Eram pe la Universitate şi mă îndreptam către Cişmigiu când am văzut pe twitter mesajul lui Adrian Mironescu. Mi-am zis să trag o fugă şi până acolo. Ajung, lumea era adunată în jurul unei mese. Adrian, la fel.
Mă aşez pe un scaun şi-i dau un sms. Uită-te în spate. Îl primeşte, se uită, ne zâmbim, mai stau două minute şi o şterg.

De pe drum îi dau mesaj la care îmi răspunde şi-mi urează şi el baftă. Am ajuns în Cişmigiu zâmbind.

*****
Azi m-am simţit mistic.

Ştiu că e greu o săptămână întreagă, dar haideţi s-o susţinem!:)

Total lipsit de ironie, Marius Tucă e simpatic. Am fost pe drumuri ieri şi am aflat de pe twitter. Am vazut editorialul şi am citit poziţia lui Gramo. Am pierdut o oră, am scanat pleiada de reacţii din “blogosferă”, însă următoarele rânduri pot fi doar nişte simple comentarii la articolul lui Gramo.

În mod evident, editorialul lui Tucă nu se ridică la înălţimea unei dezbateri cu argumente. Frazele “gata să sară de gîtul primului concept care să-i scoată din anonimat” şi “nişte onanişti ca toţi onaniştii care se ascund la adăpostul anonimatului” ignoră principiul non-contradicţiei. Ori ne ascundem ori dorim să ieşim din anonimat?
Este doar un exemplu din acel stufăriş de retorică şi stilistică numit, din raţiuni didactice, editorial.

Reacţia lui Iulian Comănescu nu este la obiect (a inventat nişte asumpţii în spatele editorialului lui Tucă – suprapunerea de sens între bloggger şi jurnalist este locală, însă e posibil să ştie mai multe) şi, deşi multe din opiniile lui sunt pertinente, nu mi-au plăcut insinuările sale. Câtă greutate, în economia discuţiei, poate avea faptul că Tucă a lucrat cândva la un aprozar?
După clovn, doamnelor şi domnilor, urmează omul cu barbă care merge pe o bilă în timp ce ţine o focă pe nas. E de râs, nu-i aşa?

Nu mi-a plăcut provocarea lui Arhi, căci este asimetrică: enumerările gen nu mă cheamă Tucă, nu mă cheamă Ciutacu, nu mă cheamă Cabral sunt cel puţin puerile. Numele lor înseamnă ceva într-un anumit domeniu nu pentru că fonetica acestor nume ar fi fost de la sine o valoare, iar acest lucru ar fi un dezavantaj pentru noi, bloggerii – micii anonimi, ale căror nume nu înseamnă nimic, ci pentru că oamenii din spatele acestor nume au un fundal, un background, un c.v în spate: ani de experienţă şi de muncă, anumite rezultate, o anumită legitimitate în pătrăţica lor ş.a.
Noica a trebuit să fie cineva pentru ca eu să fi auzit de el şi să-l numesc un nimeni. Numele Noica nu deschide uşi în studiul filozofiei doar pentru că are trei vocale!

Ce-i drept, editorialul lui Tucă a lovit în multe orgolii şi totuşi printre umorile sale a spus abrupt ceea ce ştim cu toţii: este multă maculatură, este multă pleavă printre bloguri şi multe din ele nu ne interesează. Însă acest lucru nu ne îndreptăţeşte la generalizări şi judecăţi de valoare în gol. Nu poţi fi pe patul de moarte şi în acelaşi timp să observi, în stil maiorescian, greşeala unei silabe în plus într-un vers.

Haideţi să luam postările unui blogger de 16 ani şi să i le tocăm zilnic de la înălţimea unor criterii logice, din prisma relevanţei jurnalistice, din prisma activismului civic, a încălzirii planetei şi a scăderii pieţei imobiliare din Statele Unite, ca să vedem ce? Care-i poanta?

Dacă Marius Tucă şi-a dorit o asemenea obiectivitate fără miez şi fără ţintă (judecând un fenomen complex după nişte criterii avortate), atunci editorialul său este neonest.

Dacă reacţia lui Marius Tucă este răuvoitoare şi ţintită, atunci acei bloggeri vizaţi (ce poartă cruciade împotriva anumitor jurnalişti) nu se pot decât bucura. Au reuşit să enerveze. În această ipoteză, editorialul lui Tucă este irelevant pentru noi, celalţi bloggeri.

Dacă reacţia lui Tucă este pur şi simplu neştiutoare într-un mod candid, atunci editorialul nu merită decât un zâmbet de înţelegere.

Dincolo de toate acestea mi-a plăcut atitudinea senină a lui Cristi Manafu: anumite bătălii sunt pierdere de vreme, let’s move on.

În încheiere, aş dori să reamintesc nişte lucruri simple: nu există sentimentul bloggeristic al fiinţei, iar onanismul nu se citeşte în ADN, la fel cum nimeni deocamdată n-a descoperit celule care predispun către jurnalism.
Relax!