectiva a relatiilor pe care le avem cu anotimpurile, daca au loc mai multe sinucideri vara, daca exista mai multe disfunctii erectile toamna, daca vedem mai multe filme iarna si daca donatiile cresc in volum primavara.
Si, desigur, ne-am intreba daca primavara producatorii de gresie jubileaza.
Printre altele, ca un semn, s-a rezolvat cu inca o plecare la Iasi. Bobby a venit cu o idee buna si-a avut deosebita inspiratie si amabilitate de-a ma invita la Iasi in cadrul Blogoree Romanian Tour. Sper ca de data asta planetele sa le alinieze mai bine pentru promptitudinea trezirii mele.

De Pasti ma duc acasa in Moinesti (imi sta pe limba o gluma legata de pamantul din buletin) pana marti seara. Sper ca in acest interval sa ajung si la Izvorul Muntelui.
In rest, ce faci pa, bine pa, hai pa:)

Optimismul meu autohton îşi are sursa într-un gând ce mă urmareşte de multă vreme ca un fundal sonor: pot fi eu însumi trâind şi în altă parte decât în patria mea. Există şi alte medii în care pot să mă dezvolt decât în cadrul comunităţii lingvistice în care m-am născut. Gândul ăsta mi se pare plin de optimism căci are în spate încrederea în posibilităţile nelimitate ale personalităţii umane şi, implicit, ale propriei persoane.
A te ataşa prea mult de unele tipare locale, a te lega prea mult de configuraţiile simbolice ale unui mediu naţional denotă, cel puţin în opinia mea, o lipsă de încredere în sine. Denotă o mentalitate locală. O comparaţie ciudată ar fi cazul unui tip ce-i şmecher la el în sat, iar într-o discotecă de la oraş, ieşit din cuibul său se simte stingher şi timorat. 

Această mentalitate locală ce ne frânează creşterea şi ne împiedică în acelaşi timp să ne asumăm responsabilităţi mai largi, responsabilităţi ce depăsesc cadrul comunităţii în care ne mişcăm. De exemplu, mişcarea ecologistă se bazează pe aceeaşi idee a responsabilitătii globale ce depăşeste barierele lingvistice, religioase, naţionale etc. Astfel lipsa mea de stres cu privire la probleme locale, balcanice de care se plânge majoritatea românilor aici îşi are originea. Lamentarea în privinţa problemelor româneşti necesită un consum extrem de păgubos de timp şi energie psihică. Bormaşina ce râşneste duminică dimineaţa, maneaua ce se aude seara în apartamentul vecinului, claxoanele din trafic, nesimţirea celorlalţi îmi pot schimba oare calitatea “metafizică” a sinelui propriu? 

În acelaşi mod, majoritatea problemelor şi dramelor cu care ne confruntăm zi de zi sunt chestiuni locale ce şi-ar putea găsi rezolvarea în cadrul local al psihologiei. Mici frustrări, mici compromisuri, mici drame, mici înfrângeri ce crează un tablou ce se va vinde tot timpul ieftin la marea licitaţie a vieţii.
Aşadar, feriţi-vă de dramele mici!

Bântuie parfumul gros de primăvară (imprevizibil.ro – eugen)
Un piersic roz mă-mbie c-un sărut pe nară (somnoros.stealthsettings.com)
În iarbă greieraşi şoptesc duios (imprevizibil.ro – Arabella)
Un vers de idiom anevoios… (constantincocioaba.info)

Mi-e dor să sar şotron într-un picior (catastif.com)
Şi vei uita că-ncerc să te omor. (thetudor.blogspot.com)
Mă duc, mai bine, să culeg urzici (monicaspune.blogspot.com)
De sub mici burtici de-arici pogonici, (mamabashik.nahturalia.horg)

În cimitir străbunii dansează ca şi când (mahala.ablog.ro)
Nimic n-ar mai veni curand. (artistu.blogspot.com – Andrei za “Artist”)
Nici sexul oral nu-i ca altădată (www.adrianciubotaru.ro – Adrian Ciubotaru)

Leapşa mi-a venit de la artistul Andrei şi-o arunc în cârca lui Andrei Roşca.

Fraza “ar trebui ca statul să ofere mai mulţi bani pentru…” este adânc tatuată în mentalul multor tineri ce-au moştenit sechele mai vechi. În mintea lor statul ar trebui să ofere bani pentru nşpe proiecte, statul ar trebuie să ofere condiţii, oportunităţi şi soluţii.

Şi-acum îmi amintesc discuţiile dintr-o cameră de cămin care se terminau nervos cu “nu ni se oferă sanse”. Discuţii după care mă apucau toţi dracii.
Să nu ne facem iluzii ca mentalităţile se vor schimba în 10-20 de ani de acum înainte. Nu! Aceşti tineri “asistaţi”, hanticapaţi de-o mentalitate păguboasă vor umple în curând rândurile populaţiei adulte şi vor contura patriei un viitor luminos în care tot statul va monopoliza speranţele de mai bine.

Din câte stiu, în alte ţări “civilizate” cele mai bune proiecte şi idei, cele mai reuşite iniţiative vin din domeniul privat. Domeniu ce constituie motorul oricărei societăţi normale.
La noi, statul va rămâne mult timp fantoma în spatele cărei se vor ascunde funcţionarii ce ne trateaza prost, politiştii care comit abuzuri, serviciile de proastă calitate şi relaţiile clientelare din economie şi politică.

22 de ani. A fost bătută de tatăl ei şi-a avut nevoie de câteva săptămâni de spitalizare pentru a-şi reveni. Într-un final, şi-a găsit o cameră şi s-a mutat, iar parinţii sunt în plin proces de divorţ.

21 de ani. S-a mutat cu prietenul ei împotriva voinţei părinţilor. După o săptămână aceştia se duc după ea şi găsind-o singură au bătut-o încât nu şi-a revenit nici acum, după câteva zile. Nu o palmă, nu două, ci pumni şi picioare. Apoi au târât-o cu ei sub acelaşi veşnic motiv “eu te-am facut, eu te omor”. 

Pana acum, în ambele situaţii, fetele nu au depus plângere. 

Te vezi, discuti pe net sau la telefon cu un fost/vechi prieten sau un fost coleg si din primele fraze dupa, am auzit ca esti in Bucuresti, si cum merg treburile?, unde lucrezi? esti intrebat pur si simplu si cati bani castigi?
Nimic nu are relevanta in fata acestei intrebari, nici o iubire, nici o lupta, nici o pasiune.
Iti este pusa cu rabdare:
– Bine, bine si cati bani scoti?
Sau cu ostentatie:
– Lasa gargara, la urma urmei cati bani castigi?

Ce a lipit o fană pe o coloană la Romană – o mână criminală începuse să-l dezlipească:

Salutăm şi gaşca de la Pendejo Pop Squad:

Cea mai mică cutie de chibrituri:

A fost făcută de Doru (un coleg de muncă), iar beţele au fost aranjate landscape.