Am fost uimit recent când cineva mi-a vorbit despre fericire care şi cum ar fi o stare de graţie, care este sau nu este. Că şi cum ar depinde de o dinamică a planetelor, a coincidentelor stelare, a bunăvoinţei unui zeu plictisit. Că şi cum ar aparţine unui spaţiu suspendat în interstiţiile interpersonale întâmplătoare.
Poate sunt sceptic, însă cuvântul “fericire” a fost scos din vocabularul meu încă de la prima iubire. Nu pentru c-am trăit doar iubiri dureroase şi pline de cavouri interioare, ci pentru că am realizat în timp că fericirea nu este rezultatul fugar al unei sincronizări temporare.
Fericirea nu este cuvântul acela de care abuzează eroinele în lacrimi, ci mai degrabă ar trebui să fie starea spre care tinzi când începi să construieşti ceva împreună cu cineva.
Oricum ar fi, mi-e jenă să vorbesc despre fericire, fie din cauza sentimentalismelor pompate în acest cuvânt, fie din pricina prejudecăţii mele că fericirea nu este un concept prea falic.
Esti destul de fericit daca ai făcut măcar o faptă bună…
Personal, refuz sa plasez fericirea doar in cadrul relatiilor interumane.
Sunt o sumedenie de lucruri si situatii care ma fac cu adevarat fericit. De cele mai multe ori fericirea depinde doar de mine si crede-ma am zile cand vreau sa fiu fericit si reusesc, intr-un fel sau altul. Cand nu-mi iese…asta-i alta poveste.
Si ca sa inchei, povestea asta cu astrele, planetele…o tampenie pentru creduli, dar daca asta-i face fericiti, sa fie atunci.
Fericirea e perceputa de fiecare diferit de aceea nu poti da o anumita “reteta”.Ce il face pe unu fericit pe tine poate te lasa rece :).Fiecare isi gaseste fericirea lui de la cel mai prost pana la cel mai destept.
“…fericirea nu este un concept prea falic “! Asa deci!!
Observ cu intristare ca astazi toti traiesc cu ideea ca totul li se cuvine: o slujba buna, o relatie excelenta, prieteni pe masura… insa fara a depune vreun efort. Se realizeaza o inertie a lui TOTUL TREBUIE SA FIE BINE!, care idee se intareste si in scolile romane, si pe care psihologii o observa ulterior cand se vine la terapia de cuplu, iar asistentii sociali o pot tine responsabila cand copii sunt loviti de parinti ca au baut un pahar cu apa, desi nu cerusera voie in prealabil! Nu, nu e adevarat deloc!Trebuie sa muncesti pentru tot ce ai!Nu se realizeaza ca de fapt rolurile se schimba in viata, esti ori vanator, ori vanat, ca sa nu spun concret dominator – dominat. Fericirea nu este un concept prea falic, ii dau dreptate cui a scris! Intre noi si realitate sta puterea noastra de perceptie, pe care psihologii o numesc’ constiinta”, dar deasemenea ei spun ca este subiectiva! Indiferent cum ar fi sau nu, fericirea, ca idee macar, undeva exista! Si ii sta bine cu ea, acelui ce o poarta la gat, dar nu in mod ostentativ! SI NU CA UN ARGUMENT IMPOTRIVA CELUILALT, de aceea nu este un sentiment prea falic…
Apoi, trebuie sa te lasi descoperit in ultimele tale ascunzisuri, pentru ca ea sa patrunda si sa umple goluri… Si de aceea fericirea nu este un sentiment prea falic.
“fericirea-i un lucru marunt..
e o aripa care vibreaza
fericirea-i un lucru mic
un pitic..ce danseaza..” cum canta cineva.
Ce frumos scrii cateodata, Adrian.:)
NU cred in fericire. Nu exista. E doar o stare de bucurie dusa la extrem, ce dureaza maxim 3 ani.
De ce nu sunt oamenii fericiti? Pentru ca ei cauta fericirea in exterior, cauta fericirea in alte persoane,in loc sa o caute in ei. Cred ca daca ar avea un job bun, un iubit/ o iubita, bani etc ar fi fericiti. Nu, si ar satisface doar niste dorinte, iar entuziasmul satisfacerii acestor dorinte va trece in ceva timp. Si unde-i fericirea? Fericirea o gasesti in tine, cand vezi frumusetea din lume si din oameni si bucuria de a exista.