Cred că nu sunt singurul pentru care repetatele eşecuri, suferinţe, melancolii şi deznădejdi pot fi depăşite în clipa când, printr-un efort de luciditate şi voinţă, înţeleg că ele reprezintă, în sensul concret, imediat al cuvântului – o coborâre în Infern. Îndată ce te “trezeşti”, realizând această rătăcire labirintică în infern, simţi din nou, înzecite, acele forţe spirituale pe care socoteai ca le pierduseşi de mult. În acea clipă, orice suferinţă devine o “încercare” iniţiatică…
27 august 1946, Mircea Eliade – Jurnal
oare doar suferinta e o incercare initiatica…? bucuria nu ? :)) atunci cand trecem prin niste incercari si esecuri, tindem sa privim viata cu alti ochi si sa fim mai iertatori si mai intelegatori – pentru ca asa ne-am dori sa fim si noi tratati la randul nostru…dar ma intreb cum ar fi sa fie un om care nu a trecut prin repetate esecuri si suferinte, dar care sa aiba puterea de a-i intelege pe cei in nevoie si intelepciunea de a vedea viata in profunzimea ei…
sunt de acord cu virtutile suferintei dar crezand prea mult in ideea asta risti sa cazi in extrema cealalta: sa crezi ca nu ai inteles deplin si sa ramai acolo pana iti pica sensurile din cer. e k sa iti privesti suferinta in fatza si sa o storci de sensuri dar numai daca asta te ajuta sa mergi mai departe. altfel nu faci decat sa iti slabesti energia vitala si spiritul si sufletul si tot:)
…as zice ca nu, nu e k sa suferi, dar daca totusi se intampla inoata sa ajungi la mal ca altfel te ineci acolo.
Se stie ca prin suferinta, esecuri, melancolii si deznadejdi te scobori in infern si de-acolo ai sanse sa urci, cu cat mai adanc, cu atat mai sus, dar nimeni nu spune CUM se atinge si se depaseste momentul critic. Pt. ca nu stie nimeni reteta si asta pt. ca nimeni nu-si constientizeaza adancimea (poate doar cei care aleg sa “infranga” viata).
Cand esti jos singurul drum care mai exista e in sus.
Nu stiu daca as numi`o incercare initiatica pe cat as putea`o numi presiune dinamica a timpului . Timpul se scurge intr`o singura directie si te trage dupa el. Ca e in jos sau in sus, tu trebuie sa te misti si sa rezonezi odata cu universul.Ca si apa care nu isi croieste in mod special drumul, ci o ia pe unde e mai usor, obligata de fluxul de apa din spate si gravitatia care o atrage.
Or something 🙂
Da, orice suferinta devine o incercare initiatica atunci cand, dar mai ales DACA realizezi ratacirea. Treaba cu realizatul e miezul. De fapt, acceptarea…zic!
Suferinta, suferinta.
Suferinta constructiva. (Cioran)
Intr-adevar: experienta care te face sa suferi, trebuie acceptata, asumata, inteleasca prin prisma suferintei, prin prisma acordarii acesteia(experientei) o atentie speciala. O atentie prin care se antreneaza o parte din energiile proprii. Nu reprima, sufera constructiv!
Asta fiind doar o parere. Si o alta parere vazuta de sus asupra acestui link este izbitoare. Imi iau binoclul si ma uit mai indeaproape.
Continuam