Am fost acasă zilele acestea, la Moinești, cu ceva probleme personale și marți a trebuit să fac un drum până la Zemeș, o comună situată la 10 km de oraș. Nu aveam de unde să știu că îmi era dat să merg pe unul dintre cele mai proaste drumuri județene din țară.

Zona e plină de petrol și schele de foraj, drumul e deservit zilnic de mașini cu tonaj mare și te-ai fi așteptat ca, cel puțin din rațiuni economice, infrastructura să fie la un nivel decent.

Gropile, denivelările și asfaltul rupt din cauza alunecărilor de teren conturează un traseu de enduranță pe care oamenii și agenții economici din zonă îl străbat zilnic. M-a uimit nu starea drumului, te cam obișnuiești la câte vezi, ci mai ales evidența unei nepăsări a autorităților locale sau județene cu privire la binele oamenilor din zonă. Un filmuleț din 2010 – de atunci degradarea a continuat – arată un drum din lumea a patra, vorba unui localnic.

În timp ce mergeam ca într-un poligon cu jaloane, luându-mi 40 de minute pe traseu de un sfert de oră, mă gândeam unde poate încăpea atâta bătaie de joc, de ce nu se face nimic pentru reabilitatea unui drumul mai prost decât orice uliță din orice sat și, mai ales, de ce oamenii acceptă să fie umiliți de autorități nu doar incompetente (aici mai presupui o bună intenție), ci chiar răuvoitoare.

După câțiva kilometri, întrebările mele și-au găsit un răspuns. Oamenii au înghițit destul și au ieșit în stradă (un termen ironic în condițiile de față). Indiferent cât de blazat și resemnat este românul, ceea ce este sigur e că nu-l poți păcăli la nesfârșit.

Probabil, într-un final se va rezolva această problemă blocată politic între primăria comunei, Consiliul Județean și MDRT, este an electoral, însă văd o altă concluzie care poate fi trasă de aici.

Vrând-nevrând, în contextul actual (cu criza, cu intrarea României în UE, cu viciile societății și corupția generalizată), românii sunt obligați din ce în ce mai des să se implice politic și civic în viața de dincolo de blocul și curtea lor. De la pensionarul care se duce să participe la ședințele unui Consiliu Local sau de la adolescentul care face voluntariat până la tinerii care vor să facă un alt tip de politică în țara asta și până la generația 35+ care învață din mers să își negocieze mai dur și mai conștient contractul social care acum pare o simplă păcăleală.

Din păcate, cu tot optimismul meu, cu toate naivitățile funciare care mă caracterizează, aflu încet și sigur că sunt zone, situații și contexte sociale în România unde chiar nu se mai poate continua în ritmul și în halul acesta.