Din nou despre lichele este textul lui Gabriel Liiceanu pe care Cotidianul l-a anunţat pe site şi, înainte de a fi publicat, se postaseră deja 150 de comentarii în care se făceau presupuneri, se formau tabere şi se conturau înjurături. Liiceanu este un brand puternic.
Textul mi s-a părut subţire, fără miză sau doar cu miza inventării unui arhetip: licheaua. Parvenitism, predispunere către compromis şi ardoare de a face rău celorlalţi în scopul obţinerii de foloase proprii. Lucrurile se decantează în timp.
Am obosit să aud de putreziciunea morală a politicienilor, a fostelor cadre care s-au adaptat ca mari afacerişti şi lideri de opinie. Îmi pare că acest gen de privire amestecată dăunează. E o anatemă abruptă şi lipsită de nuanţe.
Gabriel Liiceanu mi s-a părut obosit în această reacţie şi nu are nici un drept să ne transmită această oboseală şi nouă. Discuţia este mult mai largă, însă m-am simţit dator să fac această trimitere.
O reacţie mai coerentă şi mai elaborată puteţi găsi aici.
da, a devenit un brand. un brand care reuseste sa bata impostura. nu cea de filozof si scriitor uneori contestata, ci una mult mai de bun simt.
stau prostita si aproape fara replica, intrebandu-ma daca e lumea stramba sau o vad doar eu asa…
poate ca unii nu au nici o vina, decat pe aceea ca altii sunt “prea” principiali si ii judeca nemilos.
altii care nu accepta lichelele de nici un fel, si nu le categorisesc in “cei care au furat cu bun simt” si “cei care au calcat peste cadavre si au pradat la drumul mare”.
mai conteaza cat de jos te cobori cand vii din inaltul unui piedestal?
pe mine nu ma deranjeaza ca nici usturoi nu a mancat si nici gura nu-i miroase si nici ca rade ciob de oala sparta, ma deranjeaza ca jigneste inteligenta si bunul simt al celor care il citesc si care sunt oameni culti, inteligenti, cu spirit, ageri, tineri, cu vana, cu idealuri, cu asteptari, cu bun simt. nu te poti prezenta asa. ei sunt Romania, unii chiar vor constitui o elita. cat de naiv sa fii sa crezi ca inca dormim, ca istoria/posteritatea nu te va judeca?
E penibil. Parca e o baba uscata care tot incearca sa convinga cu urmele unui farmec obosit si trecut.
Asa e, daca tot intri in politica, daca tot zici “ce-a fost a fost, let’s start again, vreau sa dovedesc ca se poate, vreau sa arat ca nu sunt ceea ce credeti” macar sa anime spiritele, sa fie proactiv, nu sa le plosteasca, nu sa alimenteze splinul. lumea se fereste de slogane, se fereste de heirupisme, se fereste de povesti motivationale si cade in extrema lehamitii profund ingretosate.
Halal
Liiceanu a incercat sa re-umfle balonul pozitiei sale morale, cu care a plutit o vreme pe deasupra unei Romanii triste, insa deja spart in melanjul post/revolutionar.
Lamentatia e un procedeu cu rasfrangeri asupra sinelui, nu asupra comunitatii, de aceea si Plesu ramane ades in stilistica. Nu ne putem plange la nesfarsit (mai doct sau mai putin, dupa “facultati”) unii altora pe umeri, ca in filmele indiene. E nevoie de noi pozitii intelectuale de exprimare, si de nu exista acum, ele trebuie cautate. De nu se vor gasi, cuvintele acelea pe care voia a le apara Liiceanu (“demnitate“, „libertate“, „conştiinţă“, „dreptate“) vor sfarsi prin a fi introduse si cotate la bursa.
Oricum, eu zic sa nu il plangem pe Liiceanu, sa ii lasam drept de folosinta asupra cuvantului “lichea”, sa ii recunoastem traducerea lui “Sein und Zeit” dar nu si drept de filiatie asupra lui Noica, si … sa cautam mai departe.
http://bataiosu.wordpress.com/2008/05/14/care-lichele-domnule-liiceanu/
intotdeauna textele lui Liiceanu au fosta fara miza si continut. Nu va suparati pe mine, dar acest personaj , Liiceanu este atat de fals. N-am nimic impotriva intelectualilor, dar haideti sa nu fim ipocriti. Adrian, “patronul” acestui blor are MUUUUUULLLLT mai multe de spus, am aflat mult mai multe de viata de la el. Multumesc si o zi frumoasa la toata lumea.
(Strigat de bucurie)> micule monstru, ai imbatranit:) in sfarsit il vezi si nu-L mai privesti.
Si bag si un pariu (amar). In curand va aparea un dosar mare si roz pe care va scrie caligrafic numele domnului Liiceanu. Aceeasi mana care a scris si mona musca. Mana, adica.
e curva politica asta. acum te ia in brate, acu iti da papucii si un sut in cur…tz
Patapevici a facut o emisiune cu un tanar geolog emigrat in SUA, care povestea cam asa: nene, io cand am vazut ca apar minerii, am intrat in cladirea Universitatii si mi-am sustinut examenul. Era destul de abraziva aluzia, dar omul parea foarte convins de gestul lui. Eu ii dau dreptate. Geologului, nu lui Liiceanu.
ce face puterea mintii…mergi si pe carbuni incinsi senin ca un prunc…
interesant punctul de vedere :)) “nene, io cand am vazut cum maturau minerii ţestele cu batele si cum muiau oasele, m-am scapat bine de tot, am nimerit buda in ultimul moment, cand era deja un pic cam tarziu, apoi am zis ca ok, ma duc la examen, ca ciobanu mioritic”.
ma lesi? asa o fi, dar modul asta de a rezuma lucrurile e…abraziv de imi zgarie logica de bun simt
ma rog, si eu am ceva de cioban mioritic: la cutremur imi zic ” ori pe scari, ori in casa, tot un drac, daca e s-o patesc”, asa ca..astept sa treaca si cu asta basta. dar nu fac din asta o filozofie.
weirdo…