Articol de care m-am ocupat personal

0 Flares 0 Flares ×

Mi-am promis să mă ocup personal de acest articol de blog. Îmi place la nebunie această expresie. A te ocupa personal de un lucru înseamnă legitimarea ei totală, ca şi cum actul este irizat de responsabilitatea şi gravitatea inerentă personalităţii tale. Dacă între tine şi o acţiune te interpui personal, nu ai cum să o dai în bară.
O clienta revoltată din provincie îmi explică la telefon că a primit comanda greşită. Nu s-au respectat specificaţiile ei, deşi îi spusese detaliat colegului meu — în concediu la momentul discuţiei — cum stă treaba. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, îmi trimite personal istoricul emailurilor schimbate cu colegul meu şi observ că vina nu e întregime a prestatorului. Îi explic, se plânge.

„Eu ce să fac acum? Era un cadou pentru copilul meu, nu pot să i-l dau aşa.“
Îi spun că putem reface comanda, însă n-o vom livra. Acceptă, îmi explică din nou cum trebuie executată comanda, se lungeşte şi intr-un final apoteotic, cu picioarele rezemate de birou, o calmez cu:
„Staţi liniştită, am sa mă ocup personal de comanda dumneavoastră!“
Tonul vocii şi siguranţa timbrului vocal au patruns-o şi au convins-o — nu poţi convinge decât personal pe cineva.
Mi-am imaginat-o acoperindu-şi receptorul cu mâna şi spunându-i soţului sau oricărei persoane îngrijorate din apropierea ei:
„A spus că se ocupă personal…“

Comanda a ieşit bine, n-am mai putut să o trimit încă o dată prin curier, însă avea o cunoştinţă în Bucuresti care a venit şi a ridicat în mod personal lucrarea. Apoi clienta m-a sunat — la fel de personal — şi mi-a mulţumit. Eram atât de mândru de mine încât i-aş fi spus triumfător:
„Vedeţi câte lucruri bune se pot întâmpla când mă ocup eu personal?“

Spre deosebire de sarcinile îndeplinite impersonal, prin procură sau prin sugestie, cele de care te ocupi personal au o încărcătură anume. Te responsabilizeaza mai mult şi probabilitatea de a le duce cu bine până la capăt este mai mare.
Exemple:
„Am să mănânc personal şaorma.“
Câte şanse sunt să nu poţi mânca bine respectiva şaormă?
„Am să fumez personal această ţigară.“
„Eram amândoi pe bancă şi m-am ocupat personal de ea.“

Pentru prima dată, voi încheia acum acest articol şi mă voi ocupa de publicarea sa în mod personal

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

24 thoughts on “Articol de care m-am ocupat personal

  1. Adrian Ciubotaru Post author

    Andrei, va veni Palahniuk personal in Bucuresti?

    stalker, personal esti pe drumul cel bun

    Andrei, mi-ai luat o piatra de pe inima 🙂

    cake, n-are trebui sa te mai mire! 🙂

    Reply
  2. andressa

    Incep sa cred ca sunem suflete pereche, Adi, pentru ca e a treia oara cand suntem pe aceeasi lungime de unda! :))
    Am gandit si eu ce ai scris tu aici cand mi s-a spus la telefon “m-am ocupat personal de comanda” si de atunci fac mereu poante pe tema asta.
    Cool. 🙂

    Reply
  3. camelia

    Doi barbati discutand:
    – Si, ce-ai facut cu tipa aia pana la urma? Ca se cam dadea la tine.
    – M-am ocupat personal de ea.
    😉

    Reply
  4. Pingback: O dimineaţă de zile mari at Adrian Ciubotaru

  5. Pingback: În privinţa morţilor, lucrurite sunt îmbucurătoare at Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *