Nici nu mai știu cum am aflat de Transalpina și de când îmi doream să ajung acolo, dar știu cu câtă nerăbdare așteptasem acest week-end.
Am ajuns vineri seara în zonă. Am făcut dreapta la Novaci, am mers câțiva kilometri pe un drum mai prost și apoi, fără să simțim, am început să urcăm spre Rânca pe o șosea recent făcută. Stațiunea, situată la 1.600 metri, are multe pensiuni și puține hoteluri. Majoritatea clădirilor sunt în construcție și în câțiva ani sigur se vor vedea roadele investițiilor de acum.
Cum nu știam unde să ne cazăm, am făcut un tur de stațiune să vedem ce ne atrage privirea. Am ochit Hotelul Onix, am căutat pe net câteva recenzii şi am sunat clopoţelul de la recepţie. Locul e frumos, are wireless, trei restaurante, personalul e super amabil şi pentru o cameră dublă am plătit 130 RON. Un hotel care îşi merită cele trei stele.
Cum deja se înserase, a rămas să facem Transalpina a doua zi. Dimineaţă, la ora şase, deja nu mai aveam stare. Soarele ieşise dintre nori, ştiam că e prilej de poze şi doream să mă joc puţin pe traseu, înainte de micul dejun.
Citisem undeva pe net că e recomandabil să ai o maşină puternică pentru acest drum. E o uşoară exagerare (vezi urcând Loganuri, Clio, Matiz), dar nu strică deloc o maşină pe care te poţi baza. Spre norocul meu, am avut la dispoziţie acelaşi Ford Focus cu care am călătorit în Italia. Focusul Ecoboost de 1.6 şi 150CP cu care m-am înţeles perfect de-a lungul a peste 14.000 de km făcuţi împreună.
E greu de spus în cuvinte cât de spectaculos e drumul – uneori abrupt, alteori lin – care urcă până la 2.100 metri altitudine. O şosea bine făcută, cu hăuri în lateral şi cu puţine refugii. Stratul de asfalt e destul de înalt şi trebuie să ocheşti din timp locurile unde poţi trage pe dreapta, să admiri priveliştea şi să faci câteva poze.
Priveştea e infiorător de frumoasă, deși clima e destul de instabilă. Sus, înconjurat de creste şi prăpăstii, te simţi mic de tot şi nu poţi să fii decât recunoscător că muntele te priveşte la sânul lui chiar şi la volanul unei maşini. Maşină de care ai nevoie cel puţin pentru a te adăposti de cele câteva grade pe care le simți deasupra norilor.
Mi-am luat camera şi am montat un scurt filmuleţ cu traseul făcut pe care vă invit să-l urmăriţi mai jos:
Am trecut munţii şi am parcurs tot drumul până la Sebeş, însă nu recomand. Sunt 100 de km de drum pitoresc, dar încă în lucru pe multe tronsoane. Soşeaua curge de-a lungul unui râu, prin pădure, însă peisajul e închis şi, după două ore de mers, devine plictisitor.
Vreau să revin pe Transalpina în iulie – când sper să prind vremea mai blândă – şi să încerc traseul Obârşia Lotrului – Brezoi.
Albumul foto: Transalpina.