Sunt cărți cu care nu reușești să te întâlnești

0 Flares 0 Flares ×

binevoitoarele
Binevoitoarele, Jonathan Littell, Editura Rao, 2008

Sunt cărți pe care nu reușești să te întâlnești. Deşi le-ai citit cu interes, undeva întâlnirea n-a ajuns să se petreacă. O asemenea carte a fost pentru mine romanul Binevoitoarele al lui Jonathan Littell citit la recomandarea amicului Dragoş.

O carte întinsă pe 800 de pagini al cărei erou principal este Maximilian Aue, un ofiţer SS homosexual “vinovat” de partide amoroase şi discuţii erudite pe Frontul de Est, incest şi posibil matricid. Romanul este foarte bine documentat, are la final un indice de termeni indicând ierarhia germană (Wehrmacht, SS, SA, Abwehr, Gestapo etc.), abundă de trimiteri la limbile caucaziene, la problema evreiască sau la “ştiinţa” nazistă  şi lasă pe alocuri că impresia că este doar transpunerea în proză a unei imense bibliografii (erudiția discuțiilor teoretice pare de cele mai multe ori tezistă).

Mi s-a părut că Jonathan Littell a ratat o capodoperă, a abordat cu o stângăcie epică o reţetă (un ofiţer german homosexual care nu-şi justifică complicităţile), a flatat lumea literară din Franța străduindu-se să scrie în limba franceză aducând în discuție problema banalizării răului.

Romanul reușește pe alocuri să creeze tablouri memorabile (vezi Berlinul sau Parisul din anii ’40, simți atmosfera de pe front și unele amintiri sunt descrise cu măiestrie) şi jonglează uneori inspirat cu penumbrele unor situații (nu aflăm dacă și-a omorât mama sau nu).

Pe scurt, îmi asum că nu am reușit să mă întâlnesc cu această carte, apreciez efortul (şi al traducerii în română) și – de ce nu – curajul de-a actualiza într-o asemenea manieră niște teme sensibile pentru memoria secolului XX.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

3 thoughts on “Sunt cărți cu care nu reușești să te întâlnești

  1. dragos c

    nu inteleg:
    spui ca ai vazut Berlinul sau Parisul din anii ‘40, ai simțit atmosfera de pe front – pai asta nu este stangacie epica!
    eu presupun ca ai avut asteptari prea mari de la carte.

    Reply
  2. vitalie spranceana

    cunosc senzatia neintalnirii…personal, l-am intalnit pe Littell de-a binelea abia la a treia incercare…
    si mi-a placut mult pentru ca:
    – e erudita (descrierile vremii sunt exacte, “gandurile” despre Hitler si nazism sunt adaptate cu “consensul teoretic” in istoriografia nazismului.
    – e provocatoare – stie sa polemizeze cu teoriile filosofice in voga si chiar reuseste sa construiasca un portret credibil al degradarii morale…eu l-am citit in cheia unei opozitii cu Arendt si alti teoreticieni ai banalizatii raului: divagatiile sexuale ale lui Aue reprezinta “pretul” pe care acesta il plateste “banalitatii raului” sau acomodarii cu raul. si, se va vedea, aproape fiecare “erou” implicat in vachanaliile raului va plati acest pret (pasiuni ce devin fixatii, obsesii pentru muzica)…e important ca Littell reuseste sa se bage in pielea unui Eichmann si sa ne povesteasca cum stau lucrurile de acolo, care-i adevarata tranzactie interioara ce transpira in exterior ca banalitate a raului…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.