Cât de mult contează copilăria noastră?

9 Flares 9 Flares ×

Am avut o copilărie normală, cu mai multe lucruri bune decât rele, o copilărie trăită atât la oraș, cât și la bunicii de la țară, trăită mai mult cu ceilalți copii decât singur, mai degrabă neastâmpărată decât cuminte.

Deși m-am izbit de multe ori de acest gând, nu-mi place să cred totuși că multe din tiparele comportamentului meu de azi își au rădăcinile în copilărie, în modul cum s-au reglat lucrurile pentru mine atunci.

Îmi rămăn mereu întrebările Ce au pus părinții în mine, ce a pus școala în mine, ce au lăsat în mine ceilalți copii cu care m-am jucat pe stradă și, mai târziu, cu ce moștenire m-a lăsat prima fată de care m-am îndrăgostit?

Deși această idee o găsesc în majoritatea cărților de psihologie, e frustrant să gândesc că n-am participat la formarea unui aluat care mai târziu s-a numit personalitatea proprie. Dincolo de moștenirea lăsată de tata Freud, există totuși o fascinație pentru începuturi de care este greu de scăpat.

Este o idee cu care istoria religiilor a jonglat destul de mult și se pare că nu există mitologie unde ceea ce s-a întâmplat in illo tempore să nu conteze decisiv pentru condiția umană în general. Cum s-a despărțit Cerul de Pământ, cum s-au luptat primii zei, cum toți oamenii au devenit muritori datorită unor jocuri petrecute atunci, cum au apărut primii eroi civilizatori și cum s-au întemeiat primele popoare.
Se pare că am primit o zestre în urma unor scenarii mai presus de condiția umană.

Făcând o analogie pornind acele scenarii mitice râmăne ideea că, în cadrul vieții noastre, multe lucruri hotărâtoare s-au petrecut cu mult înainte ca dorința noastră de libertate să aibă un cuvânt de spus.

Citesc cartea lui Eric Berne unde ideea centrală este că:

“fiecare om îşi scrie în copilărie, sub puternica influenţă a părinţilor, scenariul care îi va guverna cursul general al vieţii. Scenariul de viaţă stabileşte cu ce fel de persoană te vei căsători, câţi copii vei avea, ba chiar şi genul de pat în care vei muri şi cine va fi de faţă atunci.”

şi îmi este greu să nu mă întreb cât de mult contează copilăria noastră?

9 Flares Twitter 0 Facebook 9 9 Flares ×

12 thoughts on “Cât de mult contează copilăria noastră?

  1. Simona Florea

    Buna Adrian,

    Copilaria conteaza _:) dar nu determina neaparat un drum.
    Spun asta pentru ca am vazut oameni cu o copilarie nefericita, dar care au iesit din tipare si s-au depasit pe sine si cu mult conditiile in care au crescut. (copii orfani care au ajuns oameni foarte capabili si care daruiesc mult).
    Personal sunt un caz foarte fericit. Familia a stiut sa-mi ofere in primul rand dragoste si atentie, apoi suport, educatie , incredere si libertate.
    Traind si la sat alaturi de bunicul si bunica mea, unele veri cu multe ghidusii (catarari in copaci, jocuri pe ulite cu multi copii, la adunat fan, seri cu multe cantari la chitara, la zmeura si fragi-cate patanii pfiu nu mai eu stiu :_) ) am devenit foarte deschisa din fire.
    Ajungand in Bucurest, uneori deschiderea mea a fost privita cu foarte multe semne de intrebare , ceea ce m-a facut sa fiu un pic mai retinuta (chiar daca nu-mi reuseste intotdeauna).
    Deci copilaria conteaza dar nu poate determina un drum concret in viata.
    Parerea mea (fara a fi ceruta…)este ca: mult mai mult conteaza anii formarii ca tanar/ adult, la ceea ce lasa fiecare sa puna “ceilalti in el”-familie, scoala, prieteni, iubit/iubita,mediul in care te afli, samd decat copilaria.

    Multa inspiratie pe viitor sa ai!
    bye

    Reply
  2. Tomata cu scufita

    Eu am refuzat sa cred ca primii ani ai vietii au importanta pentru viata de om mare. Si uitandu-ma la mama mea, ascultand-o ce-mi povesteste despre copilaria si adolescenta ei nefericita, imi dau seama ca daca ar fi avut o copilarie mai linistita, in sanul familiei, cu mai multa dragoste, poate ar fi fost un alt fel de om.

    Oricum m-a pus pe ganduri ce ai zis cum ca fiecare suntem produsul influentei altor indivizi si noi insine avem o contributie prea mica la personalitatea noastra. Interesant gand…

    Reply
  3. fumarel

    conteaza pentru ca tine toata viata. prima oara copilaresti cand esti copil, a doua oara copilaresti cand esti parinte pentru ca te reintorci la jocurile copilariei si a treia oara copilaresti cand esti bunic. copilaria tine toata viata, sa stii

    Reply
  4. ela

    Copilaria este perioada cea mai importanta din viata unui om. Este startul pe care il iei in viata. Din pacate, cei mai multi parinti uita acest lucru.

    Reply
  5. Oana

    Nu-mi prea sta in fire sa comentez. Citesc si tac. Dar acest subiect imi pare atat de familiar incat imi e greu sa imi reprim dorinta de a ma exprima.
    Am refuzat mereu sa cred ca anii copilariei te pot influenta. M-am crezut mai puternica decat ceea ce parea a fi desprins dintr-un trecut pe care il credeam ingropat si uitat. Abia in pragul divortului si, apoi, in timpul acestuia si, apoi, in perioada de dupa, am inceput sa imi pun intrebari, am incercat sa aflu de unde vin toate. Si am descoperit cu stupoare ca majoritatea durerilor si lipsurilor din copilarie isi puneau amprenta in deciziile pe care paream a le lua ca “om mare”. Cautam afectiunea care imi lipsise in copilarie in cei pe care ii aveam acum in preajma. Si certurile din copilarie ma faceau sa refuz cearta acum, ma faceau sa plec fara vreun cuvant. Si dorinta de libertate de atunci se exprima si acum. Multe, multe din cele ce ma “bantuie” azi isi au originea in copilarie. Din pacate, nu cred ca exista leac… Nu sunt vindecate, doar ca acum sunt mai constienta de ele… Atat.

    Reply
  6. Dan C

    Enorm dar nu 100%. Lumea e intr-o continua schimbare, poate lucrurile ce ti-au influentat tie copilaria vor avea importanta zero pentru un copil din ziua de azi. Pe el poate il va influenta enorm o decizie politica minora. Sau parintii sa nu mai aiba timpul necesar sa influenteze ceva, se misca totul mult mai repede.

    Reply
  7. Ren

    Din pacate, conteaza enervant de mult. Si nu am inteles asta pe deplin pana nu am cunoscut oameni disfunctionali marcati pe veci de copilaria lor de rahat.:-(

    Reply
  8. laura

    eh, iar ma bag in seama.
    pai e normal ca experientele din copilarie sa aiba influenta asupra vietii noastre. prima data invatam de la ceilalti: mami, de ce cerul e albastru? de ce pisica face miau? de ce tata ride? etc. si lucrurile ni se explica. prima data traim prin ce invatam de la ceilalti, asa cum e si normal.

    dupa aia cursul firesc al vietii e sa ne descoperim pe noi insine, propria persoana, sa vedem ce ne place noua, ce consideram noi, etc. nosce te ipsum parca era.

    ce mi se pare problematic e faptul ca oamenii nici nu constientizeaza ca e absolut necesar sa faca asta, nu constientizeaza multi dintre ei nici macar ca pot sa faca asta. ce sa mai vorbim despre faptul ca sint deseori impiedicati sa o faca. ginditi-va de cite ori nu vi s-a reprosat ca puneti la indoiala “retele vechi”? sau ca incercati ceva nou, care poate fi si o banala actiune de a face cumparaturile de la un alt magazin decit de obicei.

    nu vorbesc aici despre persoane cu o copilarie traumatizanta, sint cazuri speciale, oameni deosebiti care vor avea mult de muncit, ma refer la persoane cu o copilarie care se incadreaza in medie, si cu bune si cu rele, dar o copilarie “normala” cum i se zice.

    concluzie: da, normal ca (,) copilaria (parintii, persoane din familie, diversi mentori, prima iubire, etc) isi pune amprenta asupra noastra, dar atita cit o lasam noi. poate o parte din aceasta influenta nu o sa putem extirpa niciodata, dar una e 5% si alta e 90%. diferenta consta in efortul pe care il depunem noi de a ne cunoaste, de a ne identifica propriile preferinte, idei, etc. totul e posibil, si niciodata nu e prea tirziu. deci la munca! :p

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.