O camera de supraveghere amplasata intr-un colt al incaperii (am fi numit-o camera daca nu ar fi un abuz de paronime) ar fi aratat un pat pe care este trantit intr-o diagonala ciudata corpul unui mascul.
Acestea ar fi primele date.
Aceeasi camera de supraveghere. Zoom pe noptiera. Un CD cu ultimul album al unei formatii la moda. Astfel aflam anul petrecerii actiunii. 2008. Mai degraba, petrecerii inactiunii. Caci, desi camera filmeaza de cateva minute, nimic nu s-a miscat in camera, iar corpul tanarului este la fel de inert in acest paragraf cum a fost si in primul alineat.
Adica, e posibil sa se fi miscat putin, imperceptibil pentru numarul de frame-uri pe secunda acceptate de constructorul camerei de supravechere, insa ar cere de la cititor un gen de atentie pe care in mod normal nu-l ofera decat in circumstante speciale. In mod normal lucrurile trebuie sa fie speciala pentru a le privi normal.
Astfel, un corp statea aruncat intr-o balta de sange pe un pat. Sau un cutit in spate. Sau un flacon rasturnat pe noptiera dintr-o dorinta ciudata de scenografie. Sau, eventual, scena este filmata alb-negru (s-ar mari numarul de camere de supraveghere care ar putea suporta aceasta poveste), iar singura culoare ar putea s-o constituie balta de sange (impropriu spus, caci s-ar fi scurt cumva in saltea). Sau doar flaconul colorat, iar partilele de un alb imuabil oricaror efecte de Photoshop. Sau un corp oarecare statea aruncat pe un pat avand deasupra o foaie A4 pe care scria ceva indescifrabil intr-un idiom al limbii copte. Sau rotim putin camera de supraveghere, observam lipsa unei usi sau a unei ferestre si avem misterul unei crime perfecte.
Insa, in acest caz, povestea este mult mai banala.
Ne imaginam ca ar fi tanar, nu doar intuindu-i constitutia din unghiul camerei de supraveghere, ci apreciind sociologic imbracamintea. Un corp inert imbracat in blugi si intr-un hanorac cu gluga atarnandu-i pe partea stanga (mai tarziu, exista o sansa ca acest amanunt – al partii pe care cade gluga – sa-si dobandeasca o semnificatie pe care un cititor grabit n-ar banui-o).
Desi camera de supraveghere este statica si ofera informatii destul de restranse la rezolutia maxima cu care poate filma si gradul de luminozitate al incaperii, astfel cu toate aceste impedimente logistice, se poate observa ca patul nu e pat, ci e o canapea din doua bucati. Element de dormitor care introduce in mod subtil ideea provizoratului acestei scene. Apoi iti vine in gand indoiala cu privire la functia de dormitor a incaperii. Sau originea sexuala a camerei, daca ne gandim bine ca CD-ul acela aruncat pe noptiera poate trada un gust muzical regasit statistic in randurile publicului feminin.
Insa acest lucru n-ar fi de ajuns. Ar fi nevoie de cautarea unor alte amanunte pline de inteles. Culoarea lenjeriei de pat, titlul revistei (de langa CD) care se vede blurat din cauza precaritatii imaginii oferite de camera de supraveghere, eventuala igiena a camerei sau existenta unei perne mici, colorate.
Insa, si aceste lucruri ar fi colaterale in cadrul episodului de fata. Ce cauta un tip aruncat pe un pat? Respira acel tip? Plange? Rade? Sopteste un secret in genul acelei scene din In the Mood for Love? La ce se gandeste, cum a ajuns acolo? De cat timp sta astfel intins? De cat timp de la pornirea camerei de supraveghere in primul alineat al acestui text?
Despre aceste intrebari si scenariile posibile in jurul ipoteticelor raspunsuri, vom afla intr-un episod urmator.
super tare! genial! :-)))
Episodul asta m-a confiscat de la primul alineat.Si totusi…
Sincerul si disponibilulpe care il contempli cu pofta nu prea are dileme(sau cel putin nu ni le-ai dezvaluit),nu prea zambeste,nu prea se intreaba de ce dracu’ e subiectul unui experiment nemarturisibil.
Si totusi…
Domnul X nu e sufletul infect al unei inspiratii de moment.
Intreb: insinguratului nu i se pare ciudat ca cineva abereaza pe seama lui?
Nu pare să-şi dea seama de asta şi riscăm să nu ne mai dăm seama nici noi: e o prezenţă atît de vegetala încît nici nu mai vedem cît de sonat e; ne zgîim la el şi îi acceptăm compania. El ne provoaca la un joc debil( se anunta vreo cateva episoade…) ,constient de ceea ce face,vrand ca si noi sa fim constienti de ceea ce vedem ,pentru ca in final(posibil final) sa ne transmita:
-In caz că vă întrebaţi de ce-ar fi trebuit sa va uitati la ceva atît de idiot, să ştiţi că n-ati fost singurii.(Sic).
Acest viitor serial ne restituie simtul absurdului ,pe care n-ar trebui sa-l pierdem nici un moment,in intalnirile noastre cu un blogger.Scoţînd nebunia în faţă, ne scoate şi pe noi din amorţeală. Ne provoacă să ne punem întrebări sănătoase, întrebări de (ne)bun-simţ, întrebări esenţiale, în legătură cu ce vedem in fiecare zi din restul vietii noastre.