Watermelon II

0 Flares 0 Flares ×

“Te mişti de parcă ai ajuns la capătul lumii”, îi spuse atunci. O privi cum păşea ca prin crăpături privind mirată în jur. “Ce înseamnă acasă?” “La capătul lumii mele?” îl întrebase la fel de pierdută.

Dialogul acesta şi-l aminti Gim în dimineaţa zilei următoare vizitei ciudate a colegilor lui. Tony îşi aprinse o ţigară şi ieşi pe prispă. Deşi se facuse cafea, refuză dintr-un motiv ciudat:
– N-am băut niciodată cafea la ţară.
Piticu căzuse de cu seară într-o stare eturdisantă de parcă această excursie şi-ar fi găsit analogia într-o călătorie iniţiatică interioară, iar acum aştepta cu nerăbdare plecarea la cosit. Şi-ar fi dorit mult, privind-o pe mama lui Gim cum pregatea mâncarea, nişte pite cu gem de prune făcute direct pe plită, cum a mâncat el de câteva ori la bunica lui, însă nostalgia lui gastronomică părea că are puţine şanse de realizare.

Gim ieşise în curte şi inspectă coasele rezemate de gard. Amintirea Dorinei încă îl bântuia şi-l trăsni tocmai în această dimineaţă ziua cănd vizitaseră acele ruine ciudate de pe un deal din jurul Iaşului. În timp ce bătea coasele (doar el şi cu Tony vor cosi), imaginea ei îi apărea în minte ca ghimpele unei epoci trecute. “Îmi place să te sărut aici” şi-i arătă cu degetul baza nasului ei. Uneori rătăcea cu limba în nările ei provocându-i un râs după care el tânjea de fiecare dată când o vedea căzând în fanta ei de melancolie.

– Vrei să ştii la ce mă gândesc? se întoarse Tony către Piticu care stătea cu pixul în mână privind de fapt în gol.
– Nu neapărat, mă gândeam dacă ziua de azi va marca ceva memorabil şi va putea deveni o poveste în viitorul roman. Trei prieteni, trei studenţi la filozofie mergând la cosit, parcă sună prea bucolic şi fortat, îmi aduce aminte de o scenă din Anna Karenina în care…
– Pe mine mă stresează întoarcerea asta către lucrurile şi activităţile simple. De parcă ar fi simple de la înălţimea complexitătii în care chipurile trăim, interveni Tony.
– Vai, ce frumos e să coseşti, e o adevărată terapie, poţi face şi un eseu Cositul ca tehnică psihanalitică, îl auziră pe Gim maimuţărindu-se.
Tony zâmbi:
– Probabil singurul lucru memorabil de azi va fi Piticu fugărit cu bestialitate prin fânaţ de un bondar ucigaş.
– Mă acuzati pe mine, începu Piticul, însa voi vă dovediti a fi cei îmbibaţi de clişee. Nu privesc viaţa de la tară prin broşuri turistice la fel cum nu idealizez viaţa în comunităţile rurale.
– De fapt, Piticu are dreptate, în mediul rural sexul oral este mai rar practicat decât în mediul urban.
– Mergem? opri jocul Gim.

Îşi aminti iar de Dorina. Melancolia inerentă personalităţii ei o făcea extrem de activă sexual. Zâmbi, într-o zi aruncase cu pietre după el căci îi dăduse de înteles că n-are chef azi. Nu te puteai juca cu ea.

– Uite Piticule, poveste, începu Tony. Imaginează-mă masturbându-mă la cinci dimineaţa într-o baie a unei săli de net. Am vorbit cu o tipă toate porcăriile din lume, o vedeam pe webcam cum se mângâia toată, iar eu mi-o frecam pe sub tastatură. Eram singur într-un colţ al sălii doar cu tipul ce lucra acolo şi n-am mai rezistat. Începusem să devin impulsiv, ce putea să spună fata aia acolo! Am dat un printscreen, am printat imaginea şi m-am dus la baie. O baie mică şi infectă situată afară în care mi-am dat drumul la cateva zeci de secunde după ce m-am apucat de treabă.
Piticu era serios.
– Asta nu e o poveste căci nu poate fi reţinută de memoria colectivă a unei comunităţi. Nu redă o experienţă arhetipală.
– Ba din contră, este experienţa izolării într-o societate ce ne înstrăinează prin conectare.
Piticu îşi aprinse o tigară.
– Nu e o experienţă arhetipală, nu cred că mulţi se pot recunoaşte în imaginea asta. Câţi s-au masturbat într-o baie dintr-o sală de net?
– Eu cred că este o avangardă culturală. Sunt oameni ce se confruntă cu situaţii si trăiesc experienţe pe care abia generaţiile viitoare le vor integra ca regula de joc social. Masturbarea cu suport virtual este abia la începuturile ei. Gândeşte la autoerotismul poveştilor de care suntem impregnaţi, totul incepe cu un eu
Gim părea că se abţine cu greu să nu izbucnească în râs:
– Tony, eşti un om bolnav.
– Da, însă cositul mă va vindeca.

“Ce însemnă acasă?” îl intrebase Dorina atunci.
“Acasă e lungimea drumului pe care Făt Frumos îl parcurge după ce pleacă din casa natală. Acasă e locul de care ne plictisim cel mai repede, acasă e singurul loc în care transpiraţia ne miroase urât, e locul de care cu toţii fugim; fugim pentru că de fapt dorim lupte şi provocări. Acasă e locul în care cu toţii ne vom întoarce candva, cumva după ce vom fi reusind să transformăm întreaga lume în casa noastra. Acasă e primul loc care începe să putrezească sau poate fi izvorul tinereţii tale veşnice. Acasă este locul ce face diferenţa între cadavrele tale interioare şi aripile noilor promisiuni”.
Lucrurile acestea şi-ar fi dorit Gim să le fi spus atunci Dorinei.
__________________________________________________
Vezi şi Watermelon I

Leave a Reply

Your email address will not be published.