Îmi aduc aminte cum la 9 ani, Moş Crăciun mi-a adus două caiete studenţeşti. Îmi doream mult să scriu pe ele (să conspectez, să copiez, să ţin un jurnal) şi visul mi s-a împlinit fix la Crăciunul evenimentelor din ’89. Situaţia nu era prea roză, tata făcea parte din garzile patriotice care patrulau noaptea prin oraş cu puşca la umăr, iar unchii discutau despre posibilitatea să fie chemaţi la Bucureşti să apere televiziunea.
În acea stare de alertă din jurul meu, eu nu mă gândeam decât că poate nu am destul timp să umplu caietele studenţeşti primite cadou. Aveam senzaţia că mai este puțin când până lucrurile vor deveni dramatice (îmi imaginam un război) şi caietele mele studenţeşti vor rămâne nescrise.
Mi-am adus aminte de urgența și implicit valoarea timpului pe care o simțeam de mic copil privind interviul de mai jos cu Mihai Călin. Ascultând un bun actor (l-am admirat acum mulți ani în Take, Ianke și Cadîr) vorbind despre “pasiunea mea pentru meserie” sau “necesitatea a petrece timp cu tine însuți”, îmi amintesc de relația specifică pe care o au oamenii cu timpul.
Sunt oameni care fac o mulțime de lucruri și le mai rămâne destul timp să iasă cu prietenii, să se bucure de familie, să se aventureze în diverse proiecte sau să călătoreasă. La polul opus, sunt oameni care nu fac decât un singur lucru și se plâng că nu au suficient timpul de altele.
O vorbă spune că atunci când ai ceva urgent de rezolvat, roagă un prieten ocupat să te ajute. El înțelege mai bine valoarea timpului și te va rezolva în cel mai scurt timp cu putință.
În Oceanografie, Eliade a scris un articol despre necesitatea de a pierde timpul. În vremea când îmi făceam programe riguroase și îmi scădeam imprudent orele de somn, această idee mi s-a părut trivială. Am regăsit îndemnul ascultându-l pe Mihai Călin și îmi dau seama cât de tonică este această idee. Să pierzi timpul cu tine însuți, cu familia, cu prietenii și în același să îți rămână destul timp pentru cariera ta, pentru pasiunile și proiectele tale.
Motto-ul acestui blog Relax, you have plenty of time vorbește despre relaţia mea cu timpul atât dintr-o perspectivă ironică (de fapt, nu avem totul timpul din lume), cât din perspectivă autentică (autenticitatea este singura şansă de a dilata durata propriei vieţi). Oamenii pe care i-am admirat i-am găsit întotdeauna relaxați și generoși cu timpul lor…
M-am lăsat purtat de gânduri şi amintiri, încă încerc să-mi lămuresc relaţia mea cu timpul, iar toate acestea mi-au fost inspirate ascultându-l pe Mihai Călin. Te invit să faci la fel, sunt 10 minute din timpul tău care merită investite în mijlocul unui poveşti autentice.
Interviul cu Mihai Călin face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark.
Unul din cele mai bune articole citite în ultima perioadă. Foarte frumos!
Mi-ar fi placut si mie sa dispara teama de esec…
Cat despre cele doua tipuri de oameni…hm… ati da timp pentru tine, familie, prieteni, arta, a-ti diversifica modalitatile prin care vii in contact cu viata si prin care cunosti lumea, toatea acestea vin dintr-o necesitate interioara pregnanta. Inchisa in globul meu de sticla, ma intrebam adeseori cum suporta multi altii sa nu-si acorde timpul acesta. De fapt, cred ca sunt foarte putini cei care au cu adevarat nevoie de el.
Downshiftingul e viitorul, sper 🙂
🙂
Realatia cu timpul e probabil si cea mai grea relatie pe care o poti avea… cred ca cel mai important e sa faci ce te pasioneaza mai intai si sa iti rezervi si timp pentru relaxare ( o ‘ieseala’ cu prietenii, un gratarel sau altele in genul asta )
Eu am mult prea mult timp de pierdut in Regatul Norvegiei, prin urmare am timp sa gasesc cusururi in jurul meu, (“jurul meu” fiind reprezentat de mapamond zilele astea din cauza posibilitatilor de comunicare moderne contemporane, si, bineinteles, din cauza ca eu ma aflu in centrul universului).
Am timp sa postez si intrebari de leapsa la altii pe bloguri…desi am constatat ca este o activitate cat se poate de monotona. Dar daca tot am inceput acesta activitate, vin si postez si intrebarea mea de leapsa aici, (ca daca o postam la mine pe bloguri nu o vedea nimeni):
CINE sau CE esti tu ?
Pot sa anunt ca eu nu am reusit sa raspund mai mult decat “eu sunt un membru al speciei Homo Sapiens sapiens”, raspuns ce probabil inseamna ca nu am depasit varsta adolescentei, (in care se contureaza mai bine identitatea de “sine”), lucru care nu este de mirare deoarece am apreciat varsta Romaniei, ca tara, in jur de 13,5 ani, (iar pe cea a Norvegiei in jur de 15,5 ani, si a Iranului in jur de 8 ani, ca sa aveti niste puncte de orientare a “scarii” pe care am folosit-o).
Intrebarea am cules-o dintr-o revista britanica numita “Philosophy Now !” care este o revista de popularizare a filozofiei in randul publicului larg, (si a ideologiei laburiste in acelasi timp), dar mi s-a parut inofensiva din punct de vedere propagandistic, si in general draguta, plus ca facea reclama si la un grup de socializare in real life din Londra, Philosophy for All, PFA, care propune intruniri lunare intre filozofi profesionisti si amatori in “Pestera lui Kant”, (un bar din Londra), si mai organizeaza si plimbari in natura, etc. http://pfalondon.org
Am postat si eu despre el pe aici pentru eventualii cititori din Londra care se simt singuri si sunt in cautare de oportunitati de socializare in real life.
P.S. Tot din UK, un “program” terapeutic de angajare sociala, care mi s-a parut ca rezoneaza cumva cu initiativa aia a lui Adrian Ciubotaru despre cititul unor carti in Piata Publica:
http://www.nhs.uk/lambeth/Documents/5%20ways%20to%20wellbeing.pdf
(“programul” e pe pagina nr. 2)
Oamenii încearcă să măsoare timpul doar în speranța că astfel îl pot ține sub control. De cele mai multe ori e bine să nu te gândești la cât timp ai să faci anumite lucruri ci la cât de mult dorești să le faci. Un articol extraordinar.