Câinii cu colaci în coadă muşcă?

0 Flares 0 Flares ×

În fiecare zi suntem ajutaţi de oameni care nu ştiu să se ajute pe sine, în fiecare zi suntem cei mai buni prieteni pentru ceilalţi şi cei mai crunţi duşmani pentru noi înşine, în fiecare zi ne regenerăm puterea de a paria ceea ce nu avem pentru a deveni ceea ce încă nu suntem. În fiecare zi ambalăm întâmplările în poveşti pentru a le vinde mai departe, pe marea piaţă a relaţiilor umane.

În fiecare zi mergem pe stradă sub incidenţa unei fermecătoare probabilităţi de a fi ucişi. În fiecare seară ne culcăm în nişte case cu o minunată probabilitate de a se prăbuşi.

Dacă toţi oamenii de pe stradă sunt potenţiali criminali, dacă orice lift poate deveni o rachetă către iad, de ce angoasa procovată de aceste două situaţii nu este o regulă?

In Two for the money un tânăr fost fotbalist cu un talent uimitor în a prezice rezultatele meciurilor este recrutat de personajul lui Al Pacino (ce deţinea cea mai mare firmă de consultanţă sportivă) şi, printre altele, este convins prin următoarea replică: „Vinzi cea mai mare comoară din lume, vinzi certitudine într-o lume incertă. Oferi iluzia unei stabilităţi într-o lume instabilă, pariezi ce nu esti pentru a avea ceea ce nu ai.“

De ce orice tip de marketing are ca presupoziţie dorinţa de iluzie a individului? Raportarea noastră la realitate nu este setată nici statistic, nici obiectiv. Astfel, emoţional vorbind, au loc mai multe crime, furturi, violuri decât ne-ar convinge rapoartele Poliţiei. Emoţional vorbind, există mai multi ţigani în România decât numărul trecut în listele demografice.

În acelaşi registru, posibilitatea ca iubitei tale să-i miroase gura este mult sub media oamenilor cu o igienă dentară precară.

Această raportare emoţională care este iluzorie – nu există în lucruri  – este responsabilă de sentimentul coerenţei universului în care trăim. Coerenţa este creată de un sens construit cultural, este iluzia sacră ce-mi fundamentează identitatea aici şi acum, este siguranţa cu care cred că nimeni nu poate privi lumea din locul geometric al ochilor mei.

Cred că nimeni nu se îndoieşte că insecuritatea este o constantă în viaţa tuturor, iar a spune că această insecuritate este un bun motivator mi se pare de asemenea un truism.

În copilărie, ca să fur cireşe din grădina vecinului a trebuit să sar cu greu un gard de sârmă ghimpată înalt de metru. Rămăsesem în urmă şi ceilalţi mai versaţi îl săriseră dintr-o mişcare.
Peste jumătate de oră, când am văzut sapa proprietarului alergând spre noi printre rândurile de porumb, am luat-o la fugă doborând orice record la viteză. Acel păcătos gard din sârmă ghimpată a părut de data asta un banal obstacol şi l-am sărit cu agilitatea celor mai tinere feline.

Unele teorii simpliste interpretează insecuritatea ca fiind un defazaj între dorinţele eului şi zidul realităţii, la fel cum dorinţa de înavuţire ar prelungi teama de înfometare a omului arhaic.

Este mai degrabă distanţa dintre prăpastia din sufletul meu şi aripile pe care ţi le pot insufla, este curajul de a iubi cu riscul major de a nu fi iubit la rândul tău. Pariezi ceea ce nu ai pentru a deveni ceea ce eşti. Dacă îţi promit că n-ai să mai pierzi niciodată în viaţa ta, îmi promiţi că mă vei face părtaş la toate câştigurile tale?

Dacă joci cu ochii închişi există şansa ca toate cărţile să fie câştigătoare şi chiar sunt.
Cu alte cuvinte, călărim nişte gânduri la ale căror pedale nu ajungem, nu le stăpânim mecanismul de generare, nu putem vedea algoritmul ce creează privirea. Îmi imaginez că, dacă un gând s-ar încolăci şi ar reveni la izvorul său, lumea întreagă s-ar dezechilibra.

Nu posed argumente în acest caz, este doar o intuiţie bazată pe asumpţia proprie că lumea este o mitologie a riscului împărţită în miliarde de poveşti, în miliarde de vieţi.

Culoarul propice apariţiei vieţii de câteva milioane de kilometri în care se situează Pământul faţă de Soare este numit ecosfera: dacă Pământul s-ar fi aflat puţin mai departe sau mai aproape de Soare, viaţa in condiţiile actuale nu ar fi fost posibilă. E un joc de echilibristică.

Dacă nu există un risc, îl creez singur, dacă am o certitudine, voi căuta mereu să o demontez. Dacă am o angoasă, mă voi chinui la nesfârşit să-i aplic o iluzie şi dacă te vei simţi fericit, ce vei face?
Vei paria ceea ce nu ai pentru a deveni ceea ce eşti. Dacă timp de o lună visezi la cai verzi pe pereţi, pui pariu că apoi vei avea nevoie să văruieşti pereţii din cauza verzelii depuse?

noiembrie 2005

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

7 thoughts on “Câinii cu colaci în coadă muşcă?

  1. monica hanganu

    “cainii cu colaci in coada ” nu musca, sunt cei care ne mobilizeaza , ne dau energia sa nu ne impiedicam in toate nimicurile si sa mergem mai departe …si zambim , dar nu din inconstienta ,ci visand ..

    Reply
  2. alexandra

    riscul, si incertitudinea sunt specifice limitarii orizonturilor umane. Universul e scris in cifre, si nu se abate nici macar cat grosimea varful unui varf de ac din traiectoria sa, urmand un scenariu tragic pentru forma noastra de energie 🙂
    Scenariul intregului e scris in fiecare particula a fiintelor noastre. Uneori chiar presimtim ca.. ‘stiam eu’ 🙂

    Reply
  3. jimini

    Asa e ‘filmul’ ruleaza in mintea noastra,dar daca am si reusi sa conectam lumea la acest film,daca putem intr un fel sa-i facem pe oameni sa vada ‘capodopera’ noastra in felul in care o vedem noi,atunci sigur acel care o va face va cuceri lumea aproape sigur

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.