Ti-am fost ca o mama

0 Flares 0 Flares ×

just_relax.jpg

Auzi bai, ti-am fost ca o mama, deci asculta-ma cu fiecare parte a corpului tau. Am sa fac acest articol un post audio, sa ti-l pui la casti, sa-l asculti motivational pe strada, in metro sau rasfoind bloguri.
Daca tara e de rahat, atunci iti petreci viata intr-o imensa buda. Daca traiesti intr-o buda, conspiratia universului se va opri intotdeauna la usa si n-o vei auzi niciodata ciocanind. E aceeasi tara de rahat care te-a nascut pe tine inteligent si pe celalalt prost, e aceeasi intuitie a femeilor curve cu o singura exceptie, bunica ta.
E aceeasi tara si aceeasi mentalitate care ne doare pe toti, insa ale caror bube le perpetuam inertial cu totii din aceeasi jena de-a nu sari din peisaj. Daca e la moda nonconformismul, atunci toti suntem conformisti, atunci toti ne zbatem in debaraua propriilor minti.

Era un tip care lua bataie de la toti pentru ca, ne povestea mai apoi, ii era frica sa loveasca, se enerva atat de tare incat daca-ar fi lovit, s-ar fi lasat cu moarte de om. Toata existenta lui se purta in prealabilul unor gesturi neinfaptuite, pe spinarea unor consecinte imaginate. Uita-te la tine si intreaba-te cate romane ai scrie, cate scenarii ai scoate daca ai povesti istoria neimplinirilor tale, balada gesturilor pe care puteai sa le faci, dar te-ai cacat prematur pe tine.

O mica generatie de baietei crescuti de femei. Lipsiti de curajul nazbatiilor, am devenit fideli propriului brand personal, cotizam perfect la continuitatea propriei mediocritati implinindu-ne visul ascuns de-a deveni umbra perfecta. Nu vrem reflectoare in fata, vrem doar sa transmitem din umbra ultimei banci. Metafora cu umbra este antipodul fantasmei Judecatii de Apoi pe care bunicii o aveau in minte ca o certitudine ce va apare la sfarsitul lumilor. Nu mai exista o echilibrare de plati la finalul traseului nostru, ci exista doar o piata pe care ne vindem la taraba povestile, neimplinirile si vietile posibile pe care le-am fi avut daca.
– Sefule, hai cumpara de la mine, as fi putut fi un pictor celebru
– Trei vieti la zece mii. Puteam sa fiu si pictor, si scriitor, si Don Juan.

De cativa ani, urmam sa fim tot ce poate deveni mai frumos in aceasta Romanie care ne doare zilnic. Press play. De cativa ani, copii nostri devin din ce in ce mai nenascuti. Hai transmite stirea: O tumoare imensa ce umbla nestingherita prin saloanele unei maternitati din Bucuresti a fost imobilizata de fortele de ordine si dusa la sectie pentru interogari.

Articolul de mai sus a fost intriga. Sobieski a ajuns in fata zidurilor cetatii, s-a asezat, a pornit televizorul si s-a uitat la emisiunea lui Ciutacu cu bloggerii.
Ciutacu care a dat dovada de bun simt ca l-a invitat pe Bobby Voicu sa vorbeasca despre bloguri, despre bani din blogging, despre imagine on line, despre politicieni cu bloguri. Bobby este una din cele mai echilibrate personalitati din blogosfera, iar paradoxul sau frumos este ca nu blogosfera l-a nascut pe Bobby Voicu, ci blogosfera a trebuit sa creasca intru intampinarea unui Bobby Voicu. Tip despre care uneori ai impresia ca este cel mai neromanesc dintre toti. E lipsit de umori, nu poarta ciuda sau invidie, iar eleganta cu care nu se amesteca in conflicte create din borcanele cu frustrarile altora il insoteste in permanenta.

Asadar, daca Ciutacu a dat dovada de bun simt ca l-a invitat pe Bobby Voicu, cu siguranta a fost si mai sclipitor ca l-a invitat si pe Adrian Ciubotaru. Adrian Ciubotaru care este un blogger parca venit din alta lume, iar uneori ai impresia ca singura sa legatura cu blogging-ul este platforma pe care o foloseste. Un blogger care nu a enuntat (desi obisnuieste sa) nimic genial in emisiune, insa nu a spus nici enormitati pe care ceilalti veterani le-ar fi putut taxa. Nu si-a reprezentat doar numele si brandul personal (desi a capitalizat erotic aceasta aparitie tv aplicand unul din beneficiile blogului: posibilitatea mai larga de-a agata), ci a incercat sa povesteasca aceleasi chestii propedeutice pe care oricine dintre voi bloggerii le-ar fi putut spune.

A fost o prima emisiune cu bloggeri (nu m-ar fi mirat ca vreo matusa grijulie nimerind pe Antena 2, si vazand titulatura de blogger in dreptul numelui meu, sa ma sune si sa ma intrebe daca nu cumva am ramas fara serviciu) in fata unui public majoritar neinitiat in tema editiei din acea seara. Astfel, nu s-au lansat diagnostice eterne si infierari targetate, ci s-a incercat lamurirea catorva chestiuni principiale.

De ce spun c-am incercat sa reprezint? Pentru ca ideea mea despre o comunitate e mai larga decat antipatiile si simpatiile proprii, trece dincolo numarul de vizitatori unici si bisericutele create. Apreciez cu aceeasi lejeritate pe zoso ca a contribuit la “cresterea industriei”, ca e un tip cult si tot tacamul, la fel cum deplang cu aceeasi lejeritate neonestitatea lui si visceralitatea cruciadelor personale pe care le poarta cu diferite personaje. Apreciez si pe ala, si pe ala si pe multi altii. Sunt tipi faini si ok. Sunt aceeasi tipi care imi amintesc uneori dureros de des ca blogosfera e plina de tipi ok care fac gesturi de cacat.

Blogosfera care, pe anumite frecvente, te invata ce inseamna metafizica: daca nu-o citesti o luna, vei trai sentimentul ca n-ai pierdut nimic esential pentru dezvoltarea ta ca fiinta spirituala.

La fel cum apreciez si pe Darius, singura minte geniala – cunoscuta prin intermediul blogurilor – pe care o recunosc existand in afara mintii mele. La fel cum ii deplang naivitatea si prostia cu care se baga in gura unora care abia asteapta sa scrie intr-o maniera personala despre chestiuni controversate.

Blogul e tot ce se putea intampla mai bun in viata celor care la inceput mancau seminte, apoi au populat internet cafe-urile, au impanzit mircul si hub-urile de cartier, iar apoi si-au finisat tehnicile de masturbare facandu-si blog. Mai bine sa faca rime decat sa faca crime. Blogosfera (cei familiarizati cu sociologia stiu ca nu e decat un concept vag, creat artificial pentru a identifica in limbaj o comunitate neconturata) a creat minunea de-a aduna la bere oameni pe care familia ta nu da doi bani si pe care mediul din care faci parte nu putea sa-i genereze in mod natural.

Inchei acest demers blogoreic, profitand de ocazia de-a fi personal de fata la scrierea acestui text, in dorinta de-a face cateva lamuriri. Unii dintre voi nu sunt obligati moral sa continuie lectura.

Cand m-am prezentat lui Nastase de fata cu toti ca fiind unui dintre cei mai inteligenti bloggeri (lucru de care s-a convins ulterior), unde era artificialitatea mea? Ati ras, a fost o gluma buna pe care de doua luni ma chinuiam s-o fac spontana, insa cei care ma cunosc, au stiut c-am vorbit serios.

Radu, apreciez inca o data sinceritatea si durerea ta exprimata onest. Ai scris pe blog exact aceleasi lucruri pe care mi le-ai exprimat in fata si la berea cu pricina. Am dat atatea limbi cate incercari de-a aduna oameni faini la o bere am avut. Am cotizat moral la spalarea imaginii slugii oligarhului cu aceeasi dorinta de-a ne cunoaste intre noi si a rezolva (cand e cazul) problemele de salon.

Am atat de putine lucruri personale de impartit incat mi-as bea berea la fel de linistit si daca in stanga mea e Ciutacu, in dreapta e piticu, si daca Costin ma critica patern de la cealalta masa, iar mai tarziu apare si Greger.
Stiam ca risc si m-a durut undeva. La fel cum ma doare de micile divergente (nu vin-ca-vine-si-ala, daca-vine-ala-nu-vin-eu), sensibilitati si oripilari de fata mare. E buna berea intre noi, la fel de buna cum aceiasi noi am dori sa mai cunoastem si pe altii. Alti giboni, alti guvizi, alti papagali, alti ratoni.
Ne comportam uneori ca niste oameni inteligenti si dezvoltati cu o infrastructura emotionala specifica lumii a treia.

Asocierea mea cu lingaul doar google-ul meu interior o poate contoriza, la fel cum nu mi-am permis niciodata sa recomand cuiva culoarea perdelelor din propria casa. Am avut norocul sa ma misc in medii in care nimeni nu m-a scuipat intr-atat incat sa simt o durere pancreatica de-a fi contemporan la aceeasi masa. Sunt mai mult decat simplu blogger si o stiu atat de bine incat mi se rupe inima de asocierile conjuncturale care flutura prin mintile unora.
Mi-a facut placere si m-am bucurat ca Victor a aparut cu sotia lui la o bere, la un suc cu blogerii, ca Diana sau nihasa sau Andrei Rosca s-au simtit bine, c-a venit si Emi cu prietena lui, c-am mers apoi in gasca la Mc in Dristor.

Si-n deznodamant, cand Sobieski intra victorios in cetate, idealist cum sunt, am iluzia c-avem sansa de-a contura cateva din reflexele sanatoase ale comunitatii in care ceilalti care acum cresc in urma noastra vor avea norocul sa se ridice – e o fraza stilistic execrabila, insa ideea s-a inteles. Pentru ca, sa nu uiti, daca de pacatele tale te bucuri mai mult numai tu insuti, de zambetul si relaxarea ta se bucura si ceilalti.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

24 thoughts on “Ti-am fost ca o mama

  1. Andrei Rosca

    Un singur lucru vreau sa spun in legatura cu “Apreciez si pe ala, si pe ala si pe multi altii.”

    Ai darul de a aprecia si invidia oamenii, ceea ce e mare lucru. De multa vreme am vrut sa-ti zic chestia asta. E nevoie de un anumit caracter si de o anumita constientizare a propriilor limite ca sa poti face asta.

    Insa, ca sa iti dau satisfactie, adevarul e ca modul exhaustiv in care crezi ca esti genial e atat de fermecator incat merita folosit si intr-o emisiune tv. 🙂

    Relax.

    Reply
  2. Oana

    Sa nu te astepti ca in urma acestui articol sa inteleaga ceva. De fapt, vor intelege, dar tot ce vor ei. Eventual poti sa-i trimiti sa se certe cu mine. Am vreo doua zile libere si imi pot incarca bateriile pe ei :). Problema e ca esti un personaj mult prea destept, iar prostii nu te vor intelege niciodata.

    Reply
  3. radu

    Si de cand conteaza asa mult opinia mea? 😀 Uite, Oana Stoica Mujea este unul dintre cititorii tai mai inteligenti ca noi, carora nu le-a parut rau sa te vada in troaca.

    Reply
  4. diana tusa

    iar m-ai lasat masca! ai un stil de a scrie!
    nu vreau sa ma bag in conflicte voastre -le am eu pe ale mele, desi, mentinandu-mi afirmatia facuta vineri seara, in unele chestii politicienii sunt mici copii pe langa voi-, dar e pacat sa-ti irosesti talentul incercand sa “te” explici unuia sau altuia.
    ca outsider, pentru ca ma simt inca asa, impresia mea e ca unii se simt nebagati in seama suficient. si actioneaza in consecinta.
    tot ca outsider, ai facut bine ce ai facut. si in emisiune. si vineri seara.

    P.S. eu m-am simtit excelent. ma bucur ca v-am cunoscut. sunteti niste oameni traznet.
    cu toate astea, insist ca – daca va mai exista o data viitoare – sa ma ocup eu de organizare 😉

    Reply
  5. Pingback: Bloggeri la televizor » piticu.ro

  6. Pingback: BLOGoree.ro blog » Blog Archive » Adi, tradatorule!

  7. Tiberiu

    Adrian: Frumos eseu. Nervos rau. Asta inseamna vana si nu labarelile despre sexul oral. Tot amical 🙂 .

    Lorena: Nimeni nu-ti poate impune un prieten, dusmanii vin singuri si neinvitati. Un prieten adevarat iti poate spune ca te-ai intovarasit cu un dobitoc si este mai bine sa-l ocolesti. Pana la urma, trebuie sa recunoastem ca genialitate de care ni se pare ca suntem cuprinsi face cucui de cele mai multe ori. Exact ca-n vorba noastra straveche care se termina cu capul de prag. Chit ca sunt avertismente, noi avem convingerea ca suntem prea inteligenti pentru a ne lovi. Ei bine, uite ca se intampla. Cine nu s-a lovit sa ridice mana. Corect: nu aveti loc de cucuie 🙂 . Nici eu.

    Reply
  8. Lorena

    bine, Tiberiu, dar mi se pare că reacţia asta anti-Adi e extrem de exagerată.

    Mi se pare o dovadă de prietenie să-l laşi să hotărască singur dacă cel de lângă el e un dobitoc sau nu. Poate aşa-zisul dobitoc, în dobitocia lui, ştie să îi ofere ceva pe care alţii mai inteligenţi nu îl posedă. Cea mai bună prietenă a mea, la un moment dat, avea o reputaţie de curvă penală proastă retardată etc. Ei bine, ne distram de minune! Iar prietenele aseptice şi cuminţi mă plictiseau de moarte.

    Pe de altă parte, nu mi se pare o dovadă de prietenie ce am citit pe blogul cuiva: dacă eşti prieten cu cutare, eu nu te mai consider prieten. Mie, afirmaţia asta îmi miroase a şantaj emoţional. Şi în mod sigur, cineva care încearcă să te şantajeze nu îţi e prieten.

    Reply
  9. Cristian Greger

    Interesant post. Intr-adevar unul nervos dar cu talc. Eu unul nu pot sa-ti spun decat ca ma bucur ca nu mai sunt in mijlocul evenimentelor “blogosferice”. Dar le doresc succese nebanuite celor ce participa la ele 🙂 … cele bune Adi !
    PS: Te astept la Brasov 😀

    Reply
  10. unul

    N-am vazut emisiunea… am vazut doar fragmentul de pe site. A pus moderatorul o intrebare… de ce sa ai blog. Singura motivatie pertinenta spusa de tine a fost cea despre socializare.

    Acest fenomen se explica cu totul altfel, n-are legatura cu ce spui tu. Una este sa scrii si sa recitesti ce ai scris pentru a vedea cum ai evoluat in gandire si in exprimare. Alta este sa faci public ceea ce scrii. Acest lucru are la baza dorinta de apreciere din partea celorlalti. N-ai sa vezi niciodata un om impacat cu sine ca-si va face blog. Nu o mai ardeti toti cu blogosfera, cu idei, cu genialitate… etc. Toti sunteti doar niste inadaptati in aceasta lume. Si paradoxul este ca, va este ‘scarba’ de aceasta lume, dar doriti aprecierea celor care traiesc in ea.

    Asta este explicatia pentru fenomenul blog. Si nu numai blogul… dar si toate celelalte servicii de upload prin care individul doreste sa arate celorlalti ce a facut/ce a gasit/ce a scris… etc. Individul intotdeauna a dorit sa fie acceptat de catre ceilalti si mereu a incercat sa iasa in evidenta prin ceva. Ceea ce face ca aceste servicii sa aiba asemenea succes. Daca pana acum au fost alte modalitati mai ‘rudimentare’ la care individul putea apela pentru a-si ‘demonstra’ superioritatea, acum progresul tehnologic ii permite sa faca acest lucru la scara mai mare. Foarte simplu.

    Nu stiu cat o sa va ajute blogurile sa va sustrageti aprecierea celorlalti. Pentru cei care reusesc acest lucru, felicitari! Pentru ceilalti… trebuie sa intelegeti ca nu toti oamenii pot fi fericiti. Nu toti se nasc cu inteligenta si abilitatile care sa le permita sa devina impacati cu sine.

    De asemenea, as dori sa-i felicit si pe cei care realizeaza ce spun eu si vad blogul doar ca pe un instrument eficient pentru a castiga niste bani, bani folositi pentru a-si trai viata sociala, vazandu-si in continuare de evolutia spirituala personala.

    Tie Adrian… felicitari pentru modul in care te exprimi, pentru ideile despre care scrii. Iti doresc sa ajungi sa scrii pentru tine, nu pentru ceilalti.

    Reply
  11. Tiberiu

    Lorena: asa este. reactia este exagerata pentru ca aia care-l stim avem alte pretentii de la el. poate pretentii suna aiurea, mai bine asteptari. eu am inteles insa tot 🙂 . decizia ii apartine. si stie el ce face. pot s-o cunosc si eu pe amica ta cu reputatie? glumesc :)) . esti haiosa insa. in locul tau m-as lepada de o asemenea amica. exista posibilitatea sa te confunde lumea. cunosc cateva cazuri. apropos…sa nu uitam: spune-mi cu cine mergi, ca sa-ti zic ce destept sunt 🙂 .

    Reply
  12. Oana

    @Tiberiu: Imi permit sa iti dau un sfat: Tu fii atent la prietenii tai. Oricine are dreptul sa se impreteneasca cu oricine, fie cazul Lorenei sau al lui Adi. Daca eu as veni si ti-as spune ca X e un bou si nu mai vreau eu sa fii prieten cu el, ai accepta? Daca da inseamna ca nu ai personalitate.

    Reply
  13. Tiberiu

    Lorena: scuze ca-ti raspund tarziu. La mine este greu sa vii si sa-mi spui cu cine sa fiu sau nu 🙂 . Motivul este simplu: eu am doar cunostinte si nici un prieten. Am avut cativa, dar unii au murit, iar altii au plecat din tara si s-a intrerupt legatura. In rest, pot privi cu simpatie pe cineva, cum este cazul lui Adi, si sa-i sugerez una-alta, dar el face tot cum il taie capul, la fel cum facem toti. Sfaturile sunt rare ori ascultate. In cazul de fata, cred ca este destul de clar ca nu am avut alt motiv decat protectia lui Adrian fata de imaginea pe care si-o face daca se afiseza cu un papagal. De ce am facut-o? Pentru ca este un tip inteligent si este pacat sa-si atraga antipatii din cauza unui singur personaj. Este insa optiunea lui si eu nu pot sa o critic decat atunci cand nervii mici si foarte nervosi ma imboldesc. Acum regret. Daca Adrian ar fi fost prietenul meu, atunci nu s-ar fi dus la emisiune. Si-ar fi dat seama ca-i pierdere de vreme. Sau s-ar fi dus si l-ar fi facut pe Ciutacu sa-si smulga parul din cap sau sa-i manance din palma. Nu s-a intamplat asa, ba a avut o urmare nasola (am citit la pam-pas): genialu’ a dat de baut la blogari. Pardon? Nu. Asta este impardonabil. Numai ca, vezi tu, fiecare face ce crede intr-un anumit moment. Adrian si ceilalti au crezut ca este bine sa accepte. Eu consider in continuare ca nu.

    Reply
  14. Lorena

    Tiberiu: Mie mi se pare că practici o formă subtilă de manipulare, Tiberiu. Încerci să-l desparţi pe Adi de un tip cu care în mod evident se simte bine.

    Uite, eu îl plac pe Adi – fără alte intenţii, pur şi simplu îl plac pentru felul în care gândeşte, pentru ceea ce spune, pentru ceea ce este el ca om. O.K., pentru toate astea, el reprezintă, din punctul meu de vedere, o valoare.

    Indiferent dacă s-ar împrieteni de mâine cu Jiji, sau şi-ar anunţa public căsătoria cu Zina Dumitrescu (sau fie, cu Cătălin Botezatu), pentru mine Adi ar fi tot Adi. Prietenul meu. Pentru că l-am acceptat de prieten, înseamnă că voi ţine la el NECONDIŢIONAT, DIN AMICIŢIE SINCERĂ, în continuare.

    Poate s-a apropiat de persoana pe care voi o detestaţi pentru că acea persoană îl completează într-un fel în care voi nu îl completaţi. Poate acea persoană îl ajută într-un fel în care voi nu îl puteţi ajuta. Dacă pretindeţi că ţineţi la un om, e normal să îl înţelegeţi cu toate defectele, nevoile şi amiciţiile lui, nu să vă limitaţi la frişca de deasupra.

    Cam aşa văd eu prietenia. I rest my case.

    Reply
  15. Gramo

    “insa cei care ma cunosc, au stiut c-am vorbit serios” – pai ce facem dom’le, unul dintre cei mai intelighenti blogheri, care se considera singura minte geniala in afara lui Darius, pune virgula intre subiect si predicat? 🙂

    Daca-i pe-asa, atunci o sa ne luam dupa Flu si o sa incercam din toate puterile sa fim mediocri. 🙂

    Reply
  16. maradona

    @Gramo: daca virgula din citatul lui Adi este fara rost atunci semnul de intrebare din comentariul lui Gramo cum este? Inventam gradele de comparatie ale lipsei de semnificatie?

    (goooooooooooooooooooool!!!!!!!!!!!!!!!)

    Reply
  17. Tiberiu

    Lorena: eu nu stiu inca daca se simte bine cu Ciutacu sau nu. daca se confirma aceasta informatie, atunci Adi sa fie sanatos. poate fi prieten cu absolut oricine. nu ma afecteaza in niciun fel. ti-am mai spus ca eu nu am prieteni. daca Adi ar fi fost amicul meu, atunci nu s-ar fi dus la bere-n veci cu personajul. in cazul de fata este pacat pentru el ca-si strica imaginea si isi atrage “simpatia” multor autori de bloguri. nimic mai mult.

    Reply
  18. Lorena

    Dacă un autor de bloguri îşi dăruieşte atât de pripit şi pe criterii atât de superficiale simpatia/antipatia, poate e mai bine să îl laşi să se elimine de unul singur din tovărăşia ta.
    Iar imaginea unui om… îndrăznesc să cred că e mai mult de atât. Ce-i drept, depinde şi în ce fel de ochi se reflectă. :))

    Reply
  19. Tiberiu

    Lorena: Ai dreptate orice ai spune. Mai mult ca sigur ca acesta este ultimul post pe blogul lui Adi. El a obtinut ce si-a dorit: imagine, un link la papagalul de Ciutacu, berea gratis cu prietenii data generos de periuta lui Felix etc. Eu m-am trezit ca sunt facut idiot de acelasi papagal Ciutacu, care are curajul unui castrat si ma insura printr-o asa-zis anonima. M-am implicat si complicat cu aceasta poveste.Faceti voi cum este mai bine. M-am cam plictisit pana si de blog. Imi pierd timpul deseori cu oameni care nu merita. Asadar, bafta tututor de aici. Pe mine nu o sa ma mai vedeti pe blogurile amicilor imbecilului de Ciutacu. Cand isi vor da seama de greseala unei asemenea asocieri…voi reveni normal in randurile celor care spun acum despre papagal ca are pene frumoase si zboara ca o racheta.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.