Sunt oameni care abia aşteaptă să fie dezamăgiţi

17 Flares 17 Flares ×

Pentru a-şi contura o poveste tristă, sunt oameni care abia aşteaptă să fie dezamăgiţi.
Conform principiului “mai bine o poveste tristă decât nicio poveste”, sunt oameni care nu doar aşteaptă, ci sunt activi în această direcţie.

Astfel, reluăm: există oameni care se străduiesc să ajungă într-un context de dezamăgire.
Dacă ne gândim bine, la prima vedere, ar fi o idee bună. Dez-amăgirea presupune o amăgire prealabilă, astfel conţine un avans în cunoastere, iar de aici rezultă posibilitatea unor poveşti.

Dacă amăgirea conţine îndrăzneală şi risc, dez-amăgirea are de partea ei cunoaşterea, drama şi luciditatea. Acestea sunt doar speculaţii, pe teren situaţia dezamăgirii se prezintă ca fiind lipsită de mobilizare, auto-justificativă şi auto-compătimitoare.

Sunt oameni care caută să fie dezamăgiţi pentru că le este teamă de succes, pentru că succesul responsabilizează.
Sunt oameni care caută să fie dezamăgiţi, pentru că ameţesc prea repede.
Pentru a se amăgi c-au încercat. Pentru a-şi justifica înfrângerile.

Oamenii îşi justifică mai usor înfrângerile decât victoriile.
Cum înfrângerile sunt contextuale, iar victoriile sunt individuale, este mult mai uşor să-ţi povesteşti piedicile întâmpinate decât să-ţi asumi o victorie.

Succesul responsabilizează, ridică aşteptările, ridică standardele, cere sacrificii, transpiraţie şi uneori te pune într-o situaţie de singurătate de care mulţi se feresc.
Astfel, succesul nu se întâmplă pentru că mulţi nu şi-l doresc şi caută din tot sufletul să fie dezamăgiţi şi împiedicaţi.

Sunt pur şi simplu oameni care nu accelerează, care nu se lasă acceleraţi, care-şi mişcă corpul şi tristeţea împrăştiind în jur mesajul dorinţei lor secrete:
“Te rog pune-mi piedică şi dezamăgeşte-mă, căci mi-e teamă să prind avânt!”

17 Flares Twitter 0 Facebook 17 17 Flares ×

18 thoughts on “Sunt oameni care abia aşteaptă să fie dezamăgiţi

  1. deadcountess

    foarte bun articolul. imi place la nebunieee!!! super bun. ca bine zici, unora le este frica de ei insisi, de ceea ce este in ei, succesul implica sacrificii pe care insul este inspaimantat sa le traiasca, etc..

    oricum degeaba aberez eu cand tu ai spus-o foarte bine!

    bravo!

    Reply
  2. jane

    sunt sigura ca exista si oameni asa cum spui tu, insa majoritatea pe care ii categorisesti astfel cred ca au fost doar dezamagiti in prea multe randuri, iar acum sufla si-n iaurt.
    pe de alta parte, este atat de usor sa spui ca “sunt oameni care abia asteapta sa fie dezamagiti” – iti ofera tie (“tie” este aici particula impersonala) o foarte buna scuza de a nu fi atent la sentimentele celor din jur, aruncand vina pe ei – ei sunt cei care se mint, amagindu-se, nu tu (iarasi impersonal 🙂 ), care i-ai dezamagit.

    Reply
  3. B

    Postul ăsta e din ciclul „ne place să manipulăm și să fim manipulați”.

    Ce-i drept mi se pare puțin dramatizat stilul textului în sensul că viziunea e cam apocaliptică. Da, bun, ne place să ne mai și victimizăm din când în când, din diverse nevoi psiho-sociale, dar sunt foarte puțini care fac din asta un mod de viață. Atât de puțini încât par amuzanți, într-un umor mai negru…

    Oricum, bun articolul 🙂

    Reply
  4. Adrian Ciubotaru Post author

    jane, nu ştiu dacă există “dezamăgit de prea multe ori” în vocabularul demnităţii umane.
    E nevoie de mult curaj pentru a te amăgi, e normal să ai dezamăgiri, însă nu e onorabil să le foloseşti ca paravan pentru laşităţi, înfrângeri şi alinturi de tot soiul.

    B, auto-victimizarea este un proces subtil (de lungă durată care poate lua multe-multe forme:)

    Reply
  5. Bigdady

    Unii se nasc “victime”, traiesc ca “victime” si mor asemenea. Nu-i decat masura propriei lor neputinte.
    Totusi cum am identifica “invingatorul” daca nu l-am putea opune propriei sale “victime”? Ce ar fi albul fara negru?

    Reply
  6. Alex

    nu aşteaptă nmeni să fie dezamăgit. Doar că într-adevăr axistă această temere pe undeva poate justificată în contextul lor(nu este o regulă să fie justificată, dar cel puţin aşa o văd ei) şi atunci e şi normal să nu accelereze, iar când prind viteză e şi normal ă intre în panică. E ca şi cum ai pune pe cineva să conducă cu peste 100 de km la oră deşi el nu a condus în viaţa lui. Va intra în panică. Probabil va confunda frâna cu acceleraţia şi se va izbi rău de tot, poate chiar fatal. Şi cei care accelerează o fac tocmai pentru că ştiu când să folosească frâna.Şi cei care fac bine, o fac tocmai pentru că ştiu cum e să dai de rău. Exemplele pot continua. Ai spus că înfrângerile sunt contextuale şi victoriile individuale. Contextualitatea există în ambele cazuri(înfrângere – victorie), doar că victoriile sunt de cele mai multe ori individuale, iar înfrângerile tind să fie deseori colective.

    Reply
  7. stq

    Stii de ce sunt oamenii dezamagiti? Pentru ca au asteptari.

    Au asteptari de la tot ce se intampla in jurul lor si de la toti oamenii pe care ii intalnesc. Isi pun nu doar sperantele in ceea ce fac sau in persoana de langa ei, dar o mai si impovareaza cu responsabilitatea de a se ridica la nivelul asteparilor impuse in prealabil. Iar atunci cand persoana sau situatia respectiva nu devine ceea ce si-au imaginat, sunt brusc dezamagiti. Dar nu e vina situatiei sau a persoanei care dezamageste. Ele erau asa de la bun inceput, dar cel care e dezamagit a refuzat doar sa observe asta.

    Iar mereu dezamagitii sunt cei care nu stiu sa aprecieze lucurile sau oamenii pentru exact ceea ce sunt, ci pretind ca ele/ei sa fie ceva ce isi imagineaza sau ar dori ei sa fie.

    Reply
  8. Pingback: A te implica este o victorie (II) | Adrian Ciubotaru

  9. Adrian

    Unii omuletzi aleg sa “balteasca” in propriile lor demagiri tocmai pentru ca asa se simt cel mai bine, pentru ca asa se pot plasa in postura de victima (inclusiv a sortii) si pac…apare compatimirea celorlalti! De ce ar face asta? Poate din prea multa singuratate, din prea multa lipsa de actiune fata de propria exista dar si din cauza ca si-au creat ideea ca doar astfel pot trai.
    Iar daca traiesti constant cu dezamagirea te mai poti numi demagit?

    Reply
  10. stq

    Deja aici intervin alte categorii de oameni: fatalistii si victimizatii.

    Cunosc si eu cazuri de oameni cum ii numesti tu “dezamagiti”, dar care sunt doar niste cersetori de atentie si incurajari pentru ca nu au suficienta incredere in ei incat sa nu se mai victimizeze si sa faca ceva concret. Inclusiv textele de genul :” traim in Romania, nu avem ce face” ma irita la culme. Evident ca ai ce face, doar ca esti prea fatalist si e mai usor sa te plangi decat sa faci ceva sa schimbi situatia.

    Si de fapt e vorba despre detinerea controlului si a dominarii asupra celorlalti. Asa cum tiranii reusesc sa domine prin forta bruta, victimele te santajeaza emotional pentru a te castiga de partea lor. Cauta persoane ca ei, care se plang si au aceleasi nemultumiri, doar ca sa formeze un grup mai mare in interiorul caruia sa se simta mai puternici…
    Deja deviez de la subiect:)

    Reply
    1. adelapreda

      @adrianciubotaru nu e o noutate, insa ai multa dreptate in ce zici. Nu stiu daca dpdv social avem cum sa ajutam la obt increderii de sine..

      Reply
  11. sorin

    Fenomenal:). Chiar stiu oameni de genul acesta si nu fac deloc bine lor si celor din jur. Pesimisti mereu, calcati in picioare de greutati, mereu se plang (mai mult decat media)…

    Reply
  12. Pingback: Frica de succes sau sabotarea de sine | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *