Tag Archives: ford focus

Transalpina – probabil cel mai spectaculos drum din România

Nici nu mai știu cum am aflat de Transalpina și de când îmi doream să ajung acolo, dar știu cu câtă nerăbdare așteptasem acest week-end.
Am ajuns vineri seara în zonă. Am făcut dreapta la Novaci, am mers câțiva kilometri pe un drum mai prost și apoi, fără să simțim, am început să urcăm spre Rânca pe o șosea recent făcută. Stațiunea, situată la 1.600 metri, are multe pensiuni și puține hoteluri. Majoritatea clădirilor sunt în construcție și în câțiva ani sigur se vor vedea roadele investițiilor de acum.

Cum nu știam unde să ne cazăm, am făcut un tur de stațiune să vedem ce ne atrage privirea. Am ochit Hotelul Onix, am căutat pe net câteva recenzii şi am sunat clopoţelul de la recepţie. Locul e frumos, are wireless, trei restaurante, personalul e super amabil şi pentru o cameră dublă am plătit 130 RON. Un hotel care îşi merită cele trei stele.

Cum deja se înserase, a rămas să facem Transalpina a doua zi. Dimineaţă, la ora şase, deja nu mai aveam stare. Soarele ieşise dintre nori, ştiam că e prilej de poze şi doream să mă joc puţin pe traseu, înainte de micul dejun.

Citisem undeva pe net că e recomandabil să ai o maşină puternică pentru acest drum. E o uşoară exagerare (vezi urcând Loganuri, Clio, Matiz), dar nu strică deloc o maşină pe care te poţi baza. Spre norocul meu, am avut la dispoziţie acelaşi Ford Focus cu care am călătorit în Italia. Focusul Ecoboost de 1.6 şi 150CP cu care m-am înţeles perfect de-a lungul a peste 14.000 de km făcuţi împreună.

E greu de spus în cuvinte cât de spectaculos e drumul – uneori abrupt, alteori lin – care urcă până la 2.100 metri altitudine. O şosea bine făcută, cu hăuri în lateral şi cu puţine refugii. Stratul de asfalt e destul de înalt şi trebuie să ocheşti din timp locurile unde poţi trage pe dreapta, să admiri priveliştea şi să faci câteva poze.

Priveştea e infiorător de frumoasă, deși clima e destul de instabilă. Sus, înconjurat de creste şi prăpăstii, te simţi mic de tot şi nu poţi să fii decât recunoscător că muntele te priveşte la sânul lui chiar şi la volanul unei maşini. Maşină de care ai nevoie cel puţin pentru a te adăposti de cele câteva grade pe care le simți deasupra norilor.
Mi-am luat camera şi am montat un scurt filmuleţ cu traseul făcut pe care vă invit să-l urmăriţi mai jos:

Am trecut munţii şi am parcurs tot drumul până la Sebeş, însă nu recomand. Sunt 100 de km de drum pitoresc, dar încă în lucru pe multe tronsoane. Soşeaua curge de-a lungul unui râu, prin pădure, însă peisajul e închis şi, după două ore de mers, devine plictisitor.

Vreau să revin pe Transalpina în iulie – când sper să prind vremea mai blândă – şi să încerc traseul Obârşia Lotrului – Brezoi.

Albumul foto: Transalpina.

Cum m-am înțeles cu noul Ford Focus 2011

Când – printr-un concurs de împrejurări – ai maşina pentru două săptămâni poți spune că a fost mai mult decât un test drive. E deja o întreagă poveste și spun asta pentru că miza mea – şi a acestor articole – nu este să văd ce poate maşina, ci mai degrabă să văd cum interacţionez cu un anumit model, cum mă înţeleg cu maşina, cum o simt, cât de mult mi se potriveşte.

Varianta pe care am avut-o – 1.6 TDCi 115CP 5USI, echiparea Titanium – m-a purtat 3.000 de km cu aceeași usurință și la drum lung, și prin București, și pe drumuri de țară și pe autostradă. Usurința asta o simți în primul rând la motor care sună și cuplează bine, iar la turații mai mari îți arată o nervozitate plăcută care parcă îți spune “Sunt o mașină de oraș, dar dacă mă provoci…”. Oricum, pentru nevoile mele, un diesel la 115 cai mi s-a părut mai mult decât decent.

De asemenea, usurința o simți și când e vorba de confort.Varianta Titanium vine cu suspensii mai sportive, însă cred că cei de la Ford au găsit aici compromisul perfect: mașina stă bine în curbe și reușește în același timp să pară confortabilă pe drumuri cu denivelări.
Aici trebuie să povestesc că i-am făcut o vizită lui Augustin la țară, a condus-o și el și, când încercat să-mi arate cum fuge de spate mașina într-o curbă (cu frâna de mână trasă), rezultatul n-a fost atât de spectaculos cum spera: mașina chiar stă foarte bine pe roți.

Mi-a plăcut foarte mult design-ul care îmi pare stilat și agresiv în același timp, conturând o mașină care chiar atrage privirile celor din jur. Îmi aduc aminte chiar în prima zi, în timp ce așteptam la roșu, un nene cu un Golf 5 îmi face semn să cobor geamul să mă întrebe de mașină:
“Asta e noul Ford Focus?”

La fel, într-o benzinărie, tipul de la pompă m-a felicitat pentru achiziție, iar când am intrat înăuntru, cei doi tipi de la casierie se contraziceau dacă e un Subaru sau un Ford.

Pentru că îmi place să ascult muzică cu orice ocazie, de data asta, când am luat mașina de la Colina Motors, am venit cu un stick plin cu 2 GB de muzică atent selecționată. Nici urmă de dezamăgire, am găsit cel mai bun sistem audio cu putință (în limita experienței mele) care prin cele șase boxe te făcea să crezi că ești – după caz – într-o sală de concerte sau într-o discotecă. Ca o paranteză, cu această ocazie, am aflat că nu e indicat să asculți în trafic melodii hip hop cu sunet de sirenă pe fundal.

În acești 3.000 de km (majoritatea evident în afara orașului) am reușit un consum mediu de 5,4 litri. Comparativ cu datele oficiale (4,2 mixt), e un consum mare, însă n-am făcut reducere la stilul de condus, iar când mergi mii de kilometri și aduni bonurile de la benzinărie, îți dai seama totuşi că ieși foarte ieftin. În plus, am observat o chestie inteligentă aici: în bord îți apar sugestii de schimbat viteza pentru consumuri cât mai mici. Dacă ești într-a cincea și ai o anumită turație, îți apare o mică sugestie grafică să schimbi într-a șasea.

Am regăsit funcția de cornering a proiectoarelor, lucru care chiar te ajută noaptea în curbe mai ales dacă știi că șoseaua se poate supăra cu câteva gropi pe ici pe colo și am găsit util modul cum ștergătoarele își măresc viteza odată cu mașina. Am condus 6 ore prin ploaie, pe E85, și pot spune că aceasta smecherie chiar te ajută.

Interiorul nu e nici uimitor (cel de la C4 parcă avea mai mult stil), nici dezamăgitor, dar mi-au plăcut consola cu un design futurist şi volanul ajustabil – cu o cursă destul de lungă – în patru direcţii.

Singurul inconvenient l-a simţit atunci când am plecat, în echipa de patru, la Biz Snow Camp în ceea ce noi am numit #fordroadtrip, iar portbagajul a părut neîncăpător. Am dat vina repede pe Anne-Marie şi ale sale bagaje de concediu prelungit și m-am gândit că probabil 10% din drumuri le faci cu mașina plină. Are un portbagaj mai mic cu 7l decât la Opel Astra, însă mai mare decât cel de la ultimul Golf cu 30l.

Vreau să închei cu o chestie subiectivă pe care îmi vine greu să o pun în cuvinte. Când conduci noul Focus 3.000 de km, când te duci la Iași, la Giurgiu, pe serpentinele trecătorii Oituz, pe ploaie sau pe ceață, sentimentul pe care ți-l lasă mașina este unul de consistență. Simți că ești la volanul unui model în care un contructor de mașini a pus toată experiența unui secol de activitate, iar sigla Ford de pe volan nu e doar parte a unui proces de branding, ci efectul unei expertize solide.

Lucrul acesta se simte când ești la volan și când urmărești impresiile jurnaliștilor auto și, în plus, o întâmplare fericită a făcut ca tocmai ieri auto.ro să declare noul Ford Focus “Mașina anului 2012” în România.

Dacă urmăriţi tag-ul auto de pe acest blog, în curând voi reveni cu o supriză foarte frumoasă.

——————-
Galerie foto: Prin România cu noul Ford Focus
Chinezu a scris despre noul Focus aici, aștept articolul Raluxei, iar astă vară am urmărit campania Focus Talk.
Recenzii profesioniste: automarket.ro, turatii.ro, 0-100.ro