Trebuie să măresc gradul de risc pe care viaţa mea poate să-l suporte

0 Flares 0 Flares ×

Am întrebat zilele trecute pe twitter care este traducerea expresiei leap of faith în limba română. Speram să găsesc o expresie care să spună mai mult decât traducerea mot à mot, iar Tina mi-a găsit o explicaţie perfect mulată pe speranţa nedeclarată – nefiind interesat de nuanţe “teologice” –  a întrebării.
Leap of faith implică un risc asumat sperând că totul va fi bine, într-o română pitorească Cu Dumnezeu înainte!

Atâta timp cât nimeni nu poate stăpâni prin cunoaştere toate variabilele drumului, orice înaintare pe orice drum presupune un act de credinţă. Când nu ştii ce te aşteaptă şi totuşi mergi înainte, te rişti. Dacă ştii ce te aşteaptă şi înaintezi, nu se întâmplă nimic nou, iar riscul este inexistent.

Astfel, pentru a aduce lucruri noi în viaţa noastră, trebuie să riscăm. Lucruri noi nu înseamnă neapărat lucruri bune sau lucruri utile, însă dacă mărim cantitatea de evenimente noi din viaţa noastră creştem probabilitatea ca unele dintre acestea să ne prindă bine.

Astfel, orice risc poartă cu sine posibilitatea unor oportunităţi, căci oportunităţile apar pe calea riscului.
Dacă viaţa este un imens mecanism pedagogic atunci sunt mari sanse să se folosească de capacitatea noastră de-a risca pentru a ne vorbi şi pentru a ne transmite semne.

A înainta pe calea riscului necesită un leap of faith, presupune o doză de naivitate sănătoasă şi denotă acea siguranţă a acelor care merg înainte deşi nu deţin toate datele şi toate informaţiile.

Multe lucruri din viaţa noastră le facem fără o prospectare prealabilă. Uneori este o imprudenţă, alteori este un curaj. De cele mai multe ori, labirintul propriei vieţi îţi cere să înaintezi pe încredere. Încredere că la final nu ne aşteaptă un monstru rău, că bine facem, bine găsim, că nimic din ceea ce ni se va întâmplă nu va fi peste puterile noastre.

A risca înseamnă a avea încredere că poţi mai mult decât crezi în momentul actual. A împinge puţin mai departe aria posibilităţilor tale cere o doză de modestie: aprecierea pe care mi-o fac la momentul actual este sumară şi nevoie de noi oportunităţi pentru a mă cunoaşte mai bine pe mine însumi.

Autocunoaşterea nu este un rezultat al unui act de contemplaţie, este mai degrabă un proces continuu care se întâmplă în mijlocul bătăliilor.

Este nevoie de multă flexibilitate pentru a lăsa riscul să intre în viaţa noastră. Riscul care presupune o cantitate implicită de nou în viaţa noastră poate destabiliza o personalitate rigidă, poate dezorienta dacă nu este filtrat cu atenţie. Nu orice risc ne aduce în mijlocul unei situaţii creative (la urma urmei, astfel definesc eu o oportunitate) şi nu orice pas riscant este sincron cu nostalgiile şi visele pe care le avem la un moment.

Dincolo de acestea – pe termen lung – este mai eficient (eficienţa trebuie să fie unul dintre criterii) să fim mai-degrabă-imprudenţi decât mai-degrabă-prudenţi.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

14 thoughts on “Trebuie să măresc gradul de risc pe care viaţa mea poate să-l suporte

  1. tibi

    La concret.
    Ca sa ne casatorim e bine “să fim mai-degrabă-imprudenţi decât mai-degrabă-prudenţi.”?

    Ca sa facem un copil e bine “să fim mai-degrabă-imprudenţi decât mai-degrabă-prudenţi.”?

    Sau treburile astea cu im(prudenta) sunt pentru alte situatii?

    Reply
  2. andrada

    de obicei sunt imprudenta cand nu ma multumeste ceva in viata mea… cand sufar o deceptie sau am o perioada in care imi merg toate prost. de multe ori imprudentele imi aduc oarece satisfactii. insa de cele mai multe ori imi dau seama ca acele satisfactii sunt efemere si ajung uneori sa ma intristeze si mai mult. oricum, sunt de aceeasi parere cu tine, ca mai degraba sa fim imprudenti decat prudenti in unele situatii…
    @ tibi: nu cred ca se pune problema sa fii imprudent atunci cand iei decizii ce ti-ar putea schimba viata…

    Reply
  3. bhuttu

    Riscul e si el cuantificabil. Studiul prealabil e intotdeauna binevenit, iar a risca nu inseamna neaparat a fi imprudent. A nu calcula gradul de risc este adevarat imprudenta. Nu incercati asta acasa.

    Reply
  4. Misaki

    Nu stiu altii cum sunt, dar eu am facut descoperirea “epocala” ca fara riscuri nu simt ca traiesc, toate lucrurile bune se decoloreaza si capata subtile nuante de gri. Stand tot timpul in zona proprie de confort nu am facut decat sa-mi sadesc teren de maracini sau nefericire, cum vrem sa-i spunem 🙂

    Reply
  5. jez

    “Aşa că nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine. Dumnezeu va avea grijă şi de mâine. Ajunge zilei necazul ei!” ”

    Sunt lucruri pe care le putem controla si lucruri pe care nu le putem controla. Daca stam sa ne gandim bine, tinand cont ca sunt prea putine lucrurile pe care le putem controla (ca sa nu zic ca doar avem iluzia ca putem controla), riscam in fiecare zi si in fiecare clipa cate ceva.

    Si o animatie memorabila, plina de pilde 🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=peUFIfD-uYM&NR=1

    Adi, trebuie sa incerci sa nu “te” mai risti, ci doar sa risti.

    Televizorul nu “vede”, ci “se” vede la televizor, asa cum eu nu ploi, pentru ca a ploua e verb intranzitiv impersonal

    desi unele dictionare accepta si “a se risca”, forma nu este nici placuta, nici unanim acceptata

    Reply
  6. Pingback: Câte resurse îţi aloci întreţinerii propriei imagini? | Adrian Ciubotaru

  7. Pingback: Avem o țară plină de cofraje, ne mai lipsesc doar ouăle! | Adrian Ciubotaru

  8. Pingback: Am riscat destul? | Adrian Ciubotaru

  9. Pingback: Fiinţa cu cea mai mare cantitate de improvizaţie din viaţa sa | Adrian Ciubotaru

  10. Pingback: Când ai pariat ultima dată pe tine însuţi? | Adrian Ciubotaru

  11. Pingback: Povestea filmelor de groază | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *