Miercuri, 26 septembrie, la Timișoara va avea loc a zecea ediție Social Media Summit. Această ediție de la Timișoara va include în program un training special despre impactul, platformele, modul în care companiile folosesc Social Media și pașii pentru creionarea celor mai eficiente strategii în domeniu.
Este un moment special pentru echipa Revistei Biz care, de doi ani de zile, creează intersecții sociale și profesionale unde companiile, agențiile și bloggerii se întâlnesc. Este o muncă spinoasă și riscantă, specifică începuturilor, și mă bucur că cineva a ales drumul cel mai greu pentru a duce lucrurile mai departe
Pe parcursul a doi ani, Social Media Summit a reunit cei mai importanți jucători din social media din România: directori de marketing, oameni de comunicare, bloggeri, consultanți și specialiști social media, profesioniști din domeniul digital. Peste 2.000 de persoane au participat la conferințele organizate la București, Iași, Sibiu, Brașov, Timișoara și Cluj, în cadrul cărora au fost prezentate cele mai reprezentative campanii din social media, cele mai eficiente canale de comunicare și cele mai bune practici în domeniu. Cu fiecare ediție, summit-ul a evidențiat impactul social media în activitatea de zi cu zi a unei companii.
Prin Social Media Summit, revista Biz a oferit o platformă ideală de întâlnire companiilor cu blogosfera națională și locală. Summit-ul a reunit toți jucătorii din social media. Alături de bloggerii locali și bloggerii de top Vali Petcu, Cristian Manafu, Cristi China Birta, Bobby Voicu, Costin Cocioabă, Bogdana Butnar, Cristina Bazavan, Alexandru Negrea, Victor Kapra, Radu Băzăvan, Cristian Dorombach, Adrian Hădean, Sebastian Bârgău, Andrei Crivat, Vlad Petreanu și Adrian Ciubotaru, summit-ul a contribuit la profesionalizarea blogosferei și a ajutat la consolidarea și cristalizarea comunităților locale, a declarat Marta Usurelu, redactor-șef Biz.
Ca o completare a acestei aniversări, Chinezu a lansat un Apel către toţi bloggerii care au participat vreodată la Social Media Summit.
🙂
Lady Shoes, cum te cheamă?:)